Mai sunt doar trei zile până la startul Turului Italiei.

Vremea clasicelor de primăvară a trecut și ne apropiem cu fiecare zi care trece de startul primului Mare Tur al anului – Turul Italiei.

Anul acesta competiţia are loc în perioada 6 – 29 mai și vom putea urmări transmisii în direct, în fiecare zi pe Eurosport 1 şi online pe Eurosport Player.

COMM - 2016 05 - Giro 1
Și în acest an vom vedea la start 22 de echipe, fiecare având în componenţă câte 9 rutieri.

La fel ca în 2015, la echipa Nippo-Vini Fantini îl vom putea urmări pe singurul român prezent în Giro – Eduard Grosu, care va evolua alături de fostul câștigător Damiano Cunego.

Numărul său în acest an este 137. Anul trecut, Grosu a încheiat una dintre etape pe poziția a cincea. Performanțele bune din ultima vreme ale românului pot da speranțe că rezultatul de la ediția 2015 a Turului Italiei poate fi repetat și, de ce nu, îmbunătățit. Până la startul de la Apeldoorn, sprinterul a participat în Turul Turciei unde a fost prezent în câteva evadări.

În acest an startul Turului Italiei va avea loc în Apeldoorn (Olanda), iar cicliştii vor străbate Calabria şi Alpii înainte de a ajunge la Torino, punctul final al cursei. Este pentru a 12-a oară în istoria “Corsa Rosa” când startul se dă în afara Italiei și a doua oară când se pleacă de pe teritoriul Olandei, după startul de la Amsterdam din 2010.

COMM - 2016 05 - Giro 2

Câştigătorul de anul trecut, Alberto Contador, va lipsi de la startul competiţiei. Spaniolul, care s-a impus în ediţia din 2015 în faţa lui Fabio Aru şi Mikel Landa, se pregăteşte intens pentru Turul Franţei, având ca obiectiv câştigarea acestuia, la ceea ce ar putea sa fie ultimul an în plutonul profesionist. În lipsa ibericului, Vincenzo Nibali (Astana) este primul pe lista favoriţilor la victoria în clasamentul general. Italianul este de alfel învingătorul din 2013 în Turul Italiei. Concurenţa nu va fi deloc una modestă, Mikel Landa, transferat de Sky în această iarnă de la Astana, şi Alejandro Valverde, proaspăt câștigător al Săgeții Valone, fiind de asemenea pe lista potenţialilor câştigători ai Turului Italiei.

Spre deosebire de ediţiile precedente, anul acesta nu vom mai asista la contratimp pe echipe. În schimb, Giro d’Italia va avea trei etape de contratimp individual, care vor totaliza 61 de kilometri, ultima dintre ele fiind în plină ascensiune, pe Alpe de Siusi. În total vor fi 21 de etape, dintre care şapte de căţărare şi şapte de sprint. Lungimea medie a unei etape este de 161 de kilometri, iar rutierii vor avea de parcurs 3.383 de kilometri în cele trei săptămâni de cursă.

Comments

One response to “Mai sunt doar trei zile până la startul Turului Italiei.”

  1. Alexandru Ciocan Avatar

    bine că transmite Eurosport, că Digi nici nu are 10 canale de sport :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© Alex. Burlacu