Tag: D’ale mele

  • Incompetentul anului…

    Dintre toți cei pe care i-am întâlnit în 2013, nu lucră (fiind probabil excepția care confirmă regula) pentru statul român. Da, până acum câteva zile credeam că topul incompetenților este condus de humanoizi a căror maximă performanță e să se pensioneze “de la stat”, după ce stau (la propriu și de pomană) pe spinarea celor…

  • Par a fi mai puține Loganuri pe stradă

    De vreo două zile am sesizat că s-a redus numărul de Logan-uri prin centrul orașului. În parcarea prin care trec zilnic, mai sunt maxim două, iar în rest, în afară de taxiuri… nu cred că am mai văzut mai mult de două-trei pe zi. Oare posesorii de Logan sunt printre primii afectați de prețul benzinei?…

  • Dilema serii

    De câteva zile, tot mă încearcă o întrebare: lăsatul mașinii în mijlocul trotuarului, sau chiar în mijlocul drumului, cu luminile de avarii aprinse, dar blocând evident traficul face gestul mai puțin ilegal, sau șoferul mai puțin nesimțit? Am văzut zilele trecute cum de exemplu un băiețel de la o firmă de curierat, a blocat toată…

  • “Dormi liniștit… Cineva veghează, dar nu pentru tine”

    Stam și mă întrebam zilele trecute, în drum spre birou, cât de tare trebuie să se șteargă orice urmă de pe spate, acolo, unde unii spun că s-ar găsi coloana vertebrală, a unora dintre noi, mai precis a milițienilor? Mă uitam cum privesc neputincioși la cei care au făcut din trecutul pe culoarea roșie un…

© Alex. Burlacu