Loc de joacă pentru idei.

  • Chei USB de la LaCie

    Până de curând, noțiunea de cheie USB, îmi aducea instant din memorie poze cu tot felul de jucării, mai mult sau mai putin colorate, de plastic sau metalice, care mai de care mai mică până la unele cât de furnică…. de le pierdeai prin portul USB al calculatorului. De asta, azi, când am văzut modelele…

  • Urare cu ocazia sărbatorii de Paște

    Ne apropiem de cea mai sfântă sărbătoare creștină. Indiferent de ce întâmplă în cursul anului, Paștele și Crăciunul sunt momentele în care eu unul mă deconectez de la realitateași obisnuința zilnică și mă las purtat de gânduri spre latura spirituală a vieții. Vreau să mulțumesc tuturor celor care accesează acest blog și să le urez…

  • Am instalat un nou desktop Ubuntu. Ce urmează acum?

    Cam în genul ăsta a sunat aseră întrebarea unui amic. Și mi-a aprins toate beculețele. Sunt lucruri pe care ne-am învățat să le facem în mod aproape automat după ce instalăm un nou sistem de operare, sau după ce ne reinstalam propria stație de lucru. Dar am constatat aseară ca nu sunt în stare să…

  • Concerte de văzut în perioada următoare

    Urmează o perioadă foarte interesantă din punct de vedere al concertelor. Evenimentul cel mai tare este, din punctul meu de vedere, concertul AC/DC la Bucharest Rock Arena pe 31 Mai. Până atunci însă, alte două concerte mi-au atras atenția… unul în București și unul în Brașov… În ordine cronologică este vorba de Gorefest pe 25…

  • WebEx + Firefox 3 în Ubuntu 8.10

    Pe ziua de azi, printre activitățile mele s-a nimerit să se întâmple si o configurare de server Apache via WebEx, pe o mașină care nu are acces la net (un server local al unui client care furnizează informații doar in LAN). Așa că mă pun eu frumos și imi fac incă un cont (pentru că…

  • Cum se schimbă fusul orar in Linux eventual scriptat

    Azi, un amic de-al meu a avut o problemă interesantă de rezolvat, și anume să schimbe fusul orar si ora pe mai multe servere pe care le administrează la firma unde prestează. Știind ca în ultima vreme a instalat si el Ubuntu, răspunsul a fost scurt: Dar, răspunsul lui s-a legat de anumite zone ale…

  • Reclamă haioasă si inedită, oi cu LED-uri

    Când există bugete pentru reclame, se pare că doar imaginația agentilor de pubilicitate poate să mai stabilească limite…. Și sincer nu cred că asta este o reclamă foarte scumpă… youtube::_ogdCOZAzdk::

  • Mi-e dor de mare…

    Deși e abia Martie, deși e abia marți, mie în seara asta mi s-a arătat ușor, ușor pe la colțurile monitorului, un …. DOR DE VAMĂ! Exact așa… de soare, de Vama Veche, așa urâțită cum zice lumea ca este acuma…. Și că tot am fost întrebat sâmbătă pentru ce m-aș duce în Vamă, postez…

  • Hosting la godaddy.com pentru o aplicație PHP criptată cu Zend Guard

  • Scurtă listă de comenzi în Ubuntu (mai mult sau mai puțin utile)

    Aruncând o privire la comenzile pe care l-am executat in ultima perioadă, mi-a venit ideea de a le strânge la un loc pe cele mai des utilizate. Deși personal folosesc Gnome, am căutat să pun în listă și echivalentul pentru KDE. Dacă nu se potrivesc, aștept cu interes corecții. Așadar, pe categorii, lista arată cam…

© Alex. Burlacu