Archives

Mașina ei, mașina ta, mașina familiei…

OK, o spun de la început… nu sunt într-o relație sentimentală cu vreo mașină… nu mai sunt de mult timp.

Mașina este un rău de cele mai multe ori dispensabil dar dintr-o educație tâmpită pe care am primit-o nu ne încumetăm să o vindem ba mai mult mai și investim în ea… “mașina este un cec fără acoperire” cum bine spune cineva.

Mai ales dacă ajungi să “locuiești” în mașină (iar aici am destule amintiri cu zile în care am stat mai mult la volan decât la birou) ordinea și curățenia din mașină rămând undeva… la capitolul “o să fie”. Îți dai seama cât ai mers după cantitatea de ambalaje de sandwitchuri, sticle goale, pahare de cafea și doze de RB adunate în spațiul de la picioarele pasagerului. Și ce poate fi mai frumos atunci când de exemplu mergi pe o monotonă autostradă de la noi (unde doar gropile și proștii de scot din starea de zen pentru acei maxim 50km pe care-i poți merge “legat”) – decât să încerci (fără succes) să desfaci o sticlă de cico…

La fel, atunci când mașina nu este cea a firmei, ci cea personală, de familie (și mai fain), iară familie înseamă “+1” copil/copii… gata din nou cu conceputul de a merge în ordine și curățenie.

Aici, din nou, am o listă lungă de amintiri (și pun pariu că și de acum încolo, pentru câțiva ani situația nu se va schimba), și o listă lungă de straturi de mâncare, sucuri, vărsături și mai știu eu ce pe bancheta din spate, pe jos… peste tot.

Ei bine, cu toate astea, vine o zi… vine o zi (în care nu-ți cântă Bitman), în care ajungi la concluzia că mașina ta are nevoie de igienizare… iar cel mai frustrant lucru în acele momente este să mergi într-o spălătorie auto, să plătești igienizarea iar la plecare să constați că odată cu sticlele goale ți-a plecat și agenda/telefonul, nu și urmele de cola de pe tapițerie, sau cele de ciocolată de pe bancheta din spate.

Iar mizeria de pe tapițerie e acolo nu neapărat din cauza humanoizilor din spălătorie ci (din păcate) din cauza faptului că ei știu și folosesc soluții și metode eficiente doar pentru exterior, fiind puține spălătoriile care știu cam cu ce se mânâncă un serviciu de curățare tapițerie auto. E cumva la fel ca la covoare, canapele sau alte obiecte de prin casă… nu poți folosi același detergent și pentru vase și pentru piele și pentru stofă sau catifea.

Pentru aceste momente, sau mai bine zis, pentru evitarea lor, au apărut firmele specializate, firme care oferă servicii dedicate de curățare tapițerie auto, firme care au know-how, soluții pentru fiecare tip de tapițerie și oameni pregătiți, care știu să aplice conform indicațiilor soluțiile astfel încât tapițeria să recapete pe cât posibil imaginea inițială.

How To Love Your Car

Și până la urmă un prestat serviciu corect ajută nu numai la imaginea tapițeriei și implicit a mașinii, dar e foarte important și pentru sănătatea ta ca șofer și a pasagerilor, mai ales dacă aceștia sunt copii, pentru că printr-o curățare corectă se elimină microbi și bacterii dezvoltate din mizerie.

Așa că, indiferent dacă e vorba de mașina ei, mașina ta sau mașina familiei, merită să încerci din când în când să alegi un serviciu de igienizare profesională.

Credit foto: Max Cleaning, BCCIC

Știri cu și despre mașini.

În ultimele două săptămâni am tot văzut tiluri ale știrilor cu și despre mașini atât la noi cât și prin alte părți.
Singura diferență este că dacă știrile externe prezintă soluții, la noi se plâng de probleme.

Astfel am aflat despre proiectele Uniunii Europene care prevăd interzicerea mașinilor în marile orașe până în 2050. Da, pare departe tare… însă istoria a dovedit că planurile pe termen lung au avut întotdeauna succes, iar cele pe termen mediu și scurt, dacă n-au fost făcute ca pași intermediari pentru scopul planului pe termen lung… au fost sortite eșecului.

Foto: The Telegraph

Începuturile se văd deja, Londra și-a definit deja pașii, astfel că până în 2020 mașinile care nu respectă normele EU4/EU6 (benzină/diesel) nu vor mai avea acces în centrul orașului. Apoi, până în 2033 se va interzice accesul total al mașinilor în zona centrală a marilor orașe din Marea Britanie.

Deja proiectul “Bike to work“, prin care fiecare companie care cheltuie 1000 de lire per angajat cumpărându-i biciclete și echipament beneficiază de reduceri ale taxelor, pe de-o parte și reducerile de impozit pentru achizițiile de biciclete și echipament aplicate cetățeanului pe de altă parte – și-au dovedit succesul în ultimii 4 ani, programul fiind deja aplicat și în Irlanda.

Franța, deși inițial a încercat să întârzie punerea în practică a recomandărilor UE în acestă privință, a impus recent circulația alternativă în Paris (da, parcă văd știrile la noi în cazul în care s-ar aplica o astfel de măsură: Apocalipsa!, Ca pe vremea lui Ceaușescu!…. Băsescu e de vină (latrina3), etc.). Iar măsurile pentru creșterea siguranței cicliștilor în trafic (proiect de prin 2008) vor avea categoria lor separată prevăzută în bugetele locale până în 2020.
Am avut ocazia să văd la emisiunile de știri de pe la ei că în prima zi de când a intrat în vigoare restricția de circulație, au fost date peste 4000 de amenzi în primele 12 ore. Câte amenzi s-ar fi dat în București dacă (prin proporție) ar fi amenda de doar 20 de lei? (întrebare retorică, știu).

Despre Olanda sau țările scandinave, nu are rost să vorbim, ele fiind cu probabil 50 de ani înaintea tuturor prin infrastructură și educație.

Și, ușor, ușor ajungem la România noastră. Știrea zilei – 2 milioane de maşini pe 200.000 de locuri de parcare.

Devenită junkyardul Europei cu o singură ocupație a politicului românesc, aceea de a-și păstra electoraul său semi-analfabet (statistica spune că electoratul PSD de exemplu are în medie 8 clase…) țară noastră e condusă spre sufocarea totală.

Articole care arată de exemplu că Bucureștiul este cel mai poluat oraș din Europa, studiile arătând că aerul de aici e atât de rău încât reduce cu 2 ani speranța de viață a locuitorilor (pe lângă cei 20 ani pe care îi mănâncă PSD-ul) – nu sunt preluate de nici o televiziune sau agenție de știri.

Cât despre propuneri de soluții pentru planul Uniunii de care vorbeam la început… cine are timp de astea… Iar Europa e undeva departe, “ce ne pasă nouă de ce fac ăia dacă nouă nu ne iese nimic…. și asta repede?”

Da, până la urmă, statul român nu are nici o vină… pentru că statul român nu e o entitate numită de Dumnezeu… e rezultatul alegerilor poporului român. Avem conducătorii pe care-i numim, avem conducătorii pe care îi merităm.

Conduci ca să muncești sau muncești ca să conduci?

Citind deunăzi articolul lui James Schwartz de pe Urban Country am aflat că în medie un american muncește două ore în fiecare zi pentru a-și acoperi cheltuielile cu mașina, față de patru minute cât trebuie să muncească același american care-și ia o bicicletă medie (calculată de autor la 1500 dolari).

Și calculele nu se opresc aici – economia făcută de cel care optează pentru utilizarea bicicletei pentru a merge la muncă este de 11000 de dolari pe an (calculând la o medie de 22 dolari/oră, salariul mediu în State).

Foto © The Urban Country Bicycle Blog

Articolul este plin de comparații și calcule făcute pentru SUA și Canada, iar eu unul sunt convins că vor fi mulți cei care vor spune că e nerelevant pentru România.

Cu toate astea, dacă facem un calcul doar la timpul câștigat… eu unu’, din exemplul personal știu că am câștigat două ore în fiecare zi, renunțând la mașină pe traseul Vitan – Sala Palatului. Nu am avut curiozitatea să calculez și economia din portofel, deși dacă calculez doar cele 200 lei economisite din costul parcării la Sala Palatului (10 lei pe zi timp de 5 zile)… tot îmi iese o economie de 2400 lei pe an.

Ca să evit efortul de a șterge comentariile cu înjurături, repet – Am mașină (am rămas la o mașină după ce am reînceput să pedalez) și-mi place să conduc. Dar nu suport să stau în mașină și să aștept ca la fiecare 5 minute să înaintez doi metri… și iar să aștept… Nu suport să pierd timp aiurea. De asta am înlocuit mașina cu bicicleta pentru mersul la birou.

Și ca să repet întrebarea din titlu… voi munciți ca să conduceți sau conduceți ca să munciți?

Volpel – prototip auto pentru blonde :)

Un nenea din Drăgănești Vlașca (Teleorman) s-a trezit se pare cu două bucăți de mașini pe platformă… ce-a ieșit, o glumă bună pentru orice blondă care se respectă 🙂 Probabil asta e soluția pentru a nu ne mai găsi mașinile lovite prin parcările magazinelor…

Vitan – Sala Palatului 115 minute – Coafura rezistă, nervii mei… NU!

Nervii personali… sunt foarte aproape de a ceda.

Din păcate, azi a trebuit să plec cu mașina de acasă. Nu știu dacă așa funcționează lucrurile de obicei, sau doar datorită faptului că toți handicapații își scot mașinile la plimbare pe post de umbrelă ori de câte ori plouă, dar azi a fost ceva incredibil. Am sunat chiar la 021-9544 la Brigada Poliției Rutiere, i-am întrebat dacă cumva jobul de agent de circulație a devenit sezonier sau opțional. Pe tot traseul Calea Vitan, Bld. Unirii, Piața Unirii, Universitate etc. până la Sala Palatului (imensa distanță de 7Km) nu am văzut nici măcar o singură masină de miliție, nu zic de vreo șapcă.

Tot ziceam în articolul trecut că îmi lipsește bicicleta… Azi, îmi venea să las mașina în mijlocul străzii și să plec pe jos prin ploaie. Nu pot spune ce i-am mai invidiat pe bicicliștii întâlniți în traseu, pentru că, deși uzi… ei NU STĂTEAU PE LOC. N-are rost să mai spun că nu am reușit să îmi duc la bun sfârșit lista de locuri în care trebuia să ajung înainte de a ajunge la birou, din cauza cărora trebuie să folosesc mașina ca mijloc de deplasare. Oricum, cred că singurii care erau azi mai nervoși și mai chinuiți ca mine, erau cei care au ales autobuzul ca metoda de deplasare prin oraș.

Trebuie să mă calmez, teoretic, mai am 2 zile de umblat cu mașina… și apoi, pot reveni liniștit în șa.

Tare mi-aș mai fi dorit să îi văd moaca lu’ Oprescu astăzi… Pentru că în mod sigur îl umpleam de flegme. Pe el și pe toți mârlanii care în adâncul frustării lor, cred că pot trece pe orice culoare a semaforului doar pentru că au upgradat recent de la căruță la Logan.

Cât despre Poliție și primari (aici îi includ pe toți la grămadă, de sector și ăla generalu’) o dedicație de la Parazitii©:

Și din dedicație… a se reține refrenul:

V-aș coase la gură cu sfoară, vreau să vă doară!
Să ne mințiți doar din priviri pentru ultima oară
Iubiți-ne cum iubiți parfumurile tari
Când vă numim târfe politice, călăi și mercenarï!

 

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: