Archives

Alernative Linux la programe comerciale

Discutam acum câteva săptămâni cu cineva despre alternativele aplicațiilor cu sursă liberă sau gratuite la aplicațiile comerciale… și am ajuns la concluzia că deși există o suită întreagă de site-uri care prezintă astfel de alternative, sunt puține cele care spun acolo și câteva cuvinte despre aplicațiile prezentate.

Acum câteva zile, după ce Sorin și-a luat un sistem nou și s-a hotărât ca pe el să instaleze Ubuntu, discuția despre aplicații alternative a redevenit una actuală. Așa că tare mă bate un gând să pornesc un proiect în sensul ăsta.

Nu știu dacă vor fi detalii mai multe decât apar pe încearcă.softwareliber.ro, dar, poate că va ajuta la promovarea software-ului liber și / sau gratuit și mai mulți vor fi cei care vor alege software liber.

Ce știu cu siguranță e că totul va fi scris în continuare în limba română, moment în care amintesc celor mă înjră pentru asta 2 lucruri:

1- până la noi ordine, limba română este limba oficială în această țară, iar cui nu îi convine acest lucru este liber să citească alte resurse sau să emigreze. Așa că e mult mai probabil să citiți articole în germană sau maghiară decât în engleză pe aici în cazul în care mă voi hotărâ vreodată să scriu și în altă limbă decât limba română.

2 – Comentariile cu tangențiale la familie, rude, morți etc. nu vor apărea niciodată pe acest blog. Cât timp este un blog personal, îmi permit să șterg fără alte explicații orice comentariu care nu îmi convine. Celor cărora acest lcuru nu le convine nu pot decât să le spun un citat deja celebru 🙂 : “Domnilor… nu știu cum să vă spun… dar, acest lucru nu este problema mea”©.

Cei care au idei care ar putea să mă ajute în orice fel în dezvoltarea acestui proiect, și care își vor consuma timp în a-mi face recomandări, de orice fel,  le mulțumesc de pe acum.

Scurtă prezentare video a Ubuntu 9.10 karmic koala

După cum cred că știți deja, zilele trecute s-a lansat versiunea 9.10 a Ubuntu, numită și karmic koala.

Am găsit două filmulețe interesante pentru prezentarea caracteristicilor noi ale acestui sistem de operare.

Al doilea filmuleț este un tur rapid asupra centrului de software din Ubuntu 9.10

Spor la utilizare, și nu uitați… puteți alege… Alegeți Software Liber!

Alege Software Liber

După cum ziceam mai acum câteva zile aici, Microsoft a pornit o campanie de marketing foarte puternică pentru a convinge utlizatorii casnici, să cumpere sistemul de operare al computerelor noi preinstalat… și normal, omul de rând când vrea calculator să specifice că vrea Windows. Această campanie, după cum ziceam vine în urma refuzului unor companii producătoare de computere de a livra Windows 7 preinstalat, refuz care e de înțeles după ce multora le-au scăzut vânzările pe motiv de Vista.

Dar, despre asta am mai vorbit… Partea bună, pentru că este și o parte bună aici, această campanie a Microsoft a stârnit și a reușit să lege cel puțin o campanie  de răspuns.

Astfel, la doar câteva zile după lansarea campaniei Microsoft, a apărut campania „Nu fi prost!” pe aiurea.eu. Campania lor este susținută și de Rezistența Urbană.

Și pentru că lucrurile se mișcă, chiar și fără banii pompați de unii (nu spui care…) a apărut și cel mai bun răspuns de până acuma, anume inițiativa “Alege Software Liber” , o inițiativă a comunității locale din România, Grupul pentru Software Liber.

Campania Alege Software Liber

Personal susțin această campanie și voi recomanda tuturor ca și până acum, să nu folosească software piratat. Nu atunci când sunt alternative. Iar alternativele încep să apară.

Și de încheiere zic și eu… Fii deștept sau nu fi prost? Ce alegi? Piratarea de software te poate duce la pușcărie. Fii liber! Alege Software Liber!

Campania Alege Software Liber

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: