Am plecat vinerea trecută cu atât de multe idei și sentimente-n cap/gât și alte organe că am avut nevoie de câteva zile bune pentru a putea procesa “la rece” ce și cum o fost la primul antrenament al părinților condus de Mirela Retegan.
Pentru cei care “au deschis televizoarele mai târziu” 🙂 – Mirela Retegan este…. este… în primul rând Mirela Retegan este un OM. Nu-s întâmplătoare majusculele la fel cum nu-i întâmplătare lipsa lui “h” 🙂
Este un om care încearcă prin povestirea propriilor experiențe să ne arate că deși ca oameni suntem supuși greșelii, putem face lucrurile așa cum trebuie ele făcute atunci când vine vorba de copii noștri.
Și face asta și atunci când e “Tanti Prezentatoarea” pe scenă cu super Gașca Zurli, și când vorbește la radio și mai ales atunci când scrie… pentru că scrie foarte bine.
Și ca să nu pară că mă specializez în cultul personalității sau că-s mai fanboy decât sunt de fapt, închei aici prezentarea Mirelei Retegan și invit persoanele interesate să o descopere singure pe site-ul ei – mirelaretegan.ro
Revenind la “sesiunea de antrenament”.
Din start fie spus, nu suntem (și aici o includ și pe Iulia), fani workshopuri.
Le găsesc/găsim de multe ori ca fiind metode inteligente de a pierde timpul pe banii tăi, în condițiile în care să aduni X persoane pentru a le convinge asupra adevărului absolut pe care-l deții pare a fi rețeta generală a organizatorilor.
De asemenea, nu suntem fani parenting… și de aici o să vorbesc doar din punctul meu de vedere, îi las Iuliei plăcerea de a dezvolta când dorește 🙂
Da, nu suport ideea asta cu parentingu’…
Asta pentru că am deja trei copii și m-am convins (dacă mai era nevoie) că NU VIN CU MANUAL DE UTILIZARE (fie el în limba română, engleză sau cantoneza vestică).
Persoanei care încă mai crede că poate merge la un curs/workshop/etc. de parenting pentru a găsi modul de funcționare al propriului său copil îi recomand să stea cu ochii pe cer să vadă barza cum aduce copiii.
Fiecare copil e unic în felul său, fiecare om e (slavă cerului), unic și nu există formulă general valabilă de a crește sau ajuta în dezvoltare un copil. (adică punct).
Când am citit însă prima dată despre inițiativa Mirelei am simțit că e ceva diferit aici, astfel că am dat curs cu mare drag invitației de a participa la ediția pilot a workshop-ului (trebuie să găsesc un alt cuvânt mai prietenos pentru asta) “Antrenorul Părinților”.
Așa că ne-am pus frumos în mișcare și la ora stabilită eram la Hotelul Caro, pregătiți pentru orice… orice experiență faină, pregătiți de joacă…
Prima surpriză (pentru mine) a fost să constat că în toată sala eram doar doi bărbați, eu și un bunic foarte fain de altfel, venit și el să-și ia notițe la “cursul de joacă”. A doua surpriză a fost invitata specială a Mirelei, doamna Cristina Elena Negut (ascultătorii de Itsy Bitsy o cunosc cu siguranță), și împreună ne-au purtat încet, încet spre un alt tărâm. Unul în care am lăsat la o parte stresul, am lăsat la o parte ideile mai mult sau mai puțin fixe și cu ajutorul limbajului universal al jocului am redevenit copii pentru a putea să ne redescoperim pe noi (unde noi = noi copii) și astfel să ne redescoperim proprii noștri copii.
Au petrecut așadar trei ore, ore care s-au dovedit a fi prea scurte, vorbind despre jocuri, jucându-ne (scoțând la suprafață acea pasiune pentru joc pe care mulți o îngropasem adând în noi, personal primind confirmări că nu, nu suntem (chiar atât de tare) duși cu pluta, că suntem pe drumul cel bun.
De asemenea am reușit să descoperim lucruri noi, am primit idei despre cum să continuăm din puncte/momente/situații pe care le consideram ca fiind “de închidere” (ca la fazan).
Prin joc am vorbit despre joc, prin joc am lăsat toți cei prezenți (sper), garda jos, frica de penibil și am aflat împreună ceea ce poate ar trebui să fie motto-ul părinților din România (exagerez puțin dar probabil mulți dintre cei de vârsta mea știu despre ce e vorba în propoziție) – “Joaca la vremea ei, face cât zece bătăi”.
Pentru că da, acum știu cu siguranță că în orice situație, oricât de complicată ar părea, joaca este soluția ideală pentru o rezolvare plăcută.
Depinde doar de noi ăștia “părinți deștepți” să avem puterea să ne stăpânim nervii, să renunțăm la superioritatea dată de vârstă și poziția din care vorbim și să dăm în mod voit în mintea copiilor.
Mirela a organizat și condus “pledoaria pentru joc” oferindu-ne pe rând idei de jocuri de jucat în trafic, jocuri de jucat la cumpărături și bineînțeles, jocuri de jucat în casă.
Toate, jocuri care pot alunga plictiseala și care pot să ne țină aproape de sufletul copiilor noștri.
Probabil că fiecare participant a încercat acasă cel puțin unul din jocurile învățate de la Mirela… ar fi câte ceva de zis și despre asta… dar să zicem doar că acuma cuvântul care dezamorsează aproape orice tensiune în casă este “Clopoțel” 🙂
În loc de concluzie:
Mi-a plăcut? DA!
Voi mai participa? Cu siguranță 🙂
Știu sigur că orice așteptări ar avea un potențial participant la workshopul Antrenorul Părinților îi vor fi îndeplinite și chiar vor fi depășite la final. Desigur, cu condiția să lase la ușa ideile preconcepute și să… intre în joc.
Pentru mine a fost o experiență extraordinară, în urma căreia am reușit să-mi modific “perspectiva”.
Am acum, la final un arsenal de idei de jocuri și depinde doar de mine dacă atunci când situația o va cere să mă folosesc de autoritatea mea de tată (egoist și individualist, dar, da… varianta cea mai comodă petnru mine) sau de joacă (cu implicarea copiilor) pentru a găsi rezolvarea, pentru că, așa cum spune Mirela Retegan, joaca e limbajul iubirii dintre părinți și copii.
Imaginile îi aparțin Mirelei Retegan și au fost făcute de Adi Popa.