Cumpărături de sezon

La jumătatea verii şi după primele zile cu peste 35 de grade în termometre, nu pot să nu mă gândesc la mare, la plajă şi tot ce presupune asta (bere, citit pe malul mării, jucat cu copilul în apă etc.)
Motiv pentru care am “băgat” şifonierul în inventar, în căutarea unor slipuri “cu burtă” şi a celorlalte lucruri necesare pentru plajă. Rezultatul n-a fost tocmai pe placul meu…
Dar cum mulţumită orânduirii sclavagisto-capitaliste în care prestăm nu voi putea ajunge prea curând în timpul orelor de program prin magazine, am zis să văd cum mă poate ajuta prietenul găgâl în special şi online-ul în general să-mi înnoiesc garderoba de plajă.
Cum de colac am scăpat de ceva timp (cel puţin eu) şi prosoape ţin minte că-mi dau ăia de la hotel… au mai rămas pe lista de achiziţii costumele de baie, respectiv slipurile.


Nu mă imaginam vreodată căutând chiloţi online, însă (şi trebuie să mă amendez cu câteva beri pentru asta), în nemernicia mea… am făcut-o.
Ştiind (din păcate) doar preţurile de prin Auchan, Real şi eventual câteva magazine din mall-ul de cartier, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc cam aceleaşi produse, la preţuri decente pe SevenSins.ro.
Acuma, păcate, păcate… dar cu ceva procente bune mai ieftine…
Partea faină e că acoperă toată gama de lenjerie, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, aşa că în cazul fericit în care fiecare-şi ştie măsurile… se pot face cumpărături în famelie din faţa monitorului… deci timp câştigat şi neuronul neobosit prin magazinele de profil în cadrul procesului de însoţire a consoartei.
Oricum, după ce am văzut oferta de acolo, acum ştiu cu siguranţă.
Dacă vrei sa-ţi cumperi costume de baie sau lenjerie intimă dă o raită pe SevenSins!

Comments

2 responses to “Cumpărături de sezon”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu