Bancul zilei – Circuit F1 în România

De la Automarket citire:

“România ar putea construi un circuit de Formula 1!

România pregatește în colaborare cu Jacques Villeneuve un proiect pentru realizarea unui circuit permanent care ar putea găzdui curse de Formula 1 în viitorul îndepărtat.” – Încheiat citatul.

Ei bine, pe mine m-a apucat un râs nervos citind acestă știre…

Pur teoretic vorbind, România ar putea construi și bomba atomică, sau poate o autostradă pe an, sau… nesimțirea imaginației mele joacă deja feste: România ar putea construi o autostradă (o singură bucată, dar care să o poți numi autostradă… măcar 15km să aibă).

Pentru cei care nu își aduc aminte, în aceeași Românie au mai avut loc diverse încercări… ba la Neptun, ba chiar s-a desfășurat pe o perioadă scurtă de timp și un concurs automobilistic chiar în “buricul târgului” ăsta împuțit numit București. Tot pentru aceia care nu își aduc aminte, acest eveniment a avut ghinionul să se desfășoare într-o perioadă istorică nu prea propice, “care este” sub oblăduirea unui prehmar deștept… care este…

Și totuși acest proiect poate fi realizabil… Spun asta pentru că, dacă citim cu atenție anuntul, vedem că, deși localizarea în spațiu nu este bine definită încă, proiectul este cumva bine localizat în timp  – “in viitorul îndepărtat” – asta înseamnă că unii sunt mai optimiști decât noi ăștia muritorii și speră să apuce să trăiască într-o eră post-fnspcrpsdistă…

Toată știrea asta, mi-a adus aminte de un banc… Cu un vierme mic, mic, care trăia (pentru că uneori și viermii trăiesc mai bine ca românii …. a… să trăim bine … parcă așa suna îndemnul?) alături de a sa mamă într-un rahat… Celor care îl știu, le cer scuze, pentru ceilalți însă, bancul mai jos:

Un vierme mic, trăia alături de mama și frații lui într-un rahat.

Viermele ăsta, era mai deosebit decât frații lui pentru că după ce căzuse în cap la scurt timp după naștere, avea un neuron în plus (deci, mai mult decât 75% din Parlamentul viermilor de rahat).

Datorită poate acelui neuron, viermele ăsta mic, mic, în loc să împrăștie rahatul alături de familia lui, își punea diverse întrebări, dar de cele mai multe ori, nu găsea răspunsuri logice la întrebările sale.

Astfel, într-o bună dimineață o întrebă pe mama sa:

– Mami, știu că noi suntem niște viermi, dar, oare am putea vreodată să plecăm din rahat și să ne mutăm într-un măr?

– Sigur copilul mamei, dacă vrem, putem oricând pleca să locuim într-un măr… E dreptul nostru la liberă circulație… putem merge oriunde vrem noi.

– Mami, dar într-o portocală, ăăă, într-o portocală, ne-am putea muta?

– Sigur, dacă vrem, ne putem muta într-o portocală, noi viermii avem multe drepturi, și ăsta, la liberă circulație e garantat prin Constituție.

– Mami, mami, dar într-o banană, ne-am putea muta?

– Da puiul mamei… La fel și-ntro banană… Dar ce-ți veni să întrebi tu toate astea?

– Atunci, eu nu mai înțeleg nimic…. Dacă putem pleca să stăm și într-un măr, și într-o portocală sau banană… De ce stăm noi totuși în rahatul ăsta?

– Pentru că asta-o țara noastră copile.

Ăsta e bancul… Și aș adăuga eu, e țara noastră și poate nepoții strănepoților noștri vor vedea curse de F1 în România… Dacă nu cumva găsesc ăștia de ne conduc acuma metode de a bântui și atunci.

  • omule eu zic ca si noi romanii am putea. da, din pacate suntem condusi de niste oameni care nu fac multe, poate chiar nimic, dar eu tot cred ca se poate. daca bulgarii pot noi de ce nu am putea care le suntem net superiori?
    .-= Bogdan – De la mine poti citi blog ..Monarhia e mai buna =-.

    • Singurul motiv plauzibil din punctul meu de vedere – NU VREM! Ăstora de se numesc guvernanți, administrație locală etc. trebuie întâi să le arăți cuantumul șpăgii pe care o vor încasa, abia apoi sunt dispuși să asculte și să studieze o propunere nouă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge