Archives

Eurosport lansează competiția “Home of Cycling Series”

Vrei să te antrenezi cu unul din profesioniștii de la Trek-Segafredo și să ai un loc VIP într-una din mașinile oficiale ale echipei în “La Vuelta”? Ei bine, începe și pedalează.

Fanii ciclismului din Europa vor avea șansa să pedaleze alături de profesioniști participând la noua competiție Eurosport “Home of Cycling Series”.

“Home of Cycling Series” va debuta pe 1 iunie și cuprinde trei concursuri individuale, cu durata de o lună fiecare, accesibile tuturor fanilor ciclismului.

Premiile puse în joc includ participarea la o ședință de antrenament alături de profesioniștii echipei Trek-Segafredo și un loc de VIP în una dintre mașinile oficiale de echipă prezente în Turul Spaniei (Vuelta a España).

În parteneriat cu Strava, Eurosport lansează provocarea pentru fanii din întreaga Europă*.

Eurosport, Gazda Ciclismului (Home of Cycling) în Europa, lansează astăzi o nouă serie de competiții de ciclism, care va permite fanilor să-și trăiască pasiunea pentru acest sport.

Cu startul programat pe 1 iunie 2017, „Home of Cycling Series” este o serie de trei concursuri individuale, cu durata de o lună fiecare, la care poate participa orice utilizator de bicicletă, indiferent de nivelul său sportiv. Participanții vor avea ocazia să câștige premii, printre care participarea la o ședință de antrenament pe șosea a echipei profesioniste Trek-Segafredo și un loc VIP în mașina oficială a unei echipe din Turul Spaniei (Vuelta a España).

Eurosport colaborează cu Strava, rețeaua de socializare a sportivilor, pentru a derula campania și pentru a înregistra performanțele participanților la fiecare dintre cele trei provocări. Pagina Eurosport Club va furniza ultimele știri din ciclism, rezumate video și părerile exclusive ale experților Eurosport.

Cele trei „Provocări” pentru publicul larg sunt:

  • Iunie 2017 – Provocarea “Al 10-lea Coechipier” în parteneriat cu CA Technologies

Eurosport provoacă pasionații mersului cu bicicleta să descopere că au calitățile necesare pentru a deveni al 10-lea ciclist într-o echipă profesionistă. Provocarea este să pedalezi cel puțin 100 de kilometri la o singură ieșire pe șosea, în luna iunie. Poți  câștiga un weekend în baza de pregătire a echipei Trek-Segafredo.

  • Iulie 2017 – Provocarea “Munților”

Eurosport testează calitățile de cățărători ale bicicliștilor, punându-le la dispoziție patru săptămâni în care trebuie să urce un total de 5.500 de metri diferență de nivel. Sunt puse în joc trei locuri de participant în Maratonul Ciclist Ötztal, din Austria, una dintre competițiile de top din Tirol și una dintre cele mai dificile curse.

  • August 2017 – Provocarea “Competiției Internaționale”

O provocare pentru bicicliști de orice nivel, la care chiar și începătorii au șansa de a câștiga premii. Eurosport va dezvălui ce națiune va pedala în medie cea mai lungă distanță, pe parcursul lunii august**. Pur și simplu, parcurge cu bicicleta cel puțin 30 de kilometri pentru țara ta și, dacă ea este învingătoare, poți câștiga un loc VIP în mașina oficială a unei echipe, într-o etapă din Turul Spaniei (Vuelta a España).

Pentru a lua parte la competiție, participanții trebuie să-și descarce aplicația gratuită Strava sau să se înscrie online în rețeaua de socializare și să se conecteze la http://strava.com/eurosport. Câștigătorii fiecărui concurs vor fi stabiliți prin tragere la sorți dintre toți participanții care au îndeplinit cu succes cerințele provocării respective.

Referindu-se la noua competiție, Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat: “Am creat competiția “Home of Cycling Series” pentru milioanele de fani care ne urmăresc transmisiunile, permițându-le astfel să-și trăiască și să-și împărtășească pasiunea pentru ciclism prin cele trei concursuri. Inițiativa aceasta este încă un exemplu al implicări noastre în lumea ciclismului și sunt încântat că putem să răsplătim unii dintre cei mai pasionați fani ai acestui sport pentru eforturile lor.

Colaborăm cu Strava, rețeaua de socializare pentru amatorii de sport, și am pregătit niște experiențe memorabile pentru norocoșii câștigători. Participarea este gratuită și sperăm că multe mii de oameni vor fi stimulați ca să intre în competiție, pe timpul acestei veri.”

Câștigătorul de etapă în Turul Franței și principalul analist al ciclismului la Eurosport, Juan Antonio Flecha, a declarat: “Remarcabil la această competiție “Home of Cycling Series” este faptul că, prin cele trei provocări separate, ea permite accesul bicicliștilor de orice nivel. Provocările “Al 10-lea Coechipier” și cea a “Munților”, clar, nu sunt pentru cei slabi de înger, dar provocarea “Competiției Internaționale” permite și începătorilor să câștige un premiu cu adevărat uimitor. Eu am fost privilegiat că am putut concura cu câteva echipe mari în cele mai importante curse ale ciclismului și știu că orice fan al acestui sport care va câștiga unul dintre aceste premii va avea parte de o experiență cu adevărat memorabilă. Îi îndemn pe oameni să se implice și le urez tuturor mult noroc.”

În acest an, Eurosport se menține în fruntea “Plutonului” pentru toți fanii pasionați ai ciclismului transmițând în direct mai mult de 200 de zile, cu un total de 2.300 de ore de programe din ciclism pe toate canalele. Calendarul ciclismului la Eurosport cuprinde din nou toate cele trei Mari Tururi, cu transmisiuni exclusive și extinse pentru Turul Italiei 2017, la care se adaugă 25 de curse din Circuitul Mondial UCI, inclusiv toate cele cinci curse “Monumentale”.

Pentru mai multe informații despre “Home of Cycling Series”, inclusiv pentru procedurile de înscriere, lista completă a premiilor, termeni și condiții de participare, vă rugăm accesați www.strava.com/eurosport.

Notă explicativă

*Poate participa în competiție orice persoană care a împlinit 18 ani și are reședința în una dintre aceste țări: Albania, Andora, Austria, Azerbaijan, Belgia, Bielorusia, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Irlanda, Kazahstan, Letonia, Lichtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie,  Republica Moldova, Monaco, Norvegia, Olanda, Portugalia, Rusia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria.

**Rezultatele generale vor fi determinate pentru fiecare țară funcție de numărul de participanți și raportate la populația țării.

 

O lume din ce în ce mai defectă

Dintre multele efecte ale manelizării generale a populației (ăsta fiind termentul cel mai politicos pe care-l găsesc acum) – rezultat al generațiilor crescute cu ochii în TV și pe rețele sociale… cel mai crimial este modul în care se comportă românul la volan. Nu există nici o regulă pe care s-o respecte, nu există nici un mod în care să arate că a evoluat puțin, puțin de tot de la stadiul de gibon.

Ieri pe drum spre birou am avut curiozitatea să număr (la rând) în mașinile pe lângă care am trecut persoanele care butonau. Rezultatul – au fost în total 40 de mașini pe care le-am numărat. Dintre conducătorii acestora, 32 butonau telefoanele mobile… iar din ce am observat, bărbații dau tare în Whatsapp, iar femeile au de navigat pe Facebook… și postat… adică… postat. Se face semaforul verde, mândra postează (probabil dacă-i place sau nu nuanța de verde), și abia apoi își aduce aminte că mai are ceva de făcut cu volanul…

b218stf

Ca să nu mai zic de “șmecherii” de tipul gibonului cu Mercedes (B218STF) – ceea ce îi doresc și eu, care nu numai că nu are răbdare să stea la semafoare, dar are și un stil de pilotaj aparte… cu o mână pe volan (aceeași mână în care ține și telefonul), și cealaltă între picioarele pasagerei…

Văzând atâtea astfel de specimene pe stradă, devin fanul ideii utopice numite Europa federală.. cu un singur sistem, unic pentru toată lumea. O singură lege, o singură structură de conducere… același set de amenzi din Germania aplicate și la noi… aplicate ca în Germania. Și aceleași legi. Să-mi pot lăsa și eu copilul să meargă singur la școală știind că pe nici o stradă din zonă nu depășește nimeni 30km/h fără a-și dona salariul pe luna în curs.

Schimbarea trebuie să fie în noi

Comportamentul general al poporului român cred că ar putea fi un bun material de studiu pentru psihologia maselor, românii fiind probabil nația cel mai ușor de “deraiat” de la țel, din drumul lor spre țintă.

Nu vreau să iau poziția judecătorului, sunt suficienți “judecători avizați” în online, iar rădăcina acestui comportament este una adânc înfiptă în istorie și timp, așa că e departe de mine orice intenție de a critica.

Am spus-o de multe ori, suntem o generație privilegiată. Suntem cei care au fost martori (mai mult sau mai puțin implicați) ai celor mai rapide evenimente politice, sociale și tehnologice.

Iar acum am avut ocazia să fim martorii unei a doua revoluții românești, pentru că am avut parte de o revoluție săptămâna trecută… una care a durat trei zile, dar… revoluție îi rămâne numele.

La fel ca în 1989 la Timișoara, a fost nevoie de un eveniment cu puternic impact emoțional ca să scoată românii din dezmorțeală, să-i scoată din casele și confortul personal și să-i facă să realizeze cât sunt de puternici atunci când se raliază unui scop comun (ăsta e cred coșmarul oricărui stat – puterea colectivă a propriului popor).

De data asta, ironic sau nu, a fost nevoie de nenorocirea din Colectiv pentru ca românii să acționeze în colectiv.

Așadar am “supraviețuit” și celei de-a doua revoluții române, am fost și ne-am strigat păsurile, apoi viața a intrat în normal…

Ce s-a schimbat? În afară de guvern? Mi-ar plăcea să cred că mai mult decât guvernul, această revoluție a schimbat mentalitatea… colectivă.

Tot ce-mi doresc este ca aceste schimbări de mentalitate să fie de lungă durată, pentru că doar așa vom putea, în sfârșit evolua. Și odată cu evoluția noastră, putem deveni părinți mai buni și mai responsabili pentru copiii noștri.

O altă ironie-mi pare că acum sloganul folosit de Iohannis la alegerile de anul trecut (cu România lucrului bine făcut) pare să fi fost asumat de oameni, fiecare dintre noi simțind că trebuie să ne “curățăm” de mentalitățile și obiceiurile care au dus până la urmă la moartea unor suflete nevinovate.

Foto de Paul Cozighian, în imagine Cristina A. Dan
Foto de Paul Cozighian, în imagine Cristina A. Dan

Mulți dintre cei cu care am interacționat în ultima săptămână sunt hotărâți să schimbe ceva în ei în primul rând și abia apoi să aștepte schimbări din partea societății sau a statului. Și ăsta e indiscutabil, un lucru bun.

Cât despre stat și politicieni… din partea asta nu trebuie să ne așteptăm la schimbări.

Dacă mi-ar cere cineva să aleg o singură frază care să reprezinte unul din subiectele principale ale celor care vor să ne țină pe loc, prin care vor să ne facă să renunțăm la evoluția personală (din motive evidente) ar fi întrebarea (oarecum stupidă): “Bine, dați-i pe ăștia jos, dar pe cine vreți să puneți în locul lor?”.

Ei bine, asta e de departe întrebare de manual (manual de manipulare bineînțeles – rostul repetitivității ei fiind doar dezbinarea și deturnarea atenției de la subiectul adevărat al propoziției).

Răspunul corect după mine la această întrebare este “Tot pe ei”.

Da, România nu are politicieni. Nici nu ar avea cum să aibă, pentru că în 25 de ani (ani în care nimeni nu și-a dorit să își asume asta) nu poți crește, nu poți forma un politician.

Ultimii politicieni adevărați au fost regretații Copos și Rațiu. Singurul om în viață cu stofă de politician este (din păcate pentru noi toți) Iliescu.

Actualii politicieni (din toate partidele) trebuie (conform bancului) schimbați des, ca pamperșii, fix din aceleași motive.

Asta până când dintre ei se vor elimina japițele și vor rămâne doar cei făcuți pentru meseria asta.

Așa că da, nu avem alternative. Trebuie să rămânem cu acești politicieni dar acum, treziți fiind din somnul ăsta indus, trebuie să renunțăm să fim spectatorii de tribuna a doua, ăia care pleacă acasă dacă văd că echipa nu joacă. Acum trebuie (și am demonstrat săptămâna trecută că putem) să fim ăia din galerie (nu neapărat ăia de căutau motiv de bătaie la Universitate), trebuie să fim vigilenți și vocali.

Bine ar fi (deși cred că va rămâne la nivel de utopie pentru încă ceva timp) să se aplice rezultatul acelui referendum în care i-am trimis la plimbare și să rămânem cu un parlament redus, cu o singură cameră… visul meu personal e un parlament clonat după cel suedez, cu parlamentari care să aibă aceleași drepturi și care să muncească într-un mod total transparent, sub atenta supraveghere a societății civile.

Trebuie să învățăm să ne implicăm și să amendăm imediat orice tentativă de derapaj.

Avem pentru asta și o armă pe care părinții noștri nu au avut-o în 89′, rețelele sociale (cu rol principal de anti-socializare în viață reală), rețele care ne ajută să ne organizăm, să identificăm problemele mai ușor și să acționăm. Pentru că a trecut timpul statului și înjuratului în fața televizorului, este momentul acțiunii.

Și nu, soluția nu este (sau cel puțin pentru mine) neapărat să ne implicăm în politică, să devenim politicieni (deși probabil există tineri capabili și dornici să-și facă o carieră în acest domeniu), ci să îi filtrăm, dresăm și să-i șlefuim pe cei care se încumetă să intre în această meserie.

Pentru că până la urmă, și politicienii sunt niște “prestatori de servicii”. Dacă dăm peste un doctor slab pregătit sau șpăgar suntem în stare foarte ușor să găsim resursele pentru a-l “ucide” online.

Și de multe ori prin “share și re-share” se întâmplă ca informația să ajungă la urechile cui trebuie, iar el (vinovatul) să primească ce merită.

Pentru că dacă nu începem să fim treji și atenți vom continua să fim acei zombie biropați care se mulțumesc doar să-și mormăie în barbă, care preferă să nu meargă să voteze, sau care se declară sătui, dar care, la final pică în jocul făcut de actualele așa-zise partide, joc prin care noi oamenii de rând suntem doar o masă de manevră întru îndeplinirea scopurilor unor grupuri organizate, grupuri care servesc doar unor interese meschine și mafioate.

Dar cu noi, mâna asta de oameni care ne-am trezit, politica poate ajunge acolo unde îi e locul iar noi putem ajunge în sfârșit să fim scopul ei.

E timpul să participăm la viața cetății pentru că doar așa vom ajunge să câștigăm experiența socială necesară îndreptării lucrurilor spre normalitate.

Am pierdut deja 25 de ani. Nu trebuie să mai riscăm să lăsăm pe umerii copiilor noștri greșelile inerente ale “curbei cunoașterii”. Asta putem face pentru ei acum.

via Metropotam.ro

Șah și mat.

Imaginați-vă că participați la o cursă de ciclism. Conform tuturor indicatorilor aveți cel mai bun timp, cel mai puternic psihic, ultima căzătură în grup a avut loc fix în spatele vostru și i-a implicat pe principalii favoriți, ați surprins deja pe toată lumea când ați prins evadarea, iar acum cu 4 km înainte de final conduceți detașat cursa și cel mai apropiat adversar este la un minut în spate. Cadența e susținută, tot corpul răspunde bine, mai este o curbă și apoi gata, finalul la câteva pedale. Este o cursă câștigată. Sună bine nu-i așa? Ei bine și când intrați în ultima curbă cu fermoarul deja încheiat frumos, cu transpirația ștearsă de pe frunte și cu zâmbetul pe față… se întâmplă. Roata spate fuge, a alunecat pe ceva… pe ce? nu știți dar pierdeți controlul și în mai puțin de o secundă simțiți cum asfaltul își ia tributul de piele. Simțiți cum vă arde piciorul, vă uitați și vedeți că pe fesă, picior și cot aveți ceva roșu care nu e echipamentul. Dar aveți un avans. Vreți să vă ridicați și să continuați cursa. Bicicleta pare a fi ok. Trebuie câștigată cursa asta. Însă corpul nu mai ascultă…. și înainte să vă pierdeți cunoștința mai apucați să vedeți cum plutonul trece linia aia de finish care e la doar câțiva metri în față…

Sună tragic? Da.

Însă tragedia este că într-o situație asemănătoare ne aflăm noi românii acum.

Cine ne-a tras preșul de sub picioare? Președintele Iohannis, într-un gest de mare “meseriaș”… Or dormi consilierii săi, dar și când se trezește câte unul ne dă șah și mat pe mutarea noastră.

Nu, NU sunt pesimist.

Dar dacă credeți că decizia asta de a implica societatea civilă și “vocea străzii” în consultările pentru noul premier a fost luată pentru binele nostru… vă înșelați. De fapt, nici nu ar trebui să existe o grabă, o presiune pentru alegerea unui nou guvern, însă vom vedea mai mult ca sigur în scurt timp o mulțime de motive “întemeiate” pentru a grăbi lucrurile (nu cred că trec 48 de ore până vom auzi primii “analiști” plângând pe la latrine că riscăm să rămânem fără fianțări, fără bani europeni (că ex-prim-sinistru Ponta s-a dovedit vreun magnet pentru fondurile europene)… sau mai știu eu ce năzbâtii de-ale lor.

Dacă ceva a funcționat conform planului pe termen scurt și mediu din 1990 încoace a fost procesul de adormire a societății civile. Ducerea în derizoriu a oricărei încercări de a trezi națiunea și damnarea celor care ar fi încercat acest lucru.

De ce credeți că în toți acești ani, românii de afară au fost cei care încercau să ne trezească din pumni și au fost atât de huliți (și încă se mai încearcă aruncarea unei imagini nasoale asupra lor chiar și acum)?

Nu pentru că au descoperit acolo vinurile scumpe și au uitat gustul mămăligii (cum se reproșa acum aproape un an).

Ci pentru că ei odată rupți de aici, aveau imaginea panoramică. Aici, cu vălul pe față, cu o presă manipulatoare și manelizato/telenovelizată, ce imagine am avut non-stop în jurul nostru?

Ce forme de exercițiu social cunoașteți? Cei care ați terminat școlile după 1990, ce forme de exercițiu social vă amințiți să vă fi fost predate și mai ales ce forme de exercițiu social ați pus în practică?

Și mai important decât asta, mai este o întrebare pe care nimeni nu și-o adresează încă… Credeți că București înseamnă România? Credeți că problemele voastre punctuale de azi se regăsesc în Fierbinți Târg (că tot e la modă numele ăsta)?

Ei bine ați fi surprinși să aflați că multe din lucrurile care aici par a fi… clare și transparente, în afara orașelor mari capătă o altă nuanță… nuanță mai mult sau mai puțin diferită de cea din marile orașe, în funcție de multe, multe alte lucruri… lucruri la care probabil nu vă gândiți.

Urcați în mașina proprie, ieșiți din oraș și în primul sat aflat la 35km distanță opriți și întrebați prima femeie în vârstă (și cu drept de vot) dacă știe cine sunt Varujan Pambuccian, Tudor Chirilă, Gheorghe Piperea sau Nicolae Victor Zamfir.

Dacă vă surprind răspunsurile spuneți-mi și mie vă rog frumos.

Dar să revenim la subiectul discuției – societatea civilă și mesajul președintelui.

Această voce a societății civile trebuie dusă la Cotroceni într-o formă organizată. Ori singurele instrumente care pot face asta sunt ONG-urile. Încrederea românilor în ONG-uri (și de multe ori pe bună dreptate) “tinde asimptotic către zero” ca să citez un fost ministru de interne.

Datorită mediului de hazna în care ne-am complăcut în ultimii 25 de ani, să găsești o formă de reprezentare, o asociere de ONG-uri care să răspundă așteptărilor majorității e la fel de probabil cu a găsi porumb pe lună.

Iar consilierii lui Iohannis știu bine asta, pentru că altfel nu lansau ideea.

De asta spun că ne-am luat șah și mat. Pentru că ceea ce pare a fi o disponibilitate la a asculta vocea străzii este de fapt o palmă peste gura societății, peste gura străzii.

Opțiunile sunt două și simple… ori se vor duce acolo niște oameni care au cu totul altă agendă (nu de a reprezenta de fapt vocea străzii), ori vor ajunge unii din stradă, însă suficient de incoerenți pentru a fi luați în seamă și care la final nu vor ști ce i-a lovit.

Chiar ieri comentam cu doi cunoscuți pe marginea articolului “Cu ce mandat iesim in seara asta” scris de Mîndruță comentarii care au ajuns și la subiectul societate civilă și reprezentanți ai ei…. și nu pot să nu-mi amintesc o frază enunțată de Laurențiu: “Coerenţa depinde şi de experienţă, iar în România nu există suficientă experienţă în ceea ce priveşte implicarea societăţii în viaţa cetăţii, de aici cercul vicios.“

Asta este ceea ce ne lipsește… experiența. În față așa numiților politicieni actuali noi avem un handicap de 25 de ani de experiență lipsă. Care momentan e înlocuită de dorință de schimbare și puterea/presiunea străzii, a celor mulți.

Foto: @HotNews Facebook
Foto: @HotNews Facebook page

Dacă se reușește menținerea acestei presiuni a celor mulți la o cotă ridicată și se resping încercările de dezbinare și/sau minimalizare a presiunii (chiar și prin asfel de îndemnuri prietenești de a participa la discuțiile pentru alegerea guvernului), avem mari șanse să pierdem și lupta asta. Și vom avea din păcate nevoie de alt șoc pentru a ne trezi sau chiar de o altă generație, și nu cred că vrem să lăsăm lupta asta pe umerii copiilor noștri atâta timp cât avem o șansă de a schimba noi ceva, în primul rând la noi, în noi…

via Facebook.
via Facebook.

Așadar, păstrați presiunea, fiți în continuare vocali, pentru că (așa cum bine scrie pe pancardele din Piața Universității) #tăcereaucide iar #coruptiaucide și mai dihai.

Și a trecut o săptămână…

A trecut o săptămână de la acea seară rece și ploiasă de octombrie, seară în care comunitatea motocicliștilor din România a mai pierdut un suflet.

Dacă subiect al evenimentului ar fi fost oricare dintre ceilalți 90% dintre membrii comunității am fi văzut probabil la știri o secvență de câteva secunde în care cuvintele de ordine ar fi fost “neadaptarea la condițiile de mers”, “viteză excesivă” (asta-mi “place” în toate relatările televizate, fiecare om de pe stradă are un radar care garantează viteza excesivă a motociliștilor), și nu în ultimul rând – “motociclist teribilist”.

Nimic despre condițiile de trafic din oraș, nimic despre groapa care ar fi putut la fel de ușor să înghită o mașină, nimic despre modul în care sunt executate și mai ales semnalizate lucrările din oraș.

Așa se semnalizează lucrările pe carosabil în București.
Așa se semnalizează lucrările pe carosabil în București.

Ce s-a întâmplat, știm. De ce s-a întâmplat, știm cel puțin la nivel teoretic, rămâne ca detaliile de ordin moral să fie prezentate, pentru că cele tehnice sunt ușor de bănuit.

Da. În momentul în care ne urcăm în șa suntem conștienți (sper) că acea zi poate fi ultima.

Ne asumăm acest risc și păstrăm în colțul sufletului, ascunsă într-un colț temerea că ceva poate să meargă rău.

Asta face parte din “bucuriile” vieții pe două roți. Și același lucru il simt și cu bicicliștii, scuteriști sau cei care merg cu trotineta… sau cel puțin așa ar trebui.

Da, printre noi sunt mulți teribiliști, mulți vitezomani, mulți indisciplinați, etc. Dar procentual sunt puțini. În primul rând datorită selecției naturale, în urma căreia la sfârșitul fiecărui an există o secțiune specială în rapoartele Poliției Rutiere în care apare o cifră seacă (din fericire – parcă – în scădere, în ultimii ani). Că fiecare unitate din acel număr înseamnă o tragedie pentru o familie nu se spune de cele mai multe ori la TV.

Nici rapoartele oficiale nu spun nimic de copii rămași fără părinte, de părinții rămași fără copil, etc. Pentru că nu e treaba lor.

Treba “mediei”, a presei ar putea fi… dar nu e, pentru că nu aduce (în teorie) cotă de piață, ratingul (așa cum frumos își alintă numărul de oameni prostiți). Pentru că rolul presei la noi nu este să relateze și eventual să încerce să ajute la educație, ci din contră, să speculeze și eventual să adâncească prostia printr-o manelizare continuă.

Revenind la evenimentul nefericit de marțea trecută, în urmă căruia o soție și-a pierdut soțul, un copil și-a pierdut tatăl, Poliția Rutieră a pierdut un foarte bun pilot, etc. am văzut o mulțime de reacții venite atât din comunitatea moto, cât și din presă.

Am văzut o politizarea excesivă a evenimentului și din păcate încercarea de a duce în derizoriu spre o mușamalizare prin uitare împrăștiată prin diferite surse, de la comunicate parțiale și părtinitoare până la postaci care dau like-uri pentru vacanțe la Veneția.

Cu toate astea, nu am văzut nici o reacție a autorităților în urma căreia să mintă măcar că se va schimba ceva în așa fel încât astfel de evenimente să nu se mai repete. Nu am văzut nici un reprezentant al Poliției sau PMB (sau de la vreo primărie de sector) care să prezinte un plan de control asupra lucrărilor, amenzi date firmelor care nu semnalizează corespunzător lucrările, sau norme (nu legi, nu ordonanțe de urgență – ca cea de-a doua zi) – prin care să se impună alte metode de semnalizare și de ce nu, de protecție. Pentru că banda aia de plastic și două table de nici un metru pătrat nu pot fi numite nici semnalizare și nici protecție.

Recunosc, obișnuiesc să am așteptări mai mari de la oameni, pentru că mă aștept ca până la urmă, acolo în acele instituții să se trezească niște oameni, care să realizeze că… sunt oameni și nu doar niște marionete în slujba unui șef de paie impus politic. Oameni care pot fi odată în aceeași situație, care pot cădea chiar și cu SUV-ul într-o groapă prost semnalizată și suficient de adâncă să-i înghită.

A… și aștept să văd un vinovat pentru ce s-a întâmplat marți, nu numai nea Vasile care a astupat în regim de urgență noaptea groapa în care a murit Bogdan Cosmin Gigina (lucru de altfel la fel de strigător la cer și ilegal ca toată degringolada ce-a urmat).

Da și nu în ultimul rând trebuie să vedem și cel puțin o demisie de onoare (dacă are așa ceva) din partea lui Gabriel Oprea. Și dacă nu pentru accident în sine (pentru că într-adevăr, nu poate fi acuzat decât moral pentru acest accident), pentru următoarele fapte:

  • abuz în serviciu (“complect”) de coloană oficială (am avut ani de zile biroul lângă cârciuma miliției și am avut ocazia să văd cam cum se întâmplă lucrurile acolo;
  • felul în care a gestionat ulterior situația;
  • pentru faptul că nici în ziua de azi procurorii nu au toate informațiile;
  • pentru faptul că a permis încercarea jalnică de mușamalizare a Poliției pe care-o conduce ca ministru – cu ajutorul comunicatelor de presă mincinoase sau… în cel mai bun caz – cu prezentări truncheate ale adevărului, aducând prejudicii imaginii Poliției în general;
  • pentru faptul că își trimite cățeii (unii de altfel membri și chiar lideri al unor sindicate care ar trebui să apere angajații ministerului pe care-l conduce) să-l scoată vinovat pe Bogdan Gigina pentru accident (tare-s curios, dacă ei sunt așa de tari, de ce nu refuză ordinul șefului și se mai prezintă pe la tembeliziuni);
  • pentru că așa cum e cunoscut ca un om obsedat de control și implicat în toate acțiunile partidului a aprobat (că nu se putea fără aprobarea sa) încurajarea postacilor de partid să altereze adevărul și să-i ia apărarea în schimbul vacanțelor la Veneția, weekend-uri la munte sau cine la restaurante din București.
unpr vacanta la venetia
Sursa: www.euractiv.ro

Sper totuși ca printr-o minune să se întâmple ceva care să-i scoată din amorțeală și pe angajații MAI. Nu de alta, dar dacă acum am avut în fața ochilor tragedia lui Bogdan Gigina, pe modelul acesta oricare dintre ei poate fi protagonistul următoarei tragedii, iar felul în care sunt tratați (și mai ales lipsa de respect) sunt deja evidente.

Și sper că efectele compasiunii pentru cele întâmplate să miște ceva în fiecare dintre noi, să schimbe modul si procentul în care acceptăm să fim călcați în picioare.

Unu, Doi, Unu, Doi, Gașca Zurli suntem noi!

Comentam acum vreo două zile pe FB (după lansarea noului Zurli-CD), că distribuitorii de presă de la noi nu au înțeles dimensiunea fenomenului Zurli în România, și de aici semi-eșecul distribuitorilor și stresul suplimentar al părinților, celor de la GSP și nu în ultimul rând, al tuturor celor care s-au implicat și au investit timp, idei și bani ca acest disc să apară. Norocul a făcut ca cei de la GSP să înțeleagă repede ce se întâmplă și să găsească rapid soluția, astfel că probabil zilele acestea toți cei care doresc CD-ul îl pot obține.

Dar, revenind la “fenomenul Zurli”… ei bine, aș fi crezut că după participarea la câteva spectacole, vizionarea și cititul reacțiilor din turneul lor din această toamnă, zurlicii din propria-mi casă (unde aproape toate activitățile se intersectează la un moment dat cu vreo Fetiță Zurli sau vreo Zână Bună), am cât de cât o imagine despre dimensiunea sa.

Mno trebuie să recunosc, m-am înșelat.

De când s-a anunțat spectacolul din București al Găștii Zurli în casă s-au numărat zilele.

Apoi spre sfârșitul săptămânii, emoția copiilor devenise contagioasă, chiar și noi ăștia de-ar trebui să fim adulții responsabili, cu capul pe umeri, puneți voi ce doriți în continuare că eu nu știu decât etc. am intrat puțin în vrie. Și, am aflat că nu eram singurii, ci și prieteni d-ai noștri erau în aceeași “oală” (că de, cine se aseamănă se adună…).

Și a venit și ziua… Ziua Z.

“Z” de la Zurli.

Și acolo, la Palatul Copiilor s-a dovedit că oricâte piedici ar fi apărut pe traseu, câți oameni sau situații ar fi încercat să ne strice starea de zen sau să altereze emoția curată trimisă de pe scenă de cea mai inimoasă Gașcă și inimile curate ale copiilor din sală – ei bine, bucuria și emoția nu pot fi stăvilite. Nu există rău care să nu dispară la râsetele copiilor.

Cred că am folosit în exces cuvântul emoție. Însă nu cred să existe un alt cuvânt care să exprime mai claar ceea ce s-a întâmplat acolo.

A fost de departe cel mai tare show văzut până acuma, depășind spectacolele Disney și cam tot ce mi-a fost dat să văd până acum, fiind, după mine, cel mai tare concept de spectacol educațional-interactiv “made in Romania”, produs și pus în scenă de o echipă de oameni de oameni tineri și inimoși, organizați “ceas” de Mirela Retegan.

Iar de la primele note cântate pe scenă, legătura și atenția este captată nu de efecte speciale ci de mesajele transmise cu fiecare moment, melodie, mesaje simple, ușor de înțeles atât de copii cât și (sper) de adulți, mesaje prin care au abordat principalele “provocări” ale unei zile normale, de la trezitul de dimineață până la (atât de doritul) pupic de noapte bună.

Poate că bat câmpii dar… cred că Gașca Zurli ar trebui să fie “materie obligatorie” în orice instituție pedagogică și orice persoană care-și dorește să lucreze cu copii ar trebui să studieze abordarea și mesajul transmis prin muzică și joacă de Gașca Zurli.

Așa ar avea toată lumea de câștigat, atât noi, părinții, dar mai ales copii noștri.

Copii ăștia ai noștri, care, fără a nici o urmă de mistificare, sunt (așa cum prea-bine îi numește Mirela Retegan) copii lumină.

Iar copii ăștia lumină sunt mai greu de păcălit decât generațiile anterioare.

Copii ăștia lumină refuză să mai fie folosiți ca paravan pentru justificarea acțiunilor părinților (câți dintre voi nu ați auzit enunțul “mie nu-mi place la mare dar mă duc pentru copilul meu”?), refuză să mai fie păcăliți cu acadele, refuză mult… și multe. Și acest refuz, deși poate fi deranjant pentru unii părinți este de fapt un semn de reîntoarcere la normalitate.

Copii aceștia ai noștri tind spre o normalitate în care părinții le sunt alături și fizic, nu neapărat prin jucării sau aplicații mobile.

Și unul din semnele acestei normalități este… pupicul de noapte bună.

Well… despre asta ne vorbește Gașca Zurli. Doar că noi, părinții uneori suntem așa ancorați în orgoliile proprii încât credem că mesajul muzical e adresat exclusiv copiilor. Ei bine, nu.

Nu este vorba doar de a sta lângă copil atunci când el se îmbracă singur, ci și de a-l ajuta să-și aleagă hainele.

Nu este vorba doar de a-l trimite să se spele pe dinți cât și despre cum trebuie să-i fii alături și să-l îndrumi pentru a face un periaj corect.

Nu este vorba doar despre o masă sănătoasă, cât despre faptul că a sta la masă alături de propriul copil poate fi cea mai faină socializare, momentul în care singurul lucru care stă între copil și părinte/părinți este solnița și nu telefonul 🙂

Toate aceste mesaje vin de acolo de pe scenă, și sunt trimise de o mână de oameni inimoși, oameni care pun umărul la educația copiilor noștri, cu ajutorul umorului, cu ajutorul cântecelor și al jocurilor.

Și așa, din zâmbet în zâmbet și din emoție în emoție ajung părinți și copii la finalul unei ore mult prea scurte.

 Palatul-Copiilor-378

Rămâne ca odată ajunși acasă să continuăm să întreținem magia momentului și să păstrăm aprinsă lumina din copii noștri, și de asemenea să nu uităm că până la urmă, Gașca Zurli suntem și noi, fiecare-n căsuța lui mică (sau mai puțin mică).

Video: Zurli Oficial

Foto: Adi Popa

Unalaska – Air Transylvania

Un proiect înteresant pornit dintr-o poveste interesantă 🙂

UnalsakaDoi muzicieni, Edo Van Breemen și Zachary Gray s-au întâlnit pe platourile de filmare de la “Afflicted” un thriller cu mulți vampiri, unde jucau rolurile membrilor unei trupe fictive, roluri minore în care ei, ca membri ai căror membri se întâlnesc într-o vizită la Paris.
Pentru că filmul nu a beneficiat de un buget prea mare, nu au fost bani disponibili pentru închirierea unei scene și implicarea unor actori profesioniști în scenele “din concerte” astfel că producătorii i-au implicat pe Van Breemen și pe Gray, aceștia cântând pe bune, ca și cum ar fi fost într-un turneu European.
Filmările au fost făcute în adevărate concerte ad-hoc, cu public real, cântările fiind improvizate pe loc.
La finalul filmărilor, s-a născut proiectul Unalaska, în care cei doi sunt aproape de a lansa primul EP.
Prima piesă de pe acest EP este Air Transylvania, piesă pe care o puteți asculta mai jos.

Momentan, noutăti despre ei pot fi găsite pe FB – .
Sunetul e interesant, nu neapărat pe genul meu, dar sună ok.

Samsung Galaxy Tab 4

Niciodată nu-s destule gadgeturi în casă

Nu, nu-s… Cum nu-s destule bicle, motociclete, etc.

Și pornind de la titlu, am început mai deunăzi să mă gândesc ce-aș face dacă în colecția e lucruri care trebuie băgate-n priză (măcar din când în când) ar mai apărea o tabletă.

OK, prima întrebare logică ar fi… “bine, dar ce tabletă”. Întrebare la care mi-aș acorda probabil cel puțin 50 de minute de argumentație legată de diagonale, procesoare, rami, gpu și alte drăcovenii d-astea din carcasa ei lucioasă (sau mată).

Însă presupunem că m-am oprit cu căutarea la Samsung… și nu orice Samsung ci Samsung Galaxy Tab 4, despre care se spune că ar fi un gadget potrivit pentru orice vârstă.

Samsung Galaxy Tab 4

Ce-aș face eu oare cu o astfel de tabletă???? La ce-ar putea fi oare folosită?

Dacă m-aș apuca să toc ceapa-n bucătărie și să scriu apoi despre asta… mi-e că intru pe domeniul lui Adi Hădean și… mă face zob cu tot cu tabletă… bate la mine ca la maioneză, cu tabletă cu tot.

Să mă apuc de cântat, karaoke și alte d-astea… dau pe zona unuia de mi-e tare drag… Vlad Dulea… care și el mă face zob dacă-i intru pre parcelă 😀 plus că eu la calitățile mele’s în stare să mă strând de gât cu firelessu’.

Să scriu de #Bike2Work nu-mi mai dă mâna… că la cât de încruntat era Chinezu‘n selfiu’ de l-o postat săptămâna trecută mi-e că-și ia trotinetă 4×4 și mă calcă cu roțile mici, că și el îi nealcoș ardelean (ca ‘ăl de cu câteva rânduri mai sus).

Așa că m-aș mulțumi să o folosesc pentru a citi, da, în teorie cititul nu dăunează sănătății (decât dacă citești pe linia lu’ 41… dintre șine), stau cuminte-n vârful patului și citesc… păsărelele ciripesc, cirip, cirip și bicicleta era galbenă.

Și apoi probabil că aș punea pe ea ceva aplicații de colorat (dacă nu-s în stare să citesc măcar să se joace fetele)

Și nu în ultimul rând aș punea Baby Sleep, o las la 30 minute varianta cu șșșș… șșșș… și de n-adorm cititorii articolului ăsta, adorm eu… că fii-miu sigur nu reacționează la șșșș…

Dimineața de dimineață… perfectă

Mi se întâmplă din ce în ce mai rar să mă uit la TV, iar dacă o fac prefer să mă uit la o cursă de ciclism sau vreun episod “ulceros” la Paprika, însă din când în când butonând canalele mai “prind” câte ceva din subiectele discutate, prezentate și promovate de televizunile noastre.

Una din imaginile colorate care-mi provoacă râsul aproape de fiecare dată este legată de copii.
Apoi humanoizilor de lucră-n marketing ori nu le-au dat șefii pauză (să-și facă copii) ori sunt prea bine plățiți s-o recunoască (sau poate nu s-au prins încă?) dar regula numărul 1 atunci când vine vorba de copii este că aceștia NU vin cu manual de utilizare.
Regula 2 derivată direct din regula 1 este că nu poți scrie un manual nici măcar pentru cei pe care-i crești sub streașina ta (când numărul diferă de 1).
Văd prin reclame cum dimineața când sună ceasul, mama este deja în bucătărie cu micul dejun pregătit, zâmbitoare, odihnită și în mare vervă (doar dacă-i reclame la pastile, atunci e mohorâtă), copii vin la masă (tot mai des văd clișeul cu copii venind de la etaj), tatăl li se alătură, apoi toți mânâncă în ordine și disciplină… restul mai puțin contează.
Apoi, că mama se trezește de multe ori mult înaintea celorlalți nu e o surpriză. Însă faza cu fața odihnită și relaxată (mai ales după vreo noapte de mâr și țâr-mâr de-a fetelor)… whatever.
La noi de exemplu ajung să cânt și 20 de minute că toate animalele domestice, sălbatice, toate degețelele, toate urechile, etc. s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. și toți ceilalți s-au trezit – Bună dimineaaaațaaa…. până să o văd pe Bianca dispusă să plece încet, agale spre baie… unde probabil va sta încă 20 de minute dormint cu capul pe chiuvetă sau jucându-se cu mai știu eu ce prieten imaginar până ce-i bat în ușă și-i zic să se grăbească dacă vrea să mai găsească grădinița la locul ei…

Ideea e că așa cum nu există doi copii la fel (aplicabil chiar și-n cazul gemenilor) nu există un model de familie “perfectă” care să poată fi aplicat așa ca un șablon peste toți oamenii.
Ori asta este exact ce ni se promovează… s-ar traduce și “sări din comunism în comunitarism” 🙂

Dar… să lăsăm de-o parte politica.
Și pentru că marketingul avea nevoie de un termen pentru “cum poți tu Gheorghe să-ți crești plodul” s-a inventat cuvântul “parenting”. Și bineînțeles o mulțime de specialiști care să-ți recomande ce pastă de dinți aduce zâmbetul Orbit pe fața de masă… și care să definească alte șabloane pe care trebuie să le îndeplinești pentru a funcționa ca o familie.

În ideea de a descoperi cum e de fapt viața într-o familie normală (nu d-aia din reclame), familie perfectă pentru că funcționează ca o familie și nu pentru că respectă șablonul, cei de la parentime.ro au făcut un blog – http://www.parentime.ro/blog pe care încearcă să demitizeze imaginea dimineților perfecte, exemplare și aplicabile tuturor, prezentând povestea dimineților unor oameni normali.

O inițiativă interesantă de altfel, o insulă într-o mare de reclame zâmbitoare și spălătoare de creiere.

E ciudat să ajungem să avem nevoie de proiecte speciale pentru a arăta normalitatea, dar cum anormalitatea este ceea ce vedem în jurul nostru iar normalul a devenit “zenzațional”…

Linie verde anticorupție avem, de ce n-am avea și una antiincompetență?

Alaltăieri a fost ziua internațională anticorupție și, în afara votului din comisia de specialitate dat la ceas de noapte prin care-și grațiază corupții, mândrii noștri conducători au mai ridicat din loc în loc în oraș banere pe străzi cu numărul de telefon la care cetățeanul nostru ar putea reclama actele de corupție…

zianticoruptie

Văzând banerele mă gândeam că mult mai utilă ar fi o linie verde antiincompetență… unde să fie sesizate dovezile crunte de incompetență ale angajaților din instituțiile statului… numa’ să-i văd dați afară pe toți cretinii care ajung pe 90% din pozițiile plătite de la buget.

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: