Category: De-ale mele
-
12km în 115 minute
Nu mergând pe jos, nu cu trotineta. Atât am făcut eu azi până la muncă. Da, am fost nevoit să iau mașina 🙁 Adică să-mi bag la greu. Concluzia mea, privind timp de două ore aproape felul în care se circulă în București este că trebuie să fii ori prost, ori masochist să-ți miști propriul…
-
Noul meu laptop vechi 🙂
După aproape 2 ani de zile, mi-am făcut timp pentru a-mi repara laptopul. I-am luat hard nou, dvd și chiar i-am curățat ecranul 🙂 Dar înainte de a-l (re)pune la muncă, am zis să-mi acord ceva timp de teste… Aveam de gând să “trag cu ochiul” la Ubuntu 10.04 care va fi lansat azi și…
-
Pensiune agroturistică de vânzare în zona Bran
Un amic m-a rugat să îl ajut să își vândă o pensiune în zona Bran. Este vorba despre pensiunea Ver0nica Gabriela, aflată în Predeluț-Bran. Este o pensiune agroturistică recent construită, cu 3 margarete – regim de confort, cu restaurant propriu de 40 de locuri, foarte frumos amenajată și foarte elegantă. Mai multe poze se pot…
-
La mulți ani Bianca!
Să ne crești mare, sănătoasă și să ți se întoarcă toată fericirea pe care o aduci zilnic în sufletele noastre. La mulți ani “nunune“! Dacă mă uit în dicționar, voi găsi această poză ca explicație a termenilor: fericire, minune, înger de lumină… și lista cred că poate continua. Pentru că astăzi, se împlinesc doi ani…
-
Ce faci pe 1 Mai? Hai “Cu bicicleta la mare”
Eu unu’ știu de acum ce voi face: voi merge cu bicicleta la mare 🙂 Devint deja tradițional, “Marșul Veloruționarilor” are loc și anul acesta. Între 1 și 2 mai, GeoBateȘaua și Lucian Mîndruță ne invită la un sfârșit de săptămână pe două roți, o plimbare între București și Constanța pe biciclete. Cum deja ne-au…
-
Paște fericit tuturor!
Tuturor celor pentru care această sărbătoare înseamnă ceva, le doresc un Paște fericit. youtube::QBT3yAirjS8:: Vreau să mulțumesc din nou tuturor celor care accesează acest blog și să le urez multă sănatate, o viată mai bună și fie ca cel puțin în inimile noastre să reînviem și noi odată cu trecerea Paștelui. Poate anul acesta vom…
-
Gata! Vine!
Cum cine?!? Primăvara! În fiecare an, la maxim trei săptămâni după ce apar aceste floricele în Cișmigiu, vine primăvara. Vineri pe locul ăsta era zăpadă… multă zăpadă. Azi au apărut floricelele. E clar. Vine! Iarna nu și-a luat încă rămas bun, Că primăvara-și întinde mantia peste noi. Parcă mai ieri era seara de Ajun, Și…
-
Obiceiurile de consum ale bucureștenilor
De la începutl anului am văzut rezultatele a cel puțin 2 studii despre obiceiurile de consum… pe diferite nișe… cu rezultate care mai de care mai interesante. De câteva zile, fără să țin neapărat, constat pe stradă cam care-s obiceiurile con-țăranilor mei. Asta în drum spre și dinspre birou, între Vitan spre Sala Palatui. De…
-
Te rog să mă ierți iarnă
Ciudat animal mai e omul. De cel puțin 10 ani, aud povești cu iernile din trecut, istorioare cu zăpadă, cu săniuțe, și regrete… “Nu o să mai avem nici ierni ca lumea” este o frază pe care am auzit-o prea multe ori. Recunosc, de multe ori, am picat și eu în căldarea cu amintiri, unde…