Înainte cu o săptămână de începerea campaniei electorale, în urma unor “ordine venite de sus” (răspunsul celor din asociație) – ne-am trezit cu schelele pe bloc – începe “reabilitarea termică” a blocului…
15 (cel puțin) muncitori de la Erbașu au întins schelele pe bloc cu o viteză care contrasta cu lipsa lor de echipament și înjurăturile care acopereau melodia făcută de fiarele lovite între ele, de pereți, etc.
La orice întrebare legată de termene, costuri, etc… răspunsul era unul singur – “Ce vă pasă, veți plăti doar 20%”. Din ce? Apoi nu știm, dar (după îndelungi discuții telefonice, neconfirmat de vreo hârtie – răspunsurile primăriei sectorului 3 trimițându-mă să caut licitațiile pe google – devizul estimativ e de 35000 eur (suma în lei la vremea aia… dar cu referință la cei 35000 eur). Dar voi plătiți 20% iar primăria va pune restul, bineînțeles, accesând fonduri europene. Iar pentru că aceste fonduri europene sunt așa, ceva, niște bani de care nu au nevoie proștii din Europa și îi trimit aici să-i spargem noi pe ce vrem, nu vom ști cât vom cheltui până nu ne săturăm…
Și apoi, ce tot comentezi tu vierme, că venim noi Primăria Sectorului 3 (acea primărie condusă de acel plagiator, evazionist și proxenet primar reales cu 70% din voturi – Robert Negoiță) că-ți facem blocul în trei luni… și plătești doar 20%.
Au trecut deja patru (4) luni de la cele trei… schelele s-au mutat în spatele blocului, iar fața arată cam așa:
O adevărată operă de artă executată de Erbașu pentru Primăria Sectorului 3 :).
Nu am reușit de asemenea să aflu cine a ales (dacă a ales cineva) paleta de culori calde (aceste diverse și interesante multe nuanțe de gri), în care s-a vopsit blocul, și/sau dacă a fost comparată cu paleta folosită la celalte blocuri din vecinătate. Bineînțeles, nimeni nu-și asumă nimic, nimeni nu acceptă nimic și bineînțeles, comunicarea cu un bolvan luat la alegere de pe marginea drumului este similară cu comunicarea cu Primăria Sectorului 3 (ba, poate bolovanul ar putea la un moment dat să spună ceva… orice… cel puțin așa susțin budiștii).
Aviz amatorilor de pomeni electorale marca PSD (nu că celelalte partide ar avea standarde mai înalte).
Leave a Reply