Google Glass – o experiență…

June 4th, 2014 by alex

Weekend-ul trecut, am avut ocazia să testez Google Glass. Testare despre care al cărei rezultat se poate rezuma la o frază scurtă, scurtă… “O EXPERIENȚĂ” (așa, cu majuscule).

În momentul în care am fost contactat pentru testare (mulțumesc din nou Adriana), imaginea mea despre Google Glass era foarte influențată (nu neapărat pozitiv) de articolele găsite pe internet, articole scrise de cei care au apucat să testeze gadgetul înaintea mea și trebuie să recunosc, am fost tentat la început să refuz invitația de a mă “juca” cu ochelarii.

Despre ochelari, din punct de vedere hardware & accesorii pot spune că-s puțin peste așteptările mele inițiale. Pe lângă rama deja celebră, Google Glass vine și cu o variantă pentru ochelariști, cu o ramă în care se pot pune lentilele de vedere (ramă făcută să suporte chiar și lentile de grosimea celor de care mă folosesc eu, dar cu toate astea o ramă elegantă) și chiar și ochelari de soare (clips) care se pot aplica peste rama cu lentilele de vedere.

Ce mi s-a părut interesant, în cutia ramei au pus inclusiv șurubelnița cu care să poți demonta echipamentul și să-l montezi pe rama pentru ochelariști.

Nu mi-am mutat lentilele de vedere pe rama specializată și am încercat să folosesc ochelarii peste cei de vedere. Poate de asta la început experiența nu a fost tocmai plăcută (am reușit să dau cu mobra într-o super groapă, groapă pe care pe înregistrarea video am văzut-o, însă… doar la reluare:)…) senzație datorată probabil și faptului că eram tentat să mă uit cu ambii ochi în prisma care mi se părea extraordinar de mică pentru a înțelege ce e acolo.

Însă, pe măsură ce m-am obișnuit cu senzația (și am încetat să mă uit șașiu și cu fața de “dus cu pișcotul pe conducta de gaze”) am avut surpriza să constat că imaginea afișată e suficient proporționată. Ca să nu mai zic, sunt mai deștepți decât par și știu (sau cel puțin asta a fost senzația mea) să își facă singuri focalizarea în funcție de ochiul purtătorului (sistemul prin care detectează clipitul probabil având și alte funcții decât cea prin care poți face poze).

Și așa, ușor ajung să povestesc de funcționarea lor din punct de vedere soft.

Și o să încep cu prima concluzie – Google Glass (cel puțin varianta testată de mine) nu este încă un produs matur, un produs care să poată fi vândut oricui, oricum, oricând.

Dacă din punct de vedere al sistemului lor intern de operare se descurcă decent – în timp am reușit să ajung la performanța de a nu mai repeta comenzile (semn că ori mi-am îmbunătățit eu accentul, ori au învățat ei pronunția mea), am reușit să “bușesc” o înregistrare video printr-o succesiune de acțiuni de share/delete/record video/take picture folosind comenzile vocale și navigarea pe ramă (ramă a cărei sensibilitate este foarte mare, nu a fost vreo comandă pe care să o rateze în toată perioada testelor).

Calitatea fotografiilor și a înregistrărilor video este de asemenea ok, fotografiile fiind făcute (în varianta standard, nu am reușit să aflu cum și dacă pot schimba rezoluția) la o rezoluție de 2528×1856 pixeli având o bună focalizare și poze clare chiar și în condiții de lumină scăzută sau fotografii făcute contre-jour.

Când vine vorba de a folosi Google Glass și pentru altceva decât a foto/video începe dansul.

Singura metodă prin care am reușit să instalez aplicații (care surprinzător, sunt destul de puține față de așteptările mele) pe jucărie, a fost folosind adb… și Eclipse (pentru că unele lucruri nu au vrut să funcționeze fără a fi “gâdilate” puțin).

Aplicațiile mele favorite pentru test au fost “Name This Song” și “AR Glass for Wikipedia” (aplicație care mi s-a părut a fi cea mai faină, deși este încă un “proof of concept” cu buguri aferente).

Alt lucru care mi-a plăcut la ei a fost calitatea sunetului în convorbiri telefonice și nu pot să nu menționez – afișarea emailurilor într-un stil foarte apropiat de cel “standardizat” de BB.

Bateria lor mi-a jucat feste, m-am trezit peste noapte (la propriu) că s-au descărcat. Nu pot garanta că nu i-am uitat porniți însă mi s-a părut ceva necurat la mijloc.

M-am despărțit de ei după un weekend cu convingerea că am avut în mână tehnologia care va da tonul în următorii 2-3 ani. Deși este încă (pentru psihicul meu) o unealtă/tehnologie foarte intruzivă (cam ăsta ar fi termenul meu) mai ales pe mâini nepotrivite, Google Glass au toate șansele să nu fie doar un “moft trecător” al celor de la Google, și să se impună în aplicații unde ochiul omului are nevoie de ajutor (chiar azi am văzut o aplicabilitate a lor în poligonul de tragere).

Concluzia finală este rezumată în titlu. Google Glass este o experiență. Una interesantă, o experiență care mi-a arătat așă un colț dintr-un viitor în care tehnologia va fi din ce în ce mai prezentă în viețile noastre, un viitor în care granițele dintre om și tehnologie vor fi tot mai subțiri și mai greu de definit, un viitor în care (fanii SF probabil se vor bucura să trăiască), tehnologia ne va controla ajuta acțiunile în viața reală mai mult decât o face acum.

În încheiere trebuie spus că Google Glass pot fi testați de toți cei care trec  pragul magazinelor QuickMobile din București (mall-urile din Vitan, Cotroceni și Băneasa), Cluj, Iași, Timișoara și Baia Mare.



Hammerhead One, un gadget util pentru bicicliști

May 28th, 2014 by alex

Ca mine-s probabil mulți pasionați de bicle care au căutat diverse metode de a folosi minunăția numită navigație la turele cu bicla. Fie cu suporturi care manuf(r)acturate pentru deșteptofoane, fie cu scule dedicate, fiecare a încercat probabil să-și fixeze “navigația” pe bicicletă.
Cât de reușite-s soluțiile fiecăruia… nu știu, însă un lucru-l știu cu siguranță: acea privire aruncată pe ecranul gps-ului, fie ea de foarte scurtă durată distrage atenția de la drum… și de la bucuriile (sau surprizele neplăcute) inerente.

Pentru a rezolva problema ecranelor, suporților și mai ales a atenției o gașcă faină a făcut un accesoriu foarte interesant, numit Hammerhead One. Hammerhead pentru că are forma unui ciocan… One pentru că e prima variantă :) Simplu nu-i așa?
26955183_max
Ei bine această jucărie, având forma literei T, montată pe ghidonul biclei se conectează la telefonul/gps-ul/ce-o mai fi prin geanta biciclistului “citește” ruta stabilită acolo și cu un sistem ingenios de LED-uri indică schimbările de direcție pe care tre să le facă biciclistul pentru a ajunge la destinație.

Accesoriul are o baterie proprie despre care producătorii spun că ar trebui să ajungă pentru 20 de ore de folosire (în funcție de cine va produce bateria), iar LED-urile vor fi unele speciale care vor oferi o bună vizibilitate chiar și ziua.

Împreună cu aparatul fizic va fi livrată o aplicație software, care va ajuta la crearea rutelor și adaptarea acestora (după spusele producătorilor) pentru a oferi întotdeauna varianta cea mai sigură pentru ciclist. Dintre opțiunile pe care le va oferi aplicația se vor putea alege rute în funcție de mai mulți factori cum ar fi tipul de teren, vremea, cu mai multe (sau mai puține) cățărări, etc.

Road 5

Precomenzile pentru Hammerhead One pot fi deja lansate, prețul final (pe pagina oficială) fiind de 85 dolari americani.

Nu este specificat nimic legat de livrări în Europa însă probabil că în viitor producătorii vor lua în calcul și acest aspect.



Dimineața de dimineață… perfectă

May 19th, 2014 by alex

Mi se întâmplă din ce în ce mai rar să mă uit la TV, iar dacă o fac prefer să mă uit la o cursă de ciclism sau vreun episod “ulceros” la Paprika, însă din când în când butonând canalele mai “prind” câte ceva din subiectele discutate, prezentate și promovate de televizunile noastre.

Una din imaginile colorate care-mi provoacă râsul aproape de fiecare dată este legată de copii.
Apoi humanoizilor de lucră-n marketing ori nu le-au dat șefii pauză (să-și facă copii) ori sunt prea bine plățiți s-o recunoască (sau poate nu s-au prins încă?) dar regula numărul 1 atunci când vine vorba de copii este că aceștia NU vin cu manual de utilizare.
Regula 2 derivată direct din regula 1 este că nu poți scrie un manual nici măcar pentru cei pe care-i crești sub streașina ta (când numărul diferă de 1).
Văd prin reclame cum dimineața când sună ceasul, mama este deja în bucătărie cu micul dejun pregătit, zâmbitoare, odihnită și în mare vervă (doar dacă-i reclame la pastile, atunci e mohorâtă), copii vin la masă (tot mai des văd clișeul cu copii venind de la etaj), tatăl li se alătură, apoi toți mânâncă în ordine și disciplină… restul mai puțin contează.
Apoi, că mama se trezește de multe ori mult înaintea celorlalți nu e o surpriză. Însă faza cu fața odihnită și relaxată (mai ales după vreo noapte de mâr și țâr-mâr de-a fetelor)… whatever.
La noi de exemplu ajung să cânt și 20 de minute că toate animalele domestice, sălbatice, toate degețelele, toate urechile, etc. s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. și toți ceilalți s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. până să o văd pe Bianca dispusă să plece încet, agale spre baie… unde probabil va sta încă 20 de minute dormint cu capul pe chiuvetă sau jucându-se cu mai știu eu ce prieten imaginar până ce-i bat în ușă și-i zic să se grăbească dacă vrea să mai găsească grădinița la locul ei…

Ideea e că așa cum nu există doi copii la fel (aplicabil chiar și-n cazul gemenilor) nu există un model de familie “perfectă” care să poată fi aplicat așa ca un șablon peste toți oamenii.
Ori asta este exact ce ni se promovează… s-ar traduce și “sări din comunism în comunitarism” :)

Dar… să lăsăm de-o parte politica.
Și pentru că marketingul avea nevoie de un termen pentru “cum poți tu Gheorghe să-ți crești plodul” s-a inventat cuvântul “parenting”. Și bineînțeles o mulțime de specialiști care să-ți recomande ce pastă de dinți aduce zâmbetul Orbit pe fața de masă… și care să definească alte șabloane pe care trebuie să le îndeplinești pentru a funcționa ca o familie.

În ideea de a descoperi cum e de fapt viața într-o familie normală (nu d-aia din reclame), familie perfectă pentru că funcționează ca o familie și nu pentru că respectă șablonul, cei de la parentime.ro au făcut un blog – http://www.parentime.ro/blog pe care încearcă să demitizeze imaginea dimineților perfecte, exemplare și aplicabile tuturor, prezentând povestea dimineților unor oameni normali.

O inițiativă interesantă de altfel, o insulă într-o mare de reclame zâmbitoare și spălătoare de creiere.

E ciudat să ajungem să avem nevoie de proiecte speciale pentru a arăta normalitatea, dar cum anormalitatea este ceea ce vedem în jurul nostru iar normalul a devenit “zenzațional”…


 
 
 
 
Google PageRank Checker

ClickLink.ro Security Check Add to Technorati Favorites