Category Archives: De-ale mele

Iar campanie electorală?

Mă miram (și nu înțelegeam) acum câteva zile de ce îmi tot servește găgâl tone de bannere cu “nuștiucine alături de puie monta”.

În seara asta mergând cătinel spre casă am început să înțeleg, văzând corturile cu mecla lui Tăriceanu: puie monta nu se simte împlinit până nu fură ceva, orice, să fie acolo simbolic… acum, pentru supraviețuire, a furat startul… campaniei, sau pre-campaniei, cum s-o mai numi faza de minciuni (doar) din poze.

Bine, faptul că pe străzi e doar mecla celuilalt specimen mă face să înțeleg de ce sunt ei așa buni prieteni 🙂

Sper ca la final să rămână cu ce merită: puie.

Generația copy – paste. Faza pe “adaptări” ale unor cărți de succes

Una din pasiunile mele încă de când eram mic copil a fost să citesc.

Când am timp și spatiu, citesc pe nerăsuflate… ajunge să-mi pice în mână o carte care-mi place și-s forte mari șansele să mă prindă răsăritul soarelui cu ea în mână.

În ultimii ani am lăsat puțin de-o parte clasicii și am început să citesc SF/fantasy, contemporan. Am descoperit cărți înainte ca ele să devină filme de succes peste gârlă, am descoperit autori care fac cumva și te țin cu ochii lipiți de paginile scrise de ei. Una din autoarele mele preferate din acest lot de scriitori contemporani este Cassandra Clare.

Am fugit pe holurile Magisteriumului alături de Call și am tresărit la întâmplările prin care a trecut Clary în toată seria Instrumentelor Mortale. Ba am urmărit chiar și filmul făcut după primul volum (Orașul Oaselor), însă cartea rămâne pentru mine deasupra ecranizării. Nu am apucat să văd încă serialul făcut după cărți, poate cu puțin noroc ajunge și la noi.

instrumente-mortale
Sursa: bibliodevafiliala3 (https://bibliodevafiliala3.wordpress.com)

Ei bine, citind cărțile Cassandrei Clare, fiind deja fan declarat al Instrumentelor Mortale, ajung la subiectul din titlu. Căutând la un moment dat noutăți despre cărțile scrise de Cassandra Clare (știu că lucrează la noi aventuri), îmi recomandă google site-ul editurii Quantum Publishers, unde surpriză, aflu că pot citi Instrumente Mortale… românește 🙂

Nu, nu este vorba de traducerea cărților ci de copierea, “adaptarea” lor, mai precis o autoare autohtonă – Mihaela Strenc a publicat ceea ce se dorește o serie de cărți numită “Îngerul Întunecat“. Ok… frumos, îmi zic, ia să vedem despre ce este vorba… și citez din descrierea de pe site-ul editurii:

“De milenii, Veghetorii îi apără pe oameni de strigoi și de creaturile lumii de dincolo. Ana ignoră regulile ce le obligă pe Veghetoare să-și aleagă tineri la fel ca ele și intră într-o relație cu un bărbat fermecător, dar cu un trecut întunecat. Iubitul ei ascunde însă un secret care o va pune față în față cu cele mai negre coșmaruri ale ei. Acesta este în realitate fiul conducătorului, un Veghetor care a fost izgonit din familie după ce s-a aflat că s-a dedat unor practici interzise. Dar asta nu e cea mai mare problemă a Anei…”

Dacă ați citit vreuna din cărțile din seria Instrumentelor Mortale presupun că ați recunoscut deja povestea.

Am încercat să aflu mai multe de la editură, însă comentariile acolo îmi sunt șterse, iar la emailuri nu par a fi dispuși să răspundă.

Înțeleg și susțin promovarea autorilor români, tineri, etc. însă de aici până la a publica astfel de povești mi se pare o cale lungă… și nu neapărat cea mai bună cale.

Mai nasol însă mi se pare faptul că multe bloguri au publicat recenzii la această carte… de unde, ori nu e Cassandra Clare prea populară la noi (deși la cum se vinde… n-aș zice), ori nu e pe “target”, nu e citită de cei care scriu recenzii pe blogurile de profil.

Oricum, rămân cu un gust amar, mi se pare o încercare jalnică de a obține imagine și bani pe spinarea altuia.

 

There’s a new bike in town :) Pe numele ei de scenă: “Folclorista”

A trecut vara și eu nu am apucat să mă laud 🙂

Nu de alta, dar am motiv. Am o nouă bicicletă de șosea (bine, termenul e relativ, că o fost la mâna a doua, de asemenea poziționarea în timp nu mai e neapărat exactă, eu apucând să o plimb puțintel vara asta…) dar… așa cum ziceam, nu am apucat să povestesc pe aici de ea, deci… e nouă.

2014615191415Acum câtiva ani, la un Street Delivery (în 2014), i-am văzut pe băieții de la BițaColor cu o bicicletă asta din imagine, una restaurată fain și pictată cu motive populare.

Nu pot spune că era neapărat bicla pe care mi-aș fi dorit-o, eu nefiind neapărat fan fixie, însă, cumva, motivele de pe toptube mi s-au lipit de retină, la fel și steagul României din față.

Un an mai târziu, în 2015, după ce am fost cu Bianca la Dumbrava cu Mărgăritar, am zis că poate o fi momentul să încerc iarăși să pedalez, genunchii fiind parcă mai cuminți… și am început să-mi caut o biclă pentru șosea. În timp ce săpam site-urile cu sh-uri (nu am avut buget de biclă nouă, și cumva mie încă nu-mi “permite religia” să cumpăr o biclă nouă – ca și la mașini, din momentul în care ai ieșit cu ea din magazin poți să consideri că ai pierdut 20% din valoarea ei).

În timp ce-mi căutam eu biclă, a început să-mi vină în cap ideea de a o personaliza… și am început să mă gândesc, în timp ce mă uitam la poze cu biclele aflate la vânzare, cum ar arăta ele personalizate.

Cât despre personalizare – pornind cumva de la ideea celor de la BițaColor, aveam în cap câteva idei, nu generice, ci așa… văzute din avion.

Știam cu siguranță că va fi vorba de motive populare, știam cu siguranță că vreau să am un tricolor pe furca spate, știam că vreau să apară pe ea stilizate siluetele copiilor și ale soției mele, împreună cu numele lor… și mai știam că vreau să pun adresa blogului undeva… undeva pre biclă.

Detalii? Nu, nu știam, cum nu știam cum o să se întâmple toată mișcarea (nivelul meu de pregătire artistică e undeva egal cel mai probabil cu al unui copil de clasa a II-a).

În schimb, plecând de la ce știam am hotărât cam cum trebuie să arate bicla… și am purces la căutări având în vedere anumite dimensiuni ale cadrului, dimensiuni care să permită pictura.

Ca un super inteligent ce sunt (norocul meu că uneori mai am… noroc) – am lăsat dotările pe ultimul plan… că vorba aia, la valoarea mea, un Di2 e nimica toată… dacă am bicla pictată frumos, ce-mi trebuie să mai și funcționeze? Menționam norocul în fraza anterioară… ei bine, doar el săracul (știu, am mai scos o mână din sacul cu noroc, sper să fi pus ceva și în cel cu experiență) – mi-a scos în cale bicicleta potrivită – un Bulls (parcă), cu un cadru perfect (după mintea mea) pentru ceea ce voiam să fac, dar care, norocol, ziceam eu – are și o dotare decentă – ceva generație mai veche de Ultegra, 3xceva, compact, prietenos cu genunchii și într-o stare foarte ok.

Din ziua în care am văzut anunțul pe net prima dată, am știut că aia e. Mai îmi trebuiau (doar) banii pentru ea și apoi puteam purcede la treabă.

Într-o bună zi, am banii în buzunar, mă pun pe căutat anunțul prin j’de miile de linkuri pe care le am salvate, sun la om și îmi iau prima pauză – cineva e deja pe drum să vadă bicla, a rezervat-o de vreo săptămână și la acest sfârșit de săptămână vine să o ia. Omul sesizează cumva că mie mi-a picat tavanul pe picioare și-mi recomandă un amic de-al său care-și vinde de asemenea bicla, doar că e puțin mai mare, dar, mai ieftină. Îl rog totuși să-mi dea un semn dacă… cumva, nu vinde bicla și îmi pun pauză.

Luni după prânz primesc telefonul care-mi înmoaie picioarele: omul care a venit să ia bicla asta, a plecat cu cea a amicului, care i se potrivea mai bine. Cât noroc să am… suficient pentru a avea joi bicla la birou.

Și de aici începe partea cea mai faină a poveștii.

Am acum bicicletă, am idee de cum vreau să arate… dar cine o face? Mă gândeam să apelez la BițaColor, însă ceva mă reținea… până mi-am adus aminte de un coleg de forum cu care la o întâlnire ciclism.ro am băut o bere rece și bună (mulțam Ovidiu) în timp ce-l ascultam povestind despre proiectele sale de restaurare a bicicletelor… și în ale cărui postări văzusem ceva frumuseți – Horia Nițu.

De aici încolo totul o fost… o experiență de neimaginat pentru România. După ce am reușit să ne vedem față în față, i-am povestit cam ce vreau și i-am arătat poze cu bicla, prima mea surpriză a fost că a acceptat proiectul.

Apoi a urmat un set lung de surprize plăcute pe măsură ce el a început documentarea (pentru că el este artist, un adevărat artist, care nu pictează fără o adâncă documentare asupra proiectului), și a venit cu o mulțime de idei pornite de la vagile mele recomandări, idei care au dus la planșe cu schițe care-mi tăiau respirația de câte ori le vedeam.

Cu ajutorul celor de la Spokes (cărora de asemenea le mulțumesc, mai ales pentru noaptea pierdută de Sorin pentru a ansambla la loc produsul finit), bicla mea s-a dezbrăcat de toate piesele și a intrat în proces de personalizare, sub mâna și ochii lui Horia.

horia-nitu-bicicleta-folclor-custom-paint-03

Așa arăta cadrul când a ieșit din mâinile lui Horia. Toate visurile mele, toate așteptările au fost depășite.

Elementele pe care le avusesem în cap erau acolo, aveam familia

horia-nitu-bicicleta-folclor-custom-paint-jpg13

Avema motivele populare,

horia-nitu-bicicleta-folclor-custom-paint-jpg04

Tricolorul de pe furca spate de asemenea prezent,

horia-nitu-bicicleta-folclor-custom-paint-jpg08

Dar și multe elemente, pornind de la fundal, până la elementele de pe seatube, downtube…

horia-nitu-bicicleta-folclor-custom-paint-jpg05

și chiar pipă.

horia-nitu-bicicleta-folclor-custom-paint02

iar în față tronează de asemenea tricolorul într-un motiv solar tradițional.

Deși arată numa bună de pus în vitrină, își face treaba extraordinar de bine, fiind o bicicletă ușoară, rapidă și cu care m-am împrietenit destul de repede.

Nu am apucat încă să o scot la ture lungi, timpul și condiția mea fizică nu mi-au permis în vara asta, însă ușor, ușor lucrurile vor reintra pe făgașul normal.

Poate sună ciudat, însă cumva avându-i pe cei dragi acolo, pe toptube, lângă mine, am sentimentul că ei îmi sunt alături la fiecare ieșire, îi simt mult mai aproape, fizic chiar.

Nu știu cum aș putea vreodată să-i mulțumesc lui Horia pentru acestă biclă… este un vis devenit realitate, o realitate care arată mai fain decât visul.

Bicicleta nu are încă un nume, am întârziat puțin cu botezul, însă până acum i se spune “Folclorista” :), Sunt deschis la propuneri cu nume care să i se potrivească.

De prin trafic adunate

În fața mea un taximetrist foarte concentrat într-o discuție pe Whatsapp face slalom între benzi, total aleator, bineînțeles, fără semnal, asigurare, etc.

taxi

La următorul semafor este lângă mine.

– Auzi bă!?! Camera aia a ta înregistrează?

Mă uit la el, nu îi răspund… chiar nu-mi aminteam dacă am pornit-o la plecare.

– Auzi bă! Oprește-o! Că îmi violează intimitatea.

Eeee… “eu și gura mea cea mare” (cum ar zice Bianca), nu mă pot abține.

– Că veni vorba de viol… dacă îmi mai tai calea o singură dată, fără să te asiguri și fără semnal, posesorul camerei îți  promite că ți-o violează pe mă-ta. Ai înțeles?

Semaforul se face verde, eu plec liniștit, el a rămas pe loc…

Partea dubioasă e alta… este pentru a doua oară luna asta când aud că folosirea camerelor video în trafic afectează intimitatea conducătorilor auto, ceea ce mă face să cred că e un trend ceva.

PS – nu este gibonul din imagine, dar e un coleg de-al lui… și ăsta suferea de butonită acută…

Bătaie de joc pe bani europeni și nervi autohtoni – “reabilitarea” blocurilor în Sectorul 3

Înainte cu o săptămână de începerea campaniei electorale, în urma unor “ordine venite de sus” (răspunsul celor din asociație) – ne-am trezit cu schelele pe bloc – începe “reabilitarea termică” a blocului…

15 (cel puțin) muncitori de la Erbașu au întins schelele pe bloc cu o viteză care contrasta cu lipsa lor de echipament și înjurăturile care acopereau melodia făcută de fiarele lovite între ele, de pereți, etc.

La orice întrebare legată de termene, costuri, etc… răspunsul era unul singur – “Ce vă pasă, veți plăti doar 20%”. Din ce? Apoi nu știm, dar (după îndelungi discuții telefonice, neconfirmat de vreo hârtie – răspunsurile primăriei sectorului 3 trimițându-mă să caut licitațiile pe google – devizul estimativ e de 35000 eur (suma în lei la vremea aia… dar cu referință la cei 35000 eur). Dar voi plătiți 20% iar primăria va pune restul, bineînțeles, accesând fonduri europene. Iar pentru că aceste fonduri europene sunt așa, ceva, niște bani de care nu au nevoie proștii din Europa și îi trimit aici să-i spargem noi pe ce vrem, nu vom ști cât vom cheltui până nu ne săturăm…

Și apoi, ce tot comentezi tu vierme, că venim noi Primăria Sectorului 3 (acea primărie condusă de acel plagiator, evazionist și proxenet primar reales cu 70% din voturi – Robert Negoiță) că-ți facem blocul în trei luni… și plătești doar 20%.

Au trecut deja patru (4) luni de la cele trei… schelele s-au mutat în spatele blocului, iar fața arată cam așa:

img_20160913_081932

img_20160913_081954

img_20160913_082001

img_20160913_082006

img_20160913_082028

O adevărată operă de artă executată de Erbașu pentru Primăria Sectorului 3 :).

Nu am reușit de asemenea să aflu cine a ales (dacă a ales cineva) paleta de culori calde (aceste diverse și interesante multe nuanțe de gri), în care s-a vopsit blocul, și/sau dacă a fost comparată cu paleta folosită la celalte blocuri din vecinătate. Bineînțeles, nimeni nu-și asumă nimic, nimeni nu acceptă nimic și bineînțeles, comunicarea cu un bolvan luat la alegere de pe marginea drumului este similară cu comunicarea cu Primăria Sectorului 3 (ba, poate bolovanul ar putea la un moment dat să spună ceva… orice… cel puțin așa susțin budiștii).

Aviz amatorilor de pomeni electorale marca PSD (nu că celelalte partide ar avea standarde mai înalte).

Începe un nou an școlar, cu aceleași metehne și probleme

Umbla pe net un banc, care zicea că, la dentist fiind, diferența dintre adult și copil o face faptul că adultului nu-i este frică de freză cât îi este de nota de plată.

Cam așa și cu școala românească. Acum că începe un nou an școlar, copiilor de este frică de teme, adulților de cât îi va costa școlarizarea gratuită din România…

Iar cei mai mulți iau (din păcate) în calcul doar costurile punctuale, materiale, când problema majoră nu e numai în cât costă noile manuale (gratuite – “continue” dacă ne luăm după numărul de generații cărora le-au supraviețuit unele -, sau alternative – pline de imbecilități, dar venite de la edituri care cotizează la partidul potrivit), ci în daunele psihice pe care le vor suferi copiii noștri în urnătorul an. Nu există încă statistici despre numărul de copii înșirați la ușile psihologilor (pentru că “e rușine”, sau pentru că “copilul are doar toane”, sau, din păcate, pentru că unii părinți, care-și dau seama că au nevoie de ajutor, nu și-l pot permite) din cauza situațiilor cărora trebuie să le facă față ziua, la școală.

Începe un nou an școlar, cu aceleași programe de învățământ, cu același concept în baza căruia la finalul fiecărei zile toți trebuie să fie la același nivel, chit că asta înseamnă ca unora să le tai picioarele, altora aripile, sau să le zbori capetele… important e să aibă ore multe, teme pe măsură și, mai ales… să aibă profesorii un loc de unde să se pensioneze… nu contează că materiile pe care le predau sunt, sau vor fi folositoare doar unui procent de 10% din elevii care le trec prin mână.

În rest… toate faine azi, trafic cu flori și poze pe rețelele sociale “cu un nou pas în viață”…

Foto credit: Scoala Gimnaziala nr. 2 orasul Boldesti-Scaeni

O lume din ce în ce mai defectă

Dintre multele efecte ale manelizării generale a populației (ăsta fiind termentul cel mai politicos pe care-l găsesc acum) – rezultat al generațiilor crescute cu ochii în TV și pe rețele sociale… cel mai crimial este modul în care se comportă românul la volan. Nu există nici o regulă pe care s-o respecte, nu există nici un mod în care să arate că a evoluat puțin, puțin de tot de la stadiul de gibon.

Ieri pe drum spre birou am avut curiozitatea să număr (la rând) în mașinile pe lângă care am trecut persoanele care butonau. Rezultatul – au fost în total 40 de mașini pe care le-am numărat. Dintre conducătorii acestora, 32 butonau telefoanele mobile… iar din ce am observat, bărbații dau tare în Whatsapp, iar femeile au de navigat pe Facebook… și postat… adică… postat. Se face semaforul verde, mândra postează (probabil dacă-i place sau nu nuanța de verde), și abia apoi își aduce aminte că mai are ceva de făcut cu volanul…

b218stf

Ca să nu mai zic de “șmecherii” de tipul gibonului cu Mercedes (B218STF) – ceea ce îi doresc și eu, care nu numai că nu are răbdare să stea la semafoare, dar are și un stil de pilotaj aparte… cu o mână pe volan (aceeași mână în care ține și telefonul), și cealaltă între picioarele pasagerei…

Văzând atâtea astfel de specimene pe stradă, devin fanul ideii utopice numite Europa federală.. cu un singur sistem, unic pentru toată lumea. O singură lege, o singură structură de conducere… același set de amenzi din Germania aplicate și la noi… aplicate ca în Germania. Și aceleași legi. Să-mi pot lăsa și eu copilul să meargă singur la școală știind că pe nici o stradă din zonă nu depășește nimeni 30km/h fără a-și dona salariul pe luna în curs.

Campionatul Național de Joacă se aproprie cu pași repezi

Pe locuri! Fiți gata!…

Dacă anul trecut povesteam despre “antrenamentul oficial” cu Antrenorul Părinților, acum avem parte de un Campionat Național de Joacă pentru Părinți, al cărui start se aproprie cu pași repezi.

Peste fix o lună, pe 2 octombrie, Antrenorul PărințilorMirela Retegan va da startul celui mai tare campionat de joacă din România!

Și pentru că e un campionat național, orașele (și zilele) când vor avea loc întâlnirile sunt:

  • București 2 octombrie
  • Bacău- 8 octombrie
  • Constanța – 9 octombrie
  • Iași- 16 octombrie
  • Brașov- 28 octombrie
  • Timișoara- 5 noiembrie
  • Cluj- 6 noiembrie

Pentru a vă asigura locul la întâlnirea din orașul vostru înregistrați-vă pe site la adresa: http://antrenorulparintilor.mirelaretegan.ro

Tot pe http://antrenorulparintilor.mirelaretegan.ro veți găsi detalii despre #CampionatulNationalDeJoaca și despre #antrenorulparintilor

#razedemirela

Pledoarie pentru MAMI și TATI – o carte pentru cei care sunt sau vor să fie părinți.

Ieri am avut norocul de a participa la lansarea cărții “Pledoarie pentru Mami și Tati“, lansare care a avut loc la Teatrul de pe Lipsascani, într-o atmosferă caldă și relaxată.

Pledoarie

Pledoarie pentru Mami și Tati este cartea prin care Mirela Retegan ne oferă (pentru a câta oară) hrană pentru suflet direct din sufletul ei, porții mici dar consistente de energie care să ne călăuzească pe drumul care ne face părinți mai buni.

Pentru că în această carte relatează întâmplări din propria-i experiență și ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi și copii noștri.

Chiar dacă avem acasă trei steluțe luminoase, trei copii minunați, noi suntem departe încă de a fi părinți perfecți.

Fiecare dintre noi are un bagaj propriu de experiențe anterioare unele plăcute, altele mai puțin plăcute, fiecare dintre noi are idei, care pot fi sau nu în rezonanță cu ideile celuilalt părinte, însă indiferent de particularitățile fiecăruia dintre noi, suntem ghidați și uniți spre a ajuta cele trei vlăstare din casă, de a-i susține până la ultima răsuflare în a crește sănătoși, drepți și mai ales… fericiți.

Și cum acolo sus e cineva care ne iubește, pentru a nu pedala singuri cu vântul în față, ne așterne Mirela pe hârtie poveștile ei, în care vedem că nu trebuie neapărat să fim super zen, că nu trebuie să luptăm să fim perfecți și/sau să ne perfecționăm noi… ci să ne acceptăm așa cum suntem și să nu uităm că (îmi permit să o citez pe Mirela) “noi suntem cea mai bună versiune a noastră”, iar scopul acțiunilor noastre nu trebuie să fim noi ci copii noștri.

IMG_20160221_153327

La lansarea de ieri am putut vedea în ochii Mirelei cum oboseala adunată în preajma evenimentului s-a amestecat cu bucuria de a fi acolo și cum acest mixt s-a transformat într-o lumină aparte atunci când Maya a urcat lângă ea. Pentru că așa este Mirela (și poveștile din carte confirmă acest lucru), atunci când vine vorba de copil, orice altceva trece în plan secund.

Recomand tuturor părinților și viitorilor părinți această carte.

Așa cum recomand învățâmintele de bază pe care mi le-am însușit… nu trebuie să fim perfecți, nu trebuie să fim într-un fel sau altul, conform mai știu eu căror definiții de manual, ci doar trebuie să fim acolo, lângă copii noștri, indiferent despre ce ar fi vorba.

Și la final reiau fraza postată aseară pe Facebook: “Noi, “parinti lumina” in devenire si in curs de permanenta perfectionare, vrem doar sa multumim Mamei Soare Mirela Retegan pentru tot (unde “tot” inseamna chiar… TOT – emotii, lectii de viata si supradoze de lumina revarsate asupra intregii noastre familii, concentrate in trei litere).

Mulțumesc Mirela pentru că ne-ai primit în viața ta și ai intrat în viața mea atunci când aveam poate cea mai mare nevoie, mulțumesc pentru că m-ai ajutat să-mi schimb perspectiva cu Antrenorul Părinților, și mulțumesc pentru că ne încurajezi să păstrăm direcția în a ne crește copii așa cum simțim.

Micul concurs “Dor de Vamă… cu Nopți de Vamă” are un câștigător

Așa cum am promis, astăzi, 14.02.2016 am încheiat concursul “Dor de Vamă… cu Nopți de Vamă“.

Conform random.org comentariul câștigător este cel cu numărul 10.

Screenshot from 2016-02-14 22:52:15

Felicitări Alexandra, te voi contacta prin email pentru a stabili cum ajungi în posesia celor trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță și care adună povești culese de pe plaja din Vama Veche.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat la acest prim concurs.

Închei acum cumva în stilul zilei care stă să treacă, și-mi permit să vă îndemn să iubiți.

Iubiți-vă și iubiți Vama în continuare.

© 2009-2020 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: