Conform random.org comentariul câștigător este cel cu numărul 10.
Felicitări Alexandra, te voi contacta prin email pentru a stabili cum ajungi în posesia celor trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță și care adună povești culese de pe plaja din Vama Veche.
Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat la acest prim concurs.
Închei acum cumva în stilul zilei care stă să treacă, și-mi permit să vă îndemn să iubiți.
Mai ales atunci când îi conving pe francezi să copieze un soft american pe care să-l facă să funcționeze pe un echipament german.
Acum puțin timp a venit momentul să schimbăm ups-urile din firmă, nu de alta dar prietenii de la Enel sau cum s-or mai numi acuma au prostul obicei de a opri alimentarea cu energie electrică din când în când… sau, mai grav, nu o opresc, dar nici nu trimit 220V pe sârme…
Și pe lângă noile echipemante și-a găsit locul și unul mai deștept, care să vorbească cu noi (când e cazul), să știe să trimită un email, notificare ceva când se întâmplă lucruri neprevăzute, etc.
Partea aia de deșteptăciune din ups-ul cu pricina poartă numele de CS121, e făcută de nemții de la Generex și echipează mai toate ups-urile de la Eaton, Rittal, AEG, Legrand și Masterguard. Un echipament serios și sănătos așa în felul lui, dar având firmware (custom) și softul făcute de francezi, copiind până la un punct o aplicație deja cunoscută, făcută de americani (franțuziți și ei acuma) la momentul când sloganul acestora din urmă era “Legendary Reliability”.
Bun… Ca de obicei, primul lucru pe care-l fac atunci când îmi pică o jucărie nouă în mâini… schimb parolele (că tot spunea Simona Tache acum ceva vreme că la noi, bărbații, fără parole, viața e pustiu)
Și pun eu frumos acolo parola de bază AnaNuMaiAreMereSocSiGroaza!!!@#$00&72, scriu cuminte aceeași parolă și în al doilea câmp ca să confirm, primesc felicitări pentru cât de inteligentă îmi e parola și sigură etc, salvez și când să întru iar în administrare…. ghinion… iaca parola nu e aia bună. Mai încerc odată, mai scriu toată parola (că de, să nu fie vreun caracter aiurea prins între copy și paste și-mi pic doctoratul din cauza lui)… nimic. Parolă incorectă.
Înjur eu zdravăn tastatura, localele și ce-mi mai vine-n cap că ar putea fi motiv de a fi salvat o parolă greșită, și la final, ca orice inginer care se respectă, pun mâna pe manual să văd cum pot reseta parola.
Ajung eu la pagina care povestește de cât de sigur e mecanismul lor și cum să folosești parole sigure bla, bla, bla, iar la final găsesc o notă mică care zice pe scurt că dacă ai “uitat” (fain că uitat chiar e între ghilimele) parola, poți în baza seriei echipamentului să ceri una nouă direct de la producător.
Înghit în sec, pun mâna pe telefon și sun la cel care mi-a vândut echipamentul… “știi, eu mi-s mai prost așa și nu mai știu ce parolă am pus, poți să-mi zici și mie cum se resetează?”. După câteva minute în care el a sunat la rândul lui la importator/etc. vine răspunsul: “Trimite-mi un email, în care să povestești ce ai pățit, eu îl dau la importator, care-l va trimite la producător care….” OK, îmi zic în barbă, așadar fiind vorba de francezi la mijloc, probabil că săptămânile astea nu mai accesez jucăria… și încep să caut informații despre cât ar putea dura operațiunea.
Și căutând eu pe net, ce aflu?
Că placa cu pricina are un port de service, prin care își aduce update-urile de firmware, intră francezii să îți rezolve problemele etc. și care, culmea (sau nu) stă așa frumos deschis pentru toată lumea care și-ar dori să-l probeze…
Și pentru a testa există și un mic script făcut în perl, care odată rulat afișează mai tot ce te-ar putea interesa… cam așa:
$./upssearch.pl $IP
UPS: CS124-16M32M, ROM-Version: 2.3.4(pduc) - Aug 27, 2010
Target system parameters (current):
Default Protocol : TCP/IP
Default Driver : Ethernet
Mac address : 00-00-00-00-00-00
IP address : XX.XX.XX.XX
Net Mask : 255.255.250.192
Default Gateway : XX.XX.XX.XX
DHCP : 0.0.0.0
DNS : 0.0.0.0
Port for tools : 4000
Searching login
USER: admin, PASS: AnaNuMaiAreMere, ACCOUNT: none
Bucuros nevoie mare că mi-am “hăcuit” propriul echipament, aflu că de fapt nu băgasem eu greșit parola inițială ci mândrețea de soft are limitare la X caractere, iar deși nu spune nicăieri și validează ca fiind corectă orice introducere, stripuiește șirul de caractere la acel X… Multă sănătate poporului programator francez care m-a făcut să-mi pierd câteva ore pe tema asta.
Conținutul scriptului de care pomeneam mai sus este (nu de alta dar poate mai pică și alții în situația asta):
Se spune că milisecunda este timpul care trece de când se schimbă semaforul în verde și până se aude primul claxon…
Ei bine, în dimineața mi-a fost dat să văd prima dată cum lucrează “puterea obișnuinței”… Sună așa a “Times New Roman” dar e adevărat – deși era primul (și singura mașină de altfel) la semafor un utilizator de Opel a claxonat fix în mili-nano-micro-secunda în care s-a făcut semaforul verde, apoi a plecat cu scârț’ de roți, că mai avea 200 de metri până la următorul semafor și îi era probabil frică să n-ajungă ultimul… în singurătatea sa.
Câtă frustrare să aduni în tine ca să ajungi să te manifești astfel? Greu de zis…
Există multe metode de a trezi și scoate din casă fetele mele, însă de departe cea mai eficientă este fraza “Hai că întârziem la Zurli”.
Parola “Zurli” deschide ochi, aduce zâmbete și chicoteli instant… și are puterea magică de a-mi duce la ușă, gata îmbrăcate de plecare fetele în câteva minute.
Și asta indiferent dacă e vorba de Gașca Zurli sau Teatrul Zurli… entuziasmul se manifestă la fel în ambele cazuri.
Sâmbătă dimineața am avut șansa de a fi prezenți la premiera piesei “Fata Babei și Fata Moșneagului”, o nouă adaptare de-a Mirelei Retegan în stilul consacrat Zurli – stil care îmbină educația cu veselia într-un mod interactiv devenit deja “marcă înregistrată”.
Odată ajunși la Teatrul de pe Lipscani, am fost primiți de Tanti Prezentatoarea, Zâna Bună și ajutoarele ei, care au făcut ca imediat ce-am intrat în foaier să avem parte de atmosfera caldă “de acasă”, fetele mele “m-au pierdut” și au fugit la joacă, iar eu am rămas cu grupul tăticilor Zurli, oameni super faini alături de care timpul trece mult prea repede.
Dar subiectul postării este piesa de teatru… Ei bine, această punere în scenă a “Fata Babei și Fata Moșneagului” este de departe cea mai faină variantă pe care am avut ocazia să o văd până acum.
Talentul celor de pe scenă, acompaniat de ilustrația muzicală extraordinar de bine făcută, fac această piesă să fie una extraordinar de caldă, plăcută, educativă și… românească.
Costumele populare ale actorilor, decorul simplu dar plin de elemente definitorii ale culturii populare românești, împreună cu muzica și felul în care s-a interpretat această piesă aduc bucurie și emoție atât în sufletul copiilor cât și al adulților.
Așadar, Vero Căliman, Ruxandra Coman, Krista Andreea Bălan, Alex Stama, Răzvan Marina, Anca Cernea (responsabilă cu scenografia), Marius Aștilean (“vinovat” de muzică), Vadim Rusu (regizorul acestui spectacol) și nu în ultimul rând Mirela Retegan (care a făcut adaptarea acestei piese și fără de care acest articol nu ar fi avut subiect) – Bianca, Alexia și cu mine vă mulțumim din suflet pentru bucuria pe care ne-ați adus-o în suflet cu “Fata Babei și Fata Moșneagului”.
După ce am povestit astă vară despre serviciile de curățenie am fost întrebat de ce am ales să abordez subiectul și de ce mi se pare atât de important.
Ei bine, poate a venit timpul să detaliez de ce mi se pare atât de important serviciul de curățenie birouri.
Să-ncep cu începutul – curățenia este esențială în cadrul unei firme, din criterii de igienă cel puțin, iar dacă în sediul firmei, prin natura obiectului de activitate ajung să interacțineze oamenii, fie ei furnizori sau clienți, curățenia poate fi o carte de vizită, fiind (mai ales în lipsa ei) prima impresie pe care o are de obicei persoana care trece pragul unei firme. Așadar pentru a bifa la capitolul “primă impresie” trebuie să fie curățenie.
Apoi, un motiv suplimentar pentru a aplela la serviciile unei firme de curățenie este că astfel, procesul de curățenie devine cuantificabil pe de-o parte și în același timp, se descarcă din grijile administrative persoana care ar trebui să știe stocurile și aprovizionarea de produse de curățenie. Ca să nu mai menționez că se poate reduce și spațiul de depozitare pentru produsele de curățenie.
Pentru că veni vorba de oameni, unul din întrebări după articolele din vară a fost dacă m-am gândit că unele firme păstrează posturile de personal de curățenie pentru a-și ajuta semenii mai puțin norocoși. Știu și susțin oamenii care ajută, dar am văzut și firme de curățenie care odată ce preiau serviciile de curățenie preiau și angajații existenți responsabili de curățenie și îi lasă la locurile lor de muncă, pentru a eficientiza la maxim procesul.
Apoi, un alt motiv pentru care recomand apelarea la firme specializate de curățenie birouri este pentru echipamentele profesionale de curățenie utilizate de acestea, multe dintre firmele specializate au investi și dispun de: sisteme de filtrare eficiente, saci de filtrare din material special, sisteme de reducere a zgomotului (nu vreau să-mi amintesc cum face aspiratorul meu de acasă), soluții și detergenți care au emisii reduse de CO2, consum de apă redus, care au capacitate de reciclare și de ce nu, eficiență energetică inteligentă.
Totodată sunt companii care au echipe specializate pentru fiecare tip de activitate în parte, care pot împărți procesul pe etape și grupe de lucru în etape și cu proceduri de lucru clar definite, împărțind curățenia și întreținerea ei în servicii care pot să acopere în perioade bine definite de timp servicii ca aspirarea și/sau spălarea pardoselilor, ștergerea suprafețelor aparatelor electronice cu substanțe antistatice, dezinfectarea și curățarea grupurilor sanitare cu aburi și substanțe dedicate, aprovizionarea cu săpunuri, hârtie igienică și mai știu eu ce folosesc oamenii ăștia.
Oricum, ideea este simplă, fiecare e bine să-și vadă de ceea ce-i place să facă și ce știe să facă. Asta se aplică peste tot, inclusiv în domeniul curățeniei, și acesta fiind un domeniu în care sunt unii oameni mai bine pregătiți ca alții și care își dau interesul să mențină și să presteze un business curat, transparent și cuantificabil.
A trecut aproape o săptămână de la începutul adevărat al iernii în București, săptămână începută cu ninsori și viscol puterninc iar urmele viscolului sunt încă vii în mintea multor șoferi.
Am văzut duminica trecută cel puțin trei copaci căzuți prin parcări pe o rază de maxim 200m în jurul blocului meu.
Din fericire au căzut între mașini și nu peste ele… și probabil că acei oameni și-au consumat doza de noroc pe toată luna ianuarie…
Însă în București și în țară nu toți oamenii au fost la fel de norocoși ca vecinii mei, iar imaginile “iadului alb” au fost îndelung reluate de majoritatea televiziunilor și site-urilo de știri.
Eu am personal o limită psihologică a sumei maxime pe care o pot și o voi da vreodată pe o mașină. Cum citam mai deunăzi, “mașina este un cec fără acoperire”, mașina fiind un maldăr de fiare care-și pierde din valoare zilnic din momentul cumpărării.
Însă chiar și în cazul meu pragul maxim de investiție într-un autoturism este destul de jos, nu pot să nu mă gândesc la amicii mei care au incestit sume mari în mijloacele lor de locomoție.
De departe, dacă vrei să mai ai păr în cap (și nu neapărat alb) atunci când îți iei o mașină nouă și ceva mai scumpă, trebuie să-ți faci o asigurare CASCO. Asta dacă e singura mașină și eventual în primii ani când valoarea ei se păstrează destul de ridicată.
Altfel, lucrurile sunt simple… ai o grijă în plus (în afară de plata primelor de asigurare), trebuie să fii foarte atent pe unde-ți lași mașina, mai ales când sunt șanse ca vremea să se strice, pentru a nu-ți găsi mașina sub vreun copac sau, mai rău, împachetată de vreun utilaj de deszăpezire.
Asigurările CASCO fiind (de obicei) făcute în funcție de valoarea reală a mașinii acoperă o gamă destul de largă de incidente care ar putea strica sau chiar distruge părți ale mașinii sau chiar a echipamentelor din interior, avarii provocate de furtuni puternice, incendii, explozii, cutremure sau alunecări de teren.
Un alt beneficiu al acestor asigurări este că acoperă de asemenea despăgubiri în cazul furtului mașinii sau chiar a tentativelor de furt dacă acestea “au lăsat urme” pe mașină.
Piața asigurărilor este un câmp de lupă pentru multe companii iar acest lucru are o latură bună pentru client, deoarece în lupta pentru clienți noi, companiile de asigurări și brokerii lansează inclusiv pachete personalizate de asigurări, unele chiar cu beneficii extinse și asupra altor bunuri.
Eu unul aștept în 2016 să văd și o abordare mai lejeră a asigurărilor CASCO și pentru motociclete și de ce nu… biciclete, pentru că, momentan aceste tipuri de vehicule sunt ghimpi în degetele asiguratorilor.
Și așa poate s-ar mai “dresa” piața, s-ar mai reduce numărul furăciunilor (în condițiile în care seriile și caracteristicile ar fi mult mai importante pentru utilizator) și nu în ultimul rând, doar simpla prezență a “respirației” asiguratorilor în ceafa poliției ar putea trezi într-o oarecare măsură interesul acestora din urmă pentru propria lor slujbă.
OK, o spun de la început… nu sunt într-o relație sentimentală cu vreo mașină… nu mai sunt de mult timp.
Mașina este un rău de cele mai multe ori dispensabil dar dintr-o educație tâmpită pe care am primit-o nu ne încumetăm să o vindem ba mai mult mai și investim în ea… “mașina este un cec fără acoperire” cum bine spune cineva.
Mai ales dacă ajungi să “locuiești” în mașină (iar aici am destule amintiri cu zile în care am stat mai mult la volan decât la birou) ordinea și curățenia din mașină rămând undeva… la capitolul “o să fie”. Îți dai seama cât ai mers după cantitatea de ambalaje de sandwitchuri, sticle goale, pahare de cafea și doze de RB adunate în spațiul de la picioarele pasagerului. Și ce poate fi mai frumos atunci când de exemplu mergi pe o monotonă autostradă de la noi (unde doar gropile și proștii de scot din starea de zen pentru acei maxim 50km pe care-i poți merge “legat”) – decât să încerci (fără succes) să desfaci o sticlă de cico…
La fel, atunci când mașina nu este cea a firmei, ci cea personală, de familie (și mai fain), iară familie înseamă “+1” copil/copii… gata din nou cu conceputul de a merge în ordine și curățenie.
Aici, din nou, am o listă lungă de amintiri (și pun pariu că și de acum încolo, pentru câțiva ani situația nu se va schimba), și o listă lungă de straturi de mâncare, sucuri, vărsături și mai știu eu ce pe bancheta din spate, pe jos… peste tot.
Ei bine, cu toate astea, vine o zi… vine o zi (în care nu-ți cântă Bitman), în care ajungi la concluzia că mașina ta are nevoie de igienizare… iar cel mai frustrant lucru în acele momente este să mergi într-o spălătorie auto, să plătești igienizarea iar la plecare să constați că odată cu sticlele goale ți-a plecat și agenda/telefonul, nu și urmele de cola de pe tapițerie, sau cele de ciocolată de pe bancheta din spate.
Iar mizeria de pe tapițerie e acolo nu neapărat din cauza humanoizilor din spălătorie ci (din păcate) din cauza faptului că ei știu și folosesc soluții și metode eficiente doar pentru exterior, fiind puține spălătoriile care știu cam cu ce se mânâncă un serviciu de curățare tapițerie auto. E cumva la fel ca la covoare, canapele sau alte obiecte de prin casă… nu poți folosi același detergent și pentru vase și pentru piele și pentru stofă sau catifea.
Pentru aceste momente, sau mai bine zis, pentru evitarea lor, au apărut firmele specializate, firme care oferă servicii dedicate de curățare tapițerie auto, firme care au know-how, soluții pentru fiecare tip de tapițerie și oameni pregătiți, care știu să aplice conform indicațiilor soluțiile astfel încât tapițeria să recapete pe cât posibil imaginea inițială.
Și până la urmă un prestat serviciu corect ajută nu numai la imaginea tapițeriei și implicit a mașinii, dar e foarte important și pentru sănătatea ta ca șofer și a pasagerilor, mai ales dacă aceștia sunt copii, pentru că printr-o curățare corectă se elimină microbi și bacterii dezvoltate din mizerie.
Așa că, indiferent dacă e vorba de mașina ei, mașina ta sau mașina familiei, merită să încerci din când în când să alegi un serviciu de igienizare profesională.
De azi de dimineată mă uit la prognoze și-mi vine-n cap o replică deja celebră… “Winter is coming”. S-a lăsat frigul, stă să ningă și nu-mi place…
Cu toate astea ma bate deja de mult timp un dor năpraznic, un dor de… Vamă – cu tot ce presupune asta.
Pe un perete al unei case din Vamă, aproape de Principală, stă scris un mesaj scurt – “Iubește Vama”.
Ei bine… eu o iubesc. A fost dragoste la prima vedere, o dragoste care a dăinuit peste ani chiar dacă nu ne-am revăzut în fiece vară.
Am iubit satul liniștit (până să ajungem noi acolo) la fel de mult cum iubesc acum aerul de “stațiune”.
Da, mă paște melancolia amintindu-mi de acea Vamă din anii ’90, de momentul în care-am schimbat locul de campare după 2000 (când m-am mutat la mama naibii lângă grăniceri) și lista poate continua… probabil multe zile.
Am crescut și evoluat împreună cu Vama… am înaintat în vârstă, am văzut cum “bătrânii Vămii” au plecat dintre noi iar ușor, ușor noi le luăm (la chițibușeală și vârstă).
Sunt cel puțin cinci ani de când tot aud fraza (cu profund regret) “Vama s-a schimbat, nu mai e ce-a fost odată”, și nu pot să nu îî întreb pe cei care-o spun dacă au avut de curând curiozitatea de a se uita în oglindă. Și urmează de obicei o serie de înjurători la adresa celor care au promovat în timp Vama… și a celor care au încercat să o “salveze” de ea însăși.
Toți ne-am schimbat.Cum? În ce? Nu sunt eu în măsură să răspund, dar, odată trecuți anii peste noi, ne-am schimbat.
Vama, normal, s-a schimbat și ea.
Am spus-o și o repet.
Vama este probabil cel mai bun exemplu de evoluție și adaptarea al unui loc. Este probabil “organizmul” cel mai fain de studiat dacă vrei să vezi cum se adaptează o comunitate la cerința vizitatorilor, cum se supune majoritatea, minorității 🙂
Pe la sfârșitul anilor 80 și începutul deceniului 9, o mână de oameni a “migrat” din 2 Mai spre Vama Veche în căutarea unui loc mai retras, mai departe de textiliști și fițele momentului.
Apoi lângă acești oameni am ajuns și noi, cu rock-ul în cap și dorința de a ne aduna într-un loc în care să ne putem pune în cap cât alcool putem fără ca cineva să ne vadă/reproșeze/etc. Și așa a fost. Mi-aduc aminte cum “hai la o plimbare până la epavă” era invitația maximă pe care-o puteai face unei fete :).
În anii următori dintre cei care veneau acolo au reclamat “lipsurili”… prea puține locuri de unde să iei băutură, prea puține locuri în care să faci duș… și… prea puține locuri în care să mănânci.
Și încă din acel an au apărut primele baruri și cârciumi, iar sătenii au început să-și producă/partajeze dușurile din curte cu vamaioții.
În a doua perioadă a decadei 90 mulți dintre noi ne-am angajat, am dat de noțiunea de familii, etc. și ori am rărit mersul în Vamă ori ne-am gândit că poate nu mai putem sta la cort… și așa au început să se înmulțească pensiunile, hotelurile și camerele “la gazdă”.
În tot acest timp, alți adolescenți, ajunși acum la vârsta la care noi descopeream Vama… au ajuns în aceleași locuri și au început să impună muzica lor, gusturile lor, umbrelele, șezlongurile și slipii… de altfel și ei în căutarea locului unde să poată bea și… bea în liniște, singura diferență fiind că ei nu veneau cu nașu’ ca să doarmă pe plajă, ci cu mașina și cu bani în portofel.
Iar în acest moment cei din “leatu'” nostru s-au trezit că trebuie “salvată” Vama… pentru că au rămas minoritari.
Și povestea continuă, Vama se adaptează cererii publicului, fie că nouă ne place sau nu.
Noi nu avem de ales decât să o iubim și să o acceptăm, să îi respectăm evoluția și să ne bucurăm răsăritul soarelui acompaniat de Bolero.
Cel puțin eu sunt împăcat cu mine, pentru doi din cei trei copii ai mei, prima vacanță la mare a fost în Vamă (la 3 respectiv 7 luni) și o să-i mai duc acolo pentru a simți și ei locul acela și sunt convins că va veni o vreme când vor merge și ei în Vama lor… așa cum va fi arătând ea în acel moment din viitor.
Ziceam în titlu și de un concurs…
Ei bine, pun “la bătaie” toate cele trei volume ale cărților Nopți de Vamă, cărți scrise de Dan Niță, unul dintre cei care au rămas fideli Vămii, și care adună povești adunate din Vamă, povești adunate lângă foc, pe plajă sau pe străzile Vămii și în care este foarte posibil să vă regăsiți.
Cărțile le voi da personal celor din București sau prin poștă celor din țară și vor veni cu autograful autorului pentru câștigător.
Pe Dan Niță îl puteți găsi în Vamă, jos pe Principală (vara), pe siteul Nopți de Vamă și pe Facebook pe pagina Nopți de Vamă.
Tot ce trebuie să faceți este să scrieți un comentariu în care să spuneți de ce mergeți în Vamă.
Câștigătorul va fi ales cu random.org peste o lună pe 14 februarie, de Sf. Valentin așa că puteți considera cărțile ca un cadou și pentru această ocazie 🙂
Iar prima sesiune va începe în 5 februarie 2016 și va consta în training-uri pentru Java, Web și Software QA (testare software manuală și automată).
O veste bună de sfârșit de an, an plin de evenimente faine “semnate” – The HACK.
Școala Informală de IT anunță extinderea activității la București, noi module de training, o echipă de management și traineri experimentați.
București, 8 decembrie 2015 – Pe parcursul anului 2015 Școala Informală de IT a instruit și a perfecționat în locațiile sale din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Oradea peste 500 de cursanți. Cele mai solicitate module de training sunt: programare Web, Java și .NET, dar și Software QA (testare software manuală și automată). În acest context se anunță extinderea activității în București alături de Laurențiu Gusu și Carmen Ciulacu în calitate de manageri locali împreună cu o echipă de traineri practicieni, persoane cu o vastă experiență în domeniul IT.
Bucureștiul este pentru noi un oraș strategic, de 3 ori mai mare față de Cluj-Napoca pe piața de muncă în IT. Ne propunem să înregistrăm aici cel puțin același succes pe care îl avem în Cluj-Napoca. Pentru asta ne-am pregătit ca din sesiunea de primăvară 2016 să startăm, pe lângă cursurile standard pe care le organizăm în celalalte orașe, și discipline noi precum: UXD și Game Development. Ne adaptăm în acest fel la nevoile locale ale industriei de IT, a declarat Laurențiu Gusu, Site Manager pentru București.
Admiterea la cursuri se face pe baza unui proces riguros de selecție.
După înregistrare cursanții parcurg 3 etape în procesul de selecție. Este o procedură specifică a școlii care urmărește stabilirea competențelor hard și soft ale fiecărui candidat, abilitățile pentru cursul respectiv sau reorientarea acestuia spre o altă disciplină. Etapa 1 este reprezentată de analiza informațiilor oferite de către candidați la momentul înscrierii pe site. A doua etapă este formată din susținerea unui test online contra-timp. Acest test este eliminatoriu. Etapa a treia este un interviu față în față cu candidații care au obținut un rezultat bun la testul anterior. Interviul este susținut cu un specialist HR sau un recrutor.
Acordăm o atenție deosebită procesului de selecție a candidaților. Am dezvoltat în această perioadă o procedură internă a cărei structură a fost elaborată respectând practicile interne din firmele de IT. Absolvenții cursurilor sunt bine pregătiți, iar feedback-ul companiilor care i-au recrutat a fost foarte bun. Suntem foarte atenți la performanța absolvenților și ne adaptăm în permanență la cerințele industriei de IT și software, a afirmat Răzvan Voica, Managing Partner la Școala Informală de IT.
1.300 de persoane s-au înscris pentru cursuri pe parcursul anului școlar 2014 – 2015, însă numai 500 de persoane au trecut testele de evaluare.
45 de traineri și manageri de disciplină predau în acest moment în sălile de curs.
Rolul trainerilor și a formatorilor este să le aducă în sala de curs modalitatea practică de învățare si să dezvolte un mediu simulativ care să replice cât mai fidel mediul de lucru real dintr-o firmă de IT. Cursurile se desfășoară intensiv, se parcurg 80 de ore/modul în sală, cursanții au teme de lucru pentru acasă, examene, evaluări și note. La finalul fiecărui modul se organizează workshop-uri cu posibili angajatori și sesiuni de soft-skills care îi pregătesc pe absolvenți pentru procesul de angajare.
Fiecare disciplină este coordonată de un manager selectat pe baza performanței și a experienței practice din domeniul/tehnologia respectivă. Managerii lucrează în companii de top din industria de programare și sunt preocupați de îmbunătățirea tehnicilor de învățare și aducerea în sălile de curs a celor mai noi tehnologii. Asta se întamplă în contextul în care industria de IT evoluează rapid, iar schimbările sunt frecvente.
Mi-a plăcut foarte mult echipa de management, dinamica lor și am acceptat provocarea de a face echipă cu ei. Vom mobiliza toate resursele pentru a implementa conceptul de la Cluj-Napoca și la București. Toate companiile de IT cu care am discutat în aceasta perioadă și-au arătat susținerea și sprijinul necondiționat pentru Școala Informală de IT, a declarat Carmen Ciulacu, General Manager la The HACK. În altă ordine de idei, avem o responsabilitate față de tineri: să le oferim o șansă de perfecționare, reconversie profesională și să-i îndrumăm corect, a apreciat Carmen Ciulacu.
Peste 200 de participanți se află în această perioadă în sălile de curs și vor fi îndrumați pentru angajare în companiile de software și IT. Alte 250 de persoane sunt în proceduri de admitere pentru sesiunea de primavară 2016.
Contact: Carmen Ciulacu 0744594442, email: carmen.ciulacu@gmail.com
Ca o notă la cele de mai sus, Școala Informală de IT este cel mai important proiect de educație informală și reconversie profesională lansat în 2013, la inițiativa unui un grup de tineri specialiști din: IT&Software, Educație, Project Management și Antreprenoriat. Acestora li s-a alăturat în scurt timp o echipă de traineri cu experiență practică și tehnică dobândită în peste 10 ani de activitate la cele mai renumite companii de IT. Cursurile se desfășoară în București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara.
