Tag: psd
-
Iar campanie electorală?
Mă miram (și nu înțelegeam) acum câteva zile de ce îmi tot servește găgâl tone de bannere cu “nuștiucine alături de puie monta”. În seara asta mergând cătinel spre casă am început să înțeleg, văzând corturile cu mecla lui Tăriceanu: puie monta nu se simte împlinit până nu fură ceva, orice, să fie acolo simbolic……
-
Prim-Sinistrul României dl. Victor Ponta suferă de Alzheimer?
Sau fumează mai mult decât poate duce?… Oricum, are clar o problemă mare, mare de tot cu memoria personală. Și dacă până aseară mai aveam dubii, acum m-am convins… ultima declarație care m-a făcut să mă întreb ce mama naibilea mai caută ăsta ca șef al Guvernului este cea legată de buget: “Trebuie să spunem…
-
Moțiunea a picat. Cine plătește ?
Azi a fost (întâmplător) prima zi în care am ascultat și eu ceea ce se desfășura în Parlament. Prima părere? Dacă semianalfabeții ăștia ne reprezintă pe noi…. e jale. Circul politic al ultimelor zile a fost dominat de departe de moțiunea prin care gașca de javre din PSD împreună cu (mereu) naivii PNL sperau să…
-
Cum unde-i Vanghelie?
Azi dimineață, am făcut greșeala să pornesc televizorul… și ce văd acolo? Că Vanghelie în stilul său caracteristic le-a dat o mică țeapă aplaudacilor de partid. Ăștia îl așteptau la sediul ăla al lor central dar Vanghelie nu era acolo. Păi normal, ce să caute la sediul partidului acum că i s-a cam subțiat susținerea?…
-
Eu nu pot uita!
Nu pot uita zilele acelea. Nu pot uita cum mi-am bătut toate recordurile personale atât la viteză cât și la săritura în înălțime, atunci când in spatele meu aveam vreo 30 de mineri. Nu voi putea uita că mi-am luat bătaie încercând să opresc “oamenii de bine” plini de “bun simț” și bâte să intre…
-
Aventurile Președintelui de Paie
Dureros de real. youtube::5RJ64hBLBD8:: youtube::4I87nZdS0bg::
-
Campanie electorală sub semnul nesimțirii
Parcă mai tare ca în toate campaniile electorale de la 1990 încoace, anul ăsta candidații se bat în care să fie mai nesimțit și mai agasant, cel puțin la nivelul celor care ar trebui să le promoveze meclele prin fața proștilor care îi vor alege. Foarte tare mi s-a părut de exemplu modul în care…
-
Guvern fără PSD… Viitorul nu sună însă deloc bine
Orice individ cu un IQ peste al unui comunitar și-a dorit sunt sigur acest lucru. Să dispară animalele din grădina zoofilogică din guvern. Din păcate însă acest lucru s-a întâmplat exact în cel mai nasol moment, de fapt jigodiile din PSD nefăcând altceva decât să recunoască înscăunarea pe încă 5 ani a lu’ Băselu’ Partea…