All posts by alex

Limitarea este doar o percepție

Încep prin a spune că titlul ăsta nu-mi aparține. El este numele unui filmuleț de vreo 5 minute care face parte din campania “Vezi dincolo de limite” a celor de la Dolce Sport.

Dar nici despre campanie nu vreau să vorbesc ci despre omul despre care e vorba în film.

Limitarea este doar perceptie from Smile Media on Vimeo.

Ei bine, Florin Georgescu este unul din cei mai mișto oameni pe care am avut ocazia să-i cunosc când am început să particip pe la evenimente dedicate bicicletei.

Atunci când Florin începe să-ți povestească despre locurile prin care l-au dus pedalele bicicletei, rămâi fără vorbe și tot ce mai poți face e să-ți închizi ochii și să încerci să-ți imaginezi minunătiile pe care le-a văzut. Când îți povestește de dealurile transilvănene, simți mirosul fânului și auzi talăngile animalelor, simți efortul urcărilor și plăcerea coborârilor sinuase.

Felul în care-ți explică traseele te face să-ți dorești doar să poți sări în șa și să pleci pe aceleași drumuri.

Iar felul în care-ți povestește experiența drumului de la Arad la Londra pe care l-a făcut anul trecut… te lasă cu berea-n mână visând la momentele în care după un deal, vezi castelul “Nuștiucaredeacumdouăsutedeani”.

Atunci când Geo mi l-a prezentat pe Florin, acesta din urmă m-a salutat ca și cum ne-am fi cunoscut de o mulțime de ani cu un “Mă bucur să te văd” care mi-a rămas lipit de suflet.

Am tot vorbit de lucrurile și locurile minunate pe care le-a văzut Florin Georgescu din șaua bicicletei. Dar cei care nu-l cunosc, ar trebui să știe că Florin suferă de o deficiență senzorială, adică, mai pe românește… Florin e nevăzător. Inima sa, urechile și mâinile sale văd într-un fel în care noi ceilalți (în marea majoritate) nu putem vedea. Bicicleta sa este un tandem, tandem pe care merge în sincron (că asta e pentru mine mersul pe tandem) cu Alex. Alex este cel care are grijă ca totul să decurgă bine. El este cel care-i povestește (în felul său unic) tot ceea ce vede pe traseu.

Mersul pe tandem între noi fie vorba nu e deloc ușor, sincronizarea și efortul distribuit în mod egal fiind baza de la care se pleacă într-o călătorie.

De fiecare dată, după ce am avut norocul să stau de vorbă cu el, am plecat încârcat cu o doză de optimism și o bucurie în suflet cum rar mi se întâmplă.

Și pentru că inima sa mare nu bate doar pentru el, Florin Georgescu a pus bazele unei asociații care-și propune să ajute și să aducă împreună persoanele cu dizabilități alături de cele fără dizabilități. Asociația se numește (cum altfel) “Tandem” iar modul principal în care Asociația Tandem își propune să ajungă la rezultatul de care vorbeam este prin încurajarea activităților sportive practicate în echipe mixte, formate din persoane cu dizabilități și persoane fără dizabilități.

Sunt convins că Florin va reuși să realizeze multe lucruri cu acest proiect și sunt convins că va aduce acea schimbare de mentalitate față de persoanele cu dizabilități, schimbare de care este nevoie în societatea noastră.

 

L.E.

Pentru a spori vizibilitatea acestui articol și în speranța că asta va ajuta Asociația Tandem am adăugat acest articol în campania Adevarata valoare sta in lucrurile simple! Această campanie este susținută de Cosmote.

COSMOTE Romania revoluționează telefonia mobilă prin introducerea unui nou portofoliu de abonamente, mai simplu, al cărui fundament este inovația prin simplitate și comunicare nelimitată. Mai multe detalii despre oferta găsești pe free.cosmote.ro, iar despre concurs accesănd free.cosmote.ro/bursa.

Lecția de vangheleromâneză de la Microsoft

Cum se obține ele, care este, componentele? Asta e întrebarea! Răspunsul vine în vangheleromâneză.

Așa aflăm că ele, componentele (că e sub 50, de fapt e 6… versiunea 6) se obține “dă aiși”

romgleza1

 

Mă gândeam că la tranșa aia de bani ceruți de la FMI pentru a plăti factura de licențe la Microsoft al nostru primsinistru ar putea pluseze (că doar nu dă de la el) și să trimită un profesor de română la Microsoft…

Ci vediamo a Belfast in 2014

Turul Italiei – Il Giro d’Italia 2014 va avea startul în Belfast pe 9 mai 2014.

Giro promite să rămână o luptă frumoasă, grea și spectaculoasă. La Milano are acum loc prezentarea completă a Turului.

În această ediție vom vedea mai multe etape dedicate memoriei “Piratului” – Marco Pantani, de la a cărui trecere în neființă se vor împlini 10 ani.

De asemenea, vom vedea o etapă dedicată lui Bartali.

Mai jos filmul de prezentare a Giro 2014.

 

 

Ce vom vedea în 2014 – Zoncolan, Stelvio și contratimp în țara vinurilor.

Oricum, față de anii trecuți ni se repetă că Giro din 2014 va fi un tur “uman”.

Unii oameni au învățat de la albine

Cautând ceva documentație și scule apicole am găsit descoperit site-ul unei afaceri de familie, din Satu Mare (pe numele lor Săbăduș), care de vreo patru ani se încăpățânează să ne îndulcească viața – “Miere Săbăduș“.

Mi-a făcut plăcere să citesc toate postările de pe blogul lor încă de prin 2011 și pot spune că este probabil prima surpriză plăcută pe toamna asta.

Prețurile produselor sunt oarecum “în piață” comparativ cu ceea ce am văzut prin magazinele și piețele din București, însă cumva faptul că rezistă în această industrie de atâta timp mă face să acord un bonus de încredere în privința calității produselor lor.

Ia dacă vorbim de oferta lor de produse, pot spune că m-au dat gata. Dacă de obicei producătorii autohtoni se rezumă (perfect motivat și de înțeles datorită volumului mare de muncă) la o ofertă de 4-5 produse, la Miere Săbăduș am găsit pe lângă miere și produsele obținute direct – energizant 100% natural, tinctura de propolis, sirop de catina cu miere, sirop de afine cu miere si sirop de coacaze negre cu miere. Toate astea arată că familia asta ori are foarte mulți membri și foarte dedicați, ori o foarte mare putere de muncă (pentru cei care nu știu, viața apicultorilor este stabilită de albine… nu invers) și o dedicație extraordinară pentru acest domeniu.

Nu îi cunosc personal, deși tind să-mi promit să-i caut la Body Mind Spirit Festival unde vor fi prezenți săptămâna viitoare, dar ce știu cu siguranță este că astfel de oameni mă motivează.
Aceștia sunt oameni care au învățat de la albine cum să muncească și să fie productivi și merită aprecierea noastră.

BIOS-uri idioade vs LVM = timp pierdut, nervi și mulți morcovi….

Se pare că uneori, după ce reușesc să rezolv unele probleme, mintea mea izolează (șterge sau ce-o face ea) evenimentul… și din păcate (uneori) soluția găsită.

Pe tiparul acesta, zilele trecute când un coleg a venit cu un harddisk bușit am stat și am dat cu presupusul mai bine de o oră până când am găsit rezolvarea.

Problema era că acel hard fusese introdus într-o mașină (mai veche) al cărei BIOS a hotărât că SATA trebuie tratat ca RAID. Drept pentru care a bușit partiția. Cum discul era inițial era LVM, de aici start distracție.

Acum câteva luni am avut parte de o distracție similară, când unul din serverele unui client a cedat iar când a sosit serverul nou, discul vechi nu a mai putut fi folosit dar după cum ziceam, memoria mea se dovedește a fi scurtă, scurtă…

Dar, revenind la cazul acesta, după ce am reușit să refac sistemul de fișiere cu Testdisk, am obținut doar mesajul de oroare atunci când încercam să montez partiția cu pricina:

mount: unknown filesystem type 'LVM2_member'

Fdisk-ul afișa corect partițiile și sistemul însă de pomană.

După înjurături și căutări care în marea majoritate îmi întorceau răspunsuri de tipul “formatează și pune din backup” am (re)găsit soluția salvatoare… și mi s-au activat senzorii

Am instalat lvm2, apoi cu un lvmdiskscan am obținut lista partițiilor:

# lvmdiskscan
/dev/ram0 [ 62.50 MB]
/dev/ram1 [ 62.50 MB]
/dev/hda1 [ 101.94 MB]
/dev/sda1 [ 39.19 MB]
/dev/ram2 [ 62.50 MB]
/dev/hda2 [ 485.58 GB] LVM physical volume
/dev/sda2 [ 2.01 GB]
/dev/ram3 [ 62.50 MB]
/dev/sda3 [ 60.00 GB]
/dev/ram4 [ 62.50 MB]
/dev/sda4 [ 86.96 GB]
/dev/ram5 [ 62.50 MB]
/dev/ram6 [ 62.50 MB]
/dev/ram7 [ 62.50 MB]
/dev/ram8 [ 62.50 MB]
/dev/ram9 [ 62.50 MB]
/dev/ram10 [ 62.50 MB]
/dev/ram11 [ 62.50 MB]
/dev/ram12 [ 62.50 MB]
/dev/ram13 [ 62.50 MB]
/dev/ram14 [ 62.50 MB]
/dev/ram15 [ 62.50 MB]
0 disks
21 partitions
0 LVM physical volume whole disks
1 LVM physical volume

După care, cu lvmdisplay, am obținut numele volumului

# lvmdiskscan
lvdisplay
--- Logical volume ---
LV Name /dev/VolGroup00/LogVol00
VG Name VolGroup00
LV UUID xxxxxxxxx

și toate celelalte componente ale sale.

Cu toate astea și încercarea de a monta volumul folosind numele a fost un eșec.

# mount /dev/VolGroup00/LogVol00 /mnt/tempdisk/
mount: special device /dev/VolGroup00/LogVol00 does not exist

La scanare am văzut că statusul e inactiv:

# lvscan
inactive '/dev/VolGroup00/LogVol00' [485.58 GB] inherit
inactive '/dev/VolGroup00/LogVol01' [14.42 GB] inherit

Apoi, mulțumită unui “pățit”  am găsit soluția:

# modprobe dm-mod
# vgchange -ay
# lvscan
ACTIVE '/dev/VolGroup00/LogVol00' [485.58 GB] inherit
ACTIVE '/dev/VolGroup00/LogVol01' [14.42 GB] inherit
# mount /dev/VolGroup00/LogVol00 /mnt/tempdisk

Și am făcut un om fericit că-și poate accesa datele de pe discul cu pricina.

Vise (tehnologice) devenite realitate.

Acum vreo 10-15 ani, să-ți iei un laptop nou era o adevărată aventură. Și probabil o mișcare greșită din punct de vedere economic, susținută doar de plăcerea de a “da bine la întâlniri”.

Puterea de procesare redusă, plăcile video mediocre, memoria RAM oarecum limitată și nu în ultimul rând autonomia bateriei și greutatea făceau din laptop o fiță grea, scumpă și enervantă.

Acum în 2013 putem vedea că desktopul e aproape mort, dar nici laptopul nu e departe, tabletele vin din urmă cu viteză.

Însă, dacă pentru trecerea de la desktop la laptop am avut nevoie de 10 ani, e posibil ca de la laptop la tabletă, datorită dezvoltării rapide a acestora din urmă, s-ar putea să trecem în maxim 5 ani.

Uitându-mă la ce ne mai propun producătorii, mai că aș zice că laptopul va încerca să rămână o perioadă în piață prin dezvoltarea tehnologiilor de tip “Leap Motion”. Pe de altă parte, văd că deșteptofoanele au tendința de a deveni ori foarte mari (Note) ori foarte mici și ascunse în ceasuri, ochelari etc.

Dacă combinăm tendințele acestea, nu m-ar mira ca peste vreo 10 ani să vedem oamenii pe stradă cu ochelarii Samsung sau CuJingCi (ce firme s-or mai ridica până atunci) pe nas gesticulând într-un mod (doar) de ei înțeles…

Distractiv va fi probabil să se întâmple lucrul ăsta în autobuz :D. Să vezi o grămadă de oameni dându-și palme involuntar, fiecare încercând să-și deschidă vreun email sau să asculte piesa următoare (din clăud).

Ne așteaptă vremuri interesante…

Fotografie preluată de la ZDNet

Ubuntucicleta, noul meu căluț credincios.

De când genunchii mei au hotărât să își bată joc de mine (și nu le găsesc ac de cojoc) bicicleta a devenit un vis frumos. Un vis pe care sper să-l transform în realitate cât mai curând.

Însă odată cu problema medicală, a venit și problema deplasărilor din punctul A în punctul B.

Nu că ar fi mari variațiuni pe temă, eu fiind așa cum am mai spus, un biropat. Dar, de la pat la birou și înapoi în pat, trebuie să mă deplasez cumva. Am avut o (singură, e adevărat) încercare să merg cu mașina…. dar mi-a trecut repede-repede (când parcurgi 7-8 km cât am eu până la muncă într-o oră și plătești – dacă găsești – 10 lei parcarea îți trece). Varianta metrou e câștigătoare doar pe timp de iarnă, însă vara chiar nu-mi dă ghes inima să “mă dau” pe sub pământ.

Așa că inițial am luat un scuter. Frumos, roșu, italienesc, modificat… superb…. dar probabil așa au considerat și cei care mi l-au furat după doar 2 luni.

Pe de altă parte, obișnuit cu libertatea de mișcare pe care ți-o oferă două roți… nu puteam sta departe… și… am trecut la motocicletă.

În semn de respect pentru Ubuntuțicla (au trecut patru ani și încă mi-e dor de ea) motocicleta mea se numește Ubuntucicleta. Sper să-și poarte încă mulți kilometri stickerul Ubuntu (și cele Rammstein de asemenea) pe drumurile (și în afara lor) patriei…

Avem împreună doar câteva mii de kilometri, nu multe dar sper să vedem împreună multe locuri faine.

Conectarea la o mașină Ubuntu prin RDP

Se făcu’ că prin conjucția unor planete (nu știu care) o companie ia hotărârea să renunțe la folosirea Windows pe computerele din anumite departamente. O decizie salutară… care însă a născut o problemă: cum se mai pot face conexiuni la distanță pe acele mașini, de pe stațiile de lucru care încă rulează Windows, fără a instala pe acestea din urmă nici o aplicație suplimentară.
Pam, pam… temă de casă.
După momentul Kodak… am propus soluția RDP prin VNC :D… toată lumea a fost fericită… amu’ rămâne doar să fie pusă în practică… iar cum în spatele meu nu era nimeni caruia să-i “pasez pisica”… am suflecat mânecile de la maiou și… am purces la căutări.
Din fericire, soluția există și culmea… mai și funcționează… așa că, pentru nemurirea informațiunii (vorba volant):
În primul rând, soluția funcționează pe Ubuntu 12.04 (adică pe versiunea asta am testat, e posibil să funcționeze și pe altele însă… eu nu știe).

Prima dată trebuie permis accesul remote:
– Click pe dash, scris “desktop” și clic pe “Desktop Sharing” iar apoi se bifează prima opțiune “Allow other users to view your desktop”. Clic pe “Close”.
desktopsharing

În momentul acesta, în teorie “vino”  este instalat și are o configurație de bază.

Amu’ e momentul instalării xrdp

$ sudo apt-get update && sudo apt-get --no-install-recommends install xrdp 

Partea cu –no-install-recommends nu am știut-o la început și m-am trezit cu o căruță de lucruri care au făcut să nu-mi funcționească conexiunea…
Pe parcursul instalării trebuie citit cu atenție ce “varsă” terminalul și nu în ultimul rând, cheile sunt generate corect și salvate corespunzător.

Acum trebuie să configurăm vino:

$ sudo vi /usr/share/applications/vino-preferences.desktop 

Aici trebuie comentată linia
OnlyShowIn=GNOME;

Salvat/închis.

Iar apoi, trebuie să-i spunem și xrdp-ului că trebuie să lucre prin vncc

$ sudo vi /etc/xrdp/xrdp.ini 

În care trebuie să rămână doar:

[globals]
bitmap_cache=yes
bitmap_compression=yes
port=3389
crypt_level=low
channel_code=1

[xrdp1]
name=RDP2VINO
lib=libvnc.so
username=ask
password=ask
ip=127.0.0.1
port=5900

Salvat, închis și restartat serviciul

$ sudo service xrdp restart 

În mod normal, atât ar trebui să fie suficient pentru a putea folosi clientul de Remote Desktop din Windows pentru a efectua o conexiune la o stație Ubuntu.

În cazul în care nu e ziua aceea norocoasă și conexiunea nu se întâmplă… ar mai fi de gâdilat:

De exemplu, dacă după conectare apare doar un desktop gol (cum am avut eu nenorocul pe 2 stații de lucru) trebuie forțat xrdp să folosească ubuntu-2D (sau gnome-fallback) ca environment pentru desktop.
Pentru a face asta, trebuie creeat în directorul utilizatorului, un fișier pe numele lui .xsession care să conțină:

gnome-session –session=ubuntu-2d 

În cazul meu asta fost suficient pentru a face lucrurile să funcționeze conform cerinței.

© 2009-2019 Alex. Burlacu
%d bloggers like this: