Serviciile de suport la Romtelecom – prin definiție clientu’i idiot

Cam pe când mă gândeam eu în seara asta că e motiv bun să îmi urmez fetele în parc, că de… prima seară în care nu plouă… îmi pică una din conexiuni. Cea prin Romtelecom. Resetez eu echipamentu’ băjeților, că din experiență știm cu toții că mișcarea asta rezolvă mai mult de jumătate din probleme… nimic.

Pun eu cuminte mâna pe telefon, mă înarmez cu răbdare și sun la numărul de telefon al serviciului lor de suport, numărul afișat pe site. Culmea, după o singură reclamă, îmi răspunde un nenea… care în timp ce vorbea cu mine cred că și-a scăpat casca pe asfalt, pentru că deodată s-a auzit așa ca și cum ar fi fugit la budă. După ce mă ține în telefon vreo 3 minute, îmi zice politicos să sun la alt număr, pentru că doar sunt “client privilegiat”.

Sun la celălalt număr… răspunde repede cineva și acolo, o voce blondă, care-mi cere detaliile de contact și câteva informații despre tipul de conexiune, mă întreabă dacă-s sigur că am o problemă cu conexiunea (de parcă aș fi sunat din lipsă de activitate) apoi  îmi zice să aștept să fiu contactat.

Nu trec alte 15 minute și-mi sună telefonul. Măi zic eu… ăștia chiar au început să presteze… și până să îi deochi, răspund… să nu pierd ocazia. Un nenea, se prezintă frumos, apoi, mă întreabă dacă eu am raportat vreo problemă cu conexiunea. Îi răspund, apoi zice:

– Ok, într-adevar aveți  o problemă.Am simțit atunci că mi se urcă sângele-n cap tot…

– Păi, zic eu, normal că am o problemă, că altfel, nu mai sunam la voi… nu vi se pare corect?

– Da, zice tipul, însă nu va pot ajuta eu, pasez solicitarea dumneavoastră colegilor de la NOC.

– Păi atunci, dacă nu mă poți ajuta, de ce m-ai mai sunat?

– Aceasta este procedura.

– Și când se estimează că mă vor suna și colegii dumneavoastră?

– Cât mai curând.

Acu’, stau eu și mă gândesc… Că ăștia toți pleacă de la premiza că tot clentu-i ididot, pot întelege… până la un punct. Dar, după ce te prinzi că ai sfeclit-o, să mai pui pe altu să facă conversație în loc de a repara problema… nu mai înțeleg.

Ori poate că așa justifică numărul de angajați inutili… Unii fac conversație, alții muncesc și altții se bagă în seamă aiurea…

Sunt oricum curios când or să reușească să repare bălăriile de prin zonă… Acuma, sincer, prea mult n-ar trebui să dureze… că doar sunt la o aruncătură de bordură de mine…


Posted

in

by

Comments

2 responses to “Serviciile de suport la Romtelecom – prin definiție clientu’i idiot”

  1. Zimbrul Avatar
    Zimbrul

    Bai nene, in Romania clientul e idiot peste tot. Inteligenti si clarvazatori sunt vanzatoarele, receptionerii, cei de la customer service…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu