Am avut azi ocazia să văd de pe margine şi alt maraton decât cel organizat în Bucureşti.
Probabil că cei care au participat mai des la astfel de evenimente ştiu asta, dar pentru mine a fost prima experienţă de acest gen în afara oraşului.
Am fost impresionat de numărul mare de participanţi… cred că au trecut mai bine de 40 de minute în care au tot trecut în grup aproape compact alergătorii… Printre ei am văzut unii care practic se chinuiau să mai meargă, alţii care duceau pe după umeri câte un coleg.
Impresionantă a fost de asemenea reacţia (şi numărul) specatorilor. Cu greu mi-am găsit un loc de unde să pot vedea şi eu strada, asta în condiţiile în care ploua foarte tare.
Alt lucru care mi s-a părut foarte tare… străzile nu au fost în totalitate blocate. Astfel în anumite locuri din două benzi de circulaţie doar una era rezervată pentru alergători iar cealaltă lăsată liberă pentru autoturisme şi mijloace de transport în comun.
La final nu mă pot abţine să nu îi felicit pe participanţi şi pe organizatori.
Leave a Reply