Ciocu' mic și marș la muncă! - Alex. Burlacu

M-am săturat să tot fiu bombardat din toate părțile de aberații pe marginea accidentului din Apuseni.

Mai nou, după politică și fotbal toată presa e specialistă în operațiuni de salvări, în utilizarea aplicațiilor mobile și bineînțeles în arătat cu degetul.

Și, ca să fie căcatul îmbietor până la ultima înghițitură, accidentul este și super-politizat.

Au murit doi oameni. Trist. Însă televiziunile ne arată câte 3-4 la fiecare jurnal de știri…. unde e senzaționalul??? În faptul că au murit făcându-și datoria poate.

În goana asta după senzațional, e ajuns să fie un fapt “senzațional” când un om își face datoria. Mda, aia de se întâmplă la jobul lui, conform fișei postului.

Pentru că “eroul” Iovan (să-l odihnească Dumnezeu) nu a făcut nimic senzațional… doar și-a făcut datoria.

În primul rând, senzațional sau nu, atunci când un pilot urcă la manșă, e conștient că acea cursă poate fi “one way”. Pentru că așa au învățat în academie. Pentru că, pe lângă cunoștințe de zbor în academie învață să își asume activitatea. Învață să fie responsabili și să pună siguranța pasagerilor înainte de tot, chiar și de viața lor. Și asta o fac și pe un avion ușor de plimbat la sfârșit de săptămână, și pe AN și pe Airbus și pe Boeing.

Pe de altă parte, fata aia (mult prea tânără pentru a părăsi lumea asta) atunci când a îmbrăcat uniforma militară a știut de asemenea că poate veni un moment în care să moară “în exercițiul funcțiunii”. Pentru că de asemenea, a fi medic militar implică acest risc.

Aterizarea sa nu se poate spune că a fost una bună (în branșa piloților e o vorbă care zice că: “o aterizare bună e cea în care toată lumea scapă cu viață, o aterizare excelentă e una în care se mai poate folosi avionul”) însă a fost una în termenii manualului “cu pierderi minime”.Nu se poate vorbi de noroc, nu se poate vorbi de fapte eroice, nu se poate vorbi de minuni. Iovan a avut experiență. O experiență adunată în sute și sute de ore de zbor cu (doar el știe) câte avioane.

În momentul în care s-a urcat la manșă nu l-a interesat că e (cum am citit într-un articol) “un cazan de avion”. S-a urcat la manșă și și-a făcut datoria. A pilotat avionul până la capăt.

La fel cum Iovan și-a făcut datoria de pilot, doctorul Zamfir și-a făcut-o pe cea de medic acordând după posibilitățile momentului și în condițiile de la față locului ajutor victimelor. Corectitudinea coordonatelor furnizate de el nu este de asemenea relevantă în peisaj. Le-aș recomanda atotștiutorilor de birou să sară-n cap de pe propriul birou și în următoarele secunde să spună care e radicalul lui 65536.

E simplu să arunci cuvinte, e simplu să dai cu presupusul din biroul călduț din București, să dai verdicte și să acuzi. Poate că dacă fiecare jivină de presă ar face așa… două săptămâni numai, voluntariat la Salvamont, ar comenta mai puțin.

Mi se pare de-a dreptul josnic ce fac mai bine de 90% din pseudojurnaliști. Lăsați măi ultramegegadeștepților (de vă prostituați pe la ziare și televiziuni), medicii anatomo-patologi să spună din ce cauză au murit oamenii ăia. Voi încercați (măcar) să vă faceți datoria de jurnaliști. Nu mai prezentați costume de pistă ca fiind protecția pentru mersul în avion și alte aberații d-astea.

Iar dacă printre voi se numără măcar unul care să fi terminat o facultate de jurnalism ar fi bine să vă spună și vouă jigodiilor că există (așa cum au și medicii) un jurământ pentru jurnaliști, jurământ care ar trebui să vă fie căpătâi în munca voastră.

Așa că în loc să vă dați cu presupusul pe la tv, puneți mâna pe-o carte, faceți un cornet și făceți ceea ce ar trebui să faceți conform acelui jurământ: fiți corecți, spuneți adevărul, fiți de partea dreptății, acționați spre binele publicului și să nu-l induceți în eroare. Apărați democrația și dreptul la informare al cetățenilor.

Și pe bune… la câte mârșăvii se întâmplă în țara asta veți avea de lucru.