Archives

Piesa zilei – DIRTY SHIRT – Ride

De cele mai multe ori, sporturile extreme se înțeleg excelent cu muzica rock. Iar când spui COMMENÇAL, sensul plimbărilor cu bicla poate fi diferit….

Acest videoclip “Ride” este o co-producție între DIRTY SHIRT și COMMENÇAL BICYCLES.

Filmările trupei au avut loc la noi în țară (Gambrinus Pub, Cluj Napoca) iar bicicleala în Andorra.
În videoclip apar bucăți de imagini de prin alte părți ale lumii, filmate de Samuel Decout, imagini în care pot fi văzuți băieții de la COMMENÇAL – Anthony Roci, Gaëtan Rufin, Jérôme Dericbourg, Lucas Picaudé, Myriam Nicole, Nicolas Quéré, Pierre-Edouard Ferry, Rémy Absalon, Rémi Thirion, Sébastien Picaudé and Thibaut Ruffin.

Versurile îi aparțin lui Leonard Ciocan

Dar toate acestea sunt amănunte… Contează doar (să): RIDE!

DIRTY SHIRT – RIDE

Collect your gear
Prepare for the ride
Check your weapons
We leave at first light.

We’ve always fantasized about a journey like this
To find the place of our hopes and dreams
We’ll ride until we reach the final destination
So many thousand miles away from here.

On we ride
From sunrise
To sunset
Far and wide
Come hell or
High water
Ride!

We ride on desert lands and over mountain passes
Defy the summer heat and winter cold
There is no turning back, we’re taking our chances
Why should we stray away from our goal?

On we ride
From sunrise
To sunset
Far and wide
Come hell or
High water
Ride!

Right from the very start
We followed our heart
To take us far!
To take us far!

Prima Evadare 2012 – Cu olifantu’ la pădure

A fost iarăşi Prima Evadare. Şi nu m-am putut abţine să nu particip, cu toate că nu-s în cea mai bună formă pentru curse off-road.

Cu traumelele psihice de la experienţa de anul trecut încă active, vineri seara înainte să plec de la birou mai arunc un ochi pe site-urile cu prognoze meteo, plec să împrumut o biclă, că poate… poate. Pe când pedalam pe podul cel nou de deasupra gării Basarab, m-am hotărât să trec pe MŢR, măcar să văd care mai e atmosfera şi de ce nu, dacă mai sunt locuri libere (pe site încă din jurul prânzului se anunţase ocuparea a 195x locuri).

Ajuns acolo, văzând oameni cunoscuţi şi simţind deja vibraţia concursului în aer, m-am înscris, mi-am luat pachetul de concurs şi, după ce am ras două beri am plecat cu gândul la ziua de duminică.

Duminică dimineaţa am plecat pe o ploaie minunată de acasă şi deja mă gândeam că poate la ora aia ar fi trebuit să fiu în pat, nu pedalând prin ploaie. Spre norocul meu, pe la Piaţa Muncii ploaia s-a oprit dar, după doar câţiva km, parcă pentru a-mi confirma ziua de 13, îmi cad pe rând bidonul de apă iar apoi braţul pedalier. Braţul l-am recuperat… bidonul nu.

Norocul meu că la Băneasa am dat peste Viorel iar apoi peste unul din băieţii de la Shimano care aveau exact acel inbus pe care-l lăsasem eu acasă (pe principiul “ce rost are să car inbusuri mai mari de 6”) şi care era necesar pentru a strânge braţul la locul lui.

Mi-am căutat apoi un loc în cea de-a doua jumătate a mulţimii şi după ce s-a dat startul, la doar câteva minute (oarecum la fel ca la semaforul de la APACA, atunci când vezi de două ori semaforul verde dar nu mişti maşina decât 2 metri şi atunci când e roşu) am început să ne deplasăm şi noi şi iaca a început acţiunea de plimbare a olifantului la pădure, sau prima rostogolire-a ursului prin ţarina patriei.

Până la intrarea în pădure, ritmul de pedalare a fost probabil mai degrabă potrivit unei plimbări în IOR decât unui concurs, iar după ce am intrat în pădure, de nenumărate ori m-am trezit în ambuteiaje în toată regula, marea majoritate fiind cauzate de câte o porţiune de noroi sau vreo creangă amărâtă căzută la pământ. Îmi venea să râd, cu un an în urmă o băltoacă era tot ce-şi dorea lumea, acuma.. pauză, “FRÂNĂ!”, coborât eventual de pe biclă şi ocolit încet să nu ne stropim… doar avem echipamentele de duminică nu?

După ieşirea din Băneasa lucrurile au început să fie mai faine şi pedalarea a fost foarte faină. Vântul care bătea din când în când mi-a adus aminte de tura de mare şi ţinând un ritm oarecum constant m-am trezit la Ghica. Acolo după o pauză de portocale, geluri şi apă…. multă apă, am luat-o uşurel din loc. Pe coborârea de la palat (singura coborâre faină a traseului) o tanti a reuşit să mă trezească din starea mea zen când, pe la jumătatea pantei s-a hotărât să se oprească şi să coboare pe lângă bicicletă, dar pe mijlocul aleii… Am reuşit să o evit oarecum la limită şi m-am pus pe pedalat.

Tot ca o comparaţie cu anul trecut, la un moment dat chiar m-am plictisit şi mi-a părut rău că nu mi-am luat şi căştile pentru a da drumul la muzică… pe aceeaşi porţiune de drum unde anul trecut mărşăluiam înjurând cu bicicleta-n spinare… şi asta în timp ce pedalam pe foaia mare şi cu un pinion mai spre cel mic…

Cursa superbă, peisajele super faine, vremea super… nimic care să-mi strice cursa… când, pe unul din dâmburile de la marginea unei păduri, un concurent forţează urcarea pentru ca apoi odată ajuns în vârf să se sperie şi să coboare de pe bicicletă, eu frânez în spatele lui şi o altă concurentă nu mai apucă să mai oprească… decât în mine. Nimic tragic doar că instant m-au apucat crampele musculare la ambele picioare si preţ de aproape 15 minute n-am fost în stare nici măcar să merg pe jos. Cu greu apoi am reuşit să mă urc iar pe biclă şi să revin scrâşnind din dinţi şi înjurând la ritmul menţinut anterior, iar după vreo 4-5 km au trecut şi crampele.

Apoi până la final am reuşit să-mi menţin ritmul constant, fără să exagerez, dar se pare că mersul pe cursieră îşi spune cumva cuvântul pentru că am depăşit mulţi concurenţi care abia trăgeau pentru a avea o viteză cât de cât ok pe când eu pedalam undeva la 75% din potenţial. Probabil dacă aş fi avut mai mult tupeu să mă bag în depăşiri pe potecile înguste, reuşeam să termin mult mai repede, aşa am stat după câte un concurent care nu putea de exemplu să-şi schimbe vitezele decât cu bicicleta oprită sau după câte unul care abia-şi găsea suflul să dea la pedale.

După singura porţiune (scurtă de altfel) de push-bike, în mijlocul pădurii, exact în zona cu concentraţia cea mai mare de urzici şi poteca cea mai îngustă am reuşit să am şi singurul incident tehnic, lanţul meu sărind cu spor după foaie blocându-mi total bicicleta. Aşa cum niciodată nu voi fi în stare să fac pe cablul de la căşti nodurile pe care le face buzunarul meu de la blugi, nu voi fi asemenea în stare să înfăşor la fel un lanţ aşa cum a făcut-o pedalierul meu. Cu patent, şurubelniţe şi un bolovan pe post de ciocan, după încă vreo 15 minute pierdute, asudat, nervos şi urzicat zdravăn, am reuşit să repun lanţul la loc pe foaie când deja calculam la ce oră voi trece linia de sosire cu bicicleta-n cârcă.

Nu ştiu dacă din cauza oboselii (pe care o simt parcă mai tare acum chiar şi după două zile decât am simţit-o atunci) ultimii patru kilometri mi s-au părut a fi cei mai grei din tot concursul. Pedalam pe arătura din pădure cu un ochi pe jos iar cu celălalt căutând indicatorul care mă mai izbăvea de încă un kilometru. Poate că doar psihicul a fost de vină, însă atunci când am dat de asfalt am simţit că am terminat cursa iar picioarele mele au explodat parcă pe pedale. Simţeam că din momentul ăla pot pedala încă 200 de kilometri fără oprire când după un viraj m-am trezit parcă dintr-un somn adând… la linia de sosire.

Nu-mi ştiu încă timpul petrecut pe traseu (am pornit la un moment dat înainte de start Endomondo dar mi-am adus aminte să-l opresc abia după ce am primit diploma şi tricoul) dar oricum sunt sigur că am terminat în timpul pe care mi l-am propus şi anume mai puţin de patru ore. E adevărat, aceast timp era propus în varianta cu pădure udă.

Despre concurs nu mai am probabil prea multe de spus. Despre organizare… da. Mi se pare că de la an la an Prima Evadare este  poate singurul eveniment care creşte constant din punct de vedere calitativ. Totul merge ceas din momentul adunării la MŢR pentru pachetul de concurs şi până la final. Ce ţine de bunul simţ al participanţilor şi uneori de orgolii şi frustrări… nu mai pot ei controla aşa că n-are rost să pomenesc p-aici. Alt plus faţă de ediţiile trecute este organizarea şi viteza voluntarilor. Marcajele… impecabile ca şi anul trecut, nu cred că poate cineva să rateze vreunul. Sponsorii şi-au făcut treaba, la fiecare punct de alimentare apa a fost suficientă (cel puţin până am trecut eu), fructele asemenea iar “stăpânii prafurilor” au avut grijă ca bidoanele noastre să nu rămână fără soluţii ajutătoare în cea mai mare viteză.

Acum, după 48 de ore stau încă şi mă minunez cum au reuşit 55 de km de pedalat pe câmpuri la nivel mediu să-mi facă muşchii mai zob decât 200 km de şosea… şi asta fără să fi băgat la un nivel similar… Nu ştiu dacă voi reuşi curând să-mi schimb bicicleta (pe de-o parte) şi să pot participa la un maraton MTB pe lună, însă Prima Evadare rămâne pentru mine mai mult decât un concurs, este locul unde te întâlneşti să te întreci cu prietenii, este locul în care se leagă prietenii, se ard calorii în grup (sună interesant nu?) şi la final (îmi place mie să cred) toată lumea pleacă mulţumită acasă.

Cred că Prima Evadare a devenit un etalon al curselor de ciclism pentru mase, iar cei implicaţi ridică de la an la an ştacheta tot mai sus. Pe de altă parte, dintre participanţi cred că în fiecare an se vor găsi oameni care după ce dau de gustul pământului la Prima Evadare se apucă serios de acest sport şi ajung în timp să participe cu rezultate bune la cursele de MTB.

Le mulţumesc lui Titel Leontin şi lui Teo Ciontu pentru fotografii.

Mai jos un film făcut duminică, în care se “simte” atmosfera de “Primă Evadare”.

Biciclist vs Capră – 0-1

Rulezi în viteză, în jurul tău e un spaţiu de câţiva kilometri pătraţi aproape perfect plat. Şi, “din multitudinea traseelor din Univers….” cum se spunea într-un  banc de pe la jumătatea anilor ’90…. eşti făcut KO de o… capră.

Se pare că unii oameni sunt ceva mai ghinionişti decât marea majoritate… Probabil că vreun grup de “cercetători britanici” (că aşa e la modă să se spună ori de câte ori cineva prezintă vreo statistică ciudată) va oferi la un moment dat o explicaţie… dar până atunci… priviţi ce a păţit un astfel de ghinionist.

Evan van der Spuy de la echipa Team Jeep South Africa a fost pus la pământ (la propriu) de o capră în timpul unei curse prin Albert Falls Dam. Datorită căştii şi (cel mai probabil) unei rămăşiţe de noroc, protagonistul a scăpat teafăr.

Imaginile au fost înregistrate de către colegul său de echipă.

Îi mulţumesc lui Bogdan Epure pentru acest filmuleţ.

Sprint Eliminator în Jelenia Gora

Cea mai recentă ediţie a competiţiei Sprint Eliminator a avut loc în Polonia.

Pe străzile din Jelenia Gora s-au dat echipe Pro de MTB din top.

Am găsit o filmare interesantă făcută cu o cameră ataşată bicicletei alergate de Katie Compton (Rabobank Giant Offroad Team). În proba finală aceasta a învins-o pe Maja Wloszczowska (CCC), acutala campioană mondială la MTB.

Al doilea filmuleţ prezintă şi o imagine de ansamblu a cursei.

După Prima Evadare

Da, am ajuns și eu pe acolo, nu-s cel mai mulțumit de ceea ce am reușit, însă una peste alta am învățat multe lucruri în doar 6 ore 🙂

În primul rând, nu pot să nu apreciez organizarea. A fost de departe cea mai tare organizare din ce am văzut până acuma cu ochii mei în România și mă face să mă încăpățânez să cred că mai sunt și alții care organizează evenimente la aceeași calitate.

Marcaje impecabile, viteza, zâmbetele și ajutorul celor de la punctele de alimentare, totul la înălțimea unui concurs care nu s-ar face de râs oriunde în lume.

Păcat de vreme că n-a fost cea mai prietenoasă, oricum, superb, felicitări tuturor celor implicați în organizare și nu în ultimul rând, mulțumiri sponsorilor.

Ca să fac un rezumat, din punctul meu de vedere (la primul concurs serios după mulți, poate prea mulți ani), duminică dimineață, temperatura era una excelentă pentru pedalat, undeva la 7 grade în momentul în care am ajuns la Academia de Poliție din Băneasa.

Imediat după intrarea în pădure, am avut parte de primul și singurul incident tehnic, o creangă aruncată de roata unui concurent nimerind exact în schimbătorul meu, îndoindu-l și aruncând lanțul. Sincer, m-am speriat puțin, inițial am avut impresia că s-a rupt… și presa de lanț era printre sculele lăsate acasă. Din fericire, nu a fost rupt și am luat-o repede din loc. Primele băltoace mari m-au înviorat, le-am luat în plin pe toate, fapt care m-a făcut ca pe la ultimele bălți (și cele mai mari și frumoase), să cad, în mijlocul bălții în urma unui salt care ar fi primit un plus pentru impresie artistică. Adunat de prin baltoacă, am dat tare la pedale și la stână deja eram destul de bine plasat. Apoi însă, după reintrarea în pădure… nu-mi aduc aminte din păcate de prea multe porțiuni pe care să pot pedala, iar după Ghica, în afară de porțiunea de 500 de metri de stradă, nu cred că am mai apucat să dau la pedale, purtând doar bicicleta în cârcă.

Ce am învățat din toată această aventură:

– Cauciucurile-s cele mai importante. Schwalbe Smart Sam or fi bune pentru orice altceva decât noroi și-s prea groase

– Furca față de XC cu o cursă de doar 60cm este prea mică pentru noroi.

– Frânele V-brake (deși scoase) adună noroi la greu. Am citit însă și suficient de multe păreri că și la discuri, încărcarea cu noroi a fost similară

– Încălțările de trecking nu-s recomandate, acestea încărcându-se și alunecând foarte tare. Probabil că ceva cu talpă mai profilată sau cu crampoane… nu știu încă ce ar trebui pentru a putea să-mi țin echilibrul pe picioare în lutul ăla.

Așa că data viitoare, dacă în săptămâna înscrierilor plouă… merg pe ciclocros… cauciucuri subțiri (32-35), frâne cantilever și biclă ușoară pentru a putea fi cărată în cârcă porțiuni lungi.

Una peste alta, pot spune că sunt mulțumit de condiția fizică, nu pot spune că am avut probleme fizice majore, doar o singură crampă după ce m-am oprit (ceva mai grăbit) la un loc cu tufișuri…. în rest inclusiv pe porțiunile interminabile de împins bicicleta și pe cele în care încercam să alerg cu ea în spate, nu pot spune că am obosit. Psihic iarăși m-am menținut foarte bine, chiar m-am relaxat și m-am simțit bine. Singurul inconvenient pentru mine a rămas noroiul și poate o mică frustrare pentru că voiam să pedalez nu să merg/alerg cu bicicleta în spate.

Poze prea multe nu am pentru că după căzătura mai sus amintită, aparatul foto a spus că nu vrea să mai colaboreze cu mine în ziua cu pricina 🙂 așa că am rămas cu pozele de la start. Oricum, pozele cu noroi nu prea-s faine și pot spune că n-am pierdut mare lucru.

Ultimul lucru pe care-l mai amintesc este mersul cu gheață-n gură, pe ultima porțiune cu ploaie “și-un colț” de grindină :). Tare mi-a mai lipsit o gură de whisky acolo….

Felicitări din nou tuturor celor care au participat și mai ales celor care au și terminat. Personal, eroii mei din ziua cu pricina au fost perechea cu numărul 77. Am mers alături de ei o bună bucată de drum și nu m-am putut abține să nu îi admir.

Îi salut din nou și aici pe Bogdan Antohe, pe Emilian Nedelcu și nu în ultimul rând pe Ovidiu Simen. Felicitări pentru rezultate și sper să ne revedem curând.

 

 

 

Biblia în varianta biciclistă

La început, Dumnezeu a creat bicicleta, a văzut că lucrul acesta era bun, apoi ieșit în prima duminică la o plimbare.. pe pistele pentru biciclete.
El ieșise la plimbare și cu o zi înainte, şi pistele au fost bune, deoarece acestea erau noi şi El iar îngerii aveau grijă să le păstreze curate. Mai târziu, desigur, Dumnezeu făcut ca intersecțiile și ploile să spele tot ce era bun.
Și Dumnezeu a zis “Ia să fac eu omul, pentru că mersul cu bicicleta e așa de frumos încât e păcat să-l țin doar pentru Mine”.
Și Dumnezeu a creat bărbatul, după chipul și asemănarea Lui, și i-a dat cunoștințele lui despre biciclete.
Apoi, Dumnezeu, l-a i-a făcut omului Paradisul, cu piste largi și trafic puțin, fără vânt și ploi, și l-a pus pe om acolo, și i-a spus: “Poți să pedalezi pe unde vrei tu de jur împrejurul Pământului, pe piste, pe șosele, pe câmpii, pe unde vrei tu. Numai să nu cumva să te apuci de downhill de pe dealul de acolo, pentru că în ziua în care te vei da pe acel deal vei muri.”
Apoi Dumnezeu a zis: “Omul ăsta are nevoie de cineva care să-l țină-n frâu ca să nu-și mai cheltuiască toți banii pe bicilete noi”.
Atunci Dumnezeu l-a făcut pe om să cadă într-un somn adânc, spunându-i că e vremea să meargă în mall la cumpărături. Și așa de tare a adormit omul când a auzit de mall, încât Dumnezeu a putut să-i scoată fără probleme o coastă.
Atunci Dumnezeu și-a spus în barbă…. “Să vezi ce-o să fie la gura ei când i se va spune că nu-i decât o coastă….” și a luat El puțină tămâie, puțină smirnă, a mai pus și puțin… mai bine nu spun ce…. și a creat femeia.
Și Dumnezeu a zis “Să stăpânească bărbatul peste șurubelnițe, freze și burghie iar femeia să stăpânească restul. Iar cât timp sunteți goi și nu vă rușinați de asta – plimbați-vă și vă înmulțiți.”
După aceea Dumnezeu a creat (exact în această ordine) găină și oul, câinele și pisica, șoarecele și elefantul.
Șarpele, perversul i-a spus atunci femeii…. “Mdea, va zis Dumnezeu că puteți pedala oriunde numa’ să nu vă dați pe dealul ăla nu?”
Femeia a răspuns “Trebuie că e din cauza mărimii dealului…. dacă faci downhill pe el, poți să mori”. Și șaroele a zis: “Pot să pun pariu că nu mori… de fapt, e posibil nici să nu cazi măcar. Să-ți spun de ce nu v-a dat voie să vă dați la vale pe dealul ăla… dacă vă dați acolo, nu veți avea nevoie să mai pedalați pentru o bucată bună de vreme… Hai… încearcă și ai să te convingi”
Și femeia s-a dat de pe deal, și a văzut că era bine… într-adevăr a putut să coboare tot dealul fără să pedaleze!. I-a zis și bărbatului și acesta s-a dus si el să se dea de pe deal. Și s-au dat așa toată ziua.
Apoi, după coborâri repetate, ochii li s-au deschis… ba ai bărbatului chiar s-au injectat puțin… și au văzut că erau neechipați și aproape goi… atunci și-au băgat niște frunze de smochin în pantalonii de ciclism pentru că uneori coborârea era dureroasă…. și au numit coborârea “downhill”
Și atunci au auzit vocea Domnului. Domnul făcuse o tură off-road cu noul său full-suspension iar la întoarcere le-a văzut bicicletele la poalele dealului. S-a oprit lângă biciclete și a început să strige și să fluiere nervos după bărbat… “Unde ești?!?!”
Iar bărbatul a zis “Suntem aici, jos.”
Și Dumnezeu a zis: “V-ați dat pe dealul pe care eu v-am ordonat să nu care cumva să coborâți?” Și bărbatul a zis “Ăăăă a fost ideea ei să Știți”
Și Dumnezeu a zis atunci femeii “O să-ți multiplic durerile la fiecare urcare, o să te doară orice bucată din tine care va atinge șaua, o să fac să ți se pară orice urcare, cât de mică, un coșmar”
Și Dumnezeu a zis atunci bărbatului “Pentru că te-ai lăsat păcălit și ai ascultat de vocea nevestei, te blestem să fii responsabil cu toate reparațiile bicicletei ei. Să te chinui să schimbi lunar toate cuvetele, să transpiri săptămânal ore în șir când îi vei centra și re-centra roțile”
Apoi Dumnezeu a zis “Afară cu bărbatul cel neascultător și femeia lui” și i-a aruncat din paradis, iar la intrare a pus un semn cu o bicicletă într-un cerc roșu. Și Dumnezeu a pus apoi un heruvin cu o sabie de foc să vegheze intrarea de câteva ori pe săptămână.
Aceasta a fost cartea genezei. Prima bicicletă a fost un single speed… pe numele ei Viteza Domnului, apoi, lucrurile s-au complicat. Din pinioane s-au născut mai multe pinioane, și au apărut schimbătoarele și cablurile s-au înmulțit între ele.
Mai jos este arborele genealogic al bicicletei de la drezină la ceea ce cunoaștem noi astăzi.

800px-bicycle_evolution-numberssvgfoto de la fr.wikipedia.org

Și odată cu trecerea timpului, atât oamenii cât și bicicletele s-au înmulțit până ce au ajuns masă critică.
Dumnezeu a văzut atunci slăbiciunea omului, și cum acesta nu voia să împartă drumul cu nici un alt om, nici măcar cu mama sa și atunci Dumnezu l-a chemat pe Noe căruia i-a spus să construiască o arcă (doar din materiale reciclabile desigur). Apoi I-a zis lui Noe să urce în arcă perechi, perechi fin toate bicicletele din lume, una pentru folosință și una pentru piese. Și Noe a luat două biciclete de touring, două MTB-uri, două tandemuri, două cursiere, două orizontale, două biciclete de cross, și desigur patru unicicluri (ca să fie sigur că ă înțeles corect cerința), o duzină de Bromptonuri (pentru că ocupau spațiu puțin) iar acest lucru L-a bucurat pe Dumnezeu. Și când toate bicicletele au fost încărcate Dumnezeu a făcut să fie vânt și ploi pentru 40 de zile și 40 de nopți. Iar după a 40-a noapte abia, ploile s-au oprit.
Și Dumnezeu și-a adus atunci aminte de Noe, sistemele de canalizare au început să funcționeze, iar Noe l-a trimis pe Iafet (pe un uniciclu) să verifice ce se întâmpla pe afară. Și Dumnezeu a zis “Uite, asta e înțelegerea între noi doi și toate ființele vii de pe pământ…. Individul ăla pe uniciclu arată caraghios tare de tot… pentru asta, n-o să mai las să fie așa inundații care să distrugă omenirea…. O să vă dau doar din când în când ploi neprevăzute și vânt din față”.

Ceva mai târziu, Dumnezeu I-a vorbit lui Moise, spunându-i acestuia “Uite aici un set de reguli. Ți le voi numerota să-ți fie ușor de reținut:

1 – Nu există curse mai tari ca cele din Turul Franței.
2 – Nu cheltui vreodată mai mult de 100 Eur pe o cască.
3 – Nu-Mi pomeni numele în zadar de căte ori facei pană.
4 – Amintește-ți să ungei lanțul pentru ca acesta să funcționeze.
5 – Respectă zebra și pe cei care traversează pe ea.
6 – Să nu ignori ceilalți bicicliști și să nu circuli imprudent pe trotuar.
7 – Să nu furi biciclete.
8 – Să nu omori pe nimeni. (cu excepția hoților de biciclete).
9 – Să nu te agăți de mașinile aflate în mers.
10 – Să nu invidiezi noul Bianchi al vecinului nici grupul său cel nou nici MTB-ul de 5000 de Eur, nici măcar nuanțele sale elegante.

Și nu uita Regula de Titan: Semnalizează așa cum ți-ai dori ca ceilalți să semnalizeze.

Apoi, pentru că regulile au fost încălcate în mod repetat, au venit cei patru cai ai Apocalipsei. Numele acestora sunt: Șoferul de taxi, Cel care livrează pizza pe scuter, Șoferul cu dubă albă și Omul care deschide portiera fără să se asigure.

Amin

Biblia în varianta biciclistă

La început, Dumnezeu a creat bicicleta, a văzut că lucrul acesta era bun, apoi ieșit în prima duminică la o plimbare.. pe pistele pentru biciclete.
El ieșise la plimbare și cu o zi înainte, şi pistele au fost bune, deoarece acestea erau noi şi El iar îngerii aveau grijă să le păstreze curate. Mai târziu, desigur, Dumnezeu făcut ca intersecțiile și ploile să spele tot ce era bun.
Și Dumnezeu a zis “Ia să fac eu omul, pentru că mersul cu bicicleta e așa de frumos încât e păcat să-l țin doar pentru Mine”.
Și Dumnezeu a creat bărbatul, după chipul și asemănarea Lui, și i-a dat cunoștințele lui despre biciclete.
Apoi, Dumnezeu, l-a i-a făcut omului Paradisul, cu piste largi și trafic puțin, fără vânt și ploi, și l-a pus pe om acolo, și i-a spus: “Poți să pedalezi pe unde vrei tu de jur împrejurul Pământului, pe piste, pe șosele, pe câmpii, pe unde vrei tu. Numai să nu cumva să te apuci de downhill de pe dealul de acolo, pentru că în ziua în care te vei da pe acel deal vei muri.”
Apoi Dumnezeu a zis: “Omul ăsta are nevoie de cineva care să-l țină-n frâu ca să nu-și mai cheltuiască toți banii pe bicilete noi”.
Atunci Dumnezeu l-a făcut pe om să cadă într-un somn adânc, spunându-i că e vremea să meargă în mall la cumpărături. Și așa de tare a adormit omul când a auzit de mall, încât Dumnezeu a putut să-i scoată fără probleme o coastă.
Atunci Dumnezeu și-a spus în barbă…. “Să vezi ce-o să fie la gura ei când i se va spune că nu-i decât o coastă….” și a luat El puțină tămâie, puțină smirnă, a mai pus și puțin… mai bine nu spun ce…. și a creat femeia.
Și Dumnezeu a zis “Să stăpânească bărbatul peste șurubelnițe, freze și burghie iar femeia să stăpânească restul. Iar cât timp sunteți goi și nu vă rușinați de asta – plimbați-vă și vă înmulțiți.”
După aceea Dumnezeu a creat (exact în această ordine) găină și oul, câinele și pisica, șoarecele și elefantul.
Șarpele, perversul i-a spus atunci femeii…. “Mdea, va zis Dumnezeu că puteți pedala oriunde numa’ să nu vă dați pe dealul ăla nu?”
Femeia a răspuns “Trebuie că e din cauza mărimii dealului…. dacă faci downhill pe el, poți să mori”. Și șaroele a zis: “Pot să pun pariu că nu mori… de fapt, e posibil nici să nu cazi măcar. Să-ți spun de ce nu v-a dat voie să vă dați la vale pe dealul ăla… dacă vă dați acolo, nu veți avea nevoie să mai pedalați pentru o bucată bună de vreme… Hai… încearcă și ai să te convingi”
Și femeia s-a dat de pe deal, și a văzut că era bine… într-adevăr a putut să coboare tot dealul fără să pedaleze!. I-a zis și bărbatului și acesta s-a dus si el să se dea de pe deal. Și s-au dat așa toată ziua.
Apoi, după coborâri repetate, ochii li s-au deschis… ba ai bărbatului chiar s-au injectat puțin… și au văzut că erau neechipați și aproape goi… atunci și-au băgat niște frunze de smochin în pantalonii de ciclism pentru că uneori coborârea era dureroasă…. și au numit coborârea “downhill”
Și atunci au auzit vocea Domnului. Domnul făcuse o tură off-road cu noul său full-suspension iar la întoarcere le-a văzut bicicletele la poalele dealului. S-a oprit lângă biciclete și a început să strige și să fluiere nervos după bărbat… “Unde ești?!?!”
Iar bărbatul a zis “Suntem aici, jos.”
Și Dumnezeu a zis: “V-ați dat pe dealul pe care eu v-am ordonat să nu care cumva să coborâți?” Și bărbatul a zis “Ăăăă a fost ideea ei să Știți”
Și Dumnezeu a zis atunci femeii “O să-ți multiplic durerile la fiecare urcare, o să te doară orice bucată din tine care va atinge șaua, o să fac să ți se pară orice urcare, cât de mică, un coșmar”
Și Dumnezeu a zis atunci bărbatului “Pentru că te-ai lăsat păcălit și ai ascultat de vocea nevestei, te blestem să fii responsabil cu toate reparațiile bicicletei ei. Să te chinui să schimbi lunar toate cuvetele, să transpiri săptămânal ore în șir când îi vei centra și re-centra roțile”
Apoi Dumnezeu a zis “Afară cu bărbatul cel neascultător și femeia lui” și i-a aruncat din paradis, iar la intrare a pus un semn cu o bicicletă într-un cerc roșu. Și Dumnezeu a pus apoi un heruvin cu o sabie de foc să vegheze intrarea de câteva ori pe săptămână.
Aceasta a fost cartea genezei. Prima bicicletă a fost un single speed… pe numele ei Viteza Domnului, apoi, lucrurile s-au complicat. Din pinioane s-au născut mai multe pinioane, și au apărut schimbătoarele și cablurile s-au înmulțit între ele.
Mai jos este arborele genealogic al bicicletei de la drezină la ceea ce cunoaștem noi astăzi.

800px-bicycle_evolution-numberssvgfoto de la fr.wikipedia.org

Și odată cu trecerea timpului, atât oamenii cât și bicicletele s-au înmulțit până ce au ajuns masă critică.
Dumnezeu a văzut atunci slăbiciunea omului, și cum acesta nu voia să împartă drumul cu nici un alt om, nici măcar cu mama sa și atunci Dumnezu l-a chemat pe Noe căruia i-a spus să construiască o arcă (doar din materiale reciclabile desigur). Apoi I-a zis lui Noe să urce în arcă perechi, perechi fin toate bicicletele din lume, una pentru folosință și una pentru piese. Și Noe a luat două biciclete de touring, două MTB-uri, două tandemuri, două cursiere, două orizontale, două biciclete de cross, și desigur patru unicicluri (ca să fie sigur că ă înțeles corect cerința), o duzină de Bromptonuri (pentru că ocupau spațiu puțin) iar acest lucru L-a bucurat pe Dumnezeu. Și când toate bicicletele au fost încărcate Dumnezeu a făcut să fie vânt și ploi pentru 40 de zile și 40 de nopți. Iar după a 40-a noapte abia, ploile s-au oprit.
Și Dumnezeu și-a adus atunci aminte de Noe, sistemele de canalizare au început să funcționeze, iar Noe l-a trimis pe Iafet (pe un uniciclu) să verifice ce se întâmpla pe afară. Și Dumnezeu a zis “Uite, asta e înțelegerea între noi doi și toate ființele vii de pe pământ…. Individul ăla pe uniciclu arată caraghios tare de tot… pentru asta, n-o să mai las să fie așa inundații care să distrugă omenirea…. O să vă dau doar din când în când ploi neprevăzute și vânt din față”.

Ceva mai târziu, Dumnezeu I-a vorbit lui Moise, spunându-i acestuia “Uite aici un set de reguli. Ți le voi numerota să-ți fie ușor de reținut:

1 – Nu există curse mai tari ca cele din Turul Franței.
2 – Nu cheltui vreodată mai mult de 100 Eur pe o cască.
3 – Nu-Mi pomeni numele în zadar de căte ori facei pană.
4 – Amintește-ți să ungei lanțul pentru ca acesta să funcționeze.
5 – Respectă zebra și pe cei care traversează pe ea.
6 – Să nu ignori ceilalți bicicliști și să nu circuli imprudent pe trotuar.
7 – Să nu furi biciclete.
8 – Să nu omori pe nimeni. (cu excepția hoților de biciclete).
9 – Să nu te agăți de mașinile aflate în mers.
10 – Să nu invidiezi noul Bianchi al vecinului nici grupul său cel nou nici MTB-ul de 5000 de Eur, nici măcar nuanțele sale elegante.

Și nu uita Regula de Titan: Semnalizează așa cum ți-ai dori ca ceilalți să semnalizeze.

Apoi, pentru că regulile au fost încălcate în mod repetat, au venit cei patru cai ai Apocalipsei. Numele acestora sunt: Șoferul de taxi, Cel care livrează pizza pe scuter, Șoferul cu dubă albă și Omul care deschide portiera fără să se asigure.

Amin

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: