Mi se întâmplă din ce în ce mai rar să mă uit la TV, iar dacă o fac prefer să mă uit la o cursă de ciclism sau vreun episod “ulceros” la Paprika, însă din când în când butonând canalele mai “prind” câte ceva din subiectele discutate, prezentate și promovate de televizunile noastre.
Una din imaginile colorate care-mi provoacă râsul aproape de fiecare dată este legată de copii.
Apoi humanoizilor de lucră-n marketing ori nu le-au dat șefii pauză (să-și facă copii) ori sunt prea bine plățiți s-o recunoască (sau poate nu s-au prins încă?) dar regula numărul 1 atunci când vine vorba de copii este că aceștia NU vin cu manual de utilizare.
Regula 2 derivată direct din regula 1 este că nu poți scrie un manual nici măcar pentru cei pe care-i crești sub streașina ta (când numărul diferă de 1).
Văd prin reclame cum dimineața când sună ceasul, mama este deja în bucătărie cu micul dejun pregătit, zâmbitoare, odihnită și în mare vervă (doar dacă-i reclame la pastile, atunci e mohorâtă), copii vin la masă (tot mai des văd clișeul cu copii venind de la etaj), tatăl li se alătură, apoi toți mânâncă în ordine și disciplină… restul mai puțin contează.
Apoi, că mama se trezește de multe ori mult înaintea celorlalți nu e o surpriză. Însă faza cu fața odihnită și relaxată (mai ales după vreo noapte de mâr și țâr-mâr de-a fetelor)… whatever.
La noi de exemplu ajung să cânt și 20 de minute că toate animalele domestice, sălbatice, toate degețelele, toate urechile, etc. s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. și toți ceilalți s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. până să o văd pe Bianca dispusă să plece încet, agale spre baie… unde probabil va sta încă 20 de minute dormint cu capul pe chiuvetă sau jucându-se cu mai știu eu ce prieten imaginar până ce-i bat în ușă și-i zic să se grăbească dacă vrea să mai găsească grădinița la locul ei…
Ideea e că așa cum nu există doi copii la fel (aplicabil chiar și-n cazul gemenilor) nu există un model de familie “perfectă” care să poată fi aplicat așa ca un șablon peste toți oamenii.
Ori asta este exact ce ni se promovează… s-ar traduce și “sări din comunism în comunitarism” 🙂
Dar… să lăsăm de-o parte politica.
Și pentru că marketingul avea nevoie de un termen pentru “cum poți tu Gheorghe să-ți crești plodul” s-a inventat cuvântul “parenting”. Și bineînțeles o mulțime de specialiști care să-ți recomande ce pastă de dinți aduce zâmbetul Orbit pe fața de masă… și care să definească alte șabloane pe care trebuie să le îndeplinești pentru a funcționa ca o familie.
În ideea de a descoperi cum e de fapt viața într-o familie normală (nu d-aia din reclame), familie perfectă pentru că funcționează ca o familie și nu pentru că respectă șablonul, cei de la parentime.ro au făcut un blog – http://www.parentime.ro/blog pe care încearcă să demitizeze imaginea dimineților perfecte, exemplare și aplicabile tuturor, prezentând povestea dimineților unor oameni normali.
O inițiativă interesantă de altfel, o insulă într-o mare de reclame zâmbitoare și spălătoare de creiere.
E ciudat să ajungem să avem nevoie de proiecte speciale pentru a arăta normalitatea, dar cum anormalitatea este ceea ce vedem în jurul nostru iar normalul a devenit “zenzațional”…