Archives

Animaniacii serialul cu ale cărui episoade ne trimite Spielberg la culcare

Tati! Mami! Tati! Mami! încep ‘acii!!! Hai cu mine! strigă Alexia la noi într-o seară.

Bineînțeles, noi apelăm la translatorul de “limbă bebelească” – Bianca – “ce vrea să ne zică tată surioara ta?”

“Cum tatii? nu ai înțeles? Încep Animaniacii!”…

Ei bine, așa am ajuns să ne petrecem “ăsta și gata” de din-ainte de culcare în fața televizorului, uitându-ne la Animaniacii, desen animat de la începutul anilor ’90.

0b

Dacă limbajul personajelor nu e întotdeauna potrivit pentru copii, desenele cu cele trei pisi-cățelo-ceva animăluțe – frații Warner, Wakko, Yakko și sora lor, Dot – trei staruri de desene animate din anii 30 care închise în turnul de apă Warner Bros, până în anii 90, când au scăpat – sunt interesante și chiar educative, iar de multe ori din glumele lor se simte ironia fină adresată de nenea Steven Spielberg vedetelor de cinema, de exemplu scena cu Ronald Reagan la psihiatru fiind una genială 🙂

Acest serial a ajuns să ne ajute să ducem fetele la culcare (că băiatul e încă prea mic pentru desene) cu un zâmbet larg pe buze și bineînțeles să avem parte de permanenta discuție “Eu sunt Dot! Ba eu sunt Yakko” până la momentul poveștii de seară din pat.

Noi urmărim episoadele pe Boomerang, unde sunt mare parte din desenele preferate ale fetelor – Animaniacii, Orășelul leneș (Alexia în zilele astea este în perioada Sportacus), Garfield Show, Tom și Jerry (probabil desene animate fără vârstă) și nu în ultimul rând Pantera Roz și prietenii.

Cum s-ar povesti despre Crimea la Radio Erevan

Ca să adaptez un banc vechi la situația actuală.

Întrebare: Credeți că populația din Crimea iubește armata rusă?
Răspuns: Sigur că da. Populația din Crimea iubește armata rusă pentru că i-a eliberat.

Întrebare: Dar oare iubește populația din Crimea și NATO?
Răspuns: Cu siguranță NU. Pentru că NATO nu i-a eliberat.

Mi se pare așa de cunoscut scenariul ăsta… Diplomații își urlă impotența… Rusia tace și face….

Ziua porților deschise în școlile de cartier

Mda, trebuie să o înscriu pe Bianca în clasa 0 (nulitatea absolută în materie de educație), iar sâmbătă, școala de care aparțin (87 pre numărul ei) ar fi trebuit să mă convingă să o duc acolo.

Nu a reușit…. ba chiar m-am enervat.

Mirosul de mucegai spoit (acoperit cu vopsea ieftină, puturoasă) ne-a însoțit în toate cele trei săli de clasă.

Săli relativ ok aranjate, dar, după cum ne-a precizat directoarea (cred că era directoarea, nu s-a prezentat ci doar vorbea “de sus” oricui intra în școală), tot ce era acolo, în afară de bănci și ziduri, “este cumpărat de părinți pentru buna desfășurare a orelor”. Aici includem proiectorul, planșele, șervețelele etc.

La întrebarea mea (zic eu logică) – și ce se întâmplă din toamnă, când copii se vor duce în clasa I, răspunsul ei cu zâmbetul pe buze “și le vor lua în clasa I-a”.

Și apoi, într-a patra ce-or să facă? întreb eu.

Păi mai vedem până atunci.

Așadar ăsta a fost un “demo” sau “Uitați cum va trebui să faceți și voi din toamnă”.

Nu ne-a dat o estimare de costuri pentru învățământul gratuit pe care-l găsim în școala lor, dar în schimb ne-a lăudat sala de “after school” cu program până la ora 16. Păi dacă îmi las copilul la after-school înseamnă că muncesc… nu neapărat până la 15 (ca să ajung la 16 la școală)…. “Nu mă interesează, e problema dumneavoastră cum vă aranjați să vă luați copilul la ora 16” a fost răspunsul mirobolant al directoarei… care cu tupeu, înainte de a pleca din școală încerca să ne convigă să luăm formulare pentru “ăia 2% pe care dacă nu îi dați aici vi-i ia statul”.

Parcă încep să-i înțeleg pe cei care dau 200 euro pe o viză de flotant, doar pentru a-și putea înscrie copilul în altă școală.

Orange România – o șleahtă de incompetenți cu fițe de corporatiști

Îmi propusesem ca anul acesta să am parte de postări pozitive, fără a mai lua în seamă căcaturile care ne înconjoară zi de zi….

Poate la un moment dat, voi reuși, cel puțin așa-mi place să sper.

Până atunci însă…

Scriam anul trecut că incompetentul anului 2013 este un angajat al Orange România, pe numele său Nita Gabi Adrian. Ei bine, în cursul ultimelor luni (început în noiembrie 2013 și până în februarie 2014 atât a durat rezilierea contractului meu cu Orange), am aflat că acolo aceasta pare a fi caracteristica de bază a angajaților.

Iar Orange România se dovedește a fi doar o șleahtă de incompetenți cu fițe de corporatiști pe care-i doare fix între bașcheți de contractele și clienții lor, singurul interes fiind probabil să-și vadă salariul la sfârșitul lunii.

Că emailurile trimise la ei sunt rând pe rând ignorate iar răspunsurile (atunci când le trimit) sunt scrise în limba aia de lemn care i-ar califica să candideze în USL pare a fi modul lor de a-și ține clienții aproape.

Iar azi am avut parte de încă o confirmare când am găsit între emailuri o notificare:

 Your message

 To: TITA Veronica

Subject: Re:

Sent: Tuesday, February 11, 2014 3:25:01 PM (UTC+02:00) Athens, Bucharest, Istanbul

 was deleted without being read on Wednesday, February 19, 2014 10:30:27 PM (UTC+02:00) Athens, Bucharest, Istanbul.

Probabil că nu ar mai fi nimic altceva de spus.

România altfel.

Dintre zidurile cenușii ale orașelor vedem o Românie tristă, o Românie cenușie și pe de-asupra, o Românie săracă și lipsită de speranță.

Cei care au curaj să părăsească limitele orașelor, să coboare din mașinile care păstrează “confortul” peste tot și vizitează România adevărată descoperă minunății despre care se poate povesti ani de zile.

Cum se vede România prin ochii străinilor care vin în țară și nu pentru curvele și berea ieftine (pentru ei) din Centrul Vechi, în filmulețul următor.

Deși “by default” îmi displac francezii (ca să fiu politicos) și tot ce e legat de ei și țara lor, trebuie să recunosc, acest filmuleț mi-a plăcut.

Filmul serii – The World According to Monsanto

Cândva mi s-a spus prima dată că ignoranța ucide încet iar pericolul major la care ne expunem este că (de fapt) nu ne pasă de noi.

Eu în mod clar nu sunt bun pentru statisticile oficiale (nu beau apă plată cu lămâie și nu cumpăr ce mi se spune să cumpăr în reclame)…. însă probabil majoritatea funcționează pe alte coordonate, mai ales că ni se induce peste tot necesitatea consumului… “consumați, consumați, consumați” 🙂

Dar ce consumăm? Ce fac cei care vor de fapt să consumăm fără să ne pese ce consumăm.

Multe întrebări, puține răspunsuri.

Dacă anul trecut vorbeam de Seeds of Death, în seara asta e rândul altui film oarecum pe aceeași temă: The World According to Monsanto.

Da, poate că unele lucruri sunt expuse cu o marjă de exagerare, însă miezul, ideea…

Ciocu’ mic și marș la muncă!

M-am săturat să tot fiu bombardat din toate părțile de aberații pe marginea accidentului din Apuseni.

Mai nou, după politică și fotbal toată presa e specialistă în operațiuni de salvări, în utilizarea aplicațiilor mobile și bineînțeles în arătat cu degetul.

Și, ca să fie căcatul îmbietor până la ultima înghițitură, accidentul este și super-politizat.

Au murit doi oameni. Trist. Însă televiziunile ne arată câte 3-4 la fiecare jurnal de știri…. unde e senzaționalul??? În faptul că au murit făcându-și datoria poate.

În goana asta după senzațional, e ajuns să fie un fapt “senzațional” când un om își face datoria. Mda, aia de se întâmplă la jobul lui, conform fișei postului.

Pentru că “eroul” Iovan (să-l odihnească Dumnezeu) nu a făcut nimic senzațional… doar și-a făcut datoria.

În primul rând, senzațional sau nu, atunci când un pilot urcă la manșă, e conștient că acea cursă poate fi “one way”. Pentru că așa au învățat în academie. Pentru că, pe lângă cunoștințe de zbor în academie învață să își asume activitatea. Învață să fie responsabili și să pună siguranța pasagerilor înainte de tot, chiar și de viața lor. Și asta o fac și pe un avion ușor de plimbat la sfârșit de săptămână, și pe AN și pe Airbus și pe Boeing.

Pe de altă parte, fata aia (mult prea tânără pentru a părăsi lumea asta) atunci când a îmbrăcat uniforma militară a știut de asemenea că poate veni un moment în care să moară “în exercițiul funcțiunii”. Pentru că de asemenea, a fi medic militar implică acest risc.

Aterizarea sa nu se poate spune că a fost una bună (în branșa piloților e o vorbă care zice că: “o aterizare bună e cea în care toată lumea scapă cu viață, o aterizare excelentă e una în care se mai poate folosi avionul”) însă a fost una în termenii manualului “cu pierderi minime”.Nu se poate vorbi de noroc, nu se poate vorbi de fapte eroice, nu se poate vorbi de minuni. Iovan a avut experiență. O experiență adunată în sute și sute de ore de zbor cu (doar el știe) câte avioane.

În momentul în care s-a urcat la manșă nu l-a interesat că e (cum am citit într-un articol) “un cazan de avion”. S-a urcat la manșă și și-a făcut datoria. A pilotat avionul până la capăt.

La fel cum Iovan și-a făcut datoria de pilot, doctorul Zamfir și-a făcut-o pe cea de medic acordând după posibilitățile momentului și în condițiile de la față locului ajutor victimelor. Corectitudinea coordonatelor furnizate de el nu este de asemenea relevantă în peisaj. Le-aș recomanda atotștiutorilor de birou să sară-n cap de pe propriul birou și în următoarele secunde să spună care e radicalul lui 65536.

E simplu să arunci cuvinte, e simplu să dai cu presupusul din biroul călduț din București, să dai verdicte și să acuzi. Poate că dacă fiecare jivină de presă ar face așa… două săptămâni numai, voluntariat la Salvamont, ar comenta mai puțin.

Mi se pare de-a dreptul josnic ce fac mai bine de 90% din pseudojurnaliști. Lăsați măi ultramegegadeștepților (de vă prostituați pe la ziare și televiziuni), medicii anatomo-patologi să spună din ce cauză au murit oamenii ăia. Voi încercați (măcar) să vă faceți datoria de jurnaliști. Nu mai prezentați costume de pistă ca fiind protecția pentru mersul în avion și alte aberații d-astea.

Iar dacă printre voi se numără măcar unul care să fi terminat o facultate de jurnalism ar fi bine să vă spună și vouă jigodiilor că există (așa cum au și medicii) un jurământ pentru jurnaliști, jurământ care ar trebui să vă fie căpătâi în munca voastră.

Așa că în loc să vă dați cu presupusul pe la tv, puneți mâna pe-o carte, faceți un cornet și făceți ceea ce ar trebui să faceți conform acelui jurământ: fiți corecți, spuneți adevărul, fiți de partea dreptății, acționați spre binele publicului și să nu-l induceți în eroare. Apărați democrația și dreptul la informare al cetățenilor.

Și pe bune… la câte mârșăvii se întâmplă în țara asta veți avea de lucru.

adrian-iovan-si-aurelia-ion

Sursa foto: www.exclusivnews.ro

Lăsați familiile să-și plângă morții în liniște și respectațile intimitatea.

Să se odihnească în pace amândoi.

La mulți ani 2014

La mulți ani vă doresc tuturor celor cere ajung să citească acest blog.

Să aveți cu toții un an mai bun decât cel care s-a încheiat și să vă fie toate așa cum vi le doriți.

 

Iar pentru cei care împărtășesc pasiuni pe două roți, să aveți un start cât mai bun în anul acesta, un parcurs de vis și să încheiați anul cu un mare zâmbet pe față.

 

Cârmacii

Cârmacii

de Alexandru Vlahuţă

Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea
Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase,
Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase
Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei,
Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei,
Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuţi,
Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuţi.
I-am văzut păpuşi gătite, tologiţi în jeţuri moi,
Trântori, fără nici o grijă, şi străini de-orice nevoi,
Răscolind în a lor cuget ale ţării măruntaie
Şi cătând, nesocotiţii, ca din trupul ei să taie
Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai
rămas teafăr.

Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.
Dar înnuntru sub medalii şi sub hainele bogate
Clocoteşte-n oala cărnei, otrăvită de păcate,
La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară
Clocoteşte crima . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . Stoarceţi, stoarceţi măduva din ţară!
Nu vă pese! Striviţi totul! Cugetaţi că poate mâini
O să pierdeţi cârma ţării ş-or să vină alţi stăpâni.

Deci, pârjol şi jaf! Opinca hoitul să rămână os

Ca să nu mai aibă alţii, după voi, nimic de ros.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri şi-n dantele

Vă-nveliţi a voastră carne, voi, ce-n câteva inele
Purtaţi hrana ce lipseşte unei jumătăţi de ţară,
Spuneţi, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară
Că a voastre diamante se topesc şi vi s-arată
Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată?

Vai, acele pietre scumpe ochi focoşi sub geana serii
Credeţi voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile ţării!

Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână
Călăreţul, o maimuţă, care ţine-n a ei mână
Frâul tău a ta viaţă. Du-o unde vrea să meargă!
Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,
Iar când frâul tău îl strânge, de-ţi trosnesc dinţii din gură,
Te opreşte: să răsufle vrea scârboasa pocitură.

Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns
Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei

Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire
Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!

Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând,
Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând:
Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele!
Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele!
Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti!

Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti,
Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,
Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntăi!

Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!
Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,
Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!

Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,
Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi,
Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi.

Tîrgovişte, iunie 1881

Despre dizolvarea parlamentului în pragul Sărbătorilor

Toată lumea vorbește în perioada asta de două lucruri…. despre cum putem ajuta, cum putem fi mai buni și mai înțelegători… și dizolvarea parlamentului plin de putori și hoți…

Foto: paginiromanesti.com

Așa că, în spiritul Sărbătorilor, donez 5 litri de H2SO4 pentru a ajuta la dizolvarea parlamentului…

Sper să ajungă… deși sunt parlamentari pentru care cred că ar fi nevoie de minim 200 litri pentru a-i dizolva…

© 2009-2020 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: