Aseară, datorită Let’s Rock.ro – cărora nu voi putea să le mulțumesc suficient vreodată, am fost la concertul Iris de la Jet Set Events Hall. A fost o bună încălzire pentru concertul de duminică 🙂
Lăsând la o parte imaginea oarecum dezolantă lăsată de numărul mic de fani prezenți (poate și datorită plasării concertului la o oră târzie 22:00 și într-o zi de joi), prețurile de club de fițe și fumul de țigară, atmosfera a fost acceptabilă. Din păcate mulțe fețe păreau că sunt acolo doar pentru a da bine în peisaj, chiar la intrare am surprins o discuție între pândarul de la ușă și un grup de piți+șmecher, reproduc din memorie:
pândar – “Salut, să nu-mi zici că-ți place Iris?”
șmecher – “Aaaa… nu bă, da’ n-aveam unde ieși cu fetele în seara asta”
Dar, cum “aceasta nu este problema mea” după cum spune un “clasic (încă) în viață 🙂 să-mi dau și eu cu părerea de cum s-a desfășurat concertul.
Înainte de Iris, au cântat cei de la trupa “de casă” ai locației – „Jet Set Band” (sau The Crossroads)… Băieți tineri, cu o vocalistă și un clăpar profesioniști, cu un basist relativ ok, dar în rest cam praf. Formație de cover-uri, dar de tipul celor care fac tot posibilul să sune totul ca pe banda originală, fără a da nici o notă personală interpretării… Au reușit să “încălzească” atmosfera, dar de asemenea au reușit să și plictisească spre final.
După ce și-au făcut copii ăștia numărul… au urcat profesioniștii pe scenă.
Celebrul “Bună seara prieteni!” a fost înlocuit cu “Bună dimineața prieteni!!” și spectacolul a început.
Din prima secundă, orice afon ar fi sesizat diferența. Tot show-ul Iris este o operă de artă. Totul sună și arată impecabil. Chiar dacă era târziu și se vedea oboseala pe fețele lor, chiar dacă la primele piese Cristi nu a părut mulțumit de setările de sunet (care oricum s-a auzit impecabil, dar auto-perfecționist cum este el, trebuie că ceva nu i-a sunat cum trebuie), totul a fost o poveste… despre o poveste… Cei care vorbesc despre Iris folosind termenul de “legendă” nu-s departe de adevăr. Au oamenii ăștia un talent în a te face să tresari la fiecare piesă, fie că e una din 1984 fie că-i una nouă pe care o cântă prima dată, încât cei care vorbesc despre “legendă”, “religia Iris” au dreptate. Iar eu aș mai compelta cu ceva… la concertele Iris, indiferent câte vezi… senzația e … ca și cum ar fi prima dată…
Am reușit să fac câteva poze…. din păcate calitatea lasă de dorit, fiind făcute cu telefonul…
La final, chit că se făcuse deja ora 1, nu prea îmi venea să plec. Cred că dacă ar fi putut cânta toată noaptea, nu m-ar fi deranjat :). Am cântat, am sărit ca-n vremurile bune… În sute de km de mers cu bicicleta nu am făcut febră musculară la picioare cum am făcut aseară, am răgușit cum nu am mai făcut-o de mult…
Sper ca vremea să țină cu noi duminică și să ne putem bucura de împlinirea unui alt vis al copilăriei mele… concert AC/DC cu Iris în deschidere… Cred că dacă spuneam prietenilor mei prin ’86 că vom putea vedea ceva… sigur mă trimiteau la culcare….
Leave a Reply