Archives

Instalarea VMware Server 2.02.x în Ubuntu 10.X x64

Am avut de curând nevoie de un nou server VMvare pentru a suplimenta mașinile virtuale pe care le rulez. Precedentul funcționează încă pe un ubuntu 8.0.4, și la câte mașini ține… are șanse să se pensioneze în configurația existentă.

Pentru noul server, am ales o variantă de Ubuntu 10.04.2 pe 64 biți pentru a mă bucura pe deplin de toți cei 8Gb de memorie și de procesorul prezent pe mașina cu pricina și VMware 2.02-203138.x86_64.

După prima tentativă de instalare, mi-a fost clar că va fi nevoie de multă răbdare pentru a-l convinge să funcționeze dar, după câteva întrebări aruncate prietenului găgâl, am găsit următorul articol care s-a dovedit o bază bună de plecare în aventura instalării unui nou server VMvare.

 

Iaca pașii necesari (vorbind aici de o instalare nouă):

  • Instalăm compilatoarele și celelalte lucruri necesare în Ubuntu:

$ sudo apt-get install install build-essential linux-headers-`uname -r` psmisc 

 

  • Descărcăm VMvare server de aici. În cazul în care nu aveți deja un cont activ, va trebui să vă faceți unul și apoi să vă autentificați. Odată ajunși în fereastra de descărcări, notați-vă serialul afișat înaintea tabelului cu versiunile disponibile.
  • Descărcăm patch-ul pentru kernele noi de la ubuntugeek.

Ne suflecăm mânecile, bem 10 beri, 20 de cafele etc. și ne apucăm de treabă:

Dezarhivăm arhiva ce conține serverul:

$ tar xvf VMware-server-2.0.2-203138.x86_64.tar.gz

Și pornim instalarea (autentificați ca root):

</p>
<p style="text-align: justify;">$ sudo su
# cd /home/Download/user/vmware-server-distrib/
# ./vmware-install.pl

Dar cum lucrurile nu pot fi așa de simple, ne vom trezi cu o minunată eroare afișată pe ecran… ceva care se termină cu:

make: *** [vmmon.ko] Error 2
make: Leaving directory `/tmp/vmware-config1/vmmon-only'
Unable to build the vmmon module.</p>
<p style="text-align: justify;">For more information on how to troubleshoot module-related problems, please
visit our Web site at "http://www.vmware.com/go/unsup-linux-products" and
"http://www.vmware.com/go/unsup-linux-tools".</p>
<p style="text-align: justify;">Execution aborted.

Mai bem o bere în cinstea celor de la ubuntugeek și înainte de a aplica patch-ul făcut de ei, modificăm câteva fișiere după cum urmează:

vmnet-only/vnetUserListener.c
vmci-only/linux/vmciKernelIf.c
vmci-only/include/pgtbl.h

Pentru vnetUserListener.c

# cd source/
# tar xvf vmnet.tar
# vim vmnet-only/vnetUserListener.c

Undeva pe lângă celelalte #include, adăugăm #include “compat_sched.h”, salvăm și închidem fișierul.

După care refacem arhiva cu modificările noastre în ea.

# tar cvf vmnet.tar vmnet-only
# rm -r vmnet-only

Aceeași pași îi vom repeta pentru vmci-only/linux/vmciKernelIf.c și pentru vmci-only/include/pgtbl.h

# cd source/
# tar xvf vmci.tar
# vim vmci-only/linux/vmciKernelIf.c

respectiv,

# vmci-only/include/pgtbl.h

Odată linia #include “compat_sched.h” adăugată, refacem arhiva:

# tar cvf vmci.tar vmci-only
# rm -r vmci-only

Acum putem rula scriptul descărcat de la ubuntugeek:

#cd /home/Download/user/
# ./vmware-server.2.0.1_x64-modules-2.6.30.4-fix.sh

Dacă (și cel mai probabil așa va fi) patch-ul va rula corect și nu se va opri din cauza vreunei erori, acum putem finaliza instalarea VMware:

# /usr/bin/vmware-config.pl

Important în procesul de configurare va fi să aveți la îndemână și să introduceți corect numărul serial pe care l-ați notat înainte de a descărca VMware Server, și de asemenea numele utilizatorului care va putea administra serverul (în cazul în care nu este stabilit nici un utilizator, se presupune că vă veți conecta cu “root”)

Odată terminată configurarea puteți accesa interfața de administrare la: https://ip:8333

Dacă cumva sunteți fericit utilizator de Firefox 3.6.x sau 4, veți avea nevoie să mai faceți o modificare în setările navigatorului. Într-o fereastră nouă scrieți about:config și intrați în zona de configurare a Firefox. Căutați după “security.enable_ssl2” și schimbați-i valoarea din “false” în “true”.

Cam asta ar fi tot. Dacă ați lucrat în trecut cu versiunea 1 sau chiar cu versiunea 2 dar mai mică de 2.02, veți constata că actuala versiune se mișca mult mai prost… și consumă mai multe resurse. Probabil că este un lucru care trebuie să ne dea de gândit spre o eventuală migrare spre alte produse similare.

Salvări diferențiale de pe servere FTP cu ajutorul rsync

Povesteam acum ceva vreme despre cum am ajuns să reușesc a-mi automatiza salvările diferențiale de pe serverele de la GoDaddy (care nu suportă rsync). Însă în lista mea de servere se află și unele care nu au nici SSH, nu suportă nici rsync, (mai ales dacă e vorba de servere de Windows) și unde, singurul acces la fișiere se face doar prin FTP.

Până de curând, pentru astfel de servere foloseam niște scripturi care-mi descărcau practic cam toate fișierele, apoi comparau și adăugau în salvarea fișierele modificate. Nu pot zice că nu obțineam rezultatul dorit, însă și consumul de bandă era substanțial, practic pentru o salvare de câțiva kb eu descărcând toate fișierele. Nu în ultimul rând, astfel de salvări erau și cele mai mari consumatoare de timp și uneori de procesor.

Tot căutând soluții de optimizarea, am ajuns la ceea se numește curlftpfs. CurlFtpFs este un sistem de fișiere, bazat pe FUSE și libcurl, cu ajutorul căruia se pot accesa și conecta local, servere FTP.

CurlFtpFs se află în depozitele de bază ale Ubuntu astfel că se poate instala foarte ușor folosind următoarea comandă:

$ sudo apt-get install curlftpfs

Vom avea nevoie probabil de un director în care să montăm serverul de FTP.
De exemplu:

$ sudo mkdir /mnt/ftpserver

Comanda cu ajutorul căreia vom conecta în final contul de FTP la discul local va fi conform exemplului următor:

$ sudo curlftpfs -o allow_other ftp://nume_utilizator_ftp:parola_ftp@ftp.domeniu.com /mnt/ftpserver

Opțiunea “allow_other” este utilă pentru a permite accesul altor utilizatori decât cel de root.

Odată ce contul FTP a fost conectat local, putem porni sincronizarea:

$ rsync -avqqz /mnt/ftpserver/ /director/de/backup

După ce sincronizarea a avut loc, personal recomand deconectarea contului FTP:

$ umount /mnt/ftpserver

Toate cele de mai sus pot fi puse fără probleme într-un script a cărui execuție poate fi programată cu ajutorul cron.

Exemple și ajutor în utilizarea curlftpfs găsiți pe site-ul CurlFtpFs.

Instalarea VirtualBox 4.0.4 în Ubuntu 10.10

Versiunea cea mai recentă a VirtualBox aduce, pe lângă noua interfață grafică și o serie de îmbunătățiri funcționale – cum ar fi suportul pentru memorie mai multă de 1,5Gb pentru mașinile virtuale pe 32 biți – dar și un mai bun suport al componentelor hardware de generații mai noi.

Pentru a instala versiunea cea mai recentă (4.0.4) în Ubuntu 10.10 (desktop) sunt necesari următorii pași:

– Adăugarea sursei pentru instalare. Pentru asta, deschideți un terminal și adăugați adresa virtualbox la lista de surse:

$ sudo nano  /etc/apt/sources.list 

și adăugați:

deb http://download.virtualbox.org/virtualbox/debian maverick contrib 

salvați și închideți editorul.

– Apoi trebuie adăugată cheia gpg:

$ wget -q http://download.virtualbox.org/virtualbox/debian/oracle_vbox.asc -O- | sudo apt-key add - 

– Actualizați lista surselor:

$ sudo apt-get update 

– Și la final instalați VirtualBox 4.0.4

$ sudo apt-get install virtualbox-4.0 

 

Odată instalat VirtualBox va putea fi lansat din Applications>System Tools > Oracle VM VirtualBox

 

Ghidul Ubuntu 10.04, versiunea a 2-a

De când nu am mai intrat pe ubuntu-manual.org, Ghidul Ubuntu 10.04 (Getting Started with Ubuntu 10.04) a ajuns la cea de-a doua versiune. O versiune care pe varianta pentru print arată mai bine decât cea anterioară și sunt convins că s-a mai lucrat și la conținut.

 

 

Traducerea în limba română “Primii pași cu Ubuntu 10.04” nu este încă finalizată. Cea mai bună descriere despre acesta este oferită chiar de pagina în limba română a site-ului:

“Primii pași cu Ubuntu 10.04 este un ghid complet destinat începătorilor pentru sistemul de operare Ubuntu. Este scris în conformitate cu o licență open source și poate fi descărcat, citit, modificat și redistribuit în mod liber.

Manualul vă va ajuta să vă obișnuiți cu activitățile zilnice, cum ar fi navigarea pe internet, ascultatul muzicii sau scanatul documentelor. Cum accentul este pus pe ușurința cu care se poate urmări informația, acest manual este adecvat tuturor nivelelor de experiență.”

Ghidul poate fi descărcat de pe site-ul ubuntu-manual.org.

Salvarea datelor de pe servere Godaddy folosind rsync și SSH

Serviciile de găzduire de la Godaddy (mai ales de când au și servere în Europa) sunt de departe o opțiune bună atunci când ai bani puțini și multe site-uri cu atât mai mult cu cât beneficieze de spațiu nelimitat și trafic de asemenea nelimitat pentru aproape 12 Eur/lună.

Dar, ca orice serviciu ieftin, are și câteva minusuri majore cum ar fi (din punctul meu de vedere) faptul că rsync nu este suportat și astfel, planul meu de automatizare a salvărilor nu poate fi pus în practică.

Amu, după ce mi-am tocit nervii cu diverse combinații între FTP și diferențe locale, etc… am găsit o metodă cât de cât elegantă, care să îmi rezolva treburile cum vreau eu.

În primul rând, trebuie activat SSH-ul pe contul Godaddy. Pentru asta, după ce v-ați autentificat pe site-ul lor, din ceea ce se numește “Control Center”, mergeți la “Settings” și apoi “SSH”. Pentru a activa SSH va trebui să știți PIN-ul contului și să aveți la îndemână un telefon. După ce introduceți numărul de telefon și trimiteți comanda de activare, în maxim 3 minute veți primi un apel în care vi se va comunica codul de validare. După ce introduceți codul de validare, în alte 4-5 minute, veți avea SSH activ pe contul Godaddy.

Acum pe mașina care va face salvările, vom genera o cheie privată criptată RSA (în cazul în care nu avem deja una):

$ssh-keygen -t rsa

Veți fi întrebați dacă doriți să vă protejați cheia cu o parolă, dacă aveți o parolă personală lungă și pe care să v-o aduceți aminte… bine, dacă nu, nu-i un bai prea mare dacă nu puneți nici o parolă.

Acuma e necesar să ne conectăm prin SSH la contul de la Godaddy. Odată autentificat, trebuie făcuți următorii pași:

– În primul rând trebuie creat un director numit “.ssh”
– În acest director trebuie creat un fișier “authorized_keys”
– În fișierul cu pricina, trebuie introdus conținutul fișierului “id_rsa.pub” de pe computerul unde a fost generata cheia privată.

$ mkdir .ssh
$ cd .ssh
$ vi authorized_keys

Apoi este posibil să fie necesar să restabiliți drepturile de acces asupra întregului director.
Până aici, nimic nou nu? Acuma, dacă totul a decurs cum trebuie, vă puteți conecta cu ajutorul SSH fără a avea nevoie să folosiți parola.

De aici începe partea frumoasă.
Odată rezolvat accesul SSH fără parolă la contul Godaddy, putem să ne gândim să montăm acest cont într-un director local de unde apoi să facem manevrele de salvare cu rsync. Pentru asta, vom instala (în cazul în care nu a fost instalat deja) sshfs, cu ajutorul căruia vom monta într-un director local conținutul contului Godaddy.

Utilizatorii Ubuntu, pot instala sshfs direct din depozitele de bază cu comanda:

$ sudo apt-get install sshfs

Vom avea nevoie probabil de un director în care să montam.
De ex.

$ mkdir /mnt/godaddy

În cele din urmă, montăm contul extern:

$ sshfs -oreconenct utilizator@ip_sau_numedomeniu: /mnt/godaddy 

Am adăugat parametrul “reconnect” întrucât e foarte posibil să fiți deconectați mai ales dacă aveți multe fișiere de salvat.

Și de aici putem da drumul salvării rsync.

$ rsync -avqqz /mnt/godaddy/html /director/de/backup 

La sfârșit e bine să deconectați directorul montat

$ umount /mnt/godaddy 

Toate comenzile pot fi puse fără probleme într-un script a cărui execuție poate fi programată cu ajutorul cron.

De aici încolo las cale liberă oricăror sfaturi și comentarii 🙂

Problemele simple au de cele mai multe ori soluții la fel de simple :)

Sau cel puțin așa se întâmplă când vine vorba de probleme legate de funcționarea unor lucruri prin Ubuntu
M-am hotărât (de voie, de nevoie) să îmi actualizez și eu distribuția la 10.10 (Maverick Meerkat)… Până aici, toate bune și frumoase…
În versiunea anterioară, foloseam pentru a rula diverse scripturi periodic o interfață grafică pentru cron… (că, de… la momentul deltaT mi-o fost lene și am găsit o aplicație care știa să genereze înregistrările conform unor șabloane pe care le puteam eu configura).

Acuma, după (re)instalarea cu pricina…. zice mintea mea în sinea ei că n-are rost să mai omor de pomană resurse cu interfețe grafice, când până la urmă, sfânta mână știe să scrie (cel puțin de la tastatură) și mă apuc să fac eu frumos direct înregistrările pre la cron….

Numa’ că vin eu frumos la muncă și ce văd… nimic din ce pusesem eu în cron nu se executase… Inițial am zis că-s bou și asta e…. am scris eu aiurea ceva și normal… mi-am luat-o. Dar, după ce iau la mână fișier cu fișier văd că-s toate ok (mai ales că între momentul în care m-am hotărât eu să reinstalez și momentul când am pus scripturile-n cron, acestea au rulat bine merci pe o altă mașină), așa că suflec mânecile (virtual) și m-apuc de săpat pe la prietenul găgâl… de unde aflu că e buba cu cron de la 10.04 încoace… buba pe care eu n-am știut-o…. și care are o rezolvare… puerilă aș putea spune…
Iaca pentru a putea rula din cron, pre prima linie (fie în crontab) fie în cazul în care se folosesc fișiere separate prin directoarele specifice ale lu’ nenea cron… trebuie pentru ca să eziste următoarea linie:

MAILTO=" "

Iaca-șa am rămas eu după ce am citit pre la forumuri despre cum se rezolvă “problema” mea….

Postfix + DKIM în Ubuntu la lucru cu domenii multiple – articol complet

Pentru că încercarea mea de sâmbătă de a posta de pe telefonul mobil a eșuat lamentabil, pun acum continuarea legitimă a articolului despre utilizarea DKIM cu postfix, pentru mai multe domenii, găzduite pe un server Ubuntu.
Am reluat și pașii desriși în prima postare.

1 – Instalat dk-filter

$sudo apt-get install dk-filter

Odată instalarea terminată, am editat “/etc/dkim-filter.conf, de-comentând linia următoare:

KeyList /etc/dkim-keys.conf
În acest fișier, o să se scrie toate domeniile pe care vor fi puse cheile, ce selector se va folosi și fișierul care va conține cheia. Fiecare linie din acest fișier, va fi în formatul : “șablon:domeniu:selector” unde șablonul este de cele mai multe ori numele clientului din domeniu pentru care va fi servită cheia “*@domeniu.ro”, domeniul este clar ce înseamnă, iar selectorul este fișierul care conține cheia. O linie va arata asemanator cu:

*@domeniu.ro:dodomeniu.ro:/etc/mail/dkim/keys/domeniu.ro/default

Acuma e momentul să generăm cheile…


$ mkdir -p /etc/mail/dkim/keys/domeniu.ro
$ cd /etc/mail/dkim/keys/domeniu.ro
$ dkim-genkey -r -d domeniu.ro
$ mv default.private default

In momentul asta, tot ce-ar mai fi de făcut este să configurăm și posfix-ul
Pentru asta, în /etc/postfix/main.cf adăugăm următoarele linii


# DKIM
milter_default_action = accept
milter_protocol = 2
smtpd_milters = inet:localhost:8891
non_smtpd_milters = inet:localhost:8891

După asta, cu un ochi în syslog:) se restartează postfix pe mașina cu pricina. Dacă lucrurile merg ok, și nu apar orori majore prin loguri, înseamnă că până aici lucrurile au mers bine și a venit momentul final, modificarea înregistrărilor DNS si adăugarea cheii DKIM. Fără acest pas, degeaba au fost făcute toate cele de mai sus.
Înregistrarea suplimentară care trebuie adăugată în fișierul de zone al domeniului se găsește în “/etc/mail/dkim/keys/domeniu.ro/default.txt”

Presupunând că serverul de DNS este un bind, fișierul conținând zonele definite va fi la final asemănător modelului următor:


domain.tld. IN SOA ns.domain.tld. root.domain.tld. (
1125170171
10800
3600
604800
38400 )
domain.tld. IN NS ns.domain.tld.
mail.domain.tld. IN A 123.156.189.123
ns.domain.tld. IN A 123.156.189.124

default._domainkey IN TXT “v=DKIM1; g=*; k=rsa; p=000000000EBAQUAA4GNADCBiQKXXXXXXXX…” ; —– cheia de bază DKIM domeniu.ro

Odată salvat fișierul și repornit bind, dacă trimteți un email de pe o adresă din domeniile gestionate de acel server va trebui să găsiți în sursa emailului și semnătura DKIM.

Instalarea PHP5.3 în Ubuntu

php5.3
Foto: sitepoint.com

În varianta de bază, Ubuntu 9.x și 10.04 vine cu PHP 5.2. Dacă totuși aveți nevoie de PHP 5.3 soluția cea mai decentă este folosirea pachetelor PHP 5.3 de la dotdeb.org.

Ok, dotdeb.org este un depozit de aplicații pentru Debian, așa că, pentru a le putea instala în Ubuntu avem nevoie să muncim puțin.
În primul rând, trebuiesc adăugate adresele dotdeb în lista (locală) de depozite:

$sudo nano /etc/apt/sources.list

Și adăugam la final,


deb http://php53.dotdeb.org stable all
deb-src http://php53.dotdeb.org stable all

Apoi, trebuie adăugată și cheia de validare


$ sudo gpg --keyserver keys.gnupg.net --recv-key 89DF5277
$ gpg -a --export 89DF5277 | sudo apt-key add -

Actualizăm


$ sudo apt-get update
$ sudo apt-get upgrade

Și instalăm ce ne trebuie

$ sudo aptitude install php5 php5-cli php5-mysql libapache2-mod-php5

Am folosit aptitude după ce am citit prin comentariile și recomandările de la dotdeb despre probleleme avute de unii utlizatori cu apt-get (inclusiv în Debian). Nu știu de ce, nu mi se pare normal, însă nu am avut timp de prea multe teste.

Orice alte module suplimentare php pot fi apoi instalate folosind apt-get fără probleme (eu cel puțin nu am avut nici o problemă apoi să adaug alte pachete).

bUbuntu – O temă interesantă pentru WordPress

bUbuntu este tema folosită pe acest blog acuma.
Versiunea folosită de mine poate fi descărcată acum de aici.

Față de versiunea inițială, am tradus în limba română cam tot ce am găsit în rusă, am fixat câteva probleme de afișare, am curățat anumite bucăți de cod care nu mi s-au părut a fi foarte sănătoase și am modificat câte ceva la css.
Ar mai fi încă de făcut niște modificări, în măsura timpului disponibil (al meu dar și al celor care s-au oferit să mă ajute) sper să o fac să arate cât mai asemănător cu site-ul oficial Ubuntu.

Orice sfaturi/comentarii/înjurături referitoare la această temă sunt binevenite 🙂

Ghidul începătorului în Ubuntu 10.04 – disponibil pentru descărcare

Sau “Getting Started with Ubuntu 10.04” este disponibil pentru descărcare de pe pagina proiectului Ubuntu Manual. Momentan varianta în limba engleză. Varianta în limba română mai are de așteptat, așa că cei care doresc pot descărca momentan varianta în limba engleză sau în alte limbi în care traducerea a fost finalizată.

Alte lucruri care se mai pot spune despre manual ar fi că:
Este structurat în așa fel încât să fie ușor de urmărit și furnizează instrucțiuni într-un mod foarte detaliat.
Conține multe poze cu capturi de ecran așa că, dacă formularea vă poate induce în eroare – poza poate fi edificatoare
Strânge la un loc informația importantă, scutind utilizatorul de căutări prin diverse alte resurse
Pornește cu lucrurile de bază și nu “bagă în ceață” cititorul cu noțiuni complexe
Este optimizat pentru tipărire astfel încât să folosească cât mai puțină hârtie.

Nu în ultimul rând, ar mai fi de spus că pagina manualului este ubuntu-manual.org iar manualul mult lăudat poate fi descărcat de aici

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: