Conform random.org comentariul câștigător este cel cu numărul 10.
Felicitări Alexandra, te voi contacta prin email pentru a stabili cum ajungi în posesia celor trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță și care adună povești culese de pe plaja din Vama Veche.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat la acest prim concurs.
Închei acum cumva în stilul zilei care stă să treacă, și-mi permit să vă îndemn să iubiți.
De azi de dimineată mă uit la prognoze și-mi vine-n cap o replică deja celebră… “Winter is coming”. S-a lăsat frigul, stă să ningă și nu-mi place…
Cu toate astea ma bate deja de mult timp un dor năpraznic, un dor de… Vamă – cu tot ce presupune asta.
Pe un perete al unei case din Vamă, aproape de Principală, stă scris un mesaj scurt – “Iubește Vama”.
Ei bine… eu o iubesc. A fost dragoste la prima vedere, o dragoste care a dăinuit peste ani chiar dacă nu ne-am revăzut în fiece vară.
Am iubit satul liniștit (până să ajungem noi acolo) la fel de mult cum iubesc acum aerul de “stațiune”.
Da, mă paște melancolia amintindu-mi de acea Vamă din anii ’90, de momentul în care-am schimbat locul de campare după 2000 (când m-am mutat la mama naibii lângă grăniceri) și lista poate continua… probabil multe zile.
Am crescut și evoluat împreună cu Vama… am înaintat în vârstă, am văzut cum “bătrânii Vămii” au plecat dintre noi iar ușor, ușor noi le luăm (la chițibușeală și vârstă).
Sunt cel puțin cinci ani de când tot aud fraza (cu profund regret) “Vama s-a schimbat, nu mai e ce-a fost odată”, și nu pot să nu îî întreb pe cei care-o spun dacă au avut de curând curiozitatea de a se uita în oglindă. Și urmează de obicei o serie de înjurători la adresa celor care au promovat în timp Vama… și a celor care au încercat să o “salveze” de ea însăși.
Toți ne-am schimbat.Cum? În ce? Nu sunt eu în măsură să răspund, dar, odată trecuți anii peste noi, ne-am schimbat.
Vama, normal, s-a schimbat și ea.
Am spus-o și o repet.
Vama este probabil cel mai bun exemplu de evoluție și adaptarea al unui loc. Este probabil “organizmul” cel mai fain de studiat dacă vrei să vezi cum se adaptează o comunitate la cerința vizitatorilor, cum se supune majoritatea, minorității 🙂
Pe la sfârșitul anilor 80 și începutul deceniului 9, o mână de oameni a “migrat” din 2 Mai spre Vama Veche în căutarea unui loc mai retras, mai departe de textiliști și fițele momentului.
Apoi lângă acești oameni am ajuns și noi, cu rock-ul în cap și dorința de a ne aduna într-un loc în care să ne putem pune în cap cât alcool putem fără ca cineva să ne vadă/reproșeze/etc. Și așa a fost. Mi-aduc aminte cum “hai la o plimbare până la epavă” era invitația maximă pe care-o puteai face unei fete :).
În anii următori dintre cei care veneau acolo au reclamat “lipsurili”… prea puține locuri de unde să iei băutură, prea puține locuri în care să faci duș… și… prea puține locuri în care să mănânci.
Și încă din acel an au apărut primele baruri și cârciumi, iar sătenii au început să-și producă/partajeze dușurile din curte cu vamaioții.
În a doua perioadă a decadei 90 mulți dintre noi ne-am angajat, am dat de noțiunea de familii, etc. și ori am rărit mersul în Vamă ori ne-am gândit că poate nu mai putem sta la cort… și așa au început să se înmulțească pensiunile, hotelurile și camerele “la gazdă”.
În tot acest timp, alți adolescenți, ajunși acum la vârsta la care noi descopeream Vama… au ajuns în aceleași locuri și au început să impună muzica lor, gusturile lor, umbrelele, șezlongurile și slipii… de altfel și ei în căutarea locului unde să poată bea și… bea în liniște, singura diferență fiind că ei nu veneau cu nașu’ ca să doarmă pe plajă, ci cu mașina și cu bani în portofel.
Iar în acest moment cei din “leatu'” nostru s-au trezit că trebuie “salvată” Vama… pentru că au rămas minoritari.
Și povestea continuă, Vama se adaptează cererii publicului, fie că nouă ne place sau nu.
Noi nu avem de ales decât să o iubim și să o acceptăm, să îi respectăm evoluția și să ne bucurăm răsăritul soarelui acompaniat de Bolero.
Cel puțin eu sunt împăcat cu mine, pentru doi din cei trei copii ai mei, prima vacanță la mare a fost în Vamă (la 3 respectiv 7 luni) și o să-i mai duc acolo pentru a simți și ei locul acela și sunt convins că va veni o vreme când vor merge și ei în Vama lor… așa cum va fi arătând ea în acel moment din viitor.
Ziceam în titlu și de un concurs…
Ei bine, pun “la bătaie” toate cele trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță, unul dintre cei care au rămas fideli Vămii, și care adună povești adunate din Vamă, povești adunate lângă foc, pe plajă sau pe străzile Vămii și în care este foarte posibil să vă regăsiți.
Cărțile le voi da personal celor din București sau prin poștă celor din țară și vor veni cu autograful autorului pentru câștigător.
Pe Dan Niță îl puteți găsi în Vamă, jos pe Principală (vara), pe siteul Nopți de Vamă și pe Facebook pe pagina Nopți de Vamă.
Tot ce trebuie să faceți este să scrieți un comentariu în care să spuneți de ce mergeți în Vamă.
Câștigătorul va fi ales cu random.org peste o lună pe 14 februarie, de Sf. Valentin așa că puteți considera cărțile ca un cadou și pentru această ocazie 🙂
“Bicicleta roşie” este una din campaniile cele mai… ciudate, ca să zic aşa. Spun asta pentru că bicicletele distribuite în cadrul primelor ediţii par a se fi evaporat, aşa cum se evaporă Cola din pahar 🙂
Cu speranţa (pentru că doar speranţa moare ultima) că voi apuca să trăiesc suficient încât să văd bicicletele roşii pe străzile oraşului după ce vor fi distribuite, postez mai jos comunicatul oficial al campaniei din acest an.
<<Coca-Cola da startul celei de-a treia ediţii a campaniei “Bicicleta roşie”!
Bucuresti, 29 iunie 2011 – A inceput a treia editie a campaniei “Bicicleta rosie”, un proiect al Sistemului Coca-Cola din Romania, realizat in parteneriat cu Asociatia Green Revolution, Primaria Municipiului Bucuresti, si Federatia Romana de Ciclism si Triatlon. Proiectul face parte din programul “Capitala creste verde” initiat in anul 2009 si are ca scop promovarea unui stil de viata activ si echilibrat. In cadrul campaniei „Bicicleta rosie” sunt oferite tuturor iubitorilor de miscare 300 de biciclete si casti de protectie. Campania se va incheia cu organizarea unui Tur ciclist, ce va avea loc in data de 16 iulie 2011, in Parcul Izvor, incepand cu ora 20.00. Cele 300 de biciclete vor fi oferite prin tragere la sorti, in cadrul unui concurs ce se desfasoara pana pe 14 iulie 2011, pe site-ul www.bicicletarosie.ro. Pentru a se inscrie in concurs, participantii trebuie sa acceseze site-ul campaniei, sa completeze un formular si un chestionar. 300 de norocosi vor fi selectati, prin tragere la sorti, conform regulamentului afisat pe site-ul www.bicicletarosie.ro in vederea castigarii unei biciclete rosii si a unei casti de protectie. Cei 300 de castigatori ai concursului „Bicicleta rosie” impreuna cu alti iubitori ai mersului pe bicicleta vor fi invitati sambata, 16 iulie la Turul ciclist „Bicicleta rosie”, din Parcul Izvor. „Este al treilea an consecutiv in care realizam acest eveniment, iar succesul din anii precedenti ne face sa fim increzatori ca si aceasta editie va fi primita cu entuziasm. Prin acest gen de actiuni, Sistemul Coca-Cola din România isi afirma preocuparea constanta pentru mentinerea unui stil de viata echilibrat. Dorinţa noastră este să încurajăm oamenii să adopte un mod de viaţă activ şi sănătos, prin calitatea şi diversitatea produselor noastre, prin modul în care le comercializăm, prin informaţiile nutriţionale pe care le oferim şi prin programele noastre care încurajează activitatea fizică.” spune Petre Sandru, Director Comercial Romania, Bulgaria, Albania si Moldova. Anul trecut, peste 1.200 de participanti au luat startul la turul ciclist „Bicicleta rosie”, alaturi de personalitati din lumea sportului, vedete si reprezentanti ai autoritatilor. In cadrul evenimentului, specialisti in nutritie au oferit tuturor participantilor informatii despre importanta hidratarii, hidratarea echilibrata si caracteristicile unui stil de viata activ.>>
Aşadar rămâne să ne vedem cu bine pe 16 Iulie în Parcul Izvor.
Da, am ajuns și eu pe acolo, nu-s cel mai mulțumit de ceea ce am reușit, însă una peste alta am învățat multe lucruri în doar 6 ore 🙂
În primul rând, nu pot să nu apreciez organizarea. A fost de departe cea mai tare organizare din ce am văzut până acuma cu ochii mei în România și mă face să mă încăpățânez să cred că mai sunt și alții care organizează evenimente la aceeași calitate.
Marcaje impecabile, viteza, zâmbetele și ajutorul celor de la punctele de alimentare, totul la înălțimea unui concurs care nu s-ar face de râs oriunde în lume.
Păcat de vreme că n-a fost cea mai prietenoasă, oricum, superb, felicitări tuturor celor implicați în organizare și nu în ultimul rând, mulțumiri sponsorilor.
Ca să fac un rezumat, din punctul meu de vedere (la primul concurs serios după mulți, poate prea mulți ani), duminică dimineață, temperatura era una excelentă pentru pedalat, undeva la 7 grade în momentul în care am ajuns la Academia de Poliție din Băneasa.
Imediat după intrarea în pădure, am avut parte de primul și singurul incident tehnic, o creangă aruncată de roata unui concurent nimerind exact în schimbătorul meu, îndoindu-l și aruncând lanțul. Sincer, m-am speriat puțin, inițial am avut impresia că s-a rupt… și presa de lanț era printre sculele lăsate acasă. Din fericire, nu a fost rupt și am luat-o repede din loc. Primele băltoace mari m-au înviorat, le-am luat în plin pe toate, fapt care m-a făcut ca pe la ultimele bălți (și cele mai mari și frumoase), să cad, în mijlocul bălții în urma unui salt care ar fi primit un plus pentru impresie artistică. Adunat de prin baltoacă, am dat tare la pedale și la stână deja eram destul de bine plasat. Apoi însă, după reintrarea în pădure… nu-mi aduc aminte din păcate de prea multe porțiuni pe care să pot pedala, iar după Ghica, în afară de porțiunea de 500 de metri de stradă, nu cred că am mai apucat să dau la pedale, purtând doar bicicleta în cârcă.
Ce am învățat din toată această aventură:
– Cauciucurile-s cele mai importante. Schwalbe Smart Sam or fi bune pentru orice altceva decât noroi și-s prea groase
– Furca față de XC cu o cursă de doar 60cm este prea mică pentru noroi.
– Frânele V-brake (deși scoase) adună noroi la greu. Am citit însă și suficient de multe păreri că și la discuri, încărcarea cu noroi a fost similară
– Încălțările de trecking nu-s recomandate, acestea încărcându-se și alunecând foarte tare. Probabil că ceva cu talpă mai profilată sau cu crampoane… nu știu încă ce ar trebui pentru a putea să-mi țin echilibrul pe picioare în lutul ăla.
Așa că data viitoare, dacă în săptămâna înscrierilor plouă… merg pe ciclocros… cauciucuri subțiri (32-35), frâne cantilever și biclă ușoară pentru a putea fi cărată în cârcă porțiuni lungi.
Una peste alta, pot spune că sunt mulțumit de condiția fizică, nu pot spune că am avut probleme fizice majore, doar o singură crampă după ce m-am oprit (ceva mai grăbit) la un loc cu tufișuri…. în rest inclusiv pe porțiunile interminabile de împins bicicleta și pe cele în care încercam să alerg cu ea în spate, nu pot spune că am obosit. Psihic iarăși m-am menținut foarte bine, chiar m-am relaxat și m-am simțit bine. Singurul inconvenient pentru mine a rămas noroiul și poate o mică frustrare pentru că voiam să pedalez nu să merg/alerg cu bicicleta în spate.
Poze prea multe nu am pentru că după căzătura mai sus amintită, aparatul foto a spus că nu vrea să mai colaboreze cu mine în ziua cu pricina 🙂 așa că am rămas cu pozele de la start. Oricum, pozele cu noroi nu prea-s faine și pot spune că n-am pierdut mare lucru.
Ultimul lucru pe care-l mai amintesc este mersul cu gheață-n gură, pe ultima porțiune cu ploaie “și-un colț” de grindină :). Tare mi-a mai lipsit o gură de whisky acolo….
Felicitări din nou tuturor celor care au participat și mai ales celor care au și terminat. Personal, eroii mei din ziua cu pricina au fost perechea cu numărul 77. Am mers alături de ei o bună bucată de drum și nu m-am putut abține să nu îi admir.
