Archives

Unu, Doi, Unu, Doi, Gașca Zurli suntem noi!

Comentam acum vreo două zile pe FB (după lansarea noului Zurli-CD), că distribuitorii de presă de la noi nu au înțeles dimensiunea fenomenului Zurli în România, și de aici semi-eșecul distribuitorilor și stresul suplimentar al părinților, celor de la GSP și nu în ultimul rând, al tuturor celor care s-au implicat și au investit timp, idei și bani ca acest disc să apară. Norocul a făcut ca cei de la GSP să înțeleagă repede ce se întâmplă și să găsească rapid soluția, astfel că probabil zilele acestea toți cei care doresc CD-ul îl pot obține.

Dar, revenind la “fenomenul Zurli”… ei bine, aș fi crezut că după participarea la câteva spectacole, vizionarea și cititul reacțiilor din turneul lor din această toamnă, zurlicii din propria-mi casă (unde aproape toate activitățile se intersectează la un moment dat cu vreo Fetiță Zurli sau vreo Zână Bună), am cât de cât o imagine despre dimensiunea sa.

Mno trebuie să recunosc, m-am înșelat.

De când s-a anunțat spectacolul din București al Găștii Zurli în casă s-au numărat zilele.

Apoi spre sfârșitul săptămânii, emoția copiilor devenise contagioasă, chiar și noi ăștia de-ar trebui să fim adulții responsabili, cu capul pe umeri, puneți voi ce doriți în continuare că eu nu știu decât etc. am intrat puțin în vrie. Și, am aflat că nu eram singurii, ci și prieteni d-ai noștri erau în aceeași “oală” (că de, cine se aseamănă se adună…).

Și a venit și ziua… Ziua Z.

“Z” de la Zurli.

Și acolo, la Palatul Copiilor s-a dovedit că oricâte piedici ar fi apărut pe traseu, câți oameni sau situații ar fi încercat să ne strice starea de zen sau să altereze emoția curată trimisă de pe scenă de cea mai inimoasă Gașcă și inimile curate ale copiilor din sală – ei bine, bucuria și emoția nu pot fi stăvilite. Nu există rău care să nu dispară la râsetele copiilor.

Cred că am folosit în exces cuvântul emoție. Însă nu cred să existe un alt cuvânt care să exprime mai claar ceea ce s-a întâmplat acolo.

A fost de departe cel mai tare show văzut până acuma, depășind spectacolele Disney și cam tot ce mi-a fost dat să văd până acum, fiind, după mine, cel mai tare concept de spectacol educațional-interactiv “made in Romania”, produs și pus în scenă de o echipă de oameni de oameni tineri și inimoși, organizați “ceas” de Mirela Retegan.

Iar de la primele note cântate pe scenă, legătura și atenția este captată nu de efecte speciale ci de mesajele transmise cu fiecare moment, melodie, mesaje simple, ușor de înțeles atât de copii cât și (sper) de adulți, mesaje prin care au abordat principalele “provocări” ale unei zile normale, de la trezitul de dimineață până la (atât de doritul) pupic de noapte bună.

Poate că bat câmpii dar… cred că Gașca Zurli ar trebui să fie “materie obligatorie” în orice instituție pedagogică și orice persoană care-și dorește să lucreze cu copii ar trebui să studieze abordarea și mesajul transmis prin muzică și joacă de Gașca Zurli.

Așa ar avea toată lumea de câștigat, atât noi, părinții, dar mai ales copii noștri.

Copii ăștia ai noștri, care, fără a nici o urmă de mistificare, sunt (așa cum prea-bine îi numește Mirela Retegan) copii lumină.

Iar copii ăștia lumină sunt mai greu de păcălit decât generațiile anterioare.

Copii ăștia lumină refuză să mai fie folosiți ca paravan pentru justificarea acțiunilor părinților (câți dintre voi nu ați auzit enunțul “mie nu-mi place la mare dar mă duc pentru copilul meu”?), refuză să mai fie păcăliți cu acadele, refuză mult… și multe. Și acest refuz, deși poate fi deranjant pentru unii părinți este de fapt un semn de reîntoarcere la normalitate.

Copii aceștia ai noștri tind spre o normalitate în care părinții le sunt alături și fizic, nu neapărat prin jucării sau aplicații mobile.

Și unul din semnele acestei normalități este… pupicul de noapte bună.

Well… despre asta ne vorbește Gașca Zurli. Doar că noi, părinții uneori suntem așa ancorați în orgoliile proprii încât credem că mesajul muzical e adresat exclusiv copiilor. Ei bine, nu.

Nu este vorba doar de a sta lângă copil atunci când el se îmbracă singur, ci și de a-l ajuta să-și aleagă hainele.

Nu este vorba doar de a-l trimite să se spele pe dinți cât și despre cum trebuie să-i fii alături și să-l îndrumi pentru a face un periaj corect.

Nu este vorba doar despre o masă sănătoasă, cât despre faptul că a sta la masă alături de propriul copil poate fi cea mai faină socializare, momentul în care singurul lucru care stă între copil și părinte/părinți este solnița și nu telefonul 🙂

Toate aceste mesaje vin de acolo de pe scenă, și sunt trimise de o mână de oameni inimoși, oameni care pun umărul la educația copiilor noștri, cu ajutorul umorului, cu ajutorul cântecelor și al jocurilor.

Și așa, din zâmbet în zâmbet și din emoție în emoție ajung părinți și copii la finalul unei ore mult prea scurte.

 Palatul-Copiilor-378

Rămâne ca odată ajunși acasă să continuăm să întreținem magia momentului și să păstrăm aprinsă lumina din copii noștri, și de asemenea să nu uităm că până la urmă, Gașca Zurli suntem și noi, fiecare-n căsuța lui mică (sau mai puțin mică).

Video: Zurli Oficial

Foto: Adi Popa

Pot să ud și canapeaua…

“… mama nu se supără”. Așa suna pe la jumătatea anilor ’90 unul din sloganurile din reclamele pentru scutecele de la Libero Baby, dar care în timp s-a identificat cu… Pampers, slogan care se numără printre puținele care au rămas în memoria colectivă a românilor în perioada post-decembristă.

Dar, cu scutece sau fără (fie ele Pampers sau Libero), combinația dintre copii și canapele e una de succes :).

Sunt convins că toți cei care au sau au avut copii știu la ce mă refer. Canapeaua este mai devreme sau mai târziu loc de joacă, loc de pictură, loc de șters degete de ciocolată, preferata câinilor pentru somn și a mâțelor pentru ascuțit ghearele… acuma dacă norocul (sau nenorocul, după caz) face ca acea canapea să fie una din material textil, fiecare acțiune de mai sus rămâne “marcată pentru eternitate”, pentru că nu toate petele ies.

Metode de protecție împotriva atacurilor asupra canapelelor sunt multe, noi însă am ales să lăsăm accesul liber (atât copiilor cât și pisicilor), și să nu ne supărăm de câte ori se întâmplă câte ceva… Astfel că pot povesti (din petele de pe canapea) unde și-a băut Bianca prima dată cacaoa cu lapte, unde a pictat cu carioca jungla din “Cartea Junglei”, 20150922050949unde a scăpat Alexia ciocolata și apoi a frecat cu piciorul ca să se șteargă și e loc suficient pentru Ștefanuț, care probabil își va lăsa de asemenea amprenta pe canapea.

Multe dintre petele accidentale apărute pe canapea le-am curățat mai mult sau mai puțin folosind diverse soluții de prin comerț, bineînțeles, soluții pentru uz casnic care își fac cât de cât treaba, îndepărtând petele făcute din cauza “accidentelor comune”, cu cafea, sucuri, lapte etc… La urme de marker, carioci colorate etc. nu am avut prea mari așteptări.

După ce va trece perioada critică (în care aștept și de la Ștefănuț opere de artă pe canapea) vom căuta probabil ceva firmă care presteze servicii de curățare canapea, de la care mă aștept să aibă know-how și soluții profesionale care să elimine petele de pe a noastră canapea din sufragerie.

Am observat că în ultima vreme, probabil datorită faptului că există cerere în sensul acesta, mai multe firme care oferă servicii de curățenie au introdus și servicii specializate pentru mochete, covoare, canapele sau fotolii și… cu siguranță sunt mai experiementați ca mine.

Deși e la fel de probabil să păstrăm amintirile vii și să nu ștergem urmele, nu până nu vor crește suficient de mari încât să se distreze atunci când le vom aminti (dacă nu vine neamțul ăla de ascunde medicamentele pre la noi) momentele de creație și care operă de artă aparține cui 🙂

Dimineața de dimineață… perfectă

Mi se întâmplă din ce în ce mai rar să mă uit la TV, iar dacă o fac prefer să mă uit la o cursă de ciclism sau vreun episod “ulceros” la Paprika, însă din când în când butonând canalele mai “prind” câte ceva din subiectele discutate, prezentate și promovate de televizunile noastre.

Una din imaginile colorate care-mi provoacă râsul aproape de fiecare dată este legată de copii.
Apoi humanoizilor de lucră-n marketing ori nu le-au dat șefii pauză (să-și facă copii) ori sunt prea bine plățiți s-o recunoască (sau poate nu s-au prins încă?) dar regula numărul 1 atunci când vine vorba de copii este că aceștia NU vin cu manual de utilizare.
Regula 2 derivată direct din regula 1 este că nu poți scrie un manual nici măcar pentru cei pe care-i crești sub streașina ta (când numărul diferă de 1).
Văd prin reclame cum dimineața când sună ceasul, mama este deja în bucătărie cu micul dejun pregătit, zâmbitoare, odihnită și în mare vervă (doar dacă-i reclame la pastile, atunci e mohorâtă), copii vin la masă (tot mai des văd clișeul cu copii venind de la etaj), tatăl li se alătură, apoi toți mânâncă în ordine și disciplină… restul mai puțin contează.
Apoi, că mama se trezește de multe ori mult înaintea celorlalți nu e o surpriză. Însă faza cu fața odihnită și relaxată (mai ales după vreo noapte de mâr și țâr-mâr de-a fetelor)… whatever.
La noi de exemplu ajung să cânt și 20 de minute că toate animalele domestice, sălbatice, toate degețelele, toate urechile, etc. s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. și toți ceilalți s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. până să o văd pe Bianca dispusă să plece încet, agale spre baie… unde probabil va sta încă 20 de minute dormint cu capul pe chiuvetă sau jucându-se cu mai știu eu ce prieten imaginar până ce-i bat în ușă și-i zic să se grăbească dacă vrea să mai găsească grădinița la locul ei…

Ideea e că așa cum nu există doi copii la fel (aplicabil chiar și-n cazul gemenilor) nu există un model de familie “perfectă” care să poată fi aplicat așa ca un șablon peste toți oamenii.
Ori asta este exact ce ni se promovează… s-ar traduce și “sări din comunism în comunitarism” 🙂

Dar… să lăsăm de-o parte politica.
Și pentru că marketingul avea nevoie de un termen pentru “cum poți tu Gheorghe să-ți crești plodul” s-a inventat cuvântul “parenting”. Și bineînțeles o mulțime de specialiști care să-ți recomande ce pastă de dinți aduce zâmbetul Orbit pe fața de masă… și care să definească alte șabloane pe care trebuie să le îndeplinești pentru a funcționa ca o familie.

În ideea de a descoperi cum e de fapt viața într-o familie normală (nu d-aia din reclame), familie perfectă pentru că funcționează ca o familie și nu pentru că respectă șablonul, cei de la parentime.ro au făcut un blog – http://www.parentime.ro/blog pe care încearcă să demitizeze imaginea dimineților perfecte, exemplare și aplicabile tuturor, prezentând povestea dimineților unor oameni normali.

O inițiativă interesantă de altfel, o insulă într-o mare de reclame zâmbitoare și spălătoare de creiere.

E ciudat să ajungem să avem nevoie de proiecte speciale pentru a arăta normalitatea, dar cum anormalitatea este ceea ce vedem în jurul nostru iar normalul a devenit “zenzațional”…

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: