Din nou pe Transfăgărășan

A fost să fie și a doua plimbare pe Transfăgărășan.
A trecut o săptămână de atunci, săptămână în care m-am ferit să scriu despre asta pentru a fi sigur că nu voi face o expunere prea subiectivă.
După cum zicea Anton Duma deunăzi, Transfăgărășanul a ajuns să fie Mecca bicicliștilor din România. Are dreptate Anton… întotdeauna știe ce spune 🙂
Am făcut acest traseu de nenumărate ori cu mașina, cu autocarul și mi s-a părut incredibil. Să-l faci la pas sau cu bicicleta… îți dă o stare care depășește  cu mult orice așteptări. În primul rând pentru că doar așa poți admira de aproape splendoarea muntelui. Doar la pas, sau pe bicicletă poți să simți ceea îți oferă fiecare metru pe care-l urci. Auzi fiecare pârâu, auzi sunetul naturii… neîntrerupt decât de manele și motoare turate…. dacă alegi să faci această plimbare la sfârșitul săptămânii… Pentru că Transfăgărășanul a ajuns să fie și un fel de  Dorobanți 2. Un loc unde să-ți etalezi șlapii D&G și ochelarii de soare cei noi ieșit pe trapa “gipului” sau pe ferestrele Loganului.
Dar, lăsând toate astea la o parte senzația trebuie încercată. La începutul lunii, cu ocazia întâlnirii anuale a forumiștilor de pe ciclism.ro am avut ocazia unei urcări dinspre nord, plecând de lângă Cîrțișoara. Acum am ales urcarea dinspre partea sudică.

Am plecat la ora 10 din Curtea de Argeș, pe o vreme superbă, am avut nevoie de aproape o oră să fiu sus la Vidraru.

De acolo, după ce am scăpat de traficul infernal și de gropile din asfalt a început distracția… Nu am făcut prea multe poze. Nu pentru că nu aș fi avut ce fotografia, dar trebuie să recunosc că am fost topit și la propriu și la figurat.

Distracția s-a terminat după aproximativ șase ore și jumătate, ore petrecute în șa, la aproape 40 de grade. Spuneam că am fost topit, pentru că la final, când am ajuns acasă cântăream cu 3,5kg mai puțin decât dimineață 🙂

Olandeza mea zburătoare, și-a făcut datoria pe deplin. Nu are ea o configurație pentru munte și nici eu picioarele de cățărător, însă Gazelle cu siguranță fac biciclete pe care să te simți bine și care să nu te lase pe marginea drumului când ți-e lumea mai dragă.

Ar mai fi poate multe de spus, dar, de exemplu despre comunitatea (sau lipsa ei) bicicliștilor a povestit Anka săptămâna trecută. Despre gradul de educație al celor care “ies la grătar” și aprind jumătate de copac pentru a-și frige 10 mici luați la caserolă din supermarket după care se urcă în mașină, lăsând copacul să ardă și binenînțeles caserolele aruncate peste tot… nu cred că mai are rost să vorbesc. Mi-am făcut timp să sting cele câteva focuri lăsate aprinse după plecarea petrecăreților.

În încheiere ar mai fi ceva… Mulțumesc băieților pe care i-am întâlnit pe drum și cu care am rulat o perioadă. Îmi cer scuze că i-am ținut într-un ritm mai scăzut decât puteau ei să ruleze….

Vă doresc să aveți cu toții o săptămână cu mult bine.