Deja vous

Cred că am mai zis-o, în ultimul an cel puțin, senzația de deja vous pe care o am când se întâmplă să citesc presa, sau să dau drumul la televizor e din ce în ce mai puternică. Am ajuns să mă gândesc din ce în ce mai des că dacă într-un an de zile am reușit să dăm așa de tare și de repede înapoi, trebuie să vină curând ziua în care să văd din nou minerii omorând oameni pe stradă în Piața Universității… Încă nu știu ce e mai bine să fac, să încerc să reintru în forma care mi-a permis să sar garduri de 2m înălțime în acele zile de iunie, sau să îmi caut alt loc de muncă, cu un sediu mai spre Rahova-Ferentari… pentru a mă simți mai în siguranță. Dar, nu despre scârba pe care mi-o provoacă revenirea puternică a jegurilor comuniste (psd+pd-l+pnl aka pcr1, pcr2, pcr3) și reînvierea dinozaurilor vreau să vorbesc, pentru că decât să vorbesc de ei, mai bine îmi bag degetele pe gât și am aceeași senzație…

Ieri, am avut din nou în fața ochilor o imagine care mi-a adus aminte de copilărie… Oarecum în același loc, poziționarea exactă nu mi-o mai amintesc, în Piața Unirii fiind, am văzut ditamai șobolanii pe malul Dâmboviței, chiar unde intră gârla sub piață. Erau la fel de relaxați ca cei pe care îi vedeam în copilărie, pe vremea când nu era încă gârla “amenajată” și în locul cu pricina era capăt de linie pentru tramvaie. Pe atunci să stau în stația de tramvai de la Spitalul Brâncovenesc era pentru mine cel mai stresant lucru, din cauza șobolanilor pe care îi vedeam pe mal și în stație. Apoi, după ce s-a refăcut cursul și s-a betonat zona, apoi, în primii ani după ’89 șobolanii au dispărut, sau, mă rog, nu au mai avut tupeul să iasă ziua la plimbare pe străzi… Nu i-am mai văzut decât în sectorul care este al lui vanghelie. În restul orașului, ziua cel puțin nu mai știam cum arată. Dar ieri erau doi, mari și grași, se plimbau cu tupeu pe mal… printre undițele celor care stau zilnic acolo la pescuit. Azi dimineață, având încă vie imaginea de aseară, m-am oprit și m-am uitat din nou. De data asta erau 3, cuminți lângă mal, mâncau o rață, din cele care s-au aciuat pe acolo. Nu cred că duc lipsă de mâncare, pentru că exact în locul din care începe din nou gardul de pe mal, era și un hoit de câine lăsat acolo să dospească.

Trebuie să recunosc că atâta mizerie în Piața Unirii nu am mai văzut… cred că de prin 1987. Dar, se pare că șobolanii sunt cel mai bun indicator al nivelului ridicat de trai în regimurile comuniste.