Archives

Paginile individuale de pornire ale Google Sheets, Docs și Slides au primit actualizările Google Material Theme.

Acum 10 ani când am început să scriu aici, prima postare a fost despre Google.

Coincidență sau nu, azi am din nou ceva de zis despre Google pentru că în ultimile două zile au tot venit lucruri interesante din zona lor.

Astăzi, așadar este vorba de redesenarea aplicațiilor web folosind Google Material Theme.

Anul trecut la Google I/O 2018 am văzut implementarea Matherial în Google Drive. Răspunsurile venite de la utilizatori (în zonele în care este mai utilizat decât pe meleagurile mioritice) au fost pozitive iar cei de la Google au continuat aplicarea noii “teme” în celelate aplicații. Astfel că putem vedea la lucru Google Material Theme pe versiunile web ale paginilor individuale de produs pentru Google Docs, Sheets și Slides acestea fiind cele mai recente aplicații actualizate, utilizarea acestor aplicații din varianta web fiind acum similară cu cea de pe versiunile de Android sau iOS.

Înainte de această redesenare a interfețelor, bara de aplicații pentru fiecare dintre aceste trei aplicații era făcută în așa fel încât să se “încadreze” cu Gmail, Drive și Calendar, icoana fiecărei aplicații fiind afișată pe același rând cu numele, în partea stângă și cu o bară de căutare lângă.

Acum zona majoritară a paginii, mulțumită și Google Sans afișează o zonă mult mai degajată și cu un background mai luminos în secțiunea “Start a new document” din zona șabloanelor. Butonul de “Blank” document a fost de asemenea redesanat și acum apare ca un semn de “+” în culorile Google, în aceeași notă cu butoanele pentru Google Drive sau alte aplicații din G Suite.

google-docs

Mai sunt și alte butoane și icoane modificate cu această ocazie, actualizările poate că nu aduc îmbunătățiri în funcționalitate însă fac acum paginile individuale mai “consistente” și mai asemănătoare cu pagina principală Drive.

Ușor, ușor aplicațiile Google ajung să fie similare atât în versiunile mobile cât și pe cele web, funcționalitatea lor se dezvoltă și este foarte probabil ca în curând să ajungă la un nivel apropiat de aplicațiile deja consacrate (nu cred că vor putea concura prea curând suita Office, dar vor putea fi considerate o aleternativă bună pentru utilizatorii care au nevoie doar să acceseze sau să facă mici modificări în documente).

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: