Păcatele Windows 7

Când vine vorba despre software liber, lumea se gândește la preț. Acesta e una din ideile greșite ale celor care încearcă întotdeauna să vândă în general, dar să vândă scump în special. Și Microsoft poate fi subiectul unui studiu de caz în acest sens. Scump și prost… și cu un marketing care să arunce cu rahat în ceea ce e ieftin sau gratuit și bun. Când vine vorba despre software liber, discuțiile nu trebuie să se rezume la o ceartă între cei îndoctrinați de una sau alta din părți ci ar trebui să fie discuții bazate pe faptul în sine. Liber înseamnă… liber, așadar libertatea trebuie să fie subiectul discuțiilor. Nu felul în care funcționează aplicați X pe sistemul de operare Y versus sistemul de operare Z. Ci doar despre libertate.

Ce înseamnă liber, poate oricine să caute pe google.ro sau pe wikipedia…. Despre software liber de asemenea sunt multe siteuri. Despre campanii de susținere a libertății de a alege, de a învăța, se aude vorbind în ultima vreme chiar și în această Românie care continuă să promoveze doar snobismul, prostia și manelismul la nivel mental.

Ce fac alții pentru a încerca să ajute conștientizarea pierderii libertății? De exemplu, trimit scrisori companiilor mari prin care atenționează asupra riscurilor la care sunt expuse în urma utilizării produselor Microsoft. Una din aceste campanii este organizată de Fundația pentru Software Gratuit – FSF (Free Software Foundation) . Una dintre aceste campanii, care în afară are o susținere destul de bună, a împlinit deja o lună de existență și se numește foarte sugestiv (folosind și un joc de cuvinte) “Windows 7 Sins” Ei bine această campanie identifică 7 păcate ale viitorului Windows 7.

Informații detaliate despre cele 7 păcate dar și ce și cum puteți face pentru a vă proteja împotriva lor se găsesc pe siteul windows7sins.org. Abonați-vă acolo la listele de noutăți ale acestei campanii și puteți ajuta la creșterea și îmbunătățirea procesului de conștientizare a abuzurilor la care își supune Microsoft utilizatorii.

Windows 7 Sins


Posted

in

by

Comments

One response to “Păcatele Windows 7”

  1. yo9fah Avatar

    Excelent articol. Bafta in continuare ! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu