Archives

Unalaska – Air Transylvania

Un proiect înteresant pornit dintr-o poveste interesantă 🙂

UnalsakaDoi muzicieni, Edo Van Breemen și Zachary Gray s-au întâlnit pe platourile de filmare de la “Afflicted” un thriller cu mulți vampiri, unde jucau rolurile membrilor unei trupe fictive, roluri minore în care ei, ca membri ai căror membri se întâlnesc într-o vizită la Paris.
Pentru că filmul nu a beneficiat de un buget prea mare, nu au fost bani disponibili pentru închirierea unei scene și implicarea unor actori profesioniști în scenele “din concerte” astfel că producătorii i-au implicat pe Van Breemen și pe Gray, aceștia cântând pe bune, ca și cum ar fi fost într-un turneu European.
Filmările au fost făcute în adevărate concerte ad-hoc, cu public real, cântările fiind improvizate pe loc.
La finalul filmărilor, s-a născut proiectul Unalaska, în care cei doi sunt aproape de a lansa primul EP.
Prima piesă de pe acest EP este Air Transylvania, piesă pe care o puteți asculta mai jos.

Momentan, noutăti despre ei pot fi găsite pe FB – .
Sunetul e interesant, nu neapărat pe genul meu, dar sună ok.

Concert acustic Sarmalele Reci

Peste două zile, pe 9 aprilie de la ora 21, Sarmalele Reci ne invită să fim alături de ei la concertul lor acustic.SR

Vor cânta piese noi și vechi, balade reorchestrate pentru vioară, violoncel, chitară acustică, pian, acordeon în stilul inconfundabil Sarmalele Reci.

Concertul va avea loc la Teatrul Mignon, pe strada Hristo Botev nr. 1.

Prețul unui bilet este de 50 lei.

Piesa zilei – Whitesnake – Is this love

Se poate zice că m-a pălit astenia… de primăvară, dar care alta?

Dar de fapt sunt încă sub mirajul fetelor mele.

Scris de Coverdale și Sykes, și lansat în 1987 este unul dintre acele cântece fără vârstă care poate rula în căști la orice oră.

I should have known better

Than to let you go alone

It’s times like these

I can’t make it on my own

Wasted days, and sleepless nights

An’ I can’t wait to see you again

 

I find I spend my time

Waiting on your call

How can I tell you, babe

My back’s against the wall

I need you by my side

To tell me it’s alright

‘Cause I don’t think I can take anymore

 

Is this love that I’m feeling

Is this the love that I’ve been searching for

Is this love or am I dreaming

This must be love

‘Cause it’s really got a hold on me

A hold on me

 

I can’t stop the feeling

I’ve been this way before

But, with you I’ve found the key

To open any door

I can feel my love for you

Growing stronger day by day

An’ I can’t wait too see you again

So I can hold you in my arms

 

Is this love that I’m feeling

Is this the love that I’ve been searching for

Is this love or am I dreaming

This must be love

‘Cause it’s really got a hold on me

A hold on me

 

Is this love that I’m feeling

Is this the love that I’ve been searching for

 

Is this love or am I dreaming

Piesa zilei – Second Waltz (Shostakovich)

Toată săptămâna am fost în Andre Rieu “mood” ca să zic așă pe romgleză.

Și nu puteam încheia săptămâna fără unul din cele mai frumoase valsuri ale secolului 20, “The Second Waltz” compus de Dmitri Shostakovich.

Andre Rieu și a sa orchestră au redat viață acestei partituri superbe… să aveți un sfârșit de săptămână liniștit.

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: