Monthly Archives: August 2010

Ghidul începătorului în Ubuntu 10.04 – disponibil pentru descărcare

Sau “Getting Started with Ubuntu 10.04” este disponibil pentru descărcare de pe pagina proiectului Ubuntu Manual. Momentan varianta în limba engleză. Varianta în limba română mai are de așteptat, așa că cei care doresc pot descărca momentan varianta în limba engleză sau în alte limbi în care traducerea a fost finalizată.

Alte lucruri care se mai pot spune despre manual ar fi că:
Este structurat în așa fel încât să fie ușor de urmărit și furnizează instrucțiuni într-un mod foarte detaliat.
Conține multe poze cu capturi de ecran așa că, dacă formularea vă poate induce în eroare – poza poate fi edificatoare
Strânge la un loc informația importantă, scutind utilizatorul de căutări prin diverse alte resurse
Pornește cu lucrurile de bază și nu “bagă în ceață” cititorul cu noțiuni complexe
Este optimizat pentru tipărire astfel încât să folosească cât mai puțină hârtie.

Nu în ultimul rând, ar mai fi de spus că pagina manualului este ubuntu-manual.org iar manualul mult lăudat poate fi descărcat de aici

Și eu susțin echipa bloggerilor la Triathlon Challenge – Mamaia 2010

Ăsta e anul în care am reușit din varii motive să ratez mai toate concursurile la care mi-aș fi dorit să particip. Poate ultimul din acest an, este Triathlon Challenge care are loc la Mamaia pe 11 septembrie.

Așa că nu-mi rămâne decât să stau pe margine și să aștept rezultatele, pozele și poveștile de după concurs. Neplăcut, dar nu toate experiențele-s plăcute-n viața asta.

Dacă la individual îl susțin fără discuție pe Emilian Nedelcu (biciclistul.ro) la echipe susțin Echipa Bloggerilor. Nu neapărat că acolo la un colț mă simt și eu posesor de blog ci pentru că această echipă va fi condusă spre culmile succesului de Vlad Dulea. Susțin doi bicicliști pasionați, doi oameni minunați înainte de toate, cărora le urez multă baftă în concurs…

Când vorbesc de Echipa Bloggerilor îl amintesc doar pe Vlad pentru că echipa este încă în căutarea unui înotător și a unui alergător, oameni care vor fi aleși în urma unei preselecții despre care puteți afla mai multe detalii de Chinezu.

Și când spuneam că sunt oameni minunați nu glumeam. Nu m-am apucat eu bine de scris acest articol și văd pe twitter încă o inițiativă faină. Vlad Dulea “Căpitanul” va participa într-un tricou cu numele și adresele web ale celor care-l susțin. Este o inițiativă demnă de un căpitan nu-i așa? 🙂

Banii pot fi unicul scop în viață ?

Revin cumva în continuarea articolului de dimineață.
Sun azi un cunoscut să-i urez de onomastică… Și mă lasă KO în colțul verde cu un răspuns cel puțin năucitor… “Eu nu te-am sunat că nu am bani și mi-era târșă că mă inviți în oraș și n-am de cadouri.” Recunosc, am închis telefonul fără să mai adaug ceva… Ce rost să mai aibă să-i explic unuia ca ăsta că dacă era să fie… berea era de la mine… și că de fel nu se lasă cu cadouri… n-are rost. Inutil.

Poate sunt eu dus cu capul, nu zic nu… însă mi se pare cel puțin ciudat ca banii (sau lipsa lor) să devină principalul scop în viață. Am văzut/auzit în ultima perioadă atât de mulți oameni defectați la cap din cauza asta… Mi-a fost dat să văd cum se strică prietenii de o viață pentru că unii au ajuns să fie atât de ocupați să “facă bani” încât refuză orice acțiune care nu le aduce “profit”.
Apoi mi-a fost dat să văd cum cunoscuți de-ai mei, pe care-i credeam oameni cu capul pe umeri, sunt în stare să-și dea afară din angajați ca să reducă cheltuielile firmelor, dar continuă să plătească rate imense la niște mașini foarte scumpe… altfel semi-inutile în traficul bucureștean.
Iar săptămâna trecută, mi-a fost relatat de către o cunoștință un dialog din care răzbate iarăși această defecțiune majoră… Întrebând pe cineva dacă participă la “Let’s Do It România” a primit răspunsul suprem al zilelor noastre “Nu vin, că n-am bani”.

Cât de departe se poate merge pentru obsesia asta? Pentru că eu unu’ deja cataloghez asta ca fiind ceva patologic.
Nu pot să cred că în goana asta nebună după bani se pot omorâ prietenii, relații de familie, pasiuni și așa mai departe.
Pot oare banii să devină unicul scop pentru care să trăiască unii oameni?

Citate motivaționale

Uneori, o pregătire bună înaintea unei plimbări mai lungi sau mai grele cu bicicleta nu se rezumă la pregătirea echipamentului sau la cea fizică ci este la fel de importantă și stabilirea unui motto, a unei fraze (sau mai multor fraze) cu efect motivațional.
Am avut ocazia să testez pe propria-mi piele cele spuse mai sus în ultima urcare pe Transfăgărășan, când am mers ultimii aproape 20 de km cu o durere insuportabilă în genunchiul și cotul drept (semn că nu sunt refăcute complet de la utlimul accident).
Toată acea perioadă nu am făcut decât să-mi repet în minte un citat de-al lui Lance Armstrong

Pain is temporary. Quitting lasts forever.

Așa am urcat împotriva genunchiului meu.

Asta și multe alte citate motivaționale le voi posta și pe biciclistul.ro.

P(r)ost din faţa uşii

Un nou început de săptămână, o nouă zi de luni în care-mi uit cheile de la birou acasă și, cum se întâmplă de fiecare dată (când îmi uit cheile acasă) ajung primul la birou…

După cum mi-am promis, atunci când pățesc asta, îmi acord o plimbare prin parc, pot recomanda și acum Cișmigiul… este superb cum se așterne toamna peste parc, schimbându-l de la o zi la alta.

Dar, după câteva ture prin parc, am revenit la birou în speranța că cineva va fi ajuns deja. Din păcate se pare că mai am ceva-ceva de stat… așa că-mi iau o treaptă-n dos și mă așez la contemplat bulevardul 🙁

Una din primele constatări e legată de traficul din oraș… Se pare că s-au cam terminat concediile și lumea s-a întors grămadă în oraș. A doua constare imediat legată de prima – deși perioada de concedii tocmai se încheie, nervii șoferilor par a fi mai accentuați ca la începutul verii… Numărul de înjurături și claxoane pe minut pare a fi în continuă creștere.
Apoi, nu pot să nu remarc alt lucru – jumătate din proprietarii de mașini cu valoarea (inițială) de peste 50.000 Eur (mă refer aici la BMW-uri, Mercedes, Audi etc.) care au oprit în coloană, vorbeau la telefon, cu geamul deschis și suficient de tare pentru a se face auziți pe o rază de 50m. Nu, nu enunțau teoreme ci se plângeau de bani. Dacă primul m-a mirat, al doilea mi-a smuls un zâmbet, de la al treilea chiar am devenit atent… Nu mă prind, dar poate-s eu mai înapoiat… de ce trebuie să urli de la geamul limuzinei că “n-ai bani nici de ieșit din casă”?

Exercițiu de imaginație

Azi dimineață după ce am citit știrea asta, propuneam unor amici un exercițiu de imaginație, iar rezultatele m-au convins să dau mai departe întrebarea 🙂
Ce ai face dacă mâine dimineață te-ai trezi într-o lume fără electronică, fără curent electric, internet, telefonie, mașini etc.?
Este unul din scenariile alea de film SF cu care ne-au obișnuit americanii deja, dar care, conform unora chiar are șanse să se întâmple…. mai devreme sau mai târziu.

Așadar… voi ce ați face? 🙂

Credit foto: Nasa.gov

Găzduirea mai multor site-uri cu SSL pe același IP

Poate părea o rezolvare prostească și sunt convins că există multe alte metode mai elegante pentru a rezolva situația cu pricina.

M-am mai lovit de necesitatea găzduirii mai multor site-uri pe același server, toate având nevoie de SSL și neavând la dispoziție decât  o singură adresă IP.
Unde s-a putut am actualizat Apache și OpenSSL ca să permtiă SNI. Numai că uneori din varii motive nu m-am putut “atinge” de configurările serverului, sau am avut parte de probleme datorate navigatoarelor folosite de utilizatori…
Partea bună e că problemele nu apar pe servere aflate în producție și de cele mai multe ori, cerințele-s doar temporare.

Astăzi am găsit pe forumul Ubuntu niște discuții destul de vechi în urma cărora am reușit să compun o soluție care mi se potrivește ca o mănușă 🙂
Soluția este bazată pe minunea numită “rewrite” și o povestesc mai jos:

Am generat un certificat local în care la Common Name am pus *.domeniu.ro

Am făcut în directorul în care stau fișierele de configurare ale apache un fișier în care se vor mapa numele site-urilor și locațiile fizice (DocumentRoot) ale fișierelor – eu l-am numit host.ssl și arată cam așa:

site1.domeniu.ro /var/www/site1/
site2.domeniu.ro /var/www/site2/
site3.domeniu.ro /var/www/site3/

După asta am făcut un fișier de host virtual – vhost-ssl în care, pe lângă directivele specifice SSL (calea către certificat, opțiuni, calea către fișierele separate de log etc.) am pus următoarele:


RewriteEngine on

# am “forțat” formatarea adresei utilizate
RewriteMap lowercase int:tolower
#calea către fișierul host.ssl
RewriteMap vhost txt:/etc/apache2/host.ssl
#condiția pentru formatarea adresei
RewriteCond ${lowercase:%{HTTP_HOST}|NONE} ^(.+)$
#citesc din fișierul host.ssl
RewriteCond ${vhost:%1} ^(/.*)$
#suprascriu calea fizică
RewriteRule ^/(.*)$ %1/$1 [E=VHOST:${lowercase:%{HTTP_HOST}}]

După asta am restartat apache și asta a fost cam tot.

Acuma, trebuie să recunosc că nu mă așteptam să fie așa ușoară toată distracția… însă-mi aduc aminte că acum vreo doi ani, când am mai avut nevoie de asta… n-am dormit vreo săptămână căutând soluții… Ca într-un final să aflu că varianta OpenSSl care m-ar fi ajutat nu mergea cu apache pe 64bit și X,Y,Z…

Așa că articolul ăsta va fi trecut la “Nu uita!”

Turul orașelor României… făcut pe jos

Într-o țară în care mulți se feresc să meargă pe jos până la supermarket-ul din capătul străzii, unde mașina este cea mai importantă carte de vizită pe care o pot etala unii, un om simplu a făcut ceea ce unora le poate părea incredibil – turul orașelor României pe jos.

Numele acestui temerar este Mirel Magop. A pornit în această aventură de unul singur, fără anunțuri mediatizate, fără sponsori, fără promisiuni și lovituri de ciocan în piept… și a făcut 11200 de kilometri în aproximativ 370 de zile. A mers fie vară fie iarnă, pe ploaie sau pe soare…
Povestea turului o puteți găsi pe blogul său – mirelcalator.blogspot.com, împreună cu poze de prin orașele vizitate.

Nu știu sincer dacă există alții care să fi făcut asta înaintea lui, dar până la proba contrarie îl consider recordmen absolut la mersul pe jos.

Oameni ca Mirel sau ca Anton (care a terminat turul Europei pe bicicletă iar acum se pregătește pentru un tur al României) ar trebui susținuți și respectați pentru realizările lor. Oameni ca ei, care ne arată că în viață totul devine realizabil odată ce crezi în puterea-ți proprie. Nu banii sunt cheia realizărilor mărețe ci încrederea în propriile forțe și stabilirea unui țel.

Încă odată felicitări și multă sănătate.

Piesa zilei – Vama – Pe sârmă

M-am trezit de dimineață fredonând piesa asta… Apoi am ajuns la birou… și am uitat de ea… până ce am primit poza asta…

Primită de la cyclop.tumblr.com

Și brusc mi-a revenit în cap melodia asta… Așadar… piesa (obesivă) a zilei de azi e Vama – Pe sârma…

Versurile fiind:

Dacă oamenii-ar privi spre cer, într-o zi de mai
Ar vedea pe-o sârmă doi nebuni, pășind îmbrățișați
O ține în brate, el o ține în brate
Ea îl sărută cu ochii inchiși
Nimeni nu-i vede, oamenii-s în birouri
Sunt în birouri, nu se uită la cer
Iubito, noi mergem pe sârmă,
Pășește cu atenție, nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia, e lumea cu vise spulberate,
Ai grijă cum calci…
Știu că este frig aicea sus și cateodată vânt
Acolo jos, însa, iubirea noastră
De oameni s-ar lovi
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad, nu
Nu vreau să cad în prăpastia lor
Nu privi spre ei, nu privi spre ei, nu privi spre ei
Iubito, noi mergem pe sârmă,
Pășește cu atenție, nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia, e lumea cu vise spulberate,
Ai grijă cum calci…
Numai noi doi, da
Numai noi doi, da
Numai noi doi, da
Numai noi doi
Ține-mă-n brațe
Ține-mă-n brațe
Ține-ma-n brate
Iubito, noi mergem pe sârmă,
Pășește cu atenție, nu vrem să cădem
Sub noi e prăpastia, e lumea cu vise spulberate,
Ai grijă cum calci…

Din nou pe Transfăgărășan

A fost să fie și a doua plimbare pe Transfăgărășan.
A trecut o săptămână de atunci, săptămână în care m-am ferit să scriu despre asta pentru a fi sigur că nu voi face o expunere prea subiectivă.
După cum zicea Anton Duma deunăzi, Transfăgărășanul a ajuns să fie Mecca bicicliștilor din România. Are dreptate Anton… întotdeauna știe ce spune 🙂
Am făcut acest traseu de nenumărate ori cu mașina, cu autocarul și mi s-a părut incredibil. Să-l faci la pas sau cu bicicleta… îți dă o stare care depășește  cu mult orice așteptări. În primul rând pentru că doar așa poți admira de aproape splendoarea muntelui. Doar la pas, sau pe bicicletă poți să simți ceea îți oferă fiecare metru pe care-l urci. Auzi fiecare pârâu, auzi sunetul naturii… neîntrerupt decât de manele și motoare turate…. dacă alegi să faci această plimbare la sfârșitul săptămânii… Pentru că Transfăgărășanul a ajuns să fie și un fel de  Dorobanți 2. Un loc unde să-ți etalezi șlapii D&G și ochelarii de soare cei noi ieșit pe trapa “gipului” sau pe ferestrele Loganului.
Dar, lăsând toate astea la o parte senzația trebuie încercată. La începutul lunii, cu ocazia întâlnirii anuale a forumiștilor de pe ciclism.ro am avut ocazia unei urcări dinspre nord, plecând de lângă Cîrțișoara. Acum am ales urcarea dinspre partea sudică.

Am plecat la ora 10 din Curtea de Argeș, pe o vreme superbă, am avut nevoie de aproape o oră să fiu sus la Vidraru.

De acolo, după ce am scăpat de traficul infernal și de gropile din asfalt a început distracția… Nu am făcut prea multe poze. Nu pentru că nu aș fi avut ce fotografia, dar trebuie să recunosc că am fost topit și la propriu și la figurat.

Distracția s-a terminat după aproximativ șase ore și jumătate, ore petrecute în șa, la aproape 40 de grade. Spuneam că am fost topit, pentru că la final, când am ajuns acasă cântăream cu 3,5kg mai puțin decât dimineață 🙂

Olandeza mea zburătoare, și-a făcut datoria pe deplin. Nu are ea o configurație pentru munte și nici eu picioarele de cățărător, însă Gazelle cu siguranță fac biciclete pe care să te simți bine și care să nu te lase pe marginea drumului când ți-e lumea mai dragă.

Ar mai fi poate multe de spus, dar, de exemplu despre comunitatea (sau lipsa ei) bicicliștilor a povestit Anka săptămâna trecută. Despre gradul de educație al celor care “ies la grătar” și aprind jumătate de copac pentru a-și frige 10 mici luați la caserolă din supermarket după care se urcă în mașină, lăsând copacul să ardă și binenînțeles caserolele aruncate peste tot… nu cred că mai are rost să vorbesc. Mi-am făcut timp să sting cele câteva focuri lăsate aprinse după plecarea petrecăreților.

În încheiere ar mai fi ceva… Mulțumesc băieților pe care i-am întâlnit pe drum și cu care am rulat o perioadă. Îmi cer scuze că i-am ținut într-un ritm mai scăzut decât puteau ei să ruleze….

Vă doresc să aveți cu toții o săptămână cu mult bine.

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: