Din 2017 vom vedea în direct și în exclusivitate MotoGP pe Eurosport

Săptămâna aceasta începe cu o veste foarte bună – Eurosport a achiziționat drepturile TV și digitale exclusive pentru Campionatul Mondial de Motociclism Viteză MotoGP în România pentru următoarele trei sezoane, din 2017 până în 2019.

Acordul încheiat cu Dorna Sports, deținătorul drepturilor comerciale pentru competițiile de motociclism sub titulatura MotoGP, asigură drepturile pentru transmisiunile în direct ale tuturor etapelor, la toate cele trei clase, MotoGPTM, Moto2TM și Moto3TM, inclusiv sesiunile de antrenamente libere de vineri, sesiunile de calificări de sâmbătă și cursele de duminică. Toate aceste curse vor fi difuzate în direct pe Eurosport 1, în timp ce sesiunile de calificări vor fi transmise pe Eurosport 1 în direct sau decalat, în cazul unor suprapuneri de transmisiune cu alte competiţii.

Eurosport deține și drepturile digitale exclusive în România pentru toate cursele și toate sesiunile de  calificări din calendarul MotoGP, acestea urmând a fi difuzate pe Eurosport Player, serviciul dedicat  transmisiunilor TV online al Eurosport. Astfel, abonații vor avea acces prin intermediul dispozitivelor mobile sau al Smart TV-urilor la transmisiunile în direct ale tuturor etapelor MotoGP difuzate de Eurosport. În plus, platforma digitală va difuza în direct și în exclusivitate alte două competiții  organizate de Dorna: Red Bull Rookies Cup și Shell Advance Asia Talent Cup.

Acest nou parteneriat susține angajamentul nostru pe termen lung de a oferi tuturor românilor conținut premium, relevant. După ce am consolidat oferta pentru fanii fotbalului cu trei sezoane din Premier League, oferta de tenis, prin drepturile pentru toate turneele de Mare Şlem, și pe cea pentru pasionații de ciclism cu toate cele trei Mari Tururi, a venit momentul să ne concentrăm și pe sporturile cu motor, unul dintre pilonii conținutului Eurosport. Suntem încântați să le oferim fanilor din România acces la o astfel de competiție pentru următorii trei ani. Acesta este un exemplu foarte bun în ceea ce privește experiența pe care Eurosport o aduce fanilor săi. Acoperirea este amplă şi include transmisiunile în direct ale tuturor curselor din fiecare sezon, pe toate platformele Eurosport. Asta așteaptă fanii de la noi și exact asta oferă Eurosport,” a declarat Victoria Davies, VP, Country Manager Discovery CEE.

MotoGP este campionatul mondial de top al motociclismului viteză, o competiție cu 18 etape organizate în 14 țări, pe patru continente, ce se bucură de o acoperire mediatică globală. Sezonul competițional 2017 va debuta la finele lunii martie în Qatar și se va încheia în noiembrie la Valencia.

rossi
Foto: @Crash.net

Îl vom putea admira pe Doctor așadar fără limitări de rețea


Posted

in

, ,

by

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu