Nu sunt, și nu am fost vreodată o persoană obsedată de mișcare, de sport etc.
În copilărie ori nu eram lăsat la sporturile care-mi plăceau, ori nu-mi plăceau alea la care mă duceam 🙂 Era vremea când veneau diverși antrenori, de la sporturi ale căror nume abia le pronunțam (în clasa a doua au venit de la ceva… ceva care se termina cu tatlon și nu era triatlon), de la Steaua, că de, eram în “jurisdicția” clubului și ne luau așa după ochi la diverse sporturi.
Mi-aș fi dorit să continui la scrimă (spada fiind preferata mea atunci și acum, dar…) sau la polo însă… să zicem că nu s-au aliniat planetele.
De fugit, recunosc, nu mi-a plăcut niciodată să fug. Nici măcar atunci când era opțiunea cea din urmă să scap nescărmănat. Nu fugeam și pace (am făcut-o odată, dară aveam în urma mea o bună parte din galeria cealaltă 🙂 ).
Mi-a plăcut întotdeauna înotul și mersul cu bicla, dar apoi, după ce am ajuns în gimnaziu și mai târziu la liceu, sporturile mele preferate… nu au prea fost sporturi.
Am ajuns ușor ușor să fac sport doar la telecomandă, în fața televizorului, iar maximum de efort să fie când băteam mingea pre vreun maidan.
După ani, am ajuns să-mi mișc fizicul cu mașina și pentru a-mi lua țigări din colțul blocului, și recunosc, nu-mi păsa de asta.
Dar apoi o venit o schimbare-n viața mea, schimbare care a readus cheful de mișcare și sport.
Și am început iarăși să ies cu bicla, să mă mișc pe la sală (când reușeam să ajung la una deschisă) sau chiar să alerg (și am descoperit că “a alerga” e puțin, puțin diferit de “a fugi”).
Așa am ajuns să cunosc oameni minunați în comunitatea bicicliștilor, așa am ajuns să mă gândesc la programe de antrenament, să particip la concursuri de dat cu bicla, iar viața mea s-a schimbat, zic eu în bine.
Iar acum, așa după 40 de ani, când am expirat, deja mă gândesc serios să mă pregătesc pentru alergare, să-mi încerc norocul la triatlon (culmea e că voi avea probabil cel mai mult de muncă la înot, ultima dată – la mare – când am înotat am simțit că-mi scârțâie la propriu toate articulațiile) și de ce nu, să mă pregătesc pentru un maraton (că așa zice reclama aia la Eurosport nu? Ca nu poți să mori dacă nu bifezi prezența la un maraton în cursul vieții, și nu ca spectator).
Pisicu’ e pregătit. Deja am în cap un plan “di bataii” pe care sper să-ncep să-l pun în practică cât mai curând.
Apoi, deja am văzut pe propria piele cum funcționează și cât de faină e atmosfera când am alergat acum câteva săptămâni împreună cu Bianca la ceas de seară, deci (deși n-o fost o cursă adevărată) botezul aș zice c-a fost făcut…
Până atunci am început să transpir pe tastatură urmărind ultimele pregătiri pentru Maratonul București, maraton care a crescut atât de frumos în ultimii ani.
Ajuns deja la cea de-a opta ediție, Maratonul București strânge tot mai mulți oameni faini la start, tot mai mulți cunoscuți de-ai mei, oameni cărora mi-am promis să mă alătur vreodată… când voi putea și voi fi pregătit să termin un maraton (mult de muncă, dar nu imposibil).
Anul acesta așadar, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (denumirea sa oficială) va avea loc între 3 și 4 octombrie, iar traseul este foarte fain, fiind (din câte am înțeles) prima dată când în București traficul va fi închis pe o distanță record de 33km). Centru evenimentului, ca în fiecar an va fi în Piața Constituției.
Participanții au de ales între cele șase curse:
– Maraton (42,195 km),
– Semimaraton (21,097 km),
– Ștafetă (4 X 10,548 km),
– Cursa populară Ciuc Radler (3,6 km) desfășurată în jurul Palatului Parlamentului,
– Cursa copiilor (0,85/1,4 km)
și ultima dar nu cea din urmă (și probabil cea mai faină)
– Jogging în scutece (0,8 km), în care participanții vor alerga împingând cărucioarele copiilor.
M-ar tenta să o înscriu pe Bianca la cursa copiilor, sunt sigur că i-ar plăcea… și eu m-aș duce anul ăsta ori la cursa populară ori la cea de împins vagoane cărucioare cu Ștefănuț… mai am câteva zile să “sondez” terenul…
Hărțile traseelor sunt următoarele:
– Maraton și Ștafetă,
– Semimaraton,
– Cursa populară.
Celelalte curse vor avea loc în zona Pieței Constituției.
Voi ține pumnii tuturor celor care vor fi acolo și nu voi uita că acolo, ca-n fiecare an vor fi și prietenii de la Hospice Casa Speranței pentru care puteți să alergați și anul acesta.