Crucea Roșie Română lansează Apelul umanitar de urgență “Ajutor pentru Japonia”.
“Pentru a susține operațiunile de ajutorare imediata a victimelor acestui dezastru umanitar, Cruce Roșie Română lansează Apelul umanitar de Urgență “Ajutor pentru Japonia”. Campania constă în colectarea de fonduri online și direct, în conturile deschise special pentru acest apel, dar și prin punerea la dispoziția populației a serviciului de restabilire a legăturilor de familie cu rudele aflate în Japonia, prin mesaje de Cruce Roșie.
Ambasada Japoniei în România, prin Hiroshi Kudo, șef al Departamentului Politic, a solicitat luni, 14 martie, în cadrul unei vizite oficiale la Sediul Central al Crucii Roșii Române, ca toate fondurile de ajutorare a victimelor cutremurului din Japonia sa se facă prin conturile deschise de Crucea Roșie Română.
Sumele colectate vor fi utilizate de către Cruce Roșie Japoneza pentru susținerea ajutorului de prima necesitate și se vor concentra pe adăposturi temporare, restabilirea furnizării apei potabile și a facilitaților sanitare, precum și oferirea de asistenta medicala și suport psihologic populației afectate.
Invităm pe toți cei care vor sa sprijine acest apel umanitar, companii, oameni de afaceri, organizații guvernamentale și neguvernamentale, să doneze bani în conturile Crucii Roșii Române.”
Pentru donații online și serviciul de restabilire a legăturilor de familie, se poate accesa secțiunea Family Links. Conturile speciale, în care pot fi depuse contribuțiile în bani, sunt deschise la BRD, Agentia Piața Romană:
LEI: RO02BRDE410SV61136934100 / EURO: RO33BRDE410SV06871604100
Foto © crucearosie.ro
Leave a Reply