Uneori, din varii motive (cum ar fi lipsa unui monitor sau lipsa accesului la mufe sau lipsa timpului necesar pentru a păzi un computer care trebuie instalat) devine o provocare interesantă instalarea sistemului de operare “la blind”.
Săpând cu prietenul găgâl am aflat că există o metodă de instalare folosind VNC. Cerințele de bază sunt normale adică existența unei plăci de rețea funcționale și a unui cablu înfipt acolo unde trebuie și prezența în rețeaua cu pricina a unui server DHCP.
Tot ce e de făcut, se pornește laptopul personal sau orice alt computer care are monitor de pe discul de instalare, se numără secundele aproximative care trec până ce sistemul pornește de pe cd și până ajunge în faza în care se pot introduce parametri suplimentari pentru pornire.
Apoi se pornește mașina pe care vrem să instalăm sistemul de operare și introducem la momentul potrivit următorii parametri suplimentari:
vnc=1 vncpassword=paroladoritapentruvnc
După asta se continuă cu TAB, TAB, Enter până ce se pornește instalarea (cu succesiunea pașilor notată anterior).
Odată pornită instalarea, în loc să inițializeze interfața grafică, procesul de instalare va continua în mod text până când va afișa IP-ul luat de la serverul de DHCP. Cei care nu au acces la monitor vor trebui să sape după ip 🙁 Pentru a afla ip-urile active, puteți ori să rulați terminal:
for ip in $(seq 1 254); do ping -c 1 192.168.0.$ip>/dev/null; [ $? -eq 0 ] && echo “192.168.0.$ip UP” || : ; done
(via @commandlinefu.com) ori puteți folosi diverse utilitare.
Ideea e că după aflarea adresei IP a mașinii cu pricina, intalarea poate fi continuată din naviagtorul altui computer folosind adresa:
http://ip_ul_serverului:5801
Leave a Reply