Marele Marș Ciclist al Bucureștiului – ediția întâi

Pe 11 iunie anul de grație 2011, cu ocazia finalului Turului României la ciclism, Radio România Actualități și București FM organizează Marele Marș Ciclist al Bucureștiului - ediția întâi.

Astfel, cei care vor fi la ora 11 la Arcul de Triumf  vor putea îmbrăca tricoul campaniei „SPORT şi mijloc de tranSPORT”. Apoi vor avea loc Citeste mai mult

Cu bicicleta la pădure

Personal cred că unul printre cele mai frumoase momente pentru părinți dar și pentru copii sunt momentele petrecute împreună. Și mai frumos de atât, mi se par momente, așa cum au fost azi, când, copii și părinți, ne-am plimbat și jucat împreună preț de câteva ore.

Asta s-a întâmplat la Velopromenada de toamnă organizată de Citeste mai mult

Velopromenadă de toamnă prin Pădurea Băneasa

Se anunță un început de noiembrie liniștit, așadar, Clubul Părinților Bicicliști din Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa, cu sprijinul Primăriei Generale Bucureștii vă invită, împreună cu copii (sau după caz cu părinții) sau fără, la o plimbare pe două roți în Pădurea Băneasa.

Vă așteptăm duminică, 7 Noiembrie 2010 Citeste mai mult

A fost și “Ziua fără mașina mea în orașul meu” – 2010

În ceea ce unii ar putea numi demonstrație de masochism în grup, ne-am adunat aseară vreo 100 de oameni la Arcul de Triumf pentru marșul organizat de Asociația "Bate Șaua Să Priceapă Iapa" pentru a sărbători în felul nostru veloruționar "Ziua fără mașina mea în orașul meu".
Pe un trafic sufocat de șoferii care-și scot mașinile Citeste mai mult

Ce faci pe 1 Mai? Hai “Cu bicicleta la mare”

Eu unu' știu de acum ce voi face: voi merge cu bicicleta la mare 🙂
Devint deja tradițional, "Marșul Veloruționarilor" are loc și anul acesta. Între 1 și 2 mai, GeoBateȘaua și Lucian Mîndruță ne invită la un sfârșit de săptămână pe două roți, o plimbare între București și Constanța pe biciclete.
Cum deja ne-au obișnuit, cei Citeste mai mult

Partenere întru hibernare

De când a venit așa serios iarna pe la noi, motocicleta și bicicleta din poza de mai jos împart cablul cu care sunt legate și visează la o primăvară care parcă e tot mai departe. Partenere întru hibernare, sunt sigur că abia așteaptă să zburde pe străzile orașului... Și câte mai sunt ca ele...

Împart același destin, de vehicule Citeste mai mult