De la Crăciun la Paște, așa încet, bătrânește

A trecut ceva vreme de la ultima postare aici, ultima postare și aia de pe Instagram fiind din Ajunul Crăciunului, iacă o trecut și Paștele și abia acum ajung din nou pe propria plantatie, nu pentru că nu ar fi lucruri de zis/scris ci pentru că din motive… din motive, ziua pare că este din ce în ce mai scurtă.

Dar, ce-a fost a fost, acum să vedem ce va să fie.

Încă de la sfârșitul anului trecut am rămas cu o datorie morală aș zice, care trebuie cumva plătită.

“Să n-ai încredere în femei și-n frânele de Dacie.” – cânta acum ceva timp Ombladon. Apăi, despre prima parte îl cred pe cuvânt, cu siguranță are mai multă experiență ca mine, cât despre frânele de Dacie… îi dau dreptate 100%, am încă amintiri neplăcute legate de frânele Daciei. La toate astea, aș adăuga eu acuma încă ceva, tot din experiență proprie: în recenziile de pe internet să nu crezi niciodată. Că e vorba de prototiptile cu ștuț cu foraibăr pe dreapta, proto-molecule-sau-cum-s-or-mai-numi, smartfoane (și-acum mi-aduc aminte cât mi-am dorit P780-ul… și cu ce gust am rămas după ce l-am avut), sau, în cazul de față cărți, toate recenziile, review-uri sau cum vrea să le mai spună poetul, NU trebuie luate în seamă.

Asta o spune unul care s-a fript… și acum ar sufla și-n frigider.

Când o comit, o comit… și când e cazul, nu mi-e rușine să o recunosc. Ăsta e unul din acele momente.

Așa s-a întâmplat după ce, în căutare de cărți scrise dacă se poate de autori români, am găsit multe bloguri care scriu recenzii… și în momentul de timp cu pricina, mai toate aveau “pe țeavă” recenzii la o carte scrisă pe genul meu de suflet – fantasy. Și de aici, șocul: toate recenziile astea povesteau despre acțiunea și personajele cărții cu pricina într-un mod care mi-a activat toate “triggerele” memoriei, fiind de-o perfectă similaritate cu personaje ale unei serii dragi mie scrisă de o autoare de pe partea cealaltă a gârlei.

Și așa am ajuns, destul de plin de spume, să scriu “Generația copy – paste…“, articol care a dus la o discuție destul de aprinsă (și interesantă) cu Mihaela Strenc (autoarea seriei “Orașul Îngerilor”) – ținta postării mele, și cu Theo Anghel.

După care a venit Gaudeamus, unde editura Quantum Publishers a fost prezentă, iar la standul lor am avut ocazia să le cunosc personal pe Mihaela Strenc și pe Theo Anghel. Nu am apucat să stau la lansarea celui de-al doilea volum din Orașul Îngerilor (între timp a apărut și al treilea), dar am apucat să-l cumpăr, alături de cărțile din seria “Am murit, din fericire” scrisă de Theo Anghel.

View this post on Instagram

A post shared by Editura Quantum Publishers (@edituraquantumpublishers)

Amu’ de ce ziceam la început despre felul în care te bagă-n ceață recenziile… oricât de binevoitoare ar fi ele: am citit primele două volume din Orașul Îngerilor și pot zice acum în deplină cunoștință de cauză:

  • DA! Numele este incredibil de asemănător cu cel ales de Cassandra Clare pentru volumul 4 din seria Instrumentelor Mortale: Orașul Îngerilor Căzuți.
  • DA! Numele personajului principal al trilogiei scrisă de Mihaela Strenc seamănă izbitor cu cel al personajului negativ din seria Instrumentelor Mortale – Valentina vs. Valentine.
  • DA! Scopul și denumirea de castă: vânătorii de umbre ai Cassandrei seamănă izbitor cu Veghetorii aduși nouă de Mihaela.
  • DA! Atât în Instrumente Mortale cât șî În Orașul Îngerilor, personajul principal al poveștii este femeie și de asemenea, avem vampiri și demoni.

Cu toate astea – NU, NU există nici o legătură între cele două serii, povestea curge pe fire absolut separate, dacă Instrumentele Mortale au o componentă foarte dinamică, bazată mult pe acțiunea personajelor, la Mihaela majoritatea acțiunii se petrece într-un București liniștit în aparența ca un oraș de provincie într-o zi de duminică, luptele fiind date departe de ochii oamenilor de rând, fiind lupte surde duse de cele mai multe ori în adâncul sufletelor personajelor.

Toate această experiență a avut din fericire și o parte bună: am descoperit cărțile de la Quantum Publishers, am descoperit o autoare incredibilă ale cărei cărți le-am devorat pur și simplu – Theo Anghel (sper să-mi permită timpul să vorbesc despre cărțile ei în altă postare), și de asemenea, am descoperit un univers nou, din care abia aștept să citesc cele mai recente povești – cărțile Mihaelei Strenc, care ne îmbie cu Doamna Umbrelor (al treilea volum din serie) -, căreia, trebuie să îmi cer scuze.

Comments

One response to “De la Crăciun la Paște, așa încet, bătrânește”

  1. Enache Alexandra Avatar
    Enache Alexandra

    Nu am citit aceste carti mentionate de tine, dar par foarte interesante si misterioase. Vreau si eu sa le citesc. Filmele mi s-au parut faine rau de tot. Pacat ca nu mai scot City of Ashes. Am vazut totusi ca ar fi disponibila cartea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu