Din 1989 încoace, în fiecare an, dimineața zilei de 17 Decembrie este pentru mine o dimineață în care printre primele lucruri pe care le fac, trimit mulțumirea mea și gândurile cele mai bune, împreună cu o lacrimă către cei care au murit la Timișoara.
Îmi aduc aminte, cum, acum 20 de ani… ce repede dar greu au mai trecut, pe buzele tuturor, se auzea: “Aseară au murit oameni la Timișoara”
Mai puțin contează pentru mine acum, după 20 de ani cine a orchestrat măcelul, mai puțin contează acum, pentru cei care și-au piedut apropiații acolo, cine a fost “dirijorul” din umbră. Acolo, au murit acum 20 de ani oameni. Oameni care nu au murit pentru ca ilici să ne zâmbească și acum cu nesimțire la televiziuni. Oamenii aceia au murit pentru un ideal. Oamenii aceia au murit pentru ca să ne amintim noi și istoria că uneori, trebuie să mori pentru a te elibera.
Timișoara și timișorenii merită din plin numele de inimă a acestei țări, doar poate pentru cei care au murit acolo în 1989.
Fie ca Dumnezul lor, al tuturor celor care au murit în 1989, indiferent cum s-ar numi pentru fiecare dintre ei… să îi aibă în pază, acolo sus, unde e locul celor. Atât pe ei, cât și familiile loc care au rămas aici să suporte grelele încercări cărora le-au fost supuse.
Eu, Vă Mulțumesc, pentru că datorită vouă am putut gusta și eu Libertatea.
În cazul în care unele persoane nu știu ce s-a întâmplat în 1989….
youtube::ljQ2-ul6Mo8::
youtube::y9fXNzamzuw::
Leave a Reply