Archives

6 martie – lansare Păcatele fiului de Theo Anghel

Pasionații de istorie vor găsi probabil legătura din titlu 🙂 dar nu despre Vișinschi vreau să povestesc deși tot despre demoni prezenți pe meleagurile noastre ar putea fi vorba.

Așadar, pe 6 martie 2019, intr-o superbă seară de primăvară, la cafeneaua Lente din București intr-una din edițiile săptămânale ale Clubului de lectură “Eu citesc” a avut loc lansarea celui mai recent volum (cel de-al treilea) al seriei “Păcatele fiului” serie scrisă de Theo Anghel (după mine cea mai tare autoare de literatură fantasy din România), volum despre care se presupune că ar trebui (în stilul plin de suspans, umor și uneori erotism cu care ne-a obișnuit Theo Anghel) -, să aducă lumină în relația dintre Lia și Luca. Mă voi încăpățâna să nu dau spoilere, cărțile acestea chiar merită să fie citite, orice aș spune eu aici ar putea duce la formarea vreunei idei care s-ar putea dovedi greșite la final.

Am reușit să ajung acolo împreună cu Iulia și Bianca (aflată la prima ei lansare de carte, acum dornică să mă însoțească și la alte lansări).

Lansare Pacatele fiului

Lume faină acolo la lansare, sala în care s-au întâmplat lucrurile a devenit destul de repede neîncăpătoare (dacă autorii români ar avea parte de vizibilitatea pe care o merită eu unu’ aș pune o ladă de bere pe masă că o Theo Anghel ar avea nevoie de Sala Palatului pentru lansările sale) iar atmosfera a fost atât de mișto încât după primele minute parea că suntem o gașcă de prieteni adunați să sărbătorim împreună, în avans 8 și 9 martie.

Am avut parte de o recapitulre a întâmplărilor din primele două volume, de o sesiune de întrebări și răspunsur și chiar și o scenetă în care a fost interpretată una dintre scenele cele mai interesante din primul volum. Aici, la faza cu sceneta au cedat probabil și ultimele fețe serioase, felul în care s-a jucat (nu-mi dau seama dacă au avut idee la început de efectul pe care-l va avea sceneta) și felul în care a ieșit totul a transformat momentul într-o adevărată ședință de terapie prin râs.

Probabil că nu are rost să menționez că noaptea care a urmat a fost una albă, acest al treilea volum al Păcatelor fiului ținându-mă treaz și “în priză” de la prima până la ultima pagină.

Nu știu alții cum sunt 🙂 dar asupra mea cărțile scrise de Theo au același efect pe care-l are George R. R. Martin sau, în copilărie Jules Verne. Așa că deja aștept următoarea carte pe care o va publica Theo, fiind convins că mă va captiva de la prima copertă până la ultima.

Cărțile scrise de Theo Anghel (seria Am Murit Din Fericire, Rochia aurie și de acum trilogia Păcatele fiului) pot fi comandate de la Editura Quantum Publishers, editură care se încăpățânează să primească autori români tineri (autoarea “tăvălug” Sandra Coroian  – care scrie un S.F. contra-indicat cardiacilor -, sau Mihaela Strenc – ale cărei cărți sunt o îmbinare incredibilă de fantasy și sensibilitate, dar și alții care scriu la fel de bine), să le tipărească lucrările și să-i susțină într-o piață în care marile edituri se mulțumesc să traducă autori “consacrați”, mergând pe drumul cu riscuri minime spre profit.

Multumim pentru invitație Theo, cu siguranță vom încerca să-ți fim alături la următoarele lansări 🙂 .

De la Crăciun la Paște, așa încet, bătrânește

A trecut ceva vreme de la ultima postare aici, ultima postare și aia de pe Instagram fiind din Ajunul Crăciunului, iacă o trecut și Paștele și abia acum ajung din nou pe propria plantatie, nu pentru că nu ar fi lucruri de zis/scris ci pentru că din motive… din motive, ziua pare că este din ce în ce mai scurtă.

Dar, ce-a fost a fost, acum să vedem ce va să fie.

Încă de la sfârșitul anului trecut am rămas cu o datorie morală aș zice, care trebuie cumva plătită.

“Să n-ai încredere în femei și-n frânele de Dacie.” – cânta acum ceva timp Ombladon. Apăi, despre prima parte îl cred pe cuvânt, cu siguranță are mai multă experiență ca mine, cât despre frânele de Dacie… îi dau dreptate 100%, am încă amintiri neplăcute legate de frânele Daciei. La toate astea, aș adăuga eu acuma încă ceva, tot din experiență proprie: în recenziile de pe internet să nu crezi niciodată. Că e vorba de prototiptile cu ștuț cu foraibăr pe dreapta, proto-molecule-sau-cum-s-or-mai-numi, smartfoane (și-acum mi-aduc aminte cât mi-am dorit P780-ul… și cu ce gust am rămas după ce l-am avut), sau, în cazul de față cărți, toate recenziile, review-uri sau cum vrea să le mai spună poetul, NU trebuie luate în seamă.

Asta o spune unul care s-a fript… și acum ar sufla și-n frigider.

Când o comit, o comit… și când e cazul, nu mi-e rușine să o recunosc. Ăsta e unul din acele momente.

Așa s-a întâmplat după ce, în căutare de cărți scrise dacă se poate de autori români, am găsit multe bloguri care scriu recenzii… și în momentul de timp cu pricina, mai toate aveau “pe țeavă” recenzii la o carte scrisă pe genul meu de suflet – fantasy. Și de aici, șocul: toate recenziile astea povesteau despre acțiunea și personajele cărții cu pricina într-un mod care mi-a activat toate “triggerele” memoriei, fiind de-o perfectă similaritate cu personaje ale unei serii dragi mie scrisă de o autoare de pe partea cealaltă a gârlei.

Și așa am ajuns, destul de plin de spume, să scriu “Generația copy – paste…“, articol care a dus la o discuție destul de aprinsă (și interesantă) cu Mihaela Strenc (autoarea seriei “Orașul Îngerilor”) – ținta postării mele, și cu Theo Anghel.

După care a venit Gaudeamus, unde editura Quantum Publishers a fost prezentă, iar la standul lor am avut ocazia să le cunosc personal pe Mihaela Strenc și pe Theo Anghel. Nu am apucat să stau la lansarea celui de-al doilea volum din Orașul Îngerilor (între timp a apărut și al treilea), dar am apucat să-l cumpăr, alături de cărțile din seria “Am murit, din fericire” scrisă de Theo Anghel.

View this post on Instagram

Gaudeamus 2016

A post shared by Editura Quantum Publishers (@edituraquantumpublishers) on

Amu’ de ce ziceam la început despre felul în care te bagă-n ceață recenziile… oricât de binevoitoare ar fi ele: am citit primele două volume din Orașul Îngerilor și pot zice acum în deplină cunoștință de cauză:

  • DA! Numele este incredibil de asemănător cu cel ales de Cassandra Clare pentru volumul 4 din seria Instrumentelor Mortale: Orașul Îngerilor Căzuți.
  • DA! Numele personajului principal al trilogiei scrisă de Mihaela Strenc seamănă izbitor cu cel al personajului negativ din seria Instrumentelor Mortale – Valentina vs. Valentine.
  • DA! Scopul și denumirea de castă: vânătorii de umbre ai Cassandrei seamănă izbitor cu Veghetorii aduși nouă de Mihaela.
  • DA! Atât în Instrumente Mortale cât șî În Orașul Îngerilor, personajul principal al poveștii este femeie și de asemenea, avem vampiri și demoni.

Cu toate astea – NU, NU există nici o legătură între cele două serii, povestea curge pe fire absolut separate, dacă Instrumentele Mortale au o componentă foarte dinamică, bazată mult pe acțiunea personajelor, la Mihaela majoritatea acțiunii se petrece într-un București liniștit în aparența ca un oraș de provincie într-o zi de duminică, luptele fiind date departe de ochii oamenilor de rând, fiind lupte surde duse de cele mai multe ori în adâncul sufletelor personajelor.

Toate această experiență a avut din fericire și o parte bună: am descoperit cărțile de la Quantum Publishers, am descoperit o autoare incredibilă ale cărei cărți le-am devorat pur și simplu – Theo Anghel (sper să-mi permită timpul să vorbesc despre cărțile ei în altă postare), și de asemenea, am descoperit un univers nou, din care abia aștept să citesc cele mai recente povești – cărțile Mihaelei Strenc, care ne îmbie cu Doamna Umbrelor (al treilea volum din serie) -, căreia, trebuie să îmi cer scuze.

Generația copy – paste. Faza pe “adaptări” ale unor cărți de succes

Una din pasiunile mele încă de când eram mic copil a fost să citesc.

Când am timp și spatiu, citesc pe nerăsuflate… ajunge să-mi pice în mână o carte care-mi place și-s forte mari șansele să mă prindă răsăritul soarelui cu ea în mână.

În ultimii ani am lăsat puțin de-o parte clasicii și am început să citesc SF/fantasy, contemporan. Am descoperit cărți înainte ca ele să devină filme de succes peste gârlă, am descoperit autori care fac cumva și te țin cu ochii lipiți de paginile scrise de ei. Una din autoarele mele preferate din acest lot de scriitori contemporani este Cassandra Clare.

Am fugit pe holurile Magisteriumului alături de Call și am tresărit la întâmplările prin care a trecut Clary în toată seria Instrumentelor Mortale. Ba am urmărit chiar și filmul făcut după primul volum (Orașul Oaselor), însă cartea rămâne pentru mine deasupra ecranizării. Nu am apucat să văd încă serialul făcut după cărți, poate cu puțin noroc ajunge și la noi.

instrumente-mortale
Sursa: bibliodevafiliala3 (https://bibliodevafiliala3.wordpress.com)

Ei bine, citind cărțile Cassandrei Clare, fiind deja fan declarat al Instrumentelor Mortale, ajung la subiectul din titlu. Căutând la un moment dat noutăți despre cărțile scrise de Cassandra Clare (știu că lucrează la noi aventuri), îmi recomandă google site-ul editurii Quantum Publishers, unde surpriză, aflu că pot citi Instrumente Mortale… românește 🙂

Nu, nu este vorba de traducerea cărților ci de copierea, “adaptarea” lor, mai precis o autoare autohtonă – Mihaela Strenc a publicat ceea ce se dorește o serie de cărți numită “Îngerul Întunecat“. Ok… frumos, îmi zic, ia să vedem despre ce este vorba… și citez din descrierea de pe site-ul editurii:

“De milenii, Veghetorii îi apără pe oameni de strigoi și de creaturile lumii de dincolo. Ana ignoră regulile ce le obligă pe Veghetoare să-și aleagă tineri la fel ca ele și intră într-o relație cu un bărbat fermecător, dar cu un trecut întunecat. Iubitul ei ascunde însă un secret care o va pune față în față cu cele mai negre coșmaruri ale ei. Acesta este în realitate fiul conducătorului, un Veghetor care a fost izgonit din familie după ce s-a aflat că s-a dedat unor practici interzise. Dar asta nu e cea mai mare problemă a Anei…”

Dacă ați citit vreuna din cărțile din seria Instrumentelor Mortale presupun că ați recunoscut deja povestea.

Am încercat să aflu mai multe de la editură, însă comentariile acolo îmi sunt șterse, iar la emailuri nu par a fi dispuși să răspundă.

Înțeleg și susțin promovarea autorilor români, tineri, etc. însă de aici până la a publica astfel de povești mi se pare o cale lungă… și nu neapărat cea mai bună cale.

Mai nasol însă mi se pare faptul că multe bloguri au publicat recenzii la această carte… de unde, ori nu e Cassandra Clare prea populară la noi (deși la cum se vinde… n-aș zice), ori nu e pe “target”, nu e citită de cei care scriu recenzii pe blogurile de profil.

Oricum, rămân cu un gust amar, mi se pare o încercare jalnică de a obține imagine și bani pe spinarea altuia.

 

Micul concurs “Dor de Vamă… cu Nopți de Vamă” are un câștigător

Așa cum am promis, astăzi, 14.02.2016 am încheiat concursul “Dor de Vamă… cu Nopți de Vamă“.

Conform random.org comentariul câștigător este cel cu numărul 10.

Screenshot from 2016-02-14 22:52:15

Felicitări Alexandra, te voi contacta prin email pentru a stabili cum ajungi în posesia celor trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță și care adună povești culese de pe plaja din Vama Veche.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat la acest prim concurs.

Închei acum cumva în stilul zilei care stă să treacă, și-mi permit să vă îndemn să iubiți.

Iubiți-vă și iubiți Vama în continuare.

Dor de Vamă… cu Nopți de Vamă și un mic concurs

De azi de dimineată mă uit la prognoze și-mi vine-n cap o replică deja celebră… “Winter is coming”. S-a lăsat frigul, stă să ningă și nu-mi place…

Cu toate astea ma bate deja de mult timp un dor năpraznic, un dor de… Vamă – cu tot ce presupune asta.

Pe un perete al unei case din Vamă, aproape de Principală, stă scris un mesaj scurt – “Iubește Vama”.

iubeste-vama
Ei bine… eu o iubesc. A fost dragoste la prima vedere, o dragoste care a dăinuit peste ani chiar dacă nu ne-am revăzut în fiece vară.

Am iubit satul liniștit (până să ajungem noi acolo) la fel de mult cum iubesc acum aerul de “stațiune”.

Da, mă paște melancolia amintindu-mi de acea Vamă din anii ’90, de momentul în care-am schimbat locul de campare după 2000 (când m-am mutat la mama naibii lângă grăniceri) și lista poate continua… probabil multe zile.

Am crescut și evoluat împreună cu Vama… am înaintat în vârstă, am văzut cum “bătrânii Vămii” au plecat dintre noi iar ușor, ușor noi le luăm (la chițibușeală și vârstă).

Sunt cel puțin cinci ani de când tot aud fraza (cu profund regret) “Vama s-a schimbat, nu mai e ce-a fost odată”, și nu pot să nu îî întreb pe cei care-o spun dacă au avut de curând curiozitatea de a se uita în oglindă. Și urmează de obicei o serie de înjurători la adresa celor care au promovat în timp Vama… și a celor care au încercat să o “salveze” de ea însăși.

Toți ne-am schimbat.Cum? În ce? Nu sunt eu în măsură să răspund, dar, odată trecuți anii peste noi, ne-am schimbat.

vama-1

Vama, normal, s-a schimbat și ea.

Am spus-o și o repet.

Vama este probabil cel mai bun exemplu de evoluție și adaptarea al unui loc. Este probabil “organizmul” cel mai fain de studiat dacă vrei să vezi cum se adaptează o comunitate la cerința vizitatorilor, cum se supune majoritatea, minorității 🙂

Pe la sfârșitul anilor 80 și începutul deceniului 9, o mână de oameni a “migrat” din 2 Mai spre Vama Veche în căutarea unui loc mai retras, mai departe de textiliști și fițele momentului.

Apoi lângă acești oameni am ajuns și noi, cu rock-ul în cap și dorința de a ne aduna într-un loc în care să ne putem pune în cap cât alcool putem fără ca cineva să ne vadă/reproșeze/etc. Și așa a fost. Mi-aduc aminte cum “hai la o plimbare până la epavă” era invitația maximă pe care-o puteai face unei fete :).

epava

În anii următori dintre cei care veneau acolo au reclamat “lipsurili”… prea puține locuri de unde să iei băutură, prea puține locuri în care să faci duș… și… prea puține locuri în care să mănânci.

Și încă din acel an au apărut primele baruri și cârciumi, iar sătenii au început să-și producă/partajeze dușurile din curte cu vamaioții.

În a doua perioadă a decadei 90 mulți dintre noi ne-am angajat, am dat de noțiunea de familii, etc. și ori am rărit mersul în Vamă ori ne-am gândit că poate nu mai putem sta la cort… și așa au început să se înmulțească pensiunile, hotelurile și camerele “la gazdă”.

În tot acest timp, alți adolescenți, ajunși acum la vârsta la care noi descopeream Vama… au ajuns în aceleași locuri și au început să impună muzica lor, gusturile lor, umbrelele, șezlongurile și slipii… de altfel și ei în căutarea locului unde să poată bea și… bea în liniște, singura diferență fiind că ei nu veneau cu nașu’ ca să doarmă pe plajă, ci cu mașina și cu bani în portofel.

Iar în acest moment cei din “leatu'” nostru s-au trezit că trebuie “salvată” Vama… pentru că au rămas minoritari.

Și povestea continuă, Vama se adaptează cererii publicului, fie că nouă ne place sau nu.

Noi nu avem de ales decât să o iubim și să o acceptăm, să îi respectăm evoluția și să ne bucurăm răsăritul soarelui acompaniat de Bolero.

Cel puțin eu sunt împăcat cu mine, pentru doi din cei trei copii ai mei, prima vacanță la mare a fost în Vamă (la 3 respectiv 7 luni) și o să-i mai duc acolo pentru a simți și ei locul acela și sunt convins că va veni o vreme când vor merge și ei în Vama lor… așa cum va fi arătând ea în acel moment din viitor.

Ziceam în titlu și de un concurs…

Ei bine, pun “la bătaie” toate cele trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță, unul dintre cei care au rămas fideli Vămii, și care adună povești adunate din Vamă, povești adunate lângă foc, pe plajă sau pe străzile Vămii și în care este foarte posibil să vă regăsiți.

Nopti-De-Vama

Cărțile le voi da personal celor din București sau prin poștă celor din țară și vor veni cu autograful autorului pentru câștigător.

Pe Dan Niță îl puteți găsi în Vamă, jos pe Principală (vara), pe siteul Nopți de Vamă și pe Facebook pe pagina Nopți de Vamă.

Tot ce trebuie să faceți este să scrieți un comentariu în care să spuneți de ce mergeți în Vamă.

Câștigătorul va fi ales cu random.org peste o lună pe 14 februarie, de Sf. Valentin așa că puteți considera cărțile ca un cadou și pentru această ocazie 🙂

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: