Archives

Piesa zilei – Evadare de cinci stele, Iris

Oare cât va mai trece până ce ne vom trezi? Bună dimineaţa!

Hai acum da-mi votul tau
Si in schimb o viata buna iti vom da
Vei avea mult mai multi da
Nu televizor necreditat

Uite vezi ca-ti e mai bine
Acum faci ceva si tu doar pentru noi
Ne platesti facturile pline
La timp, la timp, sa nu intarzii

Refren:
Fugi baiete, fugi de aici
Pleaca din sistemul asta ca un bici
Fugi baiete, fugi de ei
Traieste-ti viata doar asa cum vrei

Carti nu ai ca sa citesti
Ziarele iti spunem noi ca sunt de-ajuns
Trebuie doar sa muncesti
O da, de intrebari nu fi patruns

Refren:…

Trebuie doar sa muncesti
O da, de intrebari nu fi patruns
Trebuie sa ne zambesti
O da, iti spunem noi ca e de-ajuns

Refren:…

Fugi departe sa nu-i mai vezi
Sa nu te-ajunga viata-n care nu mai crezi
Fugi baiete, fugi de ei
Traieste-ti viata doar asa cum vrei

Odihnește-te în pace Dio

Îmi imaginam ziua de azi doar din prisma concertului AC/DC de aseară. Îmi imaginam, că astăzi, voi citi doar despre oameni fericiți, despre concert în sine și nimeni și nimic nu ne va putea umbri bucuria pe care au lăsat-o în sufletele noastre cei de la AC/DC. Nici măcar idioțenia agaricilor de primari și conducători de regii de transport care ar fi trebuit să se gândească dacă nu ca oameni la cum se vor descurca cei cărora le-au recomandat să nu vină cu mașinile, măcar să fi calculat veniturile pe care le-ar fi adus prelungirea cu o oră a programului de circulație al metroului.

Dar m-am înșelat. Prima știre din aceasță dimineață a fost cea legată de moartea lui Dio.

Păstrez încă în memorie seara concertului din 1998(sper să-mi aduc aminte bine anul) când Dio a concertat la București. Îmi aduc aminte apoi despre un Dio care după concert, fără tam-tam, fără presă, fără anunțuri și invitații a mers împreună cu încă un coleg de trupă în Berăria Germană (nu știu dacă mai există sau dacă se mai numește așa acuma), unde a stat de vorbă cu oricine îl băga în seamă. Îmi amintesc de un Dio care zâmbea de la masa sa atunci când la o altă masă câțiva fani îi cântau (un fel de-a spune) piesele și i-a trimis unuia dintre cei care se chinuiau pe acolo o bere… premiu pentru ambiția cu care încerca să cânte.

Dio completează acea trupă de vis, acuma va cânta pe aceeași scenă cu Jim, cu Bon Scott acompaniați de Hendrix la chitară și  cu Cliff și cu… din păcate atâția alții… Ne-au  încântat aici atâția ani, acum îngerii i-au luat acolo sus la ei să le cânte și lor.

Odihnește-te în pace Dio. Eu râmân cu poza ta lipită pe ușa de la biroul pe care îl aveam când eram copil și cu amintirile. Tu vei continua să trăiești în inimile noastre mulți ani de-acum înainte.

Să nu uităm că toți suntem oameni, toți suntem muritori și e păcat să nu ne bucurăm de ceea ce avem, de cei care-s alături de noi, de momentele plăcute ale vieții

Iris pentru totdeauna – părere răgușită :)

Aseară, datorită Let’s Rock.ro – cărora nu voi putea să le mulțumesc suficient vreodată, am fost la concertul Iris de la Jet Set Events Hall. A fost o bună încălzire pentru concertul de duminică 🙂

Lăsând la o parte imaginea oarecum dezolantă lăsată de numărul mic de fani prezenți (poate și datorită plasării concertului la o oră târzie 22:00 și într-o zi de joi), prețurile de club de fițe și fumul de țigară, atmosfera a fost acceptabilă. Din păcate mulțe fețe păreau că sunt acolo doar pentru a da bine în peisaj, chiar la intrare am surprins o discuție între pândarul de la ușă și un grup de piți+șmecher, reproduc din memorie:

pândar – “Salut, să nu-mi zici că-ți place Iris?”
șmecher – “Aaaa… nu bă, da’ n-aveam unde ieși cu fetele în seara asta”

Dar, cum “aceasta nu este problema mea” după cum spune un “clasic (încă) în viață 🙂 să-mi dau și eu cu părerea de cum s-a desfășurat concertul.

Înainte de Iris, au cântat cei de la trupa “de casă” ai locației – „Jet Set Band” (sau The Crossroads)… Băieți tineri, cu o vocalistă și un clăpar profesioniști, cu un basist relativ ok, dar în rest cam praf. Formație de cover-uri, dar de tipul celor care fac tot posibilul să sune totul ca pe banda originală, fără a da nici o notă personală interpretării… Au reușit să “încălzească” atmosfera, dar de asemenea au reușit să și plictisească spre final.

După ce și-au făcut copii ăștia numărul… au urcat profesioniștii pe scenă.

Celebrul “Bună seara prieteni!” a fost înlocuit cu “Bună dimineața prieteni!!” și spectacolul a început.

Din prima secundă, orice afon ar fi sesizat diferența. Tot show-ul Iris este o operă de artă. Totul sună și arată impecabil. Chiar dacă era târziu și se vedea oboseala pe fețele lor, chiar dacă la primele piese Cristi nu a părut mulțumit de setările de sunet (care oricum s-a auzit impecabil, dar auto-perfecționist cum este el, trebuie că ceva nu i-a sunat cum trebuie), totul a fost o poveste… despre o poveste… Cei care vorbesc despre Iris folosind termenul de “legendă” nu-s departe de adevăr. Au oamenii ăștia un talent în a te face să tresari la fiecare piesă, fie că e una din 1984 fie că-i una nouă pe care o cântă prima dată, încât cei care vorbesc despre “legendă”, “religia Iris” au dreptate. Iar eu aș mai compelta cu ceva… la concertele Iris, indiferent câte vezi… senzația e … ca și cum ar fi prima dată…

Am reușit să fac câteva poze…. din păcate calitatea lasă de dorit, fiind făcute cu telefonul…

cristi minculescu

valter

14052010367

14052010371

La final, chit că se făcuse deja ora 1, nu prea îmi venea să plec. Cred că dacă ar fi putut cânta toată noaptea, nu m-ar fi deranjat :). Am cântat, am sărit ca-n vremurile bune… În sute de km de mers cu bicicleta nu am făcut febră musculară la picioare cum am făcut aseară, am răgușit cum nu am mai făcut-o de mult…

Sper ca vremea să țină cu noi duminică și să ne putem bucura de împlinirea unui alt vis al copilăriei mele… concert AC/DC cu Iris în deschidere… Cred că dacă spuneam prietenilor mei prin ’86 că vom putea vedea ceva… sigur mă trimiteau la culcare….

Iris merge mai departe!

Am fost aseară la concertul Iris 2009, primul concert al lui Cristi Minculescu după operația care l-a pus la grea încercare.

Au lipsit efectele și scenografiile excentrice, dar în schimb a fost o sonorizare de excepție, întregul concert fiind mult mai aproape de sufletul a ceea ce înseamnă Iris.

Setlistul, poate fi găsit pe multe siteuri, sunt convins și de asta nu voi scrie și eu aici despre ce s-a cântat aseară.

Ce am mai remarcat aseară… de mult timp nu am mai văzut atâta lume în Polivalentă, cred că ultimul concert la care am văzut atâta lume a fost cel al Iron Maiden din ’96. Dar, Iris merită. Iris merită fiecare bănuț dat pe CD, pe biletul la concert, pe fiecare secundă pe care o petreci ascultând muzica lor.

Au cântat aseară și piese care mi-au adus aminte de primul concert Iris la care am fost. Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri… Era un sfârșit de vară, în care un prieten mai mare ca mine (cel care mi-a luminat urechile spre muzica rock) mi-a propus să vin cu el la un concert. Era așa o atmosferă semi-conspirativă, să mergi la un concert Iris. Se întâmpla prin 1987 parcă. În clubul (sala de spectacole, nu vă imaginați ideea de azi despre un club) al I.S.B. adică Întreprinderea de Salubritate București (aha… se poate spune că acolo se făcea thrash metal nu?). Ne-am tras tricouri pictate cu pixul pe care scrisesem IRIS cu caracterele de pe discul vinil pe care îl aveam, și am plecat cuminți cu gecile pe noi, ca să nu cumva să ne prindă milițienii pictați. A fost primul concert Iris, a fost incredibil, mai grea a fost ieșirea pritnre bastoanele milițienilor “Ia să-ți treacă roachere de țipetele ăstora!”

Aseară, mă uitam în jurul meu, mă uitam la Bianca, și mă gândeam cât de norocoasă e că poate vedea asemenea concerte. Bine, nu cred că își va aminti ea mare lucru, cred că era cel mai mic copil prezent acolo, dar, cu siguranță are un avantaj…. mie și multora ne-au trebuit ani buni până să ajungem să vedem un concert Iris. Și au fost cel puțin două momente, când era să nu mai apucăm să vedem Iris în această formulă. Mă refer aici la momentul din 91-92 nu îmi mai aduc aminte bine, când le-au luat foc sculele la mare și puțin a lipsit să nu ia și ei foc, și la ce s-a întâmplat cu Cristi anul acesta.

Am găsit deja pe youtube înregistrarea de la “Vis Pierdut”; o voi pune și aici, pentru că trebuie să ne învățăm cu toții să apreciem ce avem. Ce avem aici, lângă noi acum, pentru că într-o clipă oricine poate trece dincolo, și numai după asta ne dăm de mutle ori seama ce am pierdut, cât de aproape a fost și s-a dus… definitiv.

Revenind la concertul de aseară, pentru că vreau să închei pe un ton mai optimist puțin, a fost superb, a fost cum puțini și-ar fi închipuit. Deși sala s-a pus destul de greu în mișcare, atmosfera a fost una incendiară. Mai ales după solo-ul lui Nelu Dumitrescu, nu știu dacă mai stătea cineva pe scaun.

Nu pot decât să spun decât că mi-aș dori să pot să îi văd și în Decembrie, pe 14 sau pe 21 când vor cânta la Teatrul Națîonal.

Și la final, nu pot ca printre multe altele să nu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ni l-a mai lăsat aici pe Cristi. Avem norocul să îl mai avem aici. Să participăm la concerte, să ne bucurăm de “Bună seara prieteni!!!!” cât mai des cu putință.

O seară bună tuturor.

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: