Clapton is GOD

“Clapton is God“. Asta scria pe tricoul unui olandez prezent vineri la concertul pe care Eric Clapton cu Steve Winwood l-au avut în București.
Iar în următoarele ore, Clapton a dovedit că mesajul de pe tricoul acela nu e departe de adevăr. Au fost două ore magice, două ore în care a avut loc o demonstrație de profesionalism cum rar se poate întâlni. Începând de la operatorii de la lumini și terminând cu cei doi capi de afiș, totul a mers strună.
Au fost momente în care am fost smulși din prezentul an 2010 și aruncați în perioada de glorie a anilor ’60-’70. Au fost momente în care cei doi au reușit să mă trimită cu gândul la Manzarek și Krieger.
Singurul lucru pe care-l pot reproșa concertului de vineri este publicul. A devenit din păcate o modă pentru pițiponci și pițipoance să se etaleze la concerte doar pentru “a băga fața” fără a avea idee despre ce urmează să se întâmple acolo sau despre cine va cânta și mai ales ce se va cânta.
Nu am fost eu la prea multe concerte ale lui Clapton până acuma, însă de când cu găgâl și iutube pot vedea reacția publicului de prin alte țări… care-i tare, tare diferită de ce am văzut eu vineri.
Lăsând la o parte toate acestea, să simți cum trece prin tine chitara lui Eric Clapton, cum te dă cu capul de clape Steve Winwood, pe piese ca Crossroads, Georgia (pe care cred că și Ray Charles a coborât lângă noi în public să o asculte), Gimme Some Lovin sau Layla… au făcut ca acest concert să-și merite și ultimul bănuț dat pe bilete, bere etc. 🙂
Nu am apucat să văd înregistrări de la concertul din București, însă pun mai jos o înregistrare găsită de la concertul din Paris. Dacă excludem publicul, restul e identic cu ce s-a întâmplat la noi vineri seara.

youtube::o6N7i9svJww::