Azi am citit două știri din ciclism care deși nu au aparent legătură între ele vor influența viitorul – atât al ciclismului românesc cât și internațional.
Și pentru că de curtea proprie ne doare mai tare decât de a vecinilor, prima știre pe care o voi aminti este cea legată de ciclismul românesc, venită via velocafe – Andrei Nechita (câștigător al Turului României în 2011 și reprezentant al României la Jocurile Olimpice de la Londra în 2012) a semnat cu singura echipă cu licență continentală din România – Tușnad Cycling Team.
De ce consider această veste ca fiind foarte bună? Pentru că oferă o garanție a faptului că și în România se întâmplă ceva bun, că se fac pași (mici și înceți) către performanță.
În România ultimilor ani ciclismul de șosea la nivel de performanță a suferit din cauza dinozaurilor zombilificați dar lipiți cu adeziv în scaunele lor de la FRC. Mulți dintre cicliștii buni pe care i-am avut (și contrar aparențelor, chiar am avut ciclisți buni) din anii 90 au ajuns să antreneze prin “țările calde”, uitați fiind de o federație care funcționa cu scopul unic de a suge bani din bugetul de stat.
Cluburile s-au mulțumit să se plângă, iar singurii copii care au ajuns să facă ciclism de performanță au fost cei ai căror părinți, plecați la muncă prin alte țări (în principal Italia) i-au luat după ei și i-au lăsat să practice ciclismul acolo.
Andrei Nechita a fost un astfel de copil și asta face revenirea lui la un club din România mai importantă.
Deși vine după o accidentare și nu e încă 100% în formă, așteptările de la el sunt mari, însă am convingerea că da totul pe șosea pentru noua sa echipă.
Succes Andrei!
A doua știre este una din ciclismul internațional via bicycling.com – Bjarne Riis a fost suspendat din funcția sa de manager la Tinkoff-Saxo.
“Pâinea” preferată a presei și site-urilor care scriu despre ciclism și doping în ciclism este Lance Armstrong…. e adevărat, el a dat întotdeauna subiectele, însă acuma deja e o ciorbă reîncălzită.
Ciudat în contextul scandalurilor de dopaj care continuă să aibă loc, foarte puțin se pomenea până acuma de oamenii care au “instrumentat” procedurile, oamenii care au ajutat, promovat și acoperit fenomenul iar Riis (alături de Bruyneel și de Vinokourov) ar trebui să aibă un loc fruntaș în anchetele de dopaj, fiind poate cei mai “murdari” din jocul ăsta atât ca cicliști cât și ca manageri.
Este bine că încep și proprietarii de echipe să se debaraseze de personajele dubioase, chiar cu riscul scăderii performanțelor de moment… dar cât de credibile-s performanțele când în autocar pe Contador îl (poate) aștepta o friptură?
Concluzia celor scrise mai sus e simplă: ciclismul românesc dă semne tot mai dese de ieșire din criză, iar cel internațional (cu riscul de a intra în criză) dă semne de curățenie.
Și asta e “de bine”.
