Archives

The HACK devine partener strategic pentru Scoala Informala de IT

Iar prima sesiune va începe în 5 februarie 2016 și va consta în training-uri pentru Java, Web și Software QA (testare software  manuală și automată).

O veste bună de sfârșit de an, an plin de evenimente faine “semnate” – The HACK.

Scoala-Informala-de-ITȘcoala Informală de IT anunță extinderea activității la București, noi module de training, o echipă de management și traineri  experimentați.

București, 8 decembrie 2015 – Pe parcursul anului 2015 Școala Informală de IT a instruit și a perfecționat în locațiile sale din Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Oradea peste 500 de cursanți. Cele mai solicitate module de training sunt: programare Web, Java și .NET, dar și Software QA (testare software  manuală și automată). În acest context se anunță extinderea activității în București alături de Laurențiu Gusu și Carmen Ciulacu în calitate de manageri locali împreună cu o echipă de traineri practicieni, persoane cu o vastă experiență în domeniul IT.

Bucureștiul este pentru noi un oraș strategic, de 3 ori mai mare față de Cluj-Napoca pe piața de muncă în IT. Ne propunem să înregistrăm aici cel puțin același succes pe care îl avem în Cluj-Napoca. Pentru asta ne-am pregătit ca din sesiunea de primăvară 2016 să startăm, pe lângă cursurile standard pe care le organizăm în celalalte orașe, și discipline noi precum: UXD și Game Development. Ne adaptăm în acest fel la nevoile locale ale industriei de IT, a declarat Laurențiu Gusu, Site Manager pentru București.

Admiterea la cursuri se face pe baza unui proces riguros de selecție.

După înregistrare cursanții parcurg 3 etape în procesul de selecție. Este o procedură specifică a școlii care urmărește stabilirea competențelor hard și soft ale fiecărui candidat, abilitățile  pentru cursul respectiv sau reorientarea acestuia spre o altă disciplină. Etapa 1 este reprezentată de analiza informațiilor oferite de către candidați la momentul înscrierii pe site. A doua etapă este formată din susținerea unui test online contra-timp. Acest test este eliminatoriu. Etapa a treia este un interviu față în față cu candidații care au obținut un rezultat bun la testul anterior. Interviul este susținut cu un specialist HR sau un recrutor.

Acordăm o atenție deosebită procesului de selecție a candidaților. Am dezvoltat în această perioadă o procedură internă a cărei structură a fost elaborată respectând practicile interne din firmele de IT. Absolvenții cursurilor sunt bine pregătiți, iar feedback-ul companiilor care i-au recrutat a fost foarte bun. Suntem foarte atenți la performanța absolvenților și ne adaptăm în permanență la cerințele industriei de IT și software, a afirmat Răzvan Voica, Managing Partner la Școala Informală de IT.

1.300 de persoane s-au înscris pentru cursuri pe parcursul anului școlar 2014 – 2015, însă numai 500 de persoane au trecut testele de evaluare.

45 de traineri și manageri de disciplină predau în acest moment în sălile de curs.

Rolul trainerilor și a formatorilor este să le aducă în sala de curs modalitatea practică de învățare si să dezvolte un mediu simulativ care să replice cât mai fidel mediul de lucru real dintr-o firmă de IT. Cursurile se desfășoară intensiv, se parcurg 80 de ore/modul în sală, cursanții au teme de lucru pentru acasă, examene, evaluări și note. La finalul fiecărui modul se organizează workshop-uri cu posibili angajatori și sesiuni de soft-skills care îi pregătesc pe absolvenți pentru procesul de angajare.

Fiecare disciplină este coordonată de un manager selectat pe baza performanței și a experienței practice din domeniul/tehnologia respectivă. Managerii lucrează în companii de top din industria de programare și sunt preocupați de îmbunătățirea tehnicilor de învățare și aducerea în sălile de curs a celor mai noi tehnologii. Asta se întamplă în contextul în care industria de IT evoluează rapid, iar schimbările sunt frecvente.

Mi-a plăcut foarte mult echipa de management, dinamica lor și am acceptat provocarea de a face echipă cu ei. Vom mobiliza toate resursele pentru a implementa conceptul de la Cluj-Napoca și la București. Toate companiile de IT cu care am discutat în aceasta perioadă și-au arătat susținerea și sprijinul necondiționat pentru Școala Informală de IT, a declarat Carmen Ciulacu, General Manager la The HACK.  În altă ordine de idei, avem o responsabilitate față de tineri: să le oferim o șansă de perfecționare, reconversie profesională și să-i îndrumăm corect, a apreciat Carmen Ciulacu.

Peste 200 de participanți se află în această perioadă în sălile de curs și vor fi îndrumați pentru angajare în companiile de software și IT. Alte 250 de persoane sunt în proceduri de admitere pentru sesiunea de primavară 2016.

Contact: Carmen Ciulacu  0744594442, email: carmen.ciulacu@gmail.com

Ca o notă la cele de mai sus, Școala Informală de IT este cel mai important proiect de educație informală și reconversie profesională lansat în 2013, la inițiativa unui un grup de tineri specialiști din: IT&Software, Educație, Project Management și Antreprenoriat. Acestora li s-a alăturat în scurt timp o echipă de traineri cu experiență practică și tehnică dobândită în peste 10 ani de activitate la cele mai renumite companii de IT. Cursurile se desfășoară în București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara.

“Handle Like Eggs”, pentru că nu toți avem coaja tare.

“Handle Like Eggs” este un film despre siguranța rutieră și face parte dintr-o campanie a administrației londoneze (The City of London Corporation), campanie care încearcă să îmbunătățească relațiiile dintre participanții la trafic din Londra.

Sunt mulți cei care, atunci când vine vorba de măsuri pentru sprijinirea și încurajarea mersului pe bicicletă în România (în general) și în București în special, dau ca exemplu (într-o ordine aleatoare), Germania, Olanda, Danemarca sau Franța.

Personal însă, consider că nu putem să ne uităm la aceste țări și la metodele prin care s-a ajuns la procentele cu care ni se iau ochii… pentru că în aceste țări educația a început de multe generații. Când noi încă ne miram de Coana Mița, nemții începeau să-și pună problema cum să facă pentru a proteja mijloacele de transport mai lente de cele mai rapide și aduceau conceptul benzilor separate pentru anumite mijloace de transport.

La noi încă bicicleta e “pentru copii”, “pentru mers în parc”, etc. (lista clișeelor e foarte lungă).

Dar, să revenim la Londra.

Ei bine, după mine, Londra este exemplul cel mai bun (sau ar trebui să fie) atât pentru administrația (noastră) locală, cât și pentru diversele organizații implicate în promovarea bicicletei ca mijloc de transport.

Spun asta pentru că Londra este probabil orașul cu cel mai rapid și mai promițător program de “adopție” a bicicletei.

Acum mai puțin de 10 ani, Londra (ca trafic) nu diferea prea mult de București. Nici ca mentalitate (legată de biciclete) nu era poate cu mult peste noi.

Acum, cu ajutorul taxelor de congestie și al campaniilor prin care firmele care își încurajează angajații să folosească bicicleta pentru a veni la muncă beneficiază de scutiri de taxe, numărul bicicliștilor din Londra crește de la un an la altul.

Nu în ultimul rând, datorită acestor campanii ciclismul a avut de câștigat, plaja de selecție s-a lărgit și iată că de doi ani britanicii oferă pe lângă MAMILs și cicliști de elită care se impun în marile tururi.

Revenind la Handle Like Eggs, acesta probabil nu este unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut, nu vorbește de gropile din oraș, nu vorbește de furturi dar, este un exemplu de acțiune a administrației londoneze pentru sprijinirea bicicliștilor.

Cât timp va trece până vom vedea astfel de inițiative și din partea administrației bucureștene?

Contestatus est

După cum se ştie, nu există părerologi mai buni ca românii atunci când vine vorba de politică şi de fotbal.
Asta-mi va fi scuza pentru aberaţiile următoare… nu de alta, dar văzând circul din ultimele zile, în care s-au amestecat atât de bine politica şi fotbalul (reprezentat doar prin cei câţiva ultraşi, aceeaşi de fiecare dată şi buni eventual doar pentru a fi făcuţi săpun cu arome de etnobotanice), nu mă pot abţine să nu-mi dau şi eu cu părerea.

Foto © Dorin Constanda via Adevărul.ro

După ce o bună parte din sfârşitul săptâmânii trecute mi l-am petrecut la telefon cu rude şi prieteni din ţară sau din afara ei care erau cu toţii interesaţi să afle ce se întâmplă de fapt în Bucureşti, am dat şi eu drumul la televizor să văd de ce s-au impacientat atâţia oameni. Nu am rezistat niciodată mai mult de 1 minut la fiecare post românesc de ştiri care transmitea şi/sau comenta evenimentele dar… pentru cei care mai cred în ceea ce văd la TV (din păcate mulţi), imaginile într-adevăr nu erau prea liniştitoare.

După mine, tot acest circ cu “suporterii” este doar (încă) o metodă de a “arăta pisica” celor mai slabi de înger care ar fi tentaţi să meargă în Piaţa Universităţii pe de-o parte şi o foarte bună justificare a abuzurilor şi violenţelor făcute de jandarmi.

În ’90, erau scoşi de vinovaţi studenţii, acum, nu mai ţine cu ei… au găsit “suporterii”.

Poate ar fi interesant să detaliez un pic discuţia despre găştile de cretini (“suporteri”) care şi-au făcut numărul prin Bucureşti zilele astea.

Foto © Mondonews

În primul rând, oricine a avut cât de cât tangenţe cu galeriile de fotbal ştie că în grupuri, nimeni nu mişcă fără comanda liderilor. Aici nu e vorba de şeful de galerie, ci de liderii diferitelor grupuri/fracţiuni ale galeriilor. Aceşti lideri, sunt cunoscuţi foarte bine de toată lumea, inclusiv de poliţie şi jandarmi, care îi cheamă la ordine (pulane, explicaţii etc.) înainte şi după meciurile de fotbal.
Dacă vrei să ţii în frâu o galerie, trebuie să vorbeşti cu aceştia (sau să-i pui la culcare în arest).

Alt lucru interesant despre cei care au început circul este că aceştia sunt membri în galeria echipei Dinamo şi că sâmbătă aceasta a fost prezentă la meciul caritabil pentru Kassandra Rotariu. Că unii dintre ei or fi fost acolo… o fi adevărat, dar am mari dubii. De ce? Pentru că acolo a fost o fracţiune din galeria echipei Steaua, mai precis din cei din “Peluza Sud”. Dacă aceştia miroseau umbră de suporter dinamovist în Sala Polivalentă, cu siguranţă mai aveau televiziunile de ştiri de prezentat nişte bătăi.

Alt amănunt despre aceeaşi oameni este că ei sunt dintre cei care au avut întotdeauna o relaţie “specială” cu jandarmii. Sunt printre cei care sar primii la bătaie, dar pe de altă parte, liderilor lor nu li s-au întocmit niciodată dosarele penale care s-ar fi impus şi au scăpat doar cu amenzi simbolice. Nu m-ar mira ca ei să fi fost chemaţi acolo tocmai de cineva dintre jandarmi, pentru a justifica apoi evacuarea Pieţei. A se lua în calcul faptul că au fost acolo mai puţin de 20 de “suporteri” şi de cel puţin cinci ori mai mulţi jandarmi şi poliţai. Dacă ar fi vrut, aceştia din urmă i-ar fi săltat pe huligani fără ca cineva să apuce să înţeleagă ce se întâmplă acolo.

Apoi, după ce oierul şef de la Steaua a început să-şi facă numărul la TV (când oare va înţelege cineva ca dacă nu-l dai p-ăsta la ştiri într-o săptămână, ăsta moare şi ne lasă-n pace) şi a spus că ştie el numele celor din galeria Stelei (mai precis din “Peluza Sud”) prezenţi în Piaţa Unirii, au început cei de la jandarmerie să vorbească despre faptul că şi cei de la Steaua au participat la violenţe. Asta e o altă aberaţie. Iarăşi, oricine ştie cât de cât ceva despre Steaua şi Dinamo, va şti că bătăuşii galeriilor nu vor colabora împotriva altora ci se vor bate ca chiorii între ei.

Nimic nu s-a zis despre suporterii echipei Rapid. Dacă aceştia s-ar fi organizat şi mers acolo, cu siguranţă nu le era bine jandarmilor. Ăştia-s dintre cei care nu au probleme în a se bate parte-n parte cu orice poliţai, şi o mai fac şi cu plăcere. Dar nu, ei nu s-au dus acolo. Sau dacă au fost, au făcut-o pe blat, fără să dea de bănuit nimic (deşi-mi vine greu să cred că pe ăştia nu iar remarca lumea acolo).

Apoi, dacă e vorba să iasă galeriile la bătaie, de ce nu s-a întâmplat acelaşi lucru în alte oraşe, cu alte galerii, nu de alta, dar sunt mulţi alţii mai “răi” decât cei din Bucureşti. Dacă era vorba de a scoate utraşii la bătaie, primii ar fi ieşit cei de la Timişoara. Nu cred că există utraşi mai violenţi şi mai răi ca cei de acolo (personalitatea şi influenţa sârbă-şi spune cuvântul, cei de acolo nu acceptă să fie “călcaţi pe coadă” fără să riposteze), iar cei de acolo au multe “poliţe” de plătit poliţiei şi jandarmilor.

De ce nu au mişcat în front cei de la Ploieşti, care iarăşi sunt printre cei care nu ezită să sară la bătaie?

Părerea mea? Pentru că n-au fost chemaţi s-o facă şi pentru că a fost suficient să facă puţin circ cei din Bucureşti pentru a da apă la moară televiziunilor şi jurnaliştilor de 2 lei din ţară, pentru a justifica intervenţia în forţă a jandarmilor şi pentru (am mai spus-o la început) a speria eventualii oameni care ar fi avut ceva de spus dar nu vor să o facă printre pulane.

Pe de altă parte, aceste violenţe le-au fost necesare politicienilor noştri şi pentru a putea transmite o imagine eronată despre motivele reale ale protestelor. Aşa, protestele au semănat cu cele din alte ţări şi pe cei de-afară nu i-a mirat apoi să afle pe canalele oficiale că românii protestează violent împotriva măsurilor economice impuse de UE şi FMI (aşa erau comentate imaginile la CNN şi ZDF) sau împotriva măsurilor de austeritate (varianta Euronews şi BBC).

Foto © badpolitics.ro

Oricum un lucru e sigur… românii încep să se trezească. Nu, nu cei care ieri au primit câte 150 de lei ca să vină-n Bucureşti la miting, nici cei care au provocat violenţele de zilele trecute (alt fenomen pe care nu-l înţeleg este de ce n-au fost reţinuţi pentur mai mai multe zile cei arestaţi duminică şi li s-a permis să plece acasă pentru a fi prezenţi acolo în fiecare zi), ci cei (din Cluj şi Braşov în special, pentru că tot Ardealu’i fruncea) care au strigat, fie ei unguri, saşi, secui sau români – “USL şi PDL – aceeaşi mizerie“. Politicienii noştri-s 99% de căcat. Probabil 1% îs mai cu capul pe umeri însă-s prea puţini ca să conteze. Important e ca şi populaţia să înţeleagă faptul că nu contează culoarea găleţii, nici numele celui propus de fiecare pentru un anumit post ci faptul că aproapte toţi, de la toate partidele sunt puşi doar pe furat. Pe aruncat cu căcat şi furat. Dacă mâine ar fi acele alegeri anticipate pe care le forţează unii care nu mai au răbdare să-şi aştepte rândul la ciolan, nu va candida cu siguranţă nici Făt-Frumos, nici Chuck Norris, nici Albă ca Zăpada. Partidele vor alege din mizeria lor un reprezentant care să placă prostimii şi care să poată fi apoi manevrat după nevoile de moment ale unui Patriciu, Vântu sau Voiculescu.

Între timp, proştii vor înghiţi, vor plăti taxe mărite, nu vor vedea cum se scumpesc combustibilii în fiecare săptămână, nu vor vedea cum intermediarii ridică preţul la mâncare după bunul lor plac şi vor continua să înjure un nume, oricare ar fi acela. Să înjure, poate să mai iasă-ntr-o piaţă să strige “JOS!” şi cam atât. Că doar cei 80 de ani de comuninsm au sfărâmat de tot coloana verticală a românilor şi le-au deformat creierele suficient încât să nu mai vadă realitatea.

Trebuie să sufere ca să-şi plătească onoarea de a trăi în România.

Cred c-am aberat destul… Acuma… liber la înjurături.

Arhitecţi cu rumeguş în cap…

… ţara noastră are. Şi cum se face oare că ei ajung să facă proiecte pentru dezvoltarea Bucureştiului?

Alaltăieri a fost lansat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Capitalei (PIDU).

S-ar zice că e un lucru bun, mai ales că marea majoritate a proiectelor urmează (în sfârşit) ideile puse deja în practică în alte oraşe mari şi capitale din Europa, prin reducerea traficului auto şi mărirea zonelor pietonale.

Dar, printre toate acestea ce putem găsi? Proiecte de parcări subterane în zona Sălii Palatului, în Piaţa Constituţiei sau Grădina Icoanei (mi se pare o idioţenie cruntă să aduci maşini la Sala Palatului într-o parcare care ar putea fi făcută la Eroilor de exemplu, traficul pe Ştirbei Vodă şi Câmpineanu fiind oricum sufocat) când vrei să redai pietonilor Brezoianu şi zonele Centrului Vechi.

“Arhitecţii” cu pricina, continuă şi cu aberaţia lor de “piste pentru biciclişti”  – practic dungi trasate pe trotuare pentru a avea pietonii repere pentru deplasarea pe direcţia înainte… şi pentru a îmbunătăţi starea celor care vor să se deplaseze cu scuterele pe trotuare, printre pietoni…

Cum ne-am obişnuit, termene pentru punerea în practică a acestor proiecte nu există, probabil că vom avea parte de ele imediat după ce ne vom plimba pentru prima dată prin parcul cu căprioare de la Nerva Traian spre Piaţa Unirii (promis de actualul Primar General în campania electorală)… Sau poate că acest parc va fi făcut odată cu autostrada suspendată?

Oricum, vine o nouă campanie electorală… şi am o bănuială ca multe dintre aceste proiecte vor apărea prin “promisiunile” unora dintre candidaţii la alegerile locale. Eu o să aştept să văd măcar unul dintre aceste proiecte puse în practică… dar numai după ce vor fi trecut prin planşele vreunui arhitect care (în cazul ideal) locuieşte în Bucureşti (şi în zona centrală) şi care are habar şi de cum trebuie calculat fluxul de transport înainte de a te juca cu modelările 3D.

Proiectele le puteţi vedea aici. Despre ele mai puteţi citi aici.

Magic Blocks 2010

via @Bükreş Blog

O inițiativă faină care poate fi aplicată marii majorități a orașelor din România.

“Peisajul urban al Bucurestiului este dominat de ansambluri de locuinte standardizate construite in perioada socialista, in special intre deceniile’60 si ’80. Ele sunt locuite astazi de 70% din populatia orasului. Discutam aici nu numai despre cartiere intregi situate in afara centrului istoric, dar si despre “cortinele de beton” de-a lungul principalelor artere de circulatie vechi sau noi si care blocheaza partile orasului din spatele lor. Bulevardele Calea Mosilor, stefan cel Mare, sau Mihai Bravu sunt exemple perfecte pentru lucrarile agresive de reconstructie desfasurate de-a lungul unei artere istorice si pentru imposibilitatea construirii sau demolarii constructiilor la ora actuala. Astazi, zonele din spatele sirurilor de blocuri sunt un adevarat haos: masini parcate pe fiecare centimetru de asfalt disponibil, spatiii verzi sub forma unor terenuri in paragina ingradite, calcane …”

Par a fi mai puține Loganuri pe stradă

De vreo două zile am sesizat că s-a redus numărul de Logan-uri prin centrul orașului. În parcarea prin care trec zilnic, mai sunt maxim două, iar în rest, în afară de taxiuri… nu cred că am mai văzut mai mult de două-trei pe zi. Oare posesorii de Logan sunt printre primii afectați de prețul benzinei?

Pentru că oricum, după ultima scumpire (alaltăieri parcă) numărul de mașini pare a fi mai mic… O plăcere să pedalezi pe străzi libere nu?

Foto © Brăduț Florescu

A fost și “Ziua fără mașina mea în orașul meu” – 2010

În ceea ce unii ar putea numi demonstrație de masochism în grup, ne-am adunat aseară vreo 100 de oameni la Arcul de Triumf pentru marșul organizat de Asociația “Bate Șaua Să Priceapă Iapa” pentru a sărbători în felul nostru veloruționar “Ziua fără mașina mea în orașul meu“.
Pe un trafic sufocat de șoferii care-și scot mașinile la plimbare pe post de umbrelă, pe ploaia care nu contenea să cadă, noi ăștia 100 am pedalat. Nu oricum ci – cu zâmbetul pe buze. Pe fețele plouate se putea vedea acel zâmbet, acea mulțumire interioară a fiecărui participant. Asta deși mulți veneau după o zi nu tocmai ușoară de muncă, sau alții nu erau în cea mai bună formă fizică.

Foto: velobello.wordpress.com

Ar fi multe de spus. Ar fi și mai multe de spus despre cei care vor ca lucrurile să se schimbe de la sine.
După mine, această defilare a avut rolul de a mai dărâma unul din miturile anti-bicicletă, anume acela că bicicleta poate fi folosită doar pe vreme bună. Zic eu că dacă din cei 1000 de participanți de anul trecut (veniți pe vreme bună) ne-am mai adunat 100 anul ăsta pe ploaie… e de bine.
Dar poate-s eu prea optimist.

De la bicla.ro avem un mic film din care vă puteți face o idee despre cum a fost defilarea.

Uncategorized

Piesa zilei – Chan Chan

Azi e una din acele zile în care frecvența claxoanelor trebuie că a depășit cu mult orice limite… fie ele (doar) ale bunului simț. De mult timp nu mi-a mai fost dat să văd coloană compactă de mașini de la Burebista până la Națiunile Unite… Și cred că cei pe care i-am lăsat înjurând și claxonând sunt și acum în mașinile lor… înjurând în continuare. Mi-ar fi plăcut să am camera video la mine… Fețele șoferilor blocați în trafic pot fi un studiu interesant… (pentru psihologi și de ce nu… pentru psihiatri).
Așa că-mi permit să vă recomand vouă șoferilor frustrați să o luați mai ușor… oricât de tare ați claxona, strada nici nu se lățește, nici mașinile din fața voastră nu se dezintegrează.
Chill-out!

O zi fără mașina mea în Bucureștiul meu – 29 Septembrie 2010

În ultmii ani, în fiecare zi de 22 Septembrie, Asociația “Bate Șaua Să Priceapă Iapa” organizează o defilare prin care bicicliștii români sunt invitați să se alăture colegilor din Europa pentru sărbătorirea Zilei Europene fără Mașini.
Anul acesta, din cauza protestelor de pe 22, defilarea a fost mutată săptămână mai târziu, pe 29 Septembrie.

Astfel că, “Ziua fără mașina mea în Bucureștiul meu” are loc pe 29, după următorul program:

Miercuri 29 septembrie

  • 18:00 Adunare la Arcul de Triumf
  • 19:00 Plecare
  • 20:00 Sosire la Terasa E-Uranus (str. Uranus nr. 144)
© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: