Deși prefer mersul pe 2 roți nu-mi pot nega pasiunea pentru mașini.
Îmi place să conduc în aceeași măsură în care-mi place să pilotez motocicleta sau să mă dau cu bicla.
Însă îmi place să conduc în afara orașului și mai ales, în afara țării (datorită înfrastructurii minunate pusă la dispoziție de ai noștri guvernanți).
Dar, dacă pun pe hârtie procentele, peste 90% din timp îl petrec în București, orașul pe care cu toții iubim să-l urâm.
Un oraș pe atât de frumos pe cât e de îmbâcsit, un oraș mult prea aglomerat, un oraș în care “a avea” este mai presus decât orice.
Și tot vorbind de “pus pe hârtie”, pentru acel procent de 10% eu ca posesor de mașini plătesc impozit, asigurare, benzină, spălătorie (adevărat, destul de rar), consumabile și am un stres în plus dacă vin seara acasă legat de locul de parcare și de disponibilitatea acestuia… fără a mai calcula acele “cheltuieli neprevăzute” și neașteptate care apar inevitabil atunci când ai mașină.
Totalul “din avion” pentru mine depășește 500 euro pe an (RCA și impozit) iar dacă pun rovigeta, benzina (un plin mă costă undeva în jur de 100 de euro… la 80l cât am rezervorul) – și asta doar pentru o mașină…. mașină cu care ies din oraș de 3-4 ori pe an iar din țară o dată pe an.
Aș vrea să merg cu motocicleta, da, mi-ar plăcea însă nu prea am unde să așez cei trei copii din dotare… plus că legislația din România nu-mi permite să am pasageri minori.
Nu am adus în discuție necesitatea supremă a deținerii unei mașini pentru “ce te faci dacă ai nevoie să mergi cu copilul la spital noaptea” – pentru simplul fapt că am aflat că s-au inventat taxiurile.
Ce alternative aș avea?
Păi prima și cea mai la îndemână alternativă este să “sun un prieten”. Am cunoscuți care apelează la gașcă pentru a fi deplasați din punctul A în punctul B și nu se plâng.
A doua, este să apelez la o firmă de închirieri auto. Acest tip de afacere este încă la început în România și nu e încă foarte popular (din motive evidente), însă dacă ne uităm peste gard în țările din centrul și vestul Europei putem vedea ce se va întâmpla și în România (peste 30 de ani, cam cât e diferența dintre ei și noi). E adevărat, există și părți mai puțin plăcute, ca de exemplu faptul că majoritatea firmelor de închirieri auto au punctele de preluare/predare a mașinilor în zona aeroporturilor, însă ușor, ușor, pe măsură ce vom vedea modificări ale cererilor vor rezolva problema punctelor de prezență și în oraș, sau vor trimite mașina la noi acas’.
Sistemul rent-a-car este probabil cea mai bună alternativă pentru cei care sunt în situația mea.
Plătind doar prețul închirierii și cel al combustibilului ai parte de o mașină din clasa care-ți trebuie (nu pot să uit drumul până în Bulgaria și înapoi făcut cu un Ford Fiesta în care eram cinci adulți și un copil mic, plus bagajele aferente – norocul meu fiind acolo că am găsit să închiriez portbagaj mare de pus pe mașină, fix cu o zi înainte de a pleca), nu ai grija mașinii în restul timpului iar condițiile de închiriere au ajuns să fie destul de flexibile.
La o simpă căutare cu ajutorul prietenului google, am găsit inclusiv firme în apropierea casei ca cei de la KoolDrive care-mi se ocupă de închirieri auto, iar în momentul în care oferta de mașini este dublată și de o ofertă bună la accesorii ca scaune pentru copii, sistem de navigație sau chiar șofer personal (ah ce m-aș duce-n Vamă cu berea-n mână stând pe bancheta din spate….), eu unul iau serios în calcul opțiunea rent-a-car pentru următorii ani… așa cu siguranță-mi vor rămâne mai mulți bani de băgat în biciclete și motociclete…
Așa că închei cu întrebarea din titlu – în 2015 a avea mașină (mai) este o necesitate sau este doar un moft?
Leave a Reply