Categories
De-ale mele

P(r)ost din faţa uşii

Un nou început de săptămână, o nouă zi de luni în care-mi uit cheile de la birou acasă și, cum se întâmplă de fiecare dată (când îmi uit cheile acasă) ajung primul la birou…

După cum mi-am promis, atunci când pățesc asta, îmi acord o plimbare prin parc, pot recomanda și acum Cișmigiul… este superb cum se așterne toamna peste parc, schimbându-l de la o zi la alta.

Dar, după câteva ture prin parc, am revenit la birou în speranța că cineva va fi ajuns deja. Din păcate se pare că mai am ceva-ceva de stat… așa că-mi iau o treaptă-n dos și mă așez la contemplat bulevardul 🙁

Una din primele constatări e legată de traficul din oraș… Se pare că s-au cam terminat concediile și lumea s-a întors grămadă în oraș. A doua constare imediat legată de prima – deși perioada de concedii tocmai se încheie, nervii șoferilor par a fi mai accentuați ca la începutul verii… Numărul de înjurături și claxoane pe minut pare a fi în continuă creștere.
Apoi, nu pot să nu remarc alt lucru – jumătate din proprietarii de mașini cu valoarea (inițială) de peste 50.000 Eur (mă refer aici la BMW-uri, Mercedes, Audi etc.) care au oprit în coloană, vorbeau la telefon, cu geamul deschis și suficient de tare pentru a se face auziți pe o rază de 50m. Nu, nu enunțau teoreme ci se plângeau de bani. Dacă primul m-a mirat, al doilea mi-a smuls un zâmbet, de la al treilea chiar am devenit atent… Nu mă prind, dar poate-s eu mai înapoiat… de ce trebuie să urli de la geamul limuzinei că “n-ai bani nici de ieșit din casă”?

Categories
Bicicleta De-ale mele

Murphy munceşte

Nu-i prima dată când o spun… Murphy muncește… A devenit se pare o regulă ca atunci când plec mai devreme de acasă să-mi uit cheile de la birou. Și întotdeauna, când se întămpla asta, nu numai că sunt primul, dar nimeni nu se înghesuie să ajungă mai devreme…
Partea bună a lucrurilor însă e că Cișmigiul văzut din șa la ora 8 dimineață arată superb. E atât de plăcut să te plimbi cu bicicleta într-un parc răcoros, liber și frumos… Clinchetul pinioanelor mele acompaniat doar de ciripiturile păsărelelor… Aburul care iese din pâmânt prin locurile prin care a ajuns deja soarele… Superb…
Începe o nouă săptămână, care îmi arată încă odată că ceva care nu întotdeauna dacă ziua începe prost așa va continua 🙂
Cred că-mi voi face un obicei din a mă plimba cu bicicleta printr-un parc în fiecare dimineață de luni…