Șah și mat.

Imaginați-vă că participați la o cursă de ciclism. Conform tuturor indicatorilor aveți cel mai bun timp, cel mai puternic psihic, ultima căzătură în grup a avut loc fix în spatele vostru și i-a implicat pe principalii favoriți, ați surprins deja pe toată lumea când ați prins evadarea, iar acum cu 4 km înainte de final conduceți detașat cursa și cel mai apropiat adversar este la un minut în spate. Cadența e susținută, tot corpul răspunde bine, mai este o curbă și apoi gata, finalul la câteva pedale. Este o cursă câștigată. Sună bine nu-i așa? Ei bine și când intrați în ultima curbă cu fermoarul deja încheiat frumos, cu transpirația ștearsă de pe frunte și cu zâmbetul pe față… se întâmplă. Roata spate fuge, a alunecat pe ceva… pe ce? nu știți dar pierdeți controlul și în mai puțin de o secundă simțiți cum asfaltul își ia tributul de piele. Simțiți cum vă arde piciorul, vă uitați și vedeți că pe fesă, picior și cot aveți ceva roșu care nu e echipamentul. Dar aveți un avans. Vreți să vă ridicați și să continuați cursa. Bicicleta pare a fi ok. Trebuie câștigată cursa asta. Însă corpul nu mai ascultă…. și înainte să vă pierdeți cunoștința mai apucați să vedeți cum plutonul trece linia aia de finish care e la doar câțiva metri în față…

Sună tragic? Da.

Însă tragedia este că într-o situație asemănătoare ne aflăm noi românii acum.

Cine ne-a tras preșul de sub picioare? Președintele Iohannis, într-un gest de mare “meseriaș”… Or dormi consilierii săi, dar și când se trezește câte unul ne dă șah și mat pe mutarea noastră.

Nu, NU sunt pesimist.

Dar dacă credeți că decizia asta de a implica societatea civilă și “vocea străzii” în consultările pentru noul premier a fost luată pentru binele nostru… vă înșelați. De fapt, nici nu ar trebui să existe o grabă, o presiune pentru alegerea unui nou guvern, însă vom vedea mai mult ca sigur în scurt timp o mulțime de motive “întemeiate” pentru a grăbi lucrurile (nu cred că trec 48 de ore până vom auzi primii “analiști” plângând pe la latrine că riscăm să rămânem fără fianțări, fără bani europeni (că ex-prim-sinistru Ponta s-a dovedit vreun magnet pentru fondurile europene)… sau mai știu eu ce năzbâtii de-ale lor.

Dacă ceva a funcționat conform planului pe termen scurt și mediu din 1990 încoace a fost procesul de adormire a societății civile. Ducerea în derizoriu a oricărei încercări de a trezi națiunea și damnarea celor care ar fi încercat acest lucru.

De ce credeți că în toți acești ani, românii de afară au fost cei care încercau să ne trezească din pumni și au fost atât de huliți (și încă se mai încearcă aruncarea unei imagini nasoale asupra lor chiar și acum)?

Nu pentru că au descoperit acolo vinurile scumpe și au uitat gustul mămăligii (cum se reproșa acum aproape un an).

Ci pentru că ei odată rupți de aici, aveau imaginea panoramică. Aici, cu vălul pe față, cu o presă manipulatoare și manelizato/telenovelizată, ce imagine am avut non-stop în jurul nostru?

Ce forme de exercițiu social cunoașteți? Cei care ați terminat școlile după 1990, ce forme de exercițiu social vă amințiți să vă fi fost predate și mai ales ce forme de exercițiu social ați pus în practică?

Și mai important decât asta, mai este o întrebare pe care nimeni nu și-o adresează încă… Credeți că București înseamnă România? Credeți că problemele voastre punctuale de azi se regăsesc în Fierbinți Târg (că tot e la modă numele ăsta)?

Ei bine ați fi surprinși să aflați că multe din lucrurile care aici par a fi… clare și transparente, în afara orașelor mari capătă o altă nuanță… nuanță mai mult sau mai puțin diferită de cea din marile orașe, în funcție de multe, multe alte lucruri… lucruri la care probabil nu vă gândiți.

Urcați în mașina proprie, ieșiți din oraș și în primul sat aflat la 35km distanță opriți și întrebați prima femeie în vârstă (și cu drept de vot) dacă știe cine sunt Varujan Pambuccian, Tudor Chirilă, Gheorghe Piperea sau Nicolae Victor Zamfir.

Dacă vă surprind răspunsurile spuneți-mi și mie vă rog frumos.

Dar să revenim la subiectul discuției – societatea civilă și mesajul președintelui.

Această voce a societății civile trebuie dusă la Cotroceni într-o formă organizată. Ori singurele instrumente care pot face asta sunt ONG-urile. Încrederea românilor în ONG-uri (și de multe ori pe bună dreptate) “tinde asimptotic către zero” ca să citez un fost ministru de interne.

Datorită mediului de hazna în care ne-am complăcut în ultimii 25 de ani, să găsești o formă de reprezentare, o asociere de ONG-uri care să răspundă așteptărilor majorității e la fel de probabil cu a găsi porumb pe lună.

Iar consilierii lui Iohannis știu bine asta, pentru că altfel nu lansau ideea.

De asta spun că ne-am luat șah și mat. Pentru că ceea ce pare a fi o disponibilitate la a asculta vocea străzii este de fapt o palmă peste gura societății, peste gura străzii.

Opțiunile sunt două și simple… ori se vor duce acolo niște oameni care au cu totul altă agendă (nu de a reprezenta de fapt vocea străzii), ori vor ajunge unii din stradă, însă suficient de incoerenți pentru a fi luați în seamă și care la final nu vor ști ce i-a lovit.

Chiar ieri comentam cu doi cunoscuți pe marginea articolului “Cu ce mandat iesim in seara asta” scris de Mîndruță comentarii care au ajuns și la subiectul societate civilă și reprezentanți ai ei…. și nu pot să nu-mi amintesc o frază enunțată de Laurențiu: “Coerenţa depinde şi de experienţă, iar în România nu există suficientă experienţă în ceea ce priveşte implicarea societăţii în viaţa cetăţii, de aici cercul vicios.

Asta este ceea ce ne lipsește… experiența. În față așa numiților politicieni actuali noi avem un handicap de 25 de ani de experiență lipsă. Care momentan e înlocuită de dorință de schimbare și puterea/presiunea străzii, a celor mulți.

Foto: @HotNews Facebook
Foto: @HotNews Facebook page

Dacă se reușește menținerea acestei presiuni a celor mulți la o cotă ridicată și se resping încercările de dezbinare și/sau minimalizare a presiunii (chiar și prin asfel de îndemnuri prietenești de a participa la discuțiile pentru alegerea guvernului), avem mari șanse să pierdem și lupta asta. Și vom avea din păcate nevoie de alt șoc pentru a ne trezi sau chiar de o altă generație, și nu cred că vrem să lăsăm lupta asta pe umerii copiilor noștri atâta timp cât avem o șansă de a schimba noi ceva, în primul rând la noi, în noi…

via Facebook.
via Facebook.

Așadar, păstrați presiunea, fiți în continuare vocali, pentru că (așa cum bine scrie pe pancardele din Piața Universității) #tăcereaucide iar #coruptiaucide și mai dihai.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: