Categories
Animalicus politicus De-ale mele

Schimbarea trebuie să fie în noi

Comportamentul general al poporului român cred că ar putea fi un bun material de studiu pentru psihologia maselor, românii fiind probabil nația cel mai ușor de “deraiat” de la țel, din drumul lor spre țintă.

Nu vreau să iau poziția judecătorului, sunt suficienți “judecători avizați” în online, iar rădăcina acestui comportament este una adânc înfiptă în istorie și timp, așa că e departe de mine orice intenție de a critica.

Am spus-o de multe ori, suntem o generație privilegiată. Suntem cei care au fost martori (mai mult sau mai puțin implicați) ai celor mai rapide evenimente politice, sociale și tehnologice.

Iar acum am avut ocazia să fim martorii unei a doua revoluții românești, pentru că am avut parte de o revoluție săptămâna trecută… una care a durat trei zile, dar… revoluție îi rămâne numele.

La fel ca în 1989 la Timișoara, a fost nevoie de un eveniment cu puternic impact emoțional ca să scoată românii din dezmorțeală, să-i scoată din casele și confortul personal și să-i facă să realizeze cât sunt de puternici atunci când se raliază unui scop comun (ăsta e cred coșmarul oricărui stat – puterea colectivă a propriului popor).

De data asta, ironic sau nu, a fost nevoie de nenorocirea din Colectiv pentru ca românii să acționeze în colectiv.

Așadar am “supraviețuit” și celei de-a doua revoluții române, am fost și ne-am strigat păsurile, apoi viața a intrat în normal…

Ce s-a schimbat? În afară de guvern? Mi-ar plăcea să cred că mai mult decât guvernul, această revoluție a schimbat mentalitatea… colectivă.

Tot ce-mi doresc este ca aceste schimbări de mentalitate să fie de lungă durată, pentru că doar așa vom putea, în sfârșit evolua. Și odată cu evoluția noastră, putem deveni părinți mai buni și mai responsabili pentru copiii noștri.

O altă ironie-mi pare că acum sloganul folosit de Iohannis la alegerile de anul trecut (cu România lucrului bine făcut) pare să fi fost asumat de oameni, fiecare dintre noi simțind că trebuie să ne “curățăm” de mentalitățile și obiceiurile care au dus până la urmă la moartea unor suflete nevinovate.

Foto de Paul Cozighian, în imagine Cristina A. Dan
Foto de Paul Cozighian, în imagine Cristina A. Dan

Mulți dintre cei cu care am interacționat în ultima săptămână sunt hotărâți să schimbe ceva în ei în primul rând și abia apoi să aștepte schimbări din partea societății sau a statului. Și ăsta e indiscutabil, un lucru bun.

Cât despre stat și politicieni… din partea asta nu trebuie să ne așteptăm la schimbări.

Dacă mi-ar cere cineva să aleg o singură frază care să reprezinte unul din subiectele principale ale celor care vor să ne țină pe loc, prin care vor să ne facă să renunțăm la evoluția personală (din motive evidente) ar fi întrebarea (oarecum stupidă): “Bine, dați-i pe ăștia jos, dar pe cine vreți să puneți în locul lor?”.

Ei bine, asta e de departe întrebare de manual (manual de manipulare bineînțeles – rostul repetitivității ei fiind doar dezbinarea și deturnarea atenției de la subiectul adevărat al propoziției).

Răspunul corect după mine la această întrebare este “Tot pe ei”.

Da, România nu are politicieni. Nici nu ar avea cum să aibă, pentru că în 25 de ani (ani în care nimeni nu și-a dorit să își asume asta) nu poți crește, nu poți forma un politician.

Ultimii politicieni adevărați au fost regretații Copos și Rațiu. Singurul om în viață cu stofă de politician este (din păcate pentru noi toți) Iliescu.

Actualii politicieni (din toate partidele) trebuie (conform bancului) schimbați des, ca pamperșii, fix din aceleași motive.

Asta până când dintre ei se vor elimina japițele și vor rămâne doar cei făcuți pentru meseria asta.

Așa că da, nu avem alternative. Trebuie să rămânem cu acești politicieni dar acum, treziți fiind din somnul ăsta indus, trebuie să renunțăm să fim spectatorii de tribuna a doua, ăia care pleacă acasă dacă văd că echipa nu joacă. Acum trebuie (și am demonstrat săptămâna trecută că putem) să fim ăia din galerie (nu neapărat ăia de căutau motiv de bătaie la Universitate), trebuie să fim vigilenți și vocali.

Bine ar fi (deși cred că va rămâne la nivel de utopie pentru încă ceva timp) să se aplice rezultatul acelui referendum în care i-am trimis la plimbare și să rămânem cu un parlament redus, cu o singură cameră… visul meu personal e un parlament clonat după cel suedez, cu parlamentari care să aibă aceleași drepturi și care să muncească într-un mod total transparent, sub atenta supraveghere a societății civile.

Trebuie să învățăm să ne implicăm și să amendăm imediat orice tentativă de derapaj.

Avem pentru asta și o armă pe care părinții noștri nu au avut-o în 89′, rețelele sociale (cu rol principal de anti-socializare în viață reală), rețele care ne ajută să ne organizăm, să identificăm problemele mai ușor și să acționăm. Pentru că a trecut timpul statului și înjuratului în fața televizorului, este momentul acțiunii.

Și nu, soluția nu este (sau cel puțin pentru mine) neapărat să ne implicăm în politică, să devenim politicieni (deși probabil există tineri capabili și dornici să-și facă o carieră în acest domeniu), ci să îi filtrăm, dresăm și să-i șlefuim pe cei care se încumetă să intre în această meserie.

Pentru că până la urmă, și politicienii sunt niște “prestatori de servicii”. Dacă dăm peste un doctor slab pregătit sau șpăgar suntem în stare foarte ușor să găsim resursele pentru a-l “ucide” online.

Și de multe ori prin “share și re-share” se întâmplă ca informația să ajungă la urechile cui trebuie, iar el (vinovatul) să primească ce merită.

Pentru că dacă nu începem să fim treji și atenți vom continua să fim acei zombie biropați care se mulțumesc doar să-și mormăie în barbă, care preferă să nu meargă să voteze, sau care se declară sătui, dar care, la final pică în jocul făcut de actualele așa-zise partide, joc prin care noi oamenii de rând suntem doar o masă de manevră întru îndeplinirea scopurilor unor grupuri organizate, grupuri care servesc doar unor interese meschine și mafioate.

Dar cu noi, mâna asta de oameni care ne-am trezit, politica poate ajunge acolo unde îi e locul iar noi putem ajunge în sfârșit să fim scopul ei.

E timpul să participăm la viața cetății pentru că doar așa vom ajunge să câștigăm experiența socială necesară îndreptării lucrurilor spre normalitate.

Am pierdut deja 25 de ani. Nu trebuie să mai riscăm să lăsăm pe umerii copiilor noștri greșelile inerente ale “curbei cunoașterii”. Asta putem face pentru ei acum.

Categories
Animalicus politicus De-ale mele

Șah și mat.

Imaginați-vă că participați la o cursă de ciclism. Conform tuturor indicatorilor aveți cel mai bun timp, cel mai puternic psihic, ultima căzătură în grup a avut loc fix în spatele vostru și i-a implicat pe principalii favoriți, ați surprins deja pe toată lumea când ați prins evadarea, iar acum cu 4 km înainte de final conduceți detașat cursa și cel mai apropiat adversar este la un minut în spate. Cadența e susținută, tot corpul răspunde bine, mai este o curbă și apoi gata, finalul la câteva pedale. Este o cursă câștigată. Sună bine nu-i așa? Ei bine și când intrați în ultima curbă cu fermoarul deja încheiat frumos, cu transpirația ștearsă de pe frunte și cu zâmbetul pe față… se întâmplă. Roata spate fuge, a alunecat pe ceva… pe ce? nu știți dar pierdeți controlul și în mai puțin de o secundă simțiți cum asfaltul își ia tributul de piele. Simțiți cum vă arde piciorul, vă uitați și vedeți că pe fesă, picior și cot aveți ceva roșu care nu e echipamentul. Dar aveți un avans. Vreți să vă ridicați și să continuați cursa. Bicicleta pare a fi ok. Trebuie câștigată cursa asta. Însă corpul nu mai ascultă…. și înainte să vă pierdeți cunoștința mai apucați să vedeți cum plutonul trece linia aia de finish care e la doar câțiva metri în față…

Sună tragic? Da.

Însă tragedia este că într-o situație asemănătoare ne aflăm noi românii acum.

Cine ne-a tras preșul de sub picioare? Președintele Iohannis, într-un gest de mare “meseriaș”… Or dormi consilierii săi, dar și când se trezește câte unul ne dă șah și mat pe mutarea noastră.

Nu, NU sunt pesimist.

Dar dacă credeți că decizia asta de a implica societatea civilă și “vocea străzii” în consultările pentru noul premier a fost luată pentru binele nostru… vă înșelați. De fapt, nici nu ar trebui să existe o grabă, o presiune pentru alegerea unui nou guvern, însă vom vedea mai mult ca sigur în scurt timp o mulțime de motive “întemeiate” pentru a grăbi lucrurile (nu cred că trec 48 de ore până vom auzi primii “analiști” plângând pe la latrine că riscăm să rămânem fără fianțări, fără bani europeni (că ex-prim-sinistru Ponta s-a dovedit vreun magnet pentru fondurile europene)… sau mai știu eu ce năzbâtii de-ale lor.

Dacă ceva a funcționat conform planului pe termen scurt și mediu din 1990 încoace a fost procesul de adormire a societății civile. Ducerea în derizoriu a oricărei încercări de a trezi națiunea și damnarea celor care ar fi încercat acest lucru.

De ce credeți că în toți acești ani, românii de afară au fost cei care încercau să ne trezească din pumni și au fost atât de huliți (și încă se mai încearcă aruncarea unei imagini nasoale asupra lor chiar și acum)?

Nu pentru că au descoperit acolo vinurile scumpe și au uitat gustul mămăligii (cum se reproșa acum aproape un an).

Ci pentru că ei odată rupți de aici, aveau imaginea panoramică. Aici, cu vălul pe față, cu o presă manipulatoare și manelizato/telenovelizată, ce imagine am avut non-stop în jurul nostru?

Ce forme de exercițiu social cunoașteți? Cei care ați terminat școlile după 1990, ce forme de exercițiu social vă amințiți să vă fi fost predate și mai ales ce forme de exercițiu social ați pus în practică?

Și mai important decât asta, mai este o întrebare pe care nimeni nu și-o adresează încă… Credeți că București înseamnă România? Credeți că problemele voastre punctuale de azi se regăsesc în Fierbinți Târg (că tot e la modă numele ăsta)?

Ei bine ați fi surprinși să aflați că multe din lucrurile care aici par a fi… clare și transparente, în afara orașelor mari capătă o altă nuanță… nuanță mai mult sau mai puțin diferită de cea din marile orașe, în funcție de multe, multe alte lucruri… lucruri la care probabil nu vă gândiți.

Urcați în mașina proprie, ieșiți din oraș și în primul sat aflat la 35km distanță opriți și întrebați prima femeie în vârstă (și cu drept de vot) dacă știe cine sunt Varujan Pambuccian, Tudor Chirilă, Gheorghe Piperea sau Nicolae Victor Zamfir.

Dacă vă surprind răspunsurile spuneți-mi și mie vă rog frumos.

Dar să revenim la subiectul discuției – societatea civilă și mesajul președintelui.

Această voce a societății civile trebuie dusă la Cotroceni într-o formă organizată. Ori singurele instrumente care pot face asta sunt ONG-urile. Încrederea românilor în ONG-uri (și de multe ori pe bună dreptate) “tinde asimptotic către zero” ca să citez un fost ministru de interne.

Datorită mediului de hazna în care ne-am complăcut în ultimii 25 de ani, să găsești o formă de reprezentare, o asociere de ONG-uri care să răspundă așteptărilor majorității e la fel de probabil cu a găsi porumb pe lună.

Iar consilierii lui Iohannis știu bine asta, pentru că altfel nu lansau ideea.

De asta spun că ne-am luat șah și mat. Pentru că ceea ce pare a fi o disponibilitate la a asculta vocea străzii este de fapt o palmă peste gura societății, peste gura străzii.

Opțiunile sunt două și simple… ori se vor duce acolo niște oameni care au cu totul altă agendă (nu de a reprezenta de fapt vocea străzii), ori vor ajunge unii din stradă, însă suficient de incoerenți pentru a fi luați în seamă și care la final nu vor ști ce i-a lovit.

Chiar ieri comentam cu doi cunoscuți pe marginea articolului “Cu ce mandat iesim in seara asta” scris de Mîndruță comentarii care au ajuns și la subiectul societate civilă și reprezentanți ai ei…. și nu pot să nu-mi amintesc o frază enunțată de Laurențiu: “Coerenţa depinde şi de experienţă, iar în România nu există suficientă experienţă în ceea ce priveşte implicarea societăţii în viaţa cetăţii, de aici cercul vicios.

Asta este ceea ce ne lipsește… experiența. În față așa numiților politicieni actuali noi avem un handicap de 25 de ani de experiență lipsă. Care momentan e înlocuită de dorință de schimbare și puterea/presiunea străzii, a celor mulți.

Foto: @HotNews Facebook
Foto: @HotNews Facebook page

Dacă se reușește menținerea acestei presiuni a celor mulți la o cotă ridicată și se resping încercările de dezbinare și/sau minimalizare a presiunii (chiar și prin asfel de îndemnuri prietenești de a participa la discuțiile pentru alegerea guvernului), avem mari șanse să pierdem și lupta asta. Și vom avea din păcate nevoie de alt șoc pentru a ne trezi sau chiar de o altă generație, și nu cred că vrem să lăsăm lupta asta pe umerii copiilor noștri atâta timp cât avem o șansă de a schimba noi ceva, în primul rând la noi, în noi…

via Facebook.
via Facebook.

Așadar, păstrați presiunea, fiți în continuare vocali, pentru că (așa cum bine scrie pe pancardele din Piața Universității) #tăcereaucide iar #coruptiaucide și mai dihai.