Un nou atac împotriva lui Lance Armstrong

În lipsă de publicitate pentru cartea autobiografică pe care urmează să o lanseze, Tyler Hamilton, în cadrul unui interviu televizat s-a apucat să declare cum că și-a spart venele împreună cu Armstrong în nenumărate rânduri, apoi că l-a văzut pe Lance injectându-și ba EPO ba testosteron.

Toată lumea e convinsă (cel puțin așa-mi place mie să cred), că după un anumit nivel, toți cicliștii profesioniști apelează la diverse trucuri pentru a-și îmbunătăți performanțele prin metode mai mult sau mai puțin legale. Dar, pe de altă parte, Lance este cred cel mai controlat sportiv cunoscut vreodată. Țin minte că numai anul trecut în Franța la fiecare două zile avea vizite la 6 dimineața din partea controlorilor anti-doping. A fost poate cel mai vânat rutier, dar niciodată probele n-au fost suficiente pentru a-l incrimina. Dacă ar fi fost o șansă cât de mică pentru acuzatori, ar fi folosit și hârtia igienică folosită împotriva sa. Însă în 20 de ani… nu l-au prins practic cu nimic.

Interesant este că Hamilton acuma poate risca o pedeapsă cu închisoarea pentru că în același interviu a recunoscut și că el însuși s-a folosit de substanțe interzise, recunoscând astfel că a mințit sub jurământ atunci când a fost anchetat. Dar probabil profitul așteptat în urma vânzării cărții sale va acoperi cheltuielile următoarelor procese. Asta dacă nu va ajunge să ceară ceva bani și de la Lance 🙂

Interviul din cadrul emisiunii “60 Minutes”:

 




Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu