Month: May 2011

  • Poli și Gloria în Liga a III-a – un prim semn de normalitate

    Cu părere de rău pentru orașele Timișoara și Bistrița (care-s printre preferatele mele, cu mult înaintea Bucureștiului), faptul că echipele de fotbal au fost retrogradate pentru neplata la timp a datoriilor la bugetul de stat este un prim semn de normalitate. Aștept să văd dacă viermușii din FRF vor avea “cohones” să-și mențină hotărârea și…

  • Bicicleta LEGO

    Atunci când există pasiunea și timpul pentru ea… se ajunge la una din vorbele lui Nea Gelu’ – “Imposibil… nu există”. Iată o dovadă a acestui lucru, o bicicletă construită din piese LEGO.   Foto © The LEGO collection

  • Cum ar fi dacă toate lucrurile ar funcționa pe benzină?

    Chiar așa. Într-o lume în care se zice că bunăstarea și nivelul de trai sunt strâns legate de consum, iar consumul este obligația fiecărui om… cum ar fi dacă toate lucrurile din jurul nostru ar funcționa pe benzină? Eu nu am reușit să-mi imaginez asta până de curând. Dar azi, m-am “luminat” văzând una din…

  • Thor de France

    via © jesic.

  • Celebrități pe 2 roți – Audrey Hepburn

    Audrey Hepburn a fost una din cele mai “vânate” vedete de către fotografi. Aș zice că mulțimea pozelor în care apare pe bicicletă denotă mai repede pasiunea ei pentru bicicletă decât interesul fotografilor… astăzi 5 poze cu ea pe bicicletă:

  • Swing Trike – tricicletă asistată electric

    Swing Trike este o tricicletă asistată electric (pedelec), semi-pliabilă, având transmisia pe roata din față. Da, multe lucruri interesante care să recomande această “jucărie”. Una din inovațiile aduse de acestă bicicletă este flexibilitatea roților din spate, acestea înclinându-se independent în viraje. Swing Trike vine în varianta de bază cu un sistem de transmisie SRAM și…

  • O tură cu Viky

    Despre Victoria Pendleton am mai scris și… o comit din nou. Am găsit un interviu cu Vicky Pendleton, din care aflăm cam cât se antrenează și ce o motivează. Nu în ultimul rând, putem vedea și o tură de velodrom filmată din fața ei. Fata asta are ceva turație și ceva mușchi în picioare. youtube::1THJ3h1snt4::

  • Biciclist presat

    Asta e din categoria “Don’t try this at home”… Cum reușește un biciclist să se facă singur sandwich între un autobuz și-o camionetă.   Hipster Trash Compactor – East London from jssjmsvckry on Vimeo.

  • Travoy – remorcă pentru biciclete

    Că mergi cu bicicleta la muncă sau la piață, Burley Travoy va fi un accesoriu de care cu greu de vei despărți. Travoy este un produs făcut de  Burley (una din cele mai mari companii specializate în cărucioare pentru biciclete), care vine în ajutorul celor care folosesc bicicleta pentru mers la cumpărături, sau pentru cei…

  • Gary Fisher – nuntă pe biciclete

    Considerat a fi unul dintre inventatorii MTB-ului, Gary Fisher nu s-a dezis de pasiunea sa pentru biciclete nici la propria sa nuntă. Aceasta a avut loc duminica trecută în San Francisco. Gary Fisher, mireasa – Dr Alex Zaphiris și invitații au străbătut orașul pe biciclete până la locul unde a avut loc petrecerea.  

© Alex. Burlacu